Religie si stiinta, de la conflict la dialog

Religie si stiinta, de la conflict la dialog Mareste imaginea.


Religie si stiinta, de la conflict la dialog

Studiem fara incetare cerul, incercam sa aflam care este locul nostru in acest univers atat de misterios, invatam tot timpul cate ceva si pe masura ce credem ca ne-am lamurit unele intrebari, apar altele si altele. De unde atata mister? Din neputinta noastra de a cunoaste totul din taine pe cure nu le vom descifra niciodata? De ce suntem aici unde suntem? De unde venim? Incotro ne indreptam? Iata doar o parte din noianul de intrebari pe care ni le punem. Stiinta cauta, afla, dar nu inceteaza de a se minuna, de a se pleca in fata misterului.

Timp de zeci de ani de educatie "ateist-stiintifica" am invatat ca totul e materie, ca putem domina natura, ca omul este cea mai puternica fiinta, ca absolut totul poate fi explicat, ca Dumnezeu nu exista pentru ca, pur si simplu, existenta lui nu poate fi demonstrata. Biblia? O carte hazlie, absurda, de care este mai bine sa nu stim. Cam asta era tot ce stiam cu ceva mai bine de un deceniu in urma.

Intre timp, portile s-au deschis spre cunoastere, doar ca inertia este inca prea puternica pentru a trece dincolo de pragul in fata caruia ne-am oprit atata timp. O mentalitate modelata cu o perseverenta demna de cauze mai bune - cu o izolare- nemaiintalnita vreodata la un popor care se dorea luminat - nu se poate schimba peste noapte.

Personal, am avut sansa sa particip, in anul 2000 la o reuniune internationala, in care se dezbatea tocmai problema cunoasterii, dar a cunoasterii realizate atat de stiinta cat si de religie.

Era anul pragului intre milenii, al celebrarii nasterii lui Iisus  si, intr-un fel a doua mii de ani de crestinism. Pentru mine, insa, era prima oara cand asistam cu surpriza la un eveniment mai putin obisnuit: oamenii se puteau asculta unii pe altii: musulmanii ii ascultau pe budisti, crestinii pe atei, oamenii de stiinta pe teologi, fiecare incercand sa afle de la celalalt calea spre Adevar. Si m-am intrebat: cum de este posibil? Ce legatura poate fi intre toti cei de acolo? Cum este posibil un dialog intre reprezentanti ai unor modalitati de cunoastere atat de diferite: stiinta si religia? Sansa a facut sa-mi gasesc exact interlocutorul de care aveam nevoie: profesorul John Haught. Am stat de vorba mult cu el si am aflat cate moduri de apropiere sau diferente pot fi intre cele doua posibilitati de cunoastere care sunt puncte de vedere complet distincte pentru intelegerea universului.

Ca si el am incercat si eu sa-mi conturez parerile. Sigur ca-mi va trebui mult pentru ca ele sa capete o forma clara. Si totusi, ceea ce am inteles deja este ca omul de stiinta nu poate sta indiferent fata de punctele de vedere ale religiei, nu poate face cu totul abstractie de existenta credintei si a credinciosilor. O caracteristica fundamentala a cercetatorului este curiozitatea. Ne intrebam tot timpul: De ce sunt stelele asa cum sunt? De ce sunt atat de departe? Cat de mult ne influenteaza ele pe noi, ca oameni, si planeta pe care traim? Este, oare big bang originea de netagaduit a universului? Ce s-a intamplat in primele secunde dupa explozia initiala? Dar inainte? Suntem oare singurele fiinte din acest univers? De unde am venit? Cum e posibila atata diversitate in acest univers?

Cum se poate ca, de milioane de ani, de cand exista oamenii, sa nu existe doua fiinte identice, pana si intre gemeni existand unele diferente? Care este destinul nostru? Dar al infirmului univers? Si, daca ne intrebam fara incetare, daca observam ca progresul uluitor al stiintei si implicit, al teologiei nu face decat sa ne demonstreze neputinta in fata naturii, nu ne punem atunci si intrebarea daca exista sau nu Dumnezeu? Vrem sa ni se demonstreze? Nimic mai fals. Daca Dumnezeu ar putea fi demonstrat daca legislatia cerului i-ar incadra existenta in baremele sale, n-am mai putea vorbi despre dumnezeire, ci de inca un clement de cunoastere pe langa atatea altele.

 

De unde atunci atata reticenta in fata religiei? Religiosul ar raspunde simplu: "din lipsa de smerenie", din orgoliul fiintei umane de a se arata superioara, unica si atoatestititoare. Cum poate fi convins cineva, care vede in jur doar materie, fiind coplesit de legi si de formule, ca Dumnezeu este deasupra tuturor, ca merita cel putin sa te intrebi asupra existentei Sale?

Dar sa nu ne facem iluzii. Nici printre reprezentantii religiei nu sunt multi dornici de dialog. Pentru uniii dintre ei, stiinta nu este decat o cale materialista de cunoastere a tot ceea ce ne inconjoara, de care avem nevoie doar pentru bunastarea noastra (ca si cum bunastarea ar fi rupta de preocuparile religiei!). Materia si spiritul nu au nimic in comun, deci... fiecare cu-ale lui.

Asa cum explica Haugh aceasta disjunctie intre stiinta si religie e doar o modalitate extrema a relatiilor dintre ele si, as adauga, poate mai apropiata de modul nostru de abordare, al ortodocsilor, aparent mai inchisi in viata lor, mai rupti de viata publica si, cum am mai spus, indoctrinati ani de zile cu ideile unui materialism stiintific. Asadar, pentru cei mai multi dintre noi, religia a fost ceva, cel mult de suflet, independent de viata societatii din care facem parte.

Sigur ca lucrurile s-au schimbat mult. Sigur ca am trecut si printr-o perioada in care am cazut si in cealalta extrema, a acordarii unui rol nepotrivit religiei, mai bine zis practicilor religioase. Si atunci, daca ne putem exprima asa, cum este mai bine? Greu de spus. Parerea mea este ca stiinta nu poate face abstractii: de spirit, de credintele profunde ale oamenilor, dupa cum nici religia nu poate sta indiferenta fata de noul din jurul nostru, pe care-l dezvaluie, intr-un ritm uneori halucinant stiinta.

Dar tocmai acest ritm ne indeamna la prudenta, nu putem trata, de exemplu, Biblia ca pe o carte stiintifica, cu toate informatiile - cu adevarat demne de o astfel de carte - cu care este ea presarata. Sunt texte care au fost scrise intr-o anumita epoca de cunoastere a naturii, intr-o anumita perioada a istoriei, iar intuitia celor care le-au scris nu dovedeste docil capacitatea lor de intelegere, faptul ca nu au stat de-o parte de mersul istoriei, departe de natura.

Foarte multi cercetatori, in ardoarea lor de a dovedi genialitatea cartii sfinte (ca si cum asa ceva ar fi trebuit dovedit), incearca sa identifice punct cu punct, capitol cu capitol, de la Geneza pana la ultimele randuri, mesajul Scripturii cu descoperirile de azi ale stiintei. Big bang? Desigur, spun ei, nimic altceva decat momentul creatiei! Acesta este poate cel mai bun exemplu pentru a dovedi greseala in care poate cadea un om de stiinta, care este si religios. Dar cate teorii au fost emise pana astazi privind originea universului? Este adevarat ca cea mai plauzibila pare a fi cea a exploziei initiale. Dar cat de mult se stie despre acest moment unic? Nu se stie nimic din ce s-a intamplat in primele secunde, si aceasta celebra teorie nu este nici macar unanim acceptata.

Ca Penzias si Wilson au dovedit, prin descoperirea radiatiei de fond, ca ca este corecta, foarte bine! Doar ca experimentul lor nu este decat partial, el ne duce la temperatura de 3 grade K, adica nu la cea dintr-un moment zero, daca acesta a existat vreodata. Ce se va intampla daca totusi misiunile spatiale viitoare sau noile teorii vor infirma aceasta ipoteza? Va disparea creatia lui Dumnezeu? Dar ce se va intampla cu viitorul acestui univers, cu viitorul creatiei, cu unicitatea a tot ceea ce exista in univers si in acelasi timp, cu toate misterele sale?

Chiar si cuvantul "mister", care apare atat de obsedant in preocuparile oamenilor de stiinta, nu dovedeste altceva decat asemanari posibile intre cele doua moduri de cunoastere a Universului, posibilitatea de conversatie intre noi toti si evitarea oricarui conflict. Haught nu face decat sa ne ajute sa ne orientam printre tendintele existente in abordarea acestui spinos dialog (pentru ca, vrem sau nu, el existta chiar daca pare a fi uneori un... dialog al surzilor). Nu ne ramane decat ca, familiarizandu-ne cu ele, sa ne precizam noi insine pozitia.

Se pare ca Malraux ar fi spus ca secolul XX va fi religios sau nu va fi deloc. Exista chiar parerea ca problema relatiei dintre stiinta si religie nu este decat o moda. Dar de ce a aparut oare acum aceasta preocupare? Cred ca raspunsurile sunt foarte multe. Voi incerca sa dau doar cateva dintre ele.

Astronomia a reusit sa patrunda ca niciodata, pana in adancurile cosmosului. Misiunile spatiale au parasit deja sistemul solar (Voyager), altele sunt gandite tocmai pentru a raspunde intrebarilor cosmologice (COBE), iar cele mai multe studiaza fie cosmosul apropiat (in special corpurile din sistemul solar), fie cele mai indepartate obiecte cunoscute astazi, quasarii. Si cum sa nu fie bulversata omenirea de un volum urias de noutati, de informatii nici macar visate cu cateva decenii in urma? Cum sa nu apara noi intrebari privind existenta unui sens in acest univers, singurul pe care-l cunoastem, din care stim ca facem parte...

Dar tot stiinta (si implicit, consecinta ei directa, tehnologia) dovedeste ce fiinte paradoxale suntem: pe de o parte, avem iluzia ca putem stapani lumea, stim sa cream instrumente distrugatoare ale planetei, dar suntem atat de fragili, incat o simpla apasare a butonului rosu poate face ca maine omul sa nu mai fie nici macar o amintire. E posibil sa fim lasati sa o facem? Este oare atat de mare libertatea care ni s-a dat? Suntem oare capabili sa distrugem aceasta fantastica creatie a lui Dumnezeu, care e Omul? Se gandea oare la toate astea cineva, sa zicem, cu vreun secol in urma? Si atunci, de ce sa ne intrebam cum s-a declansat aceasta moda, aceasta preocupare generala privind raportul dintre stiinta si religie? Explicatia este simpla; am ajuns la un punct la care ori ne ascultam unii pe altii, incercand sa intelegem daca exista un sens in universul din care facem parle, sa intelegem rolul smereniei pentru toti, credinciosi sau atei, ori va veni momentul pe care nici nu vrem sa-l concepem, al autodistrugerii.

Daca mai adaugam la toate astea ridicarea valului intunericului, care a domnit atatea zeci de ani asupra unei populatii atat de insemnate de pe glob, aflate sub regimurile totalitare, ale unei vieti "fara Dumnezeu", ne dam seama ca nu este doar o intamplare ca discutam astazi, nu fara multa retinere insa, despre probleme atat de profunde, ca cele ale conversatiei sau conflictului dintre stiinta si religie.

 

Si in tot raul pe care l-am cunoscut, s-ar putea sa fie si un bine, pentru ca este vorba de o lume pe care persecutiile si o educatie materialista nu au vlaguit-o, mai ales ca poate majoritatea popoarelor care au parcurs acest calvar modern aveau o traditie ortodoxa. Asa incat, dimpotriva, renasterea pe care si-o doreste lumea, nu poate fi doar cea sociala, cea a unei buna-stari, ci mai ales una spirituala. Poate a venit momentul ca acel contact, atat de dorit, dintre lumea occidentala si aceea a popoarelor care au trait in tarile comuniste, sa ne trezeasca, si pe unii, si pe ceilalti, la realitate, la constiinta ca nu exista materie fara spirit, ca a cunoaste nu inseamna doar a dezlega tainele naturii, ci mai ales ale sensului universului. A venit momentul sa aflam daca stim sa ne folosim libertatea cu care am fost daruiti, daca o meritam, pentru a ne proteja planeta pe care traim, pentru a proteja fiinta umana, pentru a proteja creatia lui Dumnezeu.

dr. Magda Stavinschi

Institutul Astronomic al Academiei Romane

23 Iulie 2012

Vizualizari: 6618

Voteaza:

Religie si stiinta, de la conflict la dialog 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE