Lamurirea neintelegerilor celor ce se spovedesc si se impartasesc

Lamurirea neintelegerilor celor ce se spovedesc si se impartasesc Mareste imaginea.

Lamurirea neintelegerilor celor ce se spovedesc si se impartasesc cu Sfintele lui Hristos Taine

Multora din cei ce se spovedesc, care ar dori sa faca pocainta sincera pentru pacatele lor si sa primeasca Sfintele Taine nu spre judecata, nici spre osanda, deseori le apar diferite neintelegeri cu privire la modul in care sa realizeze aceste lucruri.

Foarte adesea ii tulbura gandul: va putea, oare, Dumnezeu sa le ierte faradelegile, care nu rareori sunt foarte grele? Apoi: prin ce mijloace sa trezeasca in ei sentimentul caintei adevarate? Cum este mai bine: sa spuna singuri totul la spovedanie sau sa se bazeze pe experienta duhovnicului si sa raspunda la intrebarile puse de el? Prin ce sa-si indrepte apoi pacatele deja spovedite ca sa-si impace constiinta? Si asa mai departe.

In corespondenta preasfintitului cu privire la problemele enumerate mai sus gasim urmatoarele raspunsuri:

"Pacatele noastre sunt mari, foarte mari. Dar nu exista pacat care sa biruiasca mila lui Dumnezeu. Iertarea pacatelor ni se daruieste nu dupa meritele noastre, ci dupa mila Iubitorului de oameni Dumnezeu, Care intotdeauna este gata sa ierte imediat ce omul se intoarce la El cu cainta.

Si pe om il fac nevrednic de iertare nu marimea si multimea pacatelor, ci numai lipsa caintei. Indata ce regretati si va caiti, iertarea vi se hotaraste in cer, iar in momentul spovedaniei aceasta hotarare cereasca vi se descopera.

Zapisul tuturor pacatelor tuturor oamenilor Domnul Mantuitorul l-a ridicat in trupul Sau pe cruce si acolo l-a distrus. Aplicarea in viata fiecaruia a acestei actiuni a milei nemarginite a lui Dumnezeu se savarseste in Taina Pocaintei si este reala.

Cel ce dobandeste dezlegare de la parintele duhovnic se infatiseaza fara vina inaintea fetei dreptatii lui Dumnezeu. Slabiciunea credintei si saracia nadejdii miluirii sunt provocate de vrajmasul nostru. Pacatele noastre nu au loc fara insuflarea lui. Din ele vrajmasul construieste o bariera intre noi si Dumnezeu.

Cainta si spovedania distrug aceasta bariera. Cunoscand puterea acestei Taine, faptul ca ea distruge toate eforturile si demersurile lui depuse spre pieirea pacatosilor, vrajmasul se straduieste prin toate mijloacele sa curme efectul binefacator al ei si, fie ne departeaza cu totul de ea, fie ne aduce in suflet necredinta fata de puterea ei si deznadejdea in a dobandi iertarea prin ea. Putina voastra credinta si deznadejdea sunt cursele lui.

- Domnul voieste ca toti sa ne mantuim, prin urmare, si voi. Grija voastra de acum pentru mantuirea sufletului ce inseamna? Inseamna chemarea Domnului: veniti la Mine.

Asadar, tulburarea de la spovedanie alungati-o cu gandul ca va spovediti Domnului Celui milostiv, Care va iubeste si asteapta sa-I spuneti tot.

- Ce necaz mare vi s-a intamplat! - ii scrie preasfintitul altei persoane. Si cum a izbutit vrajmasul sa intunece inima dumneavoastra, incat s-a napustit, si atat de navalnic, in vartejul din care mila lui Dumnezeu v-a scos si v-a adus in lumina lui Dumnezeu! Rau este, foarte rau.

Dar imbarbatati-va. Mila lui Dumnezeu nu s-a departat de dumneavoastra si v-a dat dorinta si puterea de a va cai si de a va spovedi. In virtutea acestor lucruri ati primit Sfanta Impartasanie. Simtamantul linistii launtrice va incredinteaza de acest lucru. Dumnezeu a facut pace cu dumneavoastra. Infatisati-I documentele pacii pregatirea de a face tot ce trebuie fara sa va plangeti.

Luati seama la modul in care se spala albiturile. Printre alte metode, sunt fierte pe foc, sunt presarate cu cenusa. apoi sunt clatite in rau si batute fara mila cu maiul si stoarse cu mainile. Tot asa trebuie sa faceti si dumneavoastra cu propriul suflet.

In trezirea anterioara din somnul pacatelor, harul a lucrat in mod simtitor in dumneavoastra si nu v-a dat voie sa observati ostenelile restabilirii. Acum este altfel. Propria dumneavoastra osteneala trebuie sa vina inainte - fara mila, in chip despotic - si harul isi va manifesta influenta atunci cand veti fi istovit din pricina ostenelii si nu veti sti ce sa faceti. Aveti canon. Impliniti-o cu strictete, fara omitere. Si toate celelalte supuneti-le ei. Eu nu va pot hotari amanuntele.

Un singur lucru il afirm: sa aveti ravna nestapanita si ea sa izvorasca din ura fata de placerile trupesti ca fata de niste vrajmasi nemilosi. Cand va ajunge in putere aceasta ura, atunci, de indata ce se va arata un gand cat de usor, sufletul ca un leu se va napusti asupra lui, si intr-o clipa va fugi. Insusiti-va barbatia si luptati pentru sine."

Explicand ce masuri de incercare foloseste uneori Domnul fata de cei ce pacatuiesc greu, dorind sa-i primeasca iarasi in comuniune cu El dupa ce fac pocainta sincera pentru toate pacatele savarsite de ei, Sfantul Teofan face urmatoarea asemuire:

"- Valetul a gresit. Stapanul l-a alungat si l-a scos din casa. Apoi, cand a izbucnit in plans, stapanului i s-a facut mila de el si l-a primit in casa, dar nu ca valet, ci i-a spus: "Stai deocamdata la bucatarie. Voi vedea cum iti va merge treaba, si atunci, poate, te voi lua iarasi ca valet". Iata, in aceeasi situatie sunteti si dumneavoastra. Binevoiti sa va inteleptiti si sa va apucati de lucru."

In afara de cainta sincera pentru pacatul savarsit si iertat deja la spovedanie, preasfintitul le propune celor ce se caiesc sa se ingrijeasca prin toate mijloacele si de aducerea roadelor vrednice de pocainta si le arata, printre altele, cum sa faca acest lucru. Astfel, aceleiasi persoane ii scrie:

"- Aveti datoria de a implini cuvantul proorocului: Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce (Ps. 50, 14). Dumnezeu v-a transformat, dorind sa va mantuiti; dumneavoastra, primind mantuirea, trebuie, din recunostinta, sa-i mantuiti si pe ceilalti care inca pier acolo unde ati fi pierit si dumneavoastra. Cuvantul dumneavoastra este mai puternic decat orice altceva."

La intrebarea despre cum trebuie sa se savarseasca insusi chipul pocaintei, Sfantul Teofan ne da urmatorul sfat:

"- Este nevoie de mai multa cainta pentru pacate decat de enumerarea pacatelor, desi si acest lucru este necesar. Trebuie mai multe suspine din inima la rugaciune decat citirea rugaciunilor, desi este necesar si acest lucru. Desertaciunea trebuie sa o alungam din suflet si sa salasluim acolo evlavia inaintea lui Dumnezeu. SaIasluind aceasta evlavie, asa sa si ramanem apoi cu ea.

- Cand exista ura si dezgust fata de pacat alaturi de pregatirea de a va impotrivi lui macar pana la un anumit nivel, Dumnezeu nu vede acest lucru ca fiind pacat. Asa ca nu va tulburati.

- Pentru ca spovedania sa mearga si sa se savarseasca mai multumitor, incercati, va rog, sa notati tot ceea ce aveti pe constiinta si, apropiindu-va de parintele duhovnic, cereti-i voie sa-i spuneti tot ceea ce v-ati notat.

Dupa aceea, fie el, dorind sa va mai intrebe despre ceva, va va intreba, fie voi insiva ii veti propune sa faca acest lucru. Actionand astfel, intotdeauna veti pleca de langa analog dand parca jos de pe voi toate vesmintele care va leaga.

- A nota pacatele pentru spovedanie este o regula buna. Deprindeti-va iata cu ce: de fiecare data cand isi croieste drum un gand, un sentiment, o dorinta, un cuvant, o fapta rea, indata caiti-va inaintea Domnului, Care este pretutindeni si vede tot, si pe viitor cu zdrobire de inima si cu hotarare sa fiti mai prudenti.

A scoate la iveala tot ceea ce se ascunde in inima este totuna cu starea vomitiva a stomacului in timpul tratamentului. Dupa ea, sanatatea se indreapta grabnic, iar dupa cainta sincera, incep sa se indrepte repede alcatuirea launtrica si bunul obicei. Sa va ajute Domnul sa dobanditi toate acestea si sa porniti, in sfarsit, cu pas ferm pe calea catre Domnul in sanul harului si milei Sale."

In scrisoarea catre unul dintre cei ce l-au intrebat despre schimbarea duhovnicului gasim la preasfintitul un raspuns foarte interesant si profund ziditor.

"- Ma intrebati daca va puteti schimba duhovnicul. Pur teoretic va raspund: cine va tine? Fapta aceasta este o fapta a constiintei, inaintea careia se deschide sufletul si la care sa apeleze fiecare. Vedeti ce rezolvare rapida si fara complicatii!

Dar in realitate s-ar putea sa intampinati piedici care tin de constiinta si nu sunt mici. Nu veti sari peste ele oricat v-ati lua avant. Duhovnicul batran l-ati parasit. Si nu ascundeti acest lucru. Dar, observand, el simte ca este batut peste fata. A cui constiinta va indura acest lucru? Nici nu are rost sa va ganditi sa-l schimbati.

Cum sa faceti, asadar? Altul va vorbeste mai placut si sufletul tinde catre el. Iata cum sa faceti. Sa deosebiti duhovnicul de sfetnic. Cel care va vorbeste mai bine sa va fie sfetnic, iar duhovnicul - duhovnic."

Unii dintre cei ce se spovedeau, chiar si dupa ce faceau pocainta sincera pentru pacatele lor, tot nu incetau sa se tulbure la gandul - erau ei, oare, indeajuns de curatiti de pacate ca sa se socoteasca vrednici de primirea Sfintelor lui Hristos Taine? Si l-au intrebat cu privire la acest lucru pe preasfintitul-sihastru.

Spre incurajarea acestor oameni cu nadejdea in mila pe care Dumnezeu o arata neincetat fata de noi, numai noi sa avem in suflet pregatirea sincera de a porni pe masura puterilor noastre pe calea mantuirii, preasfintitul scrie:

"- De Taina Impartasaniei sa va apropiati fara sa va indoiti de ceva. Daca va apropiati cu credinta in Domnul, Care este prezent in Taine, cu evlavie si cu pregatirea de a va pune toate puterile numai in slujba Lui, atunci nu are rost sa sovaiti din pricina nevrednici ei. Pe deplin vrednic de Impartasanie nimeni nu se poate socoti. Toti se linistesc cu gandul la mila lui Dumnezeu. Asa sa faceti si voi.

Domnul ii iubeste pe cei ce se impartasesc si priveste cu milostivire si bunavointa la lipsurile din starea cuvenita a duhului. Apoi insasi Impartasania incetul cu incetul va indrepta aceste lipsuri. Imbarbatati-va, vrajmasul nu doarme si tot umbla prin jur sa abata pe cate cineva din drum. Domnul sa va apere de aceste ispite. Tot ce aveti cu credinta de copil predati-l Domnului in rugaciune, si El cu bunavointa va primi si va orandui totul."

Cineva i-a pus preasfintitului o intrebare destul de ciudata si cu totul nepotrivita pentru un crestin-partas al Sfintelor Taine: Pot nadajdui in cuvintele: Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu ramane intru Mine si Eu intru el (Ioan 6, 56)?

- Ce intrebare?! - raspunde cu vadita nedumerire vladica. Oare nu Insusi Domnul a fagaduit acest lucru? Oamenii au grija sa implineasca cuvantul dat. Oare Domnul ii refuza cuiva lucrul acesta?! Dumneavoastra insiva, precum spuneti, dupa ce v-ati impartasit, v-ati simtit foarte bine. Iata dovada ca acest cuvant dat de Domnul se implineste in dumneavoastra.

- Sa dea Domnul ca El, inapoindu-va pacea sufleteasca, sa si ramana in dumneavoastra. Acum vedeti incotro trebuie sa va indreptati ca la orizontul sufletului dumneavoastra sa lumineze un soare clar si asa sa faceti de fiecare data.

- Pe cat este ziua de luminoasa, pe atat de luminos sa fie si sufletul dumneavoastra! Fiti Simeon, cel care L-a purtat in bratele inimii pe Domnul.

- Pregatindu-va pentru Impartasanie, ati tot repetat un stih bun si ma intrebati daca puteti continua asa. Puteti! Rugaciunile scurte, indata ce ajung in suflet, invatati-le pe de rost si repetati-le mai des. Oricate s-ar aduna. Din ele alcatuiti o psaltire cu multe strune si cantati la ea, desfatandu-va auzul duhovnicesc."

Dupa cum se stie, multi dintre mirenii nostri, mai ales dintre cei de rand, au o prejudecata ciudata potrivit careia nu trebuie sa se apropie des de Taina Sfintei Impartasanii. Chiar socotesc ca acest lucru este pacat.

Termenul limita intre zilele impartasirii, dupa parerea acestor oameni, ne exceptand nici chiar momentul mortii, trebuie sa fie de sase saptamani. Nu rareori se intampla ca preotul sa fie invitat la cel bolnav si sa fie prevenit sa savarseasca numai spovedania, timp in care i se spune: "N-ar fi rau, ce-i drept, sa-l si impartasiti, caci bolnavul este fara nadejde, dar inca nu i s-au incheiat cele sase saptamani"; se spune ca este pacat; o fi adevarat, n-o fi - ne cam temem."

Nu am intalnit in scrisorile preasfintitului nici un tratat indreptat in mod special impotriva prejudecatii pomenite. Insa cei ce citesc biografia sfantului, care socotea pentru sine o mare mangaiere sa se impartaseasca in fiecare zi, aflandu-se in ultimii 11 ani de pustnicie, trebuie sa inteleaga singuri toata netemeinicia acestei prejudecati.

Totusi, din cele doua fragmente pomenite mai jos, din corespondenta sfantului nu se poate sa nu vedem cat de incurajator se purta el fata de cei ce se impartaseau des si nu respectau nici un termen stabilit cu privire la acest lucru sfant. Astfel, unei persoane ii scrie:

"- Daca viata noastra se afla in Domnul si El spune ca cel ce mananca Trupul si Sangele Lui, acela se afla in El, atunci cum sa nu se impartaseasca des cel ce doreste viata? Cine va impiedica sa gasiti mijlocul de a va apropia mai des de Taine? Numai o credinta desarta. La noi cuvintele: "Cu frica de Dumnezeu si cu credinta sa va apropiati" au devenit o forma goala. Iereul lui Dumnezeu cheama, dar nimeni nu vine, si nimeni, in acelasi timp, nu observa neghiobia din aceasta iresponsabilitate fata de chemarea lui Dumnezeu si fata de cina Lui.

- Ati facut un lucru foarte bun - scrie sfantul in alt loc - ca v-ati impartasit cu Sfintele lui Hristos Taine. Sa faceti acest lucru mai des. Izvorul, hranitorul si savarsitorul vietii duhovnicesti este Hristos Domnul, Care, in negraita Sa mila, a binevoit sa intre in legatura stransa cu cei ce se impartasesc cu vrednicie cu preacuratul Lui Trup. In acest timp El ii poate spune sufletului: "Mantuirea ta sunt Eu!" Ascultati! Dar trebuie sa va apropiati de El cu sentimentul ca pieriti si nu aveti de ce sa va sprijiniti.

Sfantul Teofan Zavoratul

Pe aceeaşi temă

16 Iunie 2016

Vizualizari: 21186

Voteaza:

Lamurirea neintelegerilor celor ce se spovedesc si se impartasesc 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE