Complexul Muzeal Maldaresti

Complexul Muzeal Maldaresti

In comuna Maldaresti, situata la aproximativ 4 km de Horezu, intr-un cadru natural pitoresc, este organizat "Complexul Muzeal Maldaresti” care cuprinde "culele” Greceanu si Duca , precum si casa memoriala I. G. Duca. Complexul Muzeal Maldaresti face parte din Patrimoniul Cultural National detinand cladiri tipice arhitecturii civile din Oltenia, alaturi de peste 3.000 de obiecte etnografice de mare valoare: port, textile, lemn, ceramica (din centrele Horezu, Slatioara, Daiesti, Targu Mures, Oboga), obiecte ce au apartinut familiei Duca (mobilier, tablouri, fotografii, carti, colectia de 20 de tablouri de patrimoniu ale Olgai Greceanu).

Complexul Muzeal Maldaresti

Culele de la Maldaresti

Termenul "cula”, deriva din turcescul "kule”, care desemneaza un turn, iar la noi defineste, prin extensie, o locuinta-turn. Culele au fost ridicate de boierii olteni, ca masura de aparare impotriva amenintarii incursiunilor de la Vidin si Ada-Kaleh si cetelor de haiduci.

Acest tip de constructie este intalnit cu precadere in Serbia si Albania, dar si in Bulgaria. In tara noastra el este caracteristic Olteniei si vestului Munteniei.

Cula Greceanu

Cel mai vechi edificiu din cadrul acestui complex este Cula Greceanu, care isi are inceputurile in secolul al XVI-lea, cand Nan Paharnicul construieste un turn de aparare, iar nepotul sau Tudor Maldar adauga spre sfarsitul secolului al XVIII-lea, restul constructiei.

Cula Greceanu

Constructia a pastrat acest nume intrucat in timp a trecut prin zestre de la familia Maldarescu la familia Greceanu. Sunt prezente cateva indicii ale stilului brancovenesc: ferestrele pivnitei lucrate in piatra traforata , cele doua cerdace cu arcade si boltile de penetrare din incaperea de la etajul I care intaresc aceste afirmatii.

Cula Greceanu

La etajul I, din pridvor se intra intr-o incapere de dimensiuni reduse, de unde cu ajutorul unei scari mobile se putea ajunge in locul cel mai sigur in caz de primejdie. Tot la etajul I se mai afla o incapere, fosta camera de primire , din care se trece intr-o alta camera sustinuta de bolti, unde pictorita Olga Greceanu a imortalizat in fresca imagini din trecut, oferind posteritatii portretele celor din familia Maldarescu.

Cula Greceanu

La etajul al II-lea se afla un frumos cerdac deschis prin arcade trilobate. Ca o particularitate a constructiei care o situeaza printre cele mai vechi de acest tip din tara, la Cula Greceanu pivnita nu comunica cu etajul. Incepand din 1967, Cula Greceanu a fost restaurata si deschisa publicului vizitator.

Cula Duca

Cula Duca, construita in anul 1818 de catre Gheorghita Maldarescu, cu inscriptia 1827 (anul executarii stucaturilor) in tencuiala cladirii, este cumparata in anul 1910 de omul politic I. Gh. Duca.

Cula Duca

Constructia de forma dreptunghiulara este alcatuita din parter si doua etaje. Parterul prezinta caracteristicile culei, fiind prevazut cu o usa de acces din lemn de gorun masiv, comuna beciului si partii locuite a culei si cinci ferestruici inguste ce par niste metereze. Aici se vad stalpii enormi din lemn, care sustin grinzile masive. Remarcata pentru decorul deosebit de autentic, aceasta incapere a fost folosita foarte des in productiile cinematografice, aici turnandu-se filme de referinta ca : "Neinfricatii”, "Drumul Oaselor”, "Iancu Jianu - Haiducul”.

Cula Duca

Etajul I cuprinde o incapere mare, iatac si o sala, iar la etajul al II-lea doua odai, o incapere mai mica si un vast cerdac, al carui tavan este impartit in trei registre, avand fiecare la mijloc cate un motiv decorativ. Se poate observa varietatea si frumusetea sobelor cu gura de incarcare intr-o camera si soba in alta, cu modele diferite de la o incapere la alta si care sunt marturii vii ale artei unui mestesug de mult apus.

Casa memoriala I. Gh. Duca

Indragostit de pitorescul locului, inca de pe vremea cand fusese numit judecator la ocolul Horezu, omul politic I. Gh. Duca construieste in anul 1912, o modesta casa de vacanta. Constructia a devenit la 29 decembrie 1998, Casa memoriala "I. Gh. Duca".

Casa memoriala I. Gh. Duca - Maldaresti

I. Gh.Duca, om politic de o remarcabila valoare, teoretician al liberalismului si sustinator al ideii de progres, avea sa cunoasca una dintre cele mai spectaculoase si meritate cariere politice : deputat in parlament la 26 de ani, ministru la 38 de ani si prim ministru la 54 de ani. Expozitia cuprinde un salon, biroul de lucru si dormitorul cu piesele originale. Sunt prezentate in expozitie originile familiei Duca, etapele din viata sa, personalitati politice importante ale vremii, activitatea in magistratura, din Centrala Bancilor Populare, in Parlament, activitatea sa de ministru, si ca membru marcant al Partidului National liberal.
 

16 Septembrie 2009

Vizualizari: 7648

Voteaza:

Complexul Muzeal Maldaresti 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Marele exterminator
Marele exterminator Părăsind Bucureștiul, unde poliția comunistă îl hăituia ca pe o fiară, Traian Roman, un tânăr seminarist, se refugiază la Paris, cu convingerea că de aici înainte se va afla la adăpost de urmăritorii săi – fără a ține seama însă de îndârjirea partidului 26.43 Lei
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2 Arhimandritul Athanasie Mytilineos (1927‑2006), starețul Mă­năstirii Ador­mi­rea Maicii Domnului şi Sfântul Dimitrie din Larisa, Grecia, a fost un predicator lu­minat, care s‑a dedicat încă din tinerețe catehizării poporului lui Dumnezeu – slujire pentru 50.74 Lei
Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 31.71 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 26.43 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 50.74 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact