Conflictul dintre Adevarul crestin si filosofia evolutionista

Conflictul dintre Adevarul crestin si filosofia evolutionista Mareste imaginea.


Conflictul dintre Adevarul crestin si filosofia evolutionista

 

Potrivit teoriei evolutiei, omul s-a ridicat din salbaticie, si tocmai de aceea cartile il arata pe omul de Cro-Magnon sau pe omul de Neanderthal foarte salbatici la infatisa­re, gata sa-i dea cuiva in cap si sa-i ia carnea. Evident, e doar ceva imaginar, nu un fapt intemeiat pe forma fosilelor sau pe altceva de felul acesta.

Daca crezi ca omul provine din salbaticie, vei interpreta intreaga istorie trecuta in acesti termeni. Dar Ortodoxia sustine ca omul a cazut din Rai. In filosofia evolutionista nu e loc pentru o stare suprafireasca a lui Adam. De-aceea, cei ce vor sa pastreze si crestinismul si evolutionismul sunt siliti sa alipeasca un Rai artificial unei creaturi de tip maimuta. E vadit ca avem de-a face cu doua sisteme diferite care nu pot fi amestecate.

 

Pana la urma, se intampla ca oamenii care fac acest lucru (inclusiv multi catolici din ultimele decade) sa vada ca au ajuns in incurcatura, acceptand deci ca evolutia trebuie sa fie corecta, iar crestinismul un mit. Ei incep sa spuna despre caderea omului ca este doar o cadere din imaturitatea cosmica: ca atunci cand oamenii-maimuta, aflati intr-o stare de naivitate, au evoluat in fiinte umane, au dobandit un complex de vinovatie - aceasta fiind caderea. Pe deasupra, ajung sa creada ca la inceput nu exista o singura pereche de fiinte umane, ci mai multe. Aceasta se numeste poligenism - ideea ca omul provine din mai multe perechi.

 

De indata ce ai cedat ideii ca Facerea si obarsia omului trebuie cercetate in chip rationalist - pe temeiul filosofiei naturaliste a ganditorilor moderni -trebuie sa lasi deoparte crestinismul. Filosofia naturalista este taramul ade­varurilor relative. Pe de alta parte, in invatatura Sfintilor Parinti avem ade­varuri descoperite si date noua de oameni insuflati de Dumnezeu.

 

In scrierile Sfintilor Parinti exista o multime de material despre evolutie, desi pare greu de crezut. Daca cercetezi ce anume este evolutia din punct de vedere filosofic si teologic si apoi cauti acele probleme la Sfintii Parinti, poti sa gasesti o mare cantitate de informatie. Nu putem patrunde prea mult in ea acum, insa vom atinge cateva puncte, spre a caracteriza evolutia din punctul de vedere al invataturii patristice.

 

Trebuie notat in primul rand ca, dupa Sfintii Parinti, zidirea este ceva destul de diferit de lumea pe care o vedem azi; este vorba de un principiu cu totul diferit. Lucrul acesta se opune gandirii "evolutionistilor crestini" mo­derni. Un astfel de evolutionist, "teologul" grec Panaghiotis Trempelas, scrie ca "Pare a fi mai slavit si mai dumnezeieste si mai in armonie cu metodele obisnuite ale lui Dumnezeu, pe care le vedem zilnic infatisate in natura, sa fi creat feluritele forme prin metode evolutioniste."

 

(Vom nota aici ca adeseori "teologii" sunt cam in urma timpului. Pentru a-si cere scuze fata de dogma stiintifica, de multe ori vin cu lucruri pe care oamenii de stiinta le-au parasit deja, fiindca oamenii de stiinta citesc ceea ce se scrie. "Teologii" sunt adeseori speriati ca vor ajunge sa fie demodati sau sa spuna ceva ce nu se potriveste cu opiniile stiintifice. Astfel ca adeseori se intampla ca ei sa alunece catre idei evolutioniste, necercetand problema in intregul ei, neavand o filosofie dusa pana la capat si neavand cunostinta de dovezile stiintifice si de problemele stiintifice.)

 

Ideea formulata de Panaghiotis Trempelas - potrivit careia se presupune ca si creatia este in acord cu metodele pe care Dumnezeu le foloseste tot timpul - nu are, in mod sigur, nimic patristic, caci Facerea este venirea lumii la fiinta. Oricare dintre Sfintii Parinti care scrie despre aceasta va spune ca primele Sase Zile ale Facerii au fost cu totul deosebite de orice altceva s-a intamplat vreodata in istoria lumii.

 

Chiar Fericitul Augustin spune: creatia este o taina. El spune ca nici ma­car nu putem vorbi despre ea, fiind atat de diferita de experienta noastra: ea este mai presus de noi. Creatia este ceva diferit; este inceputul tuturor celor prezente, nu felul lor de a fi in prezent.

 

Unii "teologi", mai curand naivi, incearca sa spuna ca cele Sase Zile ale Facerii pot fi perioade oricat de lungi, ca pot sa corespunda cu diferitele stra­turi geologice. Acest lucru este, bineinteles, absurd, fiindca straturile geolo­gice nu au sase stratificari usor identificabile, sau cinci, sau patru sau orice alt­ceva de felul acesta. Exista o multime de stratificari, si nu corespund deloc cu cele Sase Zile ale Facerii. Deci asimilarea este mult prea inconsistenta.

 

In realitate - chiar daca pare un lucru ingrozitor de fundamentalist cand il rostesti - Sfintii Parinti spun ca acele Zile erau de douazeci si patru de ore lungime. Sfantul Efrem Sirul chiar le imparte in doua perioade, fiecare de cate douasprezece ore. Sfantul Vasile cel Mare spune ca in Cartea Facerii cea dintai Zi nu se numeste "ziua intai", ci "zi una", fiindca aceasta este ziua cea una cu care Dumnezeu a masurat tot restul zidirii; adica Ziua intai, despre care el spune ca a avut douazeci si patru de ore, este exact aceeasi zi care se repeta in restul creatiei.

 

Daca te gandesti mai bine, nu este nimic cu adevarat dificil in aceasta idee, fiindca zidirea lui Dumnezeu este ceva cu totul in afara cunoasterii noastre prezente. Asimilarea zilelor cu epocile nu are nici un sens; ele nu pot fi facute sa coincida. Deci pentru ce ai avea nevoie de o zi care sa fie de o mie sau de un milion de ani lungime ?(Unii comentatori moderni, incercnd sa plaseze relatarea Facerii in interiorul scalei temporale evolutioniste, au incercat in zadar sa arate ca Sfintii Parinti credeau ca cele Sase Zile ale Facerii ar fi epoci indelungate. Cei ce au citat in acest scop mentionarea de catre Sfntul Ioan Damaschin a celor "sapte veacuri ale lumii" {Dogmatica II, 1, ed. cit., p. 45) au interpretat gresit spusele lui. Ideea ca istoria lumii cuprinde sapte vrste, corespunznd celor sapte zile ale Saptamnii Facerii, este foarte veche, aflata chiar in perioada precrestina (vezi Damian Thompson, The End of Time, University Press of New England, Hanover, New Hampshire, 1997, pp.7 si 29, si Francis Haber, The Age ofthe World, Johns Hopkins Press, Baltimore, 1959, pp. 19-21); dar, potrivit acestei idei, cele sapte veacuri vin dupa Saptamna Facerii. Sf. Simeon Noul Teolog arata limpede acest lucru cnd discuta despre cele Sase Zile ale Facerii si despre Ziua a Saptea, a odihnei lui Dumnezeu: "Dumnezeu, ca Unul ce cunoaste dinainte toate, a zidit creatia intr-o ordine si intr-o stare bine impodobita, si a rnduit cele sapte zile ca preinchipuire a celor sapte veacuri viitoare" (Sf. Simeon Noul Teolog, op. cit., p. 115 - s.n.). Chiar scrierile Sfntului Ioan Damaschin arata limpede ca atunci cnd vorbeste de "sapte veacuri" se refera la istoria lumii de dupa Saptamna Facerii, caci spune ca "cele sapte veacuri ale lumii prezente cuprind multe veacuri, adica generatiile de oameni" (Dogmatica II, 1, ed. cit., p. 46). Lucrul acesta e si mai vadit intr-un capitol ulterior al aceleiasi lucrari, in care scrie anume despre cele Sase Zile ale Facerii, aratnd ca el priveste lungimea Zilelor - chiar a primelor trei Zile, de dinainte de facerea soarelui - ca avnd lungimea unei zile solare, din care 365 alcatuiesc "cele douasprezece luni ale soa­relui" (Dogmatica II, 7, ed. cit, p. 59). n. ed.)

 

Sfintii Parinti spun din nou, intr-un singur glas, ca lucrarile ziditoare ale lui Dumnezeu sunt instantanee. Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Ambrozie cel Mare, Sfantul Efrem Sirul si multi altii spun ca, atunci cand Dumnezeu creeaza, El rosteste cuvantul si este mai iute decat gandul.

 

Exista multe citate patristice pe aceasta tema, dar nu ne vom ocupa de ele aici. Nici unul dintre Sfintii Parinti nu spune ca facerea a fost lenta. Sunt Sase Zile ale Facerii, pe care ei nu le descriu ca pe un proces indelungat. Ideea ca omul ar fi evoluat din ceva inferior este total straina oricarui Sfant Parinte. Dimpotriva, ei spun ca fapturile inferioare au aparut mai intai spre a pregati taramul fapturii celei marete, care este omul, ce trebuia sa aiba o imparatie gata facuta inainte de a veni. Sfantul Grigorie Teologul spune ca omul a fost facut de Dumnezeu in Ziua a Sasea, sosind pe pamantul proaspat zidit.

 

Exista o invatatura patristica completa despre starea lumii si a lui Adam inainte de cadere. Adam a fost potential nemuritor. Cum zice Fericitul Augustin, el a fost zidit cu putinta de a fi ori muritor, ori nemuritor cu trupul, iar prin caderea sa a ales a fi muritor cu trupul.

 

Zidirea de dinainte de caderea lui Adam era intr-o stare diferita. Sfintii Parinti nu ne spun prea multe despre ea: este ceva cu adevarat mai presus de noi. Dar unii Sfinti Parinti dintre cei mai contemplativi, precum Sfantul Gri­gorie Sinaitul, descriu starea Raiului. Sfantul Grigorie spune ca Raiul exista si acum in aceeasi stare pe care o avea atunci, dar a ajuns nevazut pentru noi. El este asezat intre stricaciune si nestricaciune, astfel ca, atunci cand in Rai un copac cade la pamant, el nu se descompune, asa cum vedem in jurul nos­tru, ci se preschimba intr-o materie bine mirositoare. Este o aluzie care ne spune ca Raiul e mai presus de noi, ca in el este o altfel de randuiala.

 

Stim despre unii oameni ce au fost in Rai, precum Sfantul Eufrosin Buca­tarul, care a adus inapoi trei mere de acolo. Cele trei mere au fost pastrate putin, apoi calugarii le-au impartit si le-au mancat, si erau foarte dulci. Isto­risirea spune ca le-au mancat ca pe o paine sfintita, ceea ce inseamna ca aveau ceva in comun cu materia, totusi erau ceva diferit de materie. Astazi oamenii fac speculatii despre materie si antimaterie, despre obarsia sau rada­cina materiei - nici ei nu mai stiu bine. De ce, dar, am fi surprinsi ca exista un alt fel de materie ? (Intr-un alt loc, Parintele Serafim il cita pe profesorul I.M. Andreiev de la Seminarul "Sfnta Treime" despre felul cum s-a schimbat materia la cadere: "Crestinismul a vazut in­totdeauna starea prezenta a materiei ca rezultatul caderii in pacat... Caderea omului a schimbat intreaga natura, inclusiv firea materiei insasi, care a fost blestemata de Dumnezeu (Fac. 3, 17) (Andreiev, "Scientific Knowledge and Christian Truth", in St. Vladimir National Calendar for 1974 p 69). Vezi si Vladimir Lossky, The Mystical Theology of the tstern Church, James Clarke Co., Londra, 1957, pp. 103-104. (ed. rom, Teologia mistica a Bisericii de Rasarit, Ed. Anastasia, Bucuresti, f.a.).

 

Stim, de asemenea, ca va exista si un alt fel de trup, un trup duhovnicesc. Trupul nostru cel inviat va fi dintr-un alt fel de materie decat stim acum. Sfantul Grigorie Sinaitul spune ca va fi la fel ca trupul nostru de acum, dar fara umori si fara grosime. Nu stim cum este, caci atata vreme ce nu am vazut un inger, nu avem experienta acestui lucru. Nu e nevoie sa facem speculatii despre ce anume fel de materie este aceasta, fiindca ni se va descoperi cand va fi nevoie sa stim, in viata viitoare. E de ajuns sa stim ca Raiul si starea intregii zidiri inainte de caderea lui Adam se deosebeau foarte mult de ceea ce stim acum.

 

Legea firii pe care o cunoastem acum este legea firii date de Dumnezeu la caderea lui Adam; adica atunci cand a zis Blestemat este pamantul intru lu­crurile tale (Fac. 3, 17) si in dureri vei naste copii (Fac. 3, 16). Adam a adus moartea in lume, deci este foarte probabil ca nici o fiinta nu a murit inainte de cadere. Inainte de cadere Eva era fecioara. Dumnezeu a facut parte barbateasca si femeiasca stiind ca omul avea sa cada si va avea nevoie de acest mijloc de inmultire.

 

Este ceva de mare taina in starea zidirii dinainte de caderea lui Adam, dar nu este nevoie sa o cercetam, fiindca nu ne interesam de felul "cum" a avut loc zidirea. Stim ca a existat o facere in Sase Zile, iar Sfintii Parinti spun ca ele aveau lungimea de douazeci si patru de ore. Nu e nimic surprinzator in faptul ca lucrarile se savarsesc instantaneu: Dumnezeu voieste si se face, graieste si se implineste. intrucat credem in Dumnezeu Care este Atotputer­nic, nu este nici un fel de problema. Dar cum era, cate feluri de fapturi exis­tau - de pilda, daca erau toate felurile de pisici pe care le vedem, sau existau cinci tipuri principale - nu stim, si nici nu este important sa stim.

 

Adaugarea ideii de Dumnezeu la teoria evolutiei, cum fac unii evolutionisti crestini, nu ajuta la nimic. Sau, poate, ajuta intr-un singur fel: te scoate din dilema aflarii de unde au aparut toate mai intai. In loc de un urias castron cu terci cosmic de tapioca, il ai pe Dumnezeu. Este ceva mai limpede; o idee deslusita. Daca terciul de tapioca se afla undeva in spatiu, este ceva foarte mistic si greu de inteles. Daca esti materialist, ti se pare normal, dar aceasta se intemeiaza exclusiv pe prejudecatile tale.

 

Dar, in afara de aceasta - problema aflarii de unde provin toate la origine - nu este de mare ajutor sa il adaogi pe Dumnezeu ideii de evolutie. Dificul­tatile teoriei raman, indiferent daca in spatele ei se afla sau nu Dumnezeu.

 

Filosofia moderna a evolutiei si invatatura ortodoxa se deosebesc nu doar in privinta intelegerii trecutului omului, ci si in privinta viitorului sau. Daca creatia este un filament urias care evolueaza, preschimbandu-se in noi spe­cii, atunci ne putem astepta la evolutia "Supraomului" - despre care vom discuta imediat. Dar, daca creatia este alcatuita din fapturi distincte, atunci ne putem astepta la ceva diferit. Nu ne putem astepta ca fapturile sa se schimbe sau sa urce de la inferior la superior.

 

In ce priveste putinta preschimbarii "genurilor" de creaturi, Sfintii Parinti au o invatatura bine conturata. (Sfintii Parinti folosesc cuvantul "fel", dupa termenul folosit in Cartea Facerii; "specia" este un concept foarte arbitrar si nu trebuie sa-l luam ca pe o limitare.) Vom cita, pe scurt, cativa Sfinti Parinti despre acest subiect.

 

Sfantul Grigorie al Nyssei citeaza spusele surorii sale Macrina pe patul de moarte, cand vorbea chiar despre aceasta problema, impotrivindu-se ideii de preexistenta si transmigrare a sufletelor. Ea spune, prin gura Sfantului Grigorie:

 

"Mi se pare ca cei ce cred ca sufletul rataceste in fiinte cu natura diferi­ta, confunda insusirile naturii, amestecand si incurcand lucrurile intre ele: irationalul cu rationalul, sensibilul cu insensibilul, care, daca vin in contact unul cu altul, nu sunt despartite intre ele de nici o ordine fireasca. Or, sa zicem ca acelasi suflet este acum cuvantator si ganditor, purtand haina trupeasca corespunzatoare, iar apoi acelasi suflet aluneca, varandu-se in gauri ca serpii sau se aduna in stoluri ca pasarile, sau se face vita de povara, sau carnivor acvatic, sau decade pana la treapta de lucru nesimtitor si face radacini, devenind copac si odraslind ramuri care cresc, aparand pe ele fie o floare, fie un fruct bun de mancat, fie unul otravitor. Dar aceasta nu este altceva decat a crede ca toate sunt la fel si ca in toate cate sunt . exista o singura fire, topita intr-o generalizare confuza si nedistincta, de vreme ce nici o proprietate nu desparte corpurile unul de altul." (Sf. Grigorie al Nyssei, Dialog despre suflet si inviere) Se vede limpede ca Sfintii Parinti credeau intr-o aranjare ordonata a fap­turilor distincte. Nu este vorba, cum ar fi vrut Erasmus Darwin, de un fila­ment unic ce strabate toate fiintele; dimpotriva, sunt firi distincte.

 

Una dintre lucrarile fundamentale ale invataturii ortodoxe este Izvorul cu­noasterii, de Sfantul Ioan Damaschin. Aceasta importanta lucrare din veacul al optulea e impartita in trei parti. Prima parte se cheama Capete filosofice; a doua, Despre erezii, in care ni se spune exact ce anume credeau ereticii si de ce noi nu credem astfel; iar a treia parte este infatisarea amanuntita a cre­dintei ortodoxe (sau Dogmatica), una dintre cartile clasice ale teologiei orto­doxe, in Capetele filosofice Sfantul Ioan incepe cu capitole ce trateaza pro­bleme precum: "ce este cunoasterea ?", "ce este filosofia ?", "ce este fiin­tarea ?", "ce este substanta ?", "ce este intamplarea ?", "ce este specia ?", "ce este genul ?", "ce sunt diferentele ?", "ce sunt proprietatile, predicatele ?". intreaga filosofie ortodoxa infatisata de el se intemeiaza pe ideea ca realita­tea este foarte clar impartita in diferite fiintari, fiecare cu propria esenta, propria fire, si nici una din ele nu se confunda cu vreo alta. Sfantul Ioan Da­maschin voia ca aceasta parte sa fie citita, iar filosofia ei inteleasa, inainte de citirea cartii sale despre teologia ortodoxa, infatisarea amanuntita a credin­tei ortodoxe.

 

Exista cateva carti fundamentale ale Parintilor ortodocsi care trateaza de­spre felurile creaturilor. Exista cateva carti care se cheama Hexaimeron, adi­ca "Sase Zile": este vorba de talcuiri asupra celor Sase Zile ale Facerii. Una dintre ele apartine Sfantului Vasile cel Mare, in Rasarit, alta e a Sfantului Ambrozie al Mediolanului, in Apus, iar altele sunt mai putin importante. Exista talcuiri la Cartea Facerii de Sfantul Ioan Gura de Aur si de Sfantul Efrem Sirul, si exista multe alte scrieri pe aceste teme presarate in scrierile multor Sfinti Parinti. Un Sfant Parinte mai apropiat de noi, Sfantul Ioan din Kronstadt, a scris si el un Hexaimeron.

 

Cartile enumerate sunt foarte insufletitoare, caci ele nu cuprind doar cu­noastere abstracta, ci sunt pline de intelepciune practica. Sfintii Parinti folosesc dragostea fata de fire si splendorile zidirii lui Dumnezeu spre pilda noastra, a fiintelor omenesti. Exista o multime de mici exemple dragalase despre cum trebuie sa fim ca porumbelul in iubirea sa fata de perechea lui, cum trebuie sa fim ca animalele intelepte si nu ca cele proaste etc. Chiar in manastirea noastra putem lua pilda de la veveritele noastre, care sunt foarte lacome. Nu trebuie sa fim ca ele, ci trebuie sa fim blanzi precum caprioara. Avem pretutindeni in jurul nostru exemple de acest fel.

In Hexaimeronul sau, Sfantul Vasile citeaza vorbele lui Dumnezeu din Cartea Facerii: Sa rasara pamantul. "Aceasta mica porunca", zice Sfantul Vasile, "s-a prefacut indata intr-o puternica lege a naturii si intr-o ratiune maiastra. Porunca aceasta a savarsit miile si miile de insusiri ale plantelor si ale arborilor mai iute decat un gand de-al nostru." (Sf. Vasile cel Mare, Hexaimeron, p. 130) In alta parte, Sfantul Vasile zice despre porunca dumnezeiasca Sa rasara pamantul iarba verde (Fac. 1, 11): "La acest cuvant, toate padurile s-au indesit, toti arborii s-au ri­dicat iute in sus, (...) toate crangurile s-au acoperit indata de tufani, desi (...); toti intr-o clipita de vreme au aparut." (Sf. Vasile cel Mare, Hexaimeron, p. 125)

 

In Omilia a Noua din Hexaimeronul sau, Sfantul Vasile are un citat chiar despre problema succesiunii creaturilor, una dupa alta. El citeaza Facerea: Sa scoata pamantul suflet viu dupa fel, de cele cu patru picioare si de cele ce se tarasc si fiare pre pamant dupa fel (Fac. 1, 24). Sfantul Vasile spune:

 

"Gandeste-te la cuvintele lui Dumnezeu care strabat zidirea ! Au ince­put de atunci, de la facerea lumii, si lucreaza si acum si merg mai departe pana la sfarsitul lumii. Dupa cum sfera, daca se impinge si este pe un loc inclinat, merge la vale datorita alcatuirii sale si a insusirii locului, si nu se opreste inainte de a ajunge pe loc ses, tot asa si existentele, miscate de o singura porunca, strabat in chip egal zidirea, supusa nasterii si pieirii, si pastreaza, pana la sfarsit, continuarea felurilor, prin asemanarea celor ce alcatuiesc felul. Din cal se naste cal, din leu alt leu, din vultur tot vultur, si fiecare vietuitoare isi pastreaza felul prin continue nasteri, pana la sfarsitul lumii. Timpul nu strica, nici nu pierde insusirile vietuitoarelor, ci parca acum ar fi fost facute, merg vesnic proaspete impreuna cu timpul." (Sf. Vasile cel Mare, Hexaimeron, p. 171) Nu este o afirmatie stiintifica, ci una filosofica. Acesta este felul cum a creat Dumnezeu fapturile: fiecare are o anumita samanta, o anumita fire, si le transmite urmasilor sai. Cand apare o exceptie, este vorba de ceva mon­struos; iar aceasta nu anuleaza principiul firii lucrurilor, fiecare fiind distinct de celalalt. Daca nu intelegem intreaga varietate a zidirii lui Dumnezeu, vina este a noastra, nu a lui Dumnezeu.

 

Sfantul Ambrozie are o serie de citate pe aceeasi linie. Hexaimeronul sau e foarte apropiat in duh de cel al Sfantului Vasile.

 

Avem si alte citate din Sfintii Parinti care ne arata un lucru foarte intere­sant: si ei combateau in vechime ceva inrudit cu teoria moderna a evolutiei. Era ideea eretica ca sufletul omului a fost creat dupa trupul sau. Aceeasi idee e invatata astazi de catre "evolutionistii crestini", desi, desigur, vechea erezie nu e identica cu teoria moderna. Cei ce invatau vechea erezie isi intemeiau ideea pe o interpretare gresita a Facerii 2, 7: Si a plasmuit Dumnezeu pre om tarana luand din pamant, si a suflat in fata lui suflare de viata, si s-a facut omul cu suflet viu. Chiar si astazi, "evolutionistii crestini" se folosesc de acest pasaj si spun ca "Aceasta inseamna ca omul a fost mai intai altceva, iar apoi a devenit fiinta omeneasca".

 

In vechime, falsa idee ca sufletul a fost creat dupa trup era pusa in con­trast cu ideea opusa - si la fel de falsa - a preexistentei sufletelor. Sfintii Pa­rinti, respingand ambele teorii, au afirmat limpede ca sufletul si trupul omu­lui au fost create simultan. Iata ce scrie Sfantul Ioan Damaschin:

 

"Trupul si sufletul au fost facute deodata, iar nu intai unul si apoi ce­lalalt, dupa cum in chip prostesc afirma Origen." (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica II, p.70-71) Sfantul Grigorie al Nyssei, respingand ambele teorii, intra in mai multe amanunte. El descrie intai ideea lui Origen despre preexistenta sufletelor, adica faptul ca sufletele "au cazut" in lumea noastra:

 

"Unii dintre inaintasii nostri, care au scris tratatul Despre principii, sunt de parere ca sufletele au existat mai demult ca un popor intr-o anumita tara, dar ca si acolo le-au fost puse in fata modelele pentru rau si bine. Atata vreme cat sufletul staruie in bine, el ramane strain de legaturi trupesti; dar cand pierde legatura cu binele, din clipa aceea el aluneca spre viata de aici, de pe pamant, si asa ajunge sa se margineasca la trup. (Sf. Grigorie al Nyssei, Despre facerea omului, p.75) Apoi, Sfantul Grigorie descrie cealalta erezie, care corespunde cu ideile "evolutionistilor crestini" moderni:

 

"Altii, dimpotriva, se tin strans de istorisirea lui Moisi in legatura cu facerea omului si sustin ca, judecand dupa trup, sufletul e mai tanar decat trupul, intrucat Domnul a luat intai tarana din pamant si din ea a plasmuit pe om, si abia dupa aceea a suflat in el suflare de viata. Prin aceasta, scri­itorii pomeniti voiau sa dovedeasca cum ca trupul e mai de cinste decat sufletul, intrucat acesta a fost varat intr-un trup plasmuit inainte. Ei mai spun ca sufletul a fost facut pentru trup, ca lucrul cel plasmuit sa nu ra­mana fara suflare si fara miscare, si ca tot cel plasmuit pentru altul e oricum de mai putina cinste decat cel pentru care a fost facut." (Sf. Grigorie al Nyssei, Despre facerea omului) Cu siguranta ca teoria descrisa, desi intr-un alt climat de idei, este foarte apropiata de ideea evolutionistilor moderni ca materia este cu adevarat pe primul loc, iar sufletul este secundar. Sfantul Grigorie al Nyssei respinge aceasta teorie astfel:

 

"Nu sustinem nici parerea ca omul a fost plasmuit de Cuvantul cel dumnezeiesc sub forma unei statui de lut pentru care a fost creat mai tar­ziu sufletul (caci, daca ar fi fost asa, atunci, intr-adevar, sufletului inzes­trat cu putere de judecata i-ar fi fost dat un rang mai mic decat chipului pamantesc); ci, mai curand, intrucat omului ii recunoastem o singura existenta, formand un tot unitar, chiar daca e alcatuit din trup si din suflet, ar trebui sa spunem ca si inceputul existentei sale e unul singur, acelasi pentru amandoua partile, altfel ar trebui sa spunem ca, daca trupul a venit inainte si sufletul dupa aceea, omul e in acelasi timp si mai batran si mai tanar decat sine insusi. (...) intrucat deci, dupa cuvantul Apostolu­lui, firea noastra este indoita, cuprinzand pe omul din afara si pe cel dinlauntru, daca unul ar fi fost cel dintai si daca celalalt ar fi venit numai dupa aceea, puterea Ziditorului s-ar fi dovedit a fi nedeplina, nefiind in­destulatoare spre a crea firea omului dintr-o data, ci ar fi dezbinat lucra­rea, purtand grija pe rand de fiecare jumatate." (Sf. Grigorie al Nyssei, Despre facerea omului)

 

Desigur, temeiul ultim al ideii de evolutie este faptul de a nu crede ca Dumnezeu este destul de puternic ca sa creeze intreaga lume prin Cuvantul Sau. Si, astfel, incerci sa Il ajuti, lasand Natura sa savarseasca cea mai mare parte a creatiei.

 

Sfintii Parinti vorbesc si despre ce anume inseamna faptul ca Adam a fost plasmuit din tarana. Unii recurg la faptul ca Sfantul Athanasie cel Mare spune in scrierile sale ca "Omul intai-zidit a fost facut din tarana ca orisicare, iar mana ce l-a zidit pe Adam zideste iarasi si intotdeauna pe cei ce vin dupa el" si zic ca "Aceasta inseamna ca Adam putea sa fi descins dintr-o alta creatura. Nu este nevoie sa fi fost luat din tarana in mod literal. Acea parte a Facerii nu trebuie luata literal." Dar se intampla ca tocmai acest subiect e discutat foarte amanuntit de multi Sfinti Parinti. Ei pun problema in foarte multe feluri diferite, aratand absolut limpede ca Adam si Cain sunt doua feluri diferite de oameni. Cain s-a nascut din om, pe cand Adam nu avea tata. Adam a fost plasmuit din tarana, direct de mana lui Hristos. Multi Parinti au invatat in acest chip: Sfantul Chirii al Ierusalimului, Sfantul Ioan Damaschin si altii.

 

Cand este vorba despre ce anume din Cartea Facerii trebuie interpretat literal si ce anume trebuie interpretat figurat sau alegoric, Sfintii Parinti ne infatiseaza o invatatura foarte limpede. In talcuirea sa, Sfantul Ioan Gura de Aur chiar semnaleaza exact in anumite pasaje ceea ce este figurat si ceea ce este literal. El spune ca aceia care incearca sa faca totul alegoric incearca sa ne nimiceasca credinta.

 

In marea lor majoritate adevarurile din Cartea Facerii sunt situate la doua niveluri: exista adevaruri literale si mai exista - de multe ori spre folosul nostru duhovnicesc - adevaruri duhovnicesti. De fapt, exista sisteme de trei sau patru niveluri ale intelesului; dar pentru noi este de ajuns sa stim ca exista multe intelesuri mai adanci in Scripturi, dar foarte rar este eliminat cu totul sensul literal. Doar ocazional intelesul este complet figurat.

 

In general, putem caracteriza evolutia sub aspect filosofic ca pe o "ere­zie" naturalista care se apropie cel mai mult de a fi exact opusul vechii erezii a preexistentei sufletelor. Ideea preexistentei sufletelor sustine ca exis­ta un fel de natura sufleteasca si ca aceasta strabate intreaga creatie, pe cand evolutia este ideea existentei unei fiintari materiale care strabate de-a lungul creatiei. Ambele conceptii nimicesc ideea firilor distincte ale fiintelor create.

 

Ideea de evolutie era o erezie care lipsea in vechime. Ortodoxia se afla de obicei la mijloc fata de doua erori: de pilda, intre eliminarea completa a firii dumnezeiesti de catre Arie si eliminarea firii omenesti de catre monofiziti, in cazul de fata, erezia opusa (evolutia) nu se intrupase in vechime. Ea a "asteptat" pana in vremurile moderne spre a-si face aparitia.

Vom vedea cu mult mai limpede latura filosofica a evolutionismului atunci cand vom examina pe cativa dintre asa-numitii evolutionisti crestini.

 

Ierom. Serafim Rose

 

 

24 Iulie 2012

Vizualizari: 6056

Voteaza:

Conflictul dintre Adevarul crestin si filosofia evolutionista 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE