Faptele parintilor si sanatatea copiilor

Faptele parintilor si sanatatea copiilor Mareste imaginea.


Faptele parintilor si sanatatea copiilor

Natura omului nu se rezuma la trup, insusirile sufletului - inclusiv cele maladive si pacatoase - mostenindu-se.

Acest fapt a fost luat in seama de catre Sfantul Ierarh Filaret al Moscovei. In "Convorbirea despre nasterea de prunci binecuvantata", el spune: "Unde a fost semanat grau, grau rasare, nu neghine. Unele boli trec de la parinti la copii. Este firesc ca parintii sa nasca prunci dupa chipul si dupa asemanarea lor, ca din pacatosi sa se nasca pacatosi, la fel cum din ofticosi se nasc ofticosi". Exista si cazuri deosebite: "Din parinti buni se nasc uneori copii nevrednici de ei, sau copii buni se nasc din parinti nevrednici, sau din parinti obisnuiti se nasc copii neobisnuiti."

Ierarhul aminteste ca Adam si Eva au nascut trei fii in perioade diferite ale vietii lor duhovnicesti. Indata dupa cadere si dupa izgonirea din rai, inca nutrind nadejdea naiva a unei izbaviri grabnice, protoparintii dau nastere lui Cain cel obraznic. Dupa ce au facut cunostinta pe propria piele cu greutatea pacatului, a asteptarilor inselate si a greutatilor vietii, ei dau nastere blandului si neprihanitului Abel. Si, in fine, dupa ce au trecut prin tragedia uciderii de frate, protoparintii, smerindu-se, zamislesc si aduc pe lume, cu nadejde in Dumnezeu, pe Seth cel binecredincios.

Subliniem: se mostenesc nu pacatele personale, ci predispozitia spre ele, adica pervertirea naturii omenesti. Cu ingaduinta lui Dumnezeu, pacatele nepocaite ale stramosilor provoaca modificari patologice in trupurile si in sufletele urmasilor. Nu este exclus sa fie vatamat genotipul. Intre insusirile innascute se numara, de pilda, caracteristicile fundamentale ale sistemului nervos (dupa I. P. Pavlov, intensitatea, mobilitatea si echilibrul proceselor de stimulatie si inhibitie). Acestea lasa o amprenta esentiala asupra particularitatilor temperamentale (impulsivitate, irascibilitate, lentoare, calm, vioiciune s.a.m.d.).

Iar temperamentul, la randul sau, are o puternica inraurire asupra comportamentului, caracterului, obiceiurilor, intereselor, cerintelor, si prin aceasta predispune la prezenta anumitor patimi pacatoase. De el depinde intr-o masura insemnata puterea cu care se manifesta emotiile negative (in primul rand mania si frica).

Colericul - om lipsit de echilibru, taios, care nu-si stapaneste emotiile, excesiv de direct - e temperamental si se aprinde ca paiele uscate. Spre deosebire de legmatic, el se supune maniei cu usurinta. Iar melancolicului - om inchis, sfios, retinut si vulnerabil - ii e nai greu sa biruie nu mania, cat intristarea si deznadejdea. Gandurile intunecate, dispozitia pesimista il biruie mai des decat pe sangvin. In mod evident, omul care a mostenit de la parinti (sau de la bunici) insusirile sus-mentionate va fi mai supus bolilor decat cel inzestrat cu o ereditate sanatoasa. Este cu totul de inteles: "Aschia nu sare departe de trunchi."

Pentru a fi corecti, trebuie sa observam ca nu exista temperamente "bune" sau "rele": fiecare are calitatile si neajunsurile sale. La cei mai multi dintre noi se imbina insusirile mai multor temperamente. Colerici, sangvini, flegmatici si melancolici "puri" se intalnesc mult mai rar. Formarea temperamentului are loc treptat, sub inraurirea mediului, educatiei, autoeducatiei s.a.m.d.

Ca atare, laturile negative ale temperamentului, care creeaza premizele pentru dezvoltarea patimilor pacatoase nu sunt nicidecum o povara pe care omul e condamnat s-o poarte toata viata. Ele pot fi infranate cu ajutorul eforturilor vointei si ratiunii. Iar trasaturile pozitive pot fi dezvoltate.

Cuviosul Ioan Scararul scrie ca unii oameni sunt din fire inclinati catre infranare, linistire, smerenie, blandete, umilinta duhovniceasca, iar la altii insasi "firea se impotriveste insusirilor celor bune, insa ei se silesc catre acelea, si chiar daca sunt cateodata biruiti, eu ii laud mai mult decat pe cei dintai, ca pe unii ce-si silesc firea".

Omul care pe calea slefuirii ascetice de sine a biruit mania si viclenia este mai presus din punct de vedere duhovnicesc decat cel care din fire este linistit si deschis la suflet. Virtutile dobandite prin propriile osteneli si prin lupta cu patimile sunt mult mai pretioase in ochii lui Dumnezeu decat calitatile bune mostenite de la parinti.

Ce vor mosteni copiii, daca parintii lor nu vor fi in stare sa corecteze manifestarile negative ale temperamentului lor in comportament si in comunicarea cu ceilalti oameni? Problema aceasta ramane deschisa. Poate ca dezlegarea ei va fi oferita de enigmaticele cuvinte ale inteleptului vechi-testamentar. Acesta, fiind urmas al unui neam binecredincios, da marturie despre sine precum urmeaza: eram copil iscusit, si de suflet inca m-am intamplat bun; si mai vartos, bun fiind, venit-am intr-un trup fara de prihana (Int. Sol. 8, 19-20).

Intemeindu-se pe bogata sa experienta pastorala si medicala, mitropolitul Antonie al Surojului afirma: "Fiecare generatie mosteneste de la toate cele dinainte (in particular copiii de la parintii lor si de la inaintasii cei mai apropiati) caracteristici ale mintii, inimii, vointei, particularitati ale corpului, probleme rezolvate si nerezolvate. Daca parintii au rezolvat in ei insisi o anumita problema, ei le transmit copiilor o omenitate mai slefuita, eliberata de acea "problema blestemata", ca sa folosim expresia lui Dostoievski. Daca ei nu vor fi in stare sa o rezolve, generatia urmatoare se va lovi de ea mai devreme sau mai tarziu. Si eu am intalnit oameni care-mi spuneau: "Am cutare sau cutare ispita, apare in mine cutare sau cutare problema. De unde si pana unde?" Si, "sapand" in trecutul lor, reuseam sa gasesc de cateva ori la stramosii si la parintii lui aceeasi problema nerezolvata. Problema aparea in fata acelui om, care o rezolva tocmai fiindca stia ca e un lucru mostenit si ca rezolvand-o o rezolva pentru bunica sa, pentru bunicul sau, pentru strabunicul sau si pentru parintii sai."

Un cunoscut pastor contemporan formuleaza legea ereditatii duhovnicesti: "Copilul primeste de la parinti doar acel potential al energiilor dumnezeiesti pe care il aveau parintii lui in momentul cand l-au zamislit." Acest fenomen explica de ce parintii le transmit copiilor lipsa de har, viciile si apucaturile daunatoare de care nu s-au putut elibera in timpul vietii lor de pana atunci. In egala masura se mostenesc si virtutile castigate, "potentialul energiilor dumnezeiesti harice".

Parintii sunt strans legati de copii prin legaturi nevazute, duhovnicesc-morale. Sufletele isi impartasesc valorile si sensurile pe care si le-au insusit. In popor se spune: "Suflet pe suflet vesteste." Comunicarea inimilor se savarseste ca intrepatrundere si cunoastere intuitiva, adesea inconstienta. De la stramosi la urmasi, ca de la donatorii de sange la pacienti, se face o "transfuzie" constanta de energie duhovniceasca.

Aceasta legatura aminteste oarecum de legea vaselor comunicante: nivelul apei din acestea este egal, oricat de mult s-ar turna ori s-ar scoate dintr-unul singur. "Fluidul" de care este plin "rezervorul" parintesc se transfera in sufletul copilului. Tocmai de acolo ia fiul sau fiica multe din elementele cresterii si dezvoltarii organismului sau, formarii personalitatii sale. Se transmit si urmarile pacatului, si roadele harului. Iar inraurirea tatalui are aceeasi insemnatate cu cea a mamei. Aceasta interactiune nu inceteaza niciodata, desi isi schimba formele si intensitatea. Probabil ca ea nu depinde de timp si spatiu - cel putin, nu dispare dupa moartea fizica a parintilor sau copiilor.

Dupa spusele Apostolului Pavel, patriarhul Levi i-a adus zeciuiala dreptului Melhisedec inca fiind "in coapsele" strabunicului sau Avraam (Evr. 7, 1-10). Acest pasaj din epistola apostolica este anevoie de inteles, intalnindu-se cu arhiereul Melhisedec, patriarhul Avraam i-a dat zeciuiala din cele mai bune prazi ale sale. Insa, dupa Legea lui Moise, zeciuiala era primita de la poporul lui Israel de catre leviti - urmasii lui Levi, stranepotul lui Avraam. Rezulta ca Melhisedec a primit zeciuiala prin Avraam de la insusi Levi. Avraam nu a generalizat, spunand ca aduce dar pentru toti urmasii sai, ci anume din partea lui Levi, care, ca sa zicem asa, exista genetic in samanta lui. Dinainte de a se naste pe pamant, Levi a platit darea de cinste lui Melhisedec si a implinit porunca lui Dumnezeu.

Nu el insusi - subliniaza Biblia, ci in persoana strabunicului sau, pe care nu l-a vazut niciodata viu!

Inraurirea duhovnicesc-genetica a mamei asupra copilului sau este intiparita atat in eposul popoarelor, cat si in experienta ascetica a crestinilor. Inima mamei iubitoare este un organ aparte, foarte sensibil, de comunicare cu copiii. El este uluitor de exact "reglat" pe "frecventa de transmisie" a copilului sau. "Rugaciunea mamei te ajunge din fundul marii" - glasuieste intelepciunea poporului. Fericitul Augustin spunea despre sine ca este fiul lacrimilor mamei sale, intrucat cu rugaciunile ei s-a intors, dupa indelungi cautari, la calea adevarata.

Sufletul iubitor de mama sufera si se mahneste intuitiv, chiar fara sa stie precis ca odrasla ei a dat de necaz. Cunoastem o multime de cazuri cand mamele au simtit de la departare momentul mortii copilului lor. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, multe femei si-au dat seama, printr-un "al saselea simt", de clipa mortii fiilor lor. Iar dupa aceea, dupa saptamani, venea hartia oficiala, si convingerea amara a inimii se confirma.

Iata un caz real, care s-a petrecut in anul 1996. Despre el s-a scris in presa centrala. Un oarecare parinte, pe nume Pavel, se intorcea acasa dupa slujba. De el s-a apropiat o femeie necunoscuta si i s-a adresat cu rugamintea: "Va rog foarte mult sa-l impartasiti pe fiul meu. Este vina mea ca nu s-a impartasit niciodata, ma tem pentru el". Femeia a dat adresa si a disparut repede. Parintele si-a amintit adresa, dar avea anumite indoieli - multe lucruri se pot intampla. Totusi, noaptea a simtit limpede ca trebuie sa mearga, si dimineata s-a dus la adresa cu pricina. I-a deschis usa un barbat ca la vreo patruzeci de ani, cu o infatisare foarte bolnavicioasa, cu fata supta. Indata ce parintele Pavel s-a prezentat si a zis ca a venit sa-l impartaseasca la rugamintea mamei lui, acela a incercat sa-l dea afara din apartament cu grosolanie, invinuindu-l de minciuna. S-a dovedit ca mama lui era moarta de doisprezece ani. Atunci, preotul a aratat cu mana un perete pe care atarna o fotografie si a intrebat: "Cine este acolo? Femeia aceea m-a rugat sa vin la dumneavoastra". Era fotografia mamei lui. Omul s-a albit la fata si l-a poftit pe preot in camera ca sa-l spovedeasca si sa-l impartaseasca.

In ziua urmatoare, parintele a simtit iar in sufletul sau nevoia de a-l vizita pe barbatul cu pricina. Ajungand acolo, a aflat de la vecini ca el murise noaptea trecuta. Vecinii i-au povestit ca prin betiile si bataile sale, omul practic isi bagase mama in mormant, si s-au mirat foarte tare ca un asemenea om s-a invrednicit sa se impartaseasca in ajunul mortii.

Intamplarea este, intr-adevar, enigmatica. Este limpede ca nu e vorba de o amagire demonica. Dupa cum se vede, cei morti stiu despre noi mai mult decat stim noi insine, si il roaga pe Domnul sa Se milostiveasca de cei cazuti. Ajutorul din lumea de dincolo de mormant da marturie despre faptul ca impartasirea, comuniunea dintre oameni (in cazul de fata rude) nu inceteaza odata cu moartea. Asadar, prin legatura duhovnicesc-genetica se transmite de la parinti la copii o anumita informatie duhovniceasca. Aceasta poate fi binefacatoare si mantuitoare sau, dimpotriva, aducatoare de boli si purtatoare de moarte. Sa ilustram aceasta afirmatie.

Candva, regele David s-a ispitit de frumusetea Batsebei, sotia generalului sau Urie. David l-a trimis pe Urie la moarte sigura si, eliberandu-si locul dorit, a induplecat-o pe Batseba sa-l ia de barbat. Pentru omorul cu premeditare, preacurvie si - principalul - lipsa pocaintei pentru cele savarsite, Dumnezeu l-a pedepsit pe rege. Prorocul Nathan i-a deschis lui David ochii asupra faradelegii sale, si acesta si-a recunoscut vina. Atunci, Nathan a raspuns: Domnul a ridicat pacatul tau de deasupra ta, si nu vei muri. Dar fiindca tu, prin aceasta fapta, ai dat vrajmasilor Domnului pricina sa-L huleasca, de aceea va muri fiul care ti se va naste. Si a lovit Domnul pruncul pe care i-l nascuse lui David femeia lui Urie, si acela s-a imbolnavit (I Imp. 12,13-15).

David s-a pocait cu amar. La rugaciunea fierbinte a adaugat postul aspru, nadajduind ca Domnul il va milui si copilul va trai. Strigatul sufletului necajit s-a intrupat in minunatele stihuri de pocainta ale psalmului 50. Si totusi, copilul a raposat. Si s-a indreptatit cuvantul Scripturii: fiecare se ispiteste de a sa pofta fiind tras si amagit; dupa aceea, pofta, zamislind, naste pacat, iar pacatul, savarsindu-se, naste moarte (Iac. 1, 14-15).

Iubirea dintre David si Virsavia nu se incheie insa pe aceasta nota trista. Dupa ce au adus roade vrednice de pocainta, Dumnezeu a sfintit casatoria lor si le-a daruit fiu - legendarul rege Solomon. Domnul l-a iubit pe el, precizeaza Sfanta Scriptura (2 Imp. 12, 24). Acesta i-a intrecut pe toti carmuitorii pamantului prin bogatie, slava si intelepciune. Din pricina cucerniciei tatalui sau, el a trait ani multi si fericiti. In pofida acestui fapt, spre sfarsitul vietii lui femeile i-au stricat inima si au plecat-o spre inchinarea la idoli. De aceea, Dumnezeu l-a pedepsit pe Solomon: i s-a nascut Roboam cel cu putina intelepciune, ce prin prostia sa a pricinuit poporului multe nenorociri (3 Imp. 11, 1-43; Sir. 47, 14-31).

Sa ne gandim: cel mai intelept dintre oameni a nascut un copil slab de minte! Unii ar putea explica faptul acesta printr-un hazard nefericit sau prin cunoscutul principiu: "La copiii geniilor natura se odihneste". Aici este insa vorba de Pronia lui Dumnezeu. Pentru El nu este greu sa-i binecuvanteze cu darnicie pe toti urmasii nostri pentru cucernicia parintilor.

Un caz apropiat ca insemnatate este descris de Sfantul Ierarh Ignatie Briancininov. Pe cand era inca adolescent, Avva Elisei s-a imbolnavit si era pe moarte. Cu toate stradaniile doctorilor, nu mai avea de trait, dupa prognosticul acestora, mai mult de trei zile. Tatal tanarului, care ii ura pe monahi cu incrancenare, s-a grabit sa mearga la biserica Sfantului Marcu. Acolo l-a intampinat un Batran sfant si l-a intrebat: "Ce e cu tine, domnule Procopie? De ce esti necajit?" Tatal a raspuns: "Cel care ti-a descoperit numele meu iti va descoperi si pricina intristarii mele".

Stravazatorul nevoitor a mers impreuna cu tatal coplesit de jale la cel ce tragea sa moara si a poftit-o in odaie pe mama lui, care era femeie evlavioasa. Dupa aceea, bineplacutul lui Dumnezeu a inceput sa-l povatuiasca si totodata sa-l mangaie pe tata: "Dumnezeu cauta de la tine implinirea a trei porunci, si daca le vei pazi, ii va darui viata fiului tau". Tatal l-a chemat pe sfantul Evanghelist Marcu ca martor al fagaduintei sale ca va implini totul. Batranul a continuat: "Sunt de a

cum cincisprezece ani de cand preacurvesti, spurcand patul sotiei tale. Pentru aceasta, Dumnezeu a secerat cu moarte inainte de vreme cinci dintre copiii tai. Asta in primul rand. In al doilea rand, nu-l casatori cu sila pe tanar, ci da-i putinta sa primeasca chipul monahicesc. In al treilea rand, sa nu mai ai impartasire cu ereticii."

Tatal a ascultat si l-a incredintat pe Batran: "Voi pazi cuvintele tale in toate zilele vietii mele". Nevoitorul s-a rugat indata cu osardie, ca si cum s-ar fi pus chezas inaintea lui Dumnezeu pentru grabnica pocainta a pacatosului, si a treia zi baiatul s-a inzdravenit cu desavarsire.

Este limpede ca pricina duhovniceasca a bolii lui mortale erau pacatele grele ale tatalui - preacurvia, educatia gresita a fiului, in urma careia acesta putea sa se sminteasca si sa mearga pe urmele lui, si conceptia antihristica despre lume.

Intr-adevar, incalcarea de catre parinti a poruncii "sa nu curvesti" este extrem de primejdioasa pentru sanatatea urmasilor. Odata, Cuviosul Leonid al Opti-nei a primit un cuplu care avea un fiu bolnav psihic.

Sfantul a explicat ca boala cu pricina era pedeapsa Domnului pentru neinfranarea lor sexuala in ajunul marilor praznice bisericesti. Si Cuviosul Serafim de Sarov prevenea ca din pricina nepazirii curatiei relatiilor conjugale in zilele de post se nasc copii morti, iar femeile mor deseori la nastere datorita necinstirii praznicelor bisericesti si a duminicilor.

Sa nu uitam ca Sfantul Serafim i-a spus lucrurile acestea la inceputul secolului al XIX-lea unui tanar care se pregatea sa se casatoreasca. Acesta ceruse binecuvantare si sfat de la facatorul de minuni din Sarov. Pesemne ca Sfantul a vazut frica de Dumnezeu si credinta adanca in sufletul tanarului, si de aceea i-a dat o povata ascetica atat de anevoioasa. Iar noi, oameni slabi duhovniceste, sa ne mangaiem eu dialogul dintre Apostoli si Mantuitorul pe tema poruncii "sa nu curvesti": zis-au Lui ucenicii Lui: "Daca asa este pricina omului cu femeia, nu este de folos a se insura". Iar El a zis lor: "Nu toti incap cuvantul acesta, ci cei carora le e dat. Cela ce poate a incapea, sa incapa" (Mt. 19, 10-12).

Intelesul acestui raspuns este lamurit in "Bazele conceptiei sociale a Bisericii Ortodoxe Ruse": "Continuarea existentei pamantesti a neamului omenesc reprezinta unul dintre scopurile fundamentale ale legaturii de Dumnezeu randuite a casatoriei. Refuzul intentionat al nasterii de prunci, refuz provenit din imbolduri egoiste, depreciaza casatoria si reprezinta un pacat neindoielnic. Totodata, sotii sunt raspunzatori in fata lui Dumnezeu pentru educarea corespunzatoare a copiilor. Una dintre caile realizarii unei atitudini responsabile fata de nasterea lor este reprezentata de in-franarea de la relatiile sexuale pentru un anumit interval de timp. Totusi, este neaparata nevoie sa ne amintim cuvintele pe care le adreseaza sotilor crestini Apostolul Pavel: sa nu va lipsiti unul de altul decat cu buna invoiala, pentru un timp, ca sa va indeletniciti cu postul si cu rugaciunea, si dupa aceea iarasi sa fiti impreuna, ca sa nu va ispiteasca satana pentru neinfranarea voastra (1 Cor. 7, 5). Este limpede ca in acest domeniu sotii trebuie sa ia hotarari de comun acord, apeland la sfatul duhovnicului, iar acesta din urma este dator sa ia in seama, cu chibzuinta cuvenita unui pastor de suflete, conditiile concrete ale vietii perechii cu pricina, varsta, starea de sanatate, treapta lor de maturitate duhovniceasca si multe alte circumstante, facand deosebire intre cei ce pot sa incapa inaltele cerinte ale infranarii si cei carora nu le e dat (Mt. 19, 11) si avand in grija in primul rand ca familia sa nu se destrame, ci sa se intareasca. in hotararea sa adoptata pe 28 decembrie 1998, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse le-a aratat preotilor ce poarta datoria slujirii de duhovnici ca "este inadmisibil sa ii sileasca ori sa incerce sa-i convinga pe pastoriti, impotriva vointei lor, sa refuze viata conjugala in cadrul casatoriei"; de asemenea, le-a amintit pastorilor duhovnicesti nevoia indispensabila de a "pastra o deosebita decenta si o deosebita prudenta pastorala in ce priveste discutarea cu pastoritii a problemelor legate de diversele aspecte ale vietii lor familiale."

Dupa cum vedem, Biserica Ortodoxa nu-si paraseste fiii in suferintele lor cele din trup (1 Cor. 7, 28). Ea face totul pentru alinarea si chiar pentru deplina indepartare a tragicelor urmari ale pacatului stramosesc si ale pacatelor personale. Intrucat nici pe departe nu sunt in stare toti oamenii sa traiasca in celibat, pe cei care doresc sa-si intemeieze o familie Biserica ii binecuvanteaza sa se casatoreasca.

Din punct de vedere crestinesc, cand isi alege sotul (respectiv sotia), omul nu trebuie sa se orienteze in primul rand dupa criteriile exterioare: pozitia in societate, posibilitatile financiare s.a.m.d. A lua in considerare toate acestea nu este un pacat, insa a le pune "in capul unghiului" este o greseala.

Inselator este farmecul si desarta este frumusetea, insa femeia care se teme de Domnul este vrednica de lauda! (Pilde 31, 30). Intr-adevar, cum zice poporul, "nu cu fata faci casa". Mult mai importante sunt calitatile duhovnicesti ale caracterului si personalitatii: curatia morala, corectitudinea, bunul simt, frica de Dumnezeu.

La modul ideal, trebuie sa existe unitatea intre exterior si interior, intre forma si continut. O greseala foarte raspandita este aceea ca ne legam pe de-a-ntregul de partea sufletesc-trupeasca a omului iubit, fara sa luam in seama duhul lui. Iata de ce ne impotmolim in patimi si ne istovim in necazuri.

Domnul le-a dat o deosebita putere sa ajute la intemeierea unei casnicii reusite Sfantului Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Sfintilor si Dreptilor Dumnezeiesti Parinti Ioachim si Ana, Sfantului Apostol Simon Zilotul (Cananitul), Sfantului Filaret cel Milostiv. Mijlocirea acestora ii ajuta pe crestini sa-si gaseasca o pereche potrivita.

Unirea dintre soti primeste binecuvantarea lui Dumnezeu prin Taina Casatoriei. Savarsind Taina aceasta, Biserica il roaga pe Domnul sa-i pazeasca in pace si intelegere pe cei ce se insotesc, sa-i izbaveasca de ispite, sa le ajute in nasterea si cresterea copiilor.

Casatoria religioasa se deosebeste de cea civila (juridica) prin faptul ca este harica. Harul primit trebuie pazit cu grija si inmultit cu ravna prin implinirea poruncilor lui Dumnezeu. Dupa regula generala, pentru a pastra harul este neaparata nevoie ca sotii sa faca aceleasi lucruri ca pentru a-l dobandi - sa se straduie a implini poruncile lui Dumnezeu. Altminteri risca sa piarda harul, si aceasta ii lasa neajutorati in fata pacatului. Pentru crestini, sa traiasca impreuna necununati este un pacat.

Zamislirea (conceptia) este un moment foarte tainic. El trebuie sfintit prin rugaciune comuna staruitoare - de pilda, asa cum au facut Dreptul Tobie si sotia lui inainte de imparti patul conjugal. Este remarcabil faptul ca Biserica Ortodoxa a inclus istorisirea cu pricina in textul Sfintei Scripturi. Cand au ramas numai amandoi in odaie, Tobie s-a sculat din pat si a zis: "Scoala, soro, sa ne rugam ca Domnul sa ne miluiasca!" Si a inceput Tobie a zice:

" Bine esti cuvantat Tu, Dumnezeul parintilor nostri, si bine este cuvantat numele Tau cel sfant si slavit intru toti vecii! Bine sa Te cuvanteze pe Tine cerurile si toate fapturile Tale! Tu ai facut pe Adam si Tu ai facut pe Eva, femeia lui, pentru a-i fi, ajutor si sprijin, si din ei s-a nascut neamul omenesc. Tu ai zis: "Nu este bine sa fie omul singur; sa-i facem ajutor asemenea lui". Si acum, Doamne, nu placerea o caut luand pe sora mea, ci o fac cu inima curata. Binevoieste, deci, a avea mila de ea si de mine si a ne duce impreuna pana la batranete!" (Tobie 8, 4-9).

Asadar, grija pentru soarta copilului incepe cu mult inainte de zamislirea lui, iar educarea lui incepe cu noua luni inainte de nastere. Legea ereditatii duhovnicesti implica multe raspunderi pentru oamenii casatoriti. Parintii sunt datori sa se pregateasca atat fizic, cat si duhovniceste, intrucat sunt partasi la actul creator al lui Dumnezeu. Parafrazandu-l pe Apostolul Pavel, putem spune ca tatal si mama sunt im-preuna-lucratori (colaboratori) ai lui Dumnezeu. Ei dau inceput unei noi persoane umane, ce reprezinta un ogor al lui Dumnezeu, o zidire a lui Dumnezeu (1 Cor. 3, 9).

Teologia morala crestina vede un pacat in starea patimasa a duhului parintilor in momentul zamislirii si tn timpul sarcinii: "Parintii isi pot face fericit copilul inca dinainte de nastere. Dupa o zamislire cu toate masurile morale de precautie si o purtare in pantece cu frica de Dumnezeu, copilul vine pe lume cu o mare putere impotriva pacatului, altfel spus cu o anumita "rezerva de bine". Este limpede pacatul parintilor sare fac pe dos: acestia isi molipsesc cu patimile nu sumai puterile sufletesti, ci si sangele, si astfel le transmit copiilor lor, odata cu zamislirea, propriile boli, itat sufletesti, cat si trupesti. De aici vine, de pilda, inclinarea ereditara spre betie, spre desfranare sau caracterul certaret".

Cand parintii afirma ca au pus in copil o particica din sufletul lor, aceasta nu este o lauda desarta sau o figura de stil. Aceasta exprimare cu obarsii stravechi este indreptatita atat la propriu, cat si la figurat. "In mod ereditar li se transmit copiilor de la parinti nu numai insusirile fizice, ci si cele duhovnicesti", afirma un chirurg de exceptie, Sfantul Ierarh Luca Voino-Iasenetkii, "si aceasta ne face sa ne gandim serios la indatoririle noastre nu numai fata de Dumnezeu, ci si la cele fata de neamul omenesc. Marea indatorire a tuturor parintilor este sa-si aminteasca intotdeauna lucrul acesta, sa-si biruie totdeauna defectele si patimile, se sa pocaiasca intotdeauna de pacatele lor in fata lui Dumnezeu, sa-si curete mereu inima, asa incat sa le transmita curatia inimii si copiilor".

Cu adevarat, dupa fiii sai se cunoaste omul (Sir. 11, 30)! Iata de ce Sfantul Ierarh Filaret al Moscovei isi incheie "Cuvantul despre nasterea de prunci binecuvantata" cu o invatatura de foarte mare insemnatate: "Cei ce doresc sa aiba copii vrednici vor face bine daca mai inainte vor deveni ei insisi parinti vrednici".

K. V. Zorin

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 9928

Voteaza:

Faptele parintilor si sanatatea copiilor 5.00 / 5 din 1 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Catalina Alexandra RadianPostat la 2010-08-09 01:10

    Este cel mai minunat articol, pe care l-am citit cu drag, de cand simpatizez cu acest site. Daca as avea posibilitatea, l-as pune cap de afis pentru toate publicatiile obscene, care deformeaza gandirea generatiei tinere, apta sa dea nastere de prunci alesi. Dumnezeu sa ajute tuturor celor care scriu si publica articole atat de profunde, dpv spiritual. Multumesc

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE