De ce S-a rugat Mantuitorul la invierea lui Lazar?

De ce S-a rugat Mantuitorul la invierea lui Lazar? Mareste imaginea.

Astazi, din morti inviind Lazar, daruindu-ne dezlegare de multe si felurite sminteli, nu stiu cum se face ca citirea aceasta din Sfanta Evanghelie a dat si ereticilor prilej, si iudeilor pricina de obiectie, nu pornita din adevarul lucrurilor, ci din sufletul lor inselator.

Multi eretici spun ca Fiul nu este de o fiinta cu Tatal pentru ca Hristos, spun ei, a avut nevoie de rugaciune ca sa invie pe Lazar; de nu S-ar fi rugat, n-ar fi inviat pe Lazar. Cum sa fie de o fiinta Cel ce Se roaga cu Cel ce a primit rugaciunea? - intreaba ei. Caci Unul Se roaga, iar Celalalt a primit rugaciunea Celui ce Se ruga.

Ereticii hulesc, neintelegand ca rugaciunea Domnului a fost urmarea unui pogoramant, din pricina slabiciunii celor ce au fost de fata la invierea lui Lazar. Spune-mi, te rog, cine-i mai mare? Cel ce spala picioarele sau acela ale carui picioare le-a spalat? Negresit ca acela este mai mare ale carui picioare le-a spalat cel ce spala. Mantuitorul a spalat picioarele lui Iuda vanzatorul; ca era si Iuda cu ucenicii. Cine deci e mai mare? Iuda, vanzatorul Stapanului Hristos, fiindca Hristos i-a spalat picioarele? Doamne fereste! Acum te intreb: Ce este mai smerit: sa speli picioarele sau sa te rogi? Negresit, sa speli picioarele! Deci cand Domnul nu S-a ferit sa faca ce era mai smerit, cum S-ar fi ferit sa faca ce era mai inalt?

Dar totul s-a facut din pricina slabiciunii iudeilor, care erau de fata atunci, asa cum o va arata cuvantul in desfasurarea lui. Dar iudeii, luand din aceasta citire din Sfanta Evanghelie pricina de obiectie, spun: „Cum Il au crestinii pe Acesta drept Dumnezeu, cand El nu stie nici locul in care se afla Lazar cel mort?“. Iudeii formuleaza aceasta impotrivire pentru ca Domnul le intrebase pe surorile lui Lazar, Marta si Maria: „Unde l-ati pus?“. „Ai vazut nestiinta?, intreaba ei. Ai vazut slabiciune? Dumnezeu e Acesta, Care nu stie nici locul?“

Spui, iudeule, ca Hristos n-a cunoscut locul, pentru ca a intrebat: „Unde l-ati pus?“. Dar si Tatal, in rai, nu stia unde era ascuns Adam? Caci umbla incoace si incolo, ca si cum l-ar fi cautat in paradis, intreband: „Adame, unde esti?“. De ce n-a spus mai inainte locul, caci Adam vorbea cu indraznire cu Dumnezeu?. „Adame, unde esti?“. Ce raspunde Adam? „Am auzit glasul Tau purtandu-se prin rai si m-am temut, caci sunt gol, si m-am ascuns“ . Daca numesti, iudeule, nestiinta intrebarea lui Iisus, atunci numeste nestiinta si intrebarea lui Dumnezeu! Ca si Hristos le-a intrebat pe Marta si pe Maria: „Unde l-ati pus?“, Numesti asta nestiinta? Ce-ai sa spui cand Il auzi pe Dumnezeu zicand lui Cain: „Unde este Abel, fratele tau?“. Ce spui? De numesti intrebarea lui Iisus nestiinta, numeste-o nestiinta si pe aceasta! Iata si alta dovada din dumnezeiasca Scriptura. I-a spus Dumnezeu lui Avraam: „Strigatul Sodomei si Gomorei a venit la Mine. Pogorandu-Ma, dar, voi vedea de fac dupa strigatul lor ce vine la Mine; iar de nu, sa stiu“. Dumnezeu, Cel ce stie toate inainte de facerea lor, Cel Care cerceteza inimile si rarunchii, Cel ce singur stie gandurile oamenilor, a spus: „Pogorandu-Ma, dar, voi vedea de fac dupa strigatul lor ce vine la Mine; iar de nu, sa stiu“. Daca intrebarea lui Iisus este nestiinta, atunci si aceasta este nestiinta. Dar nici Tatal, dupa Vechiul Testament, n-a fost nestiutor, nici Fiul, dupa Noul Testament, nu este.

Atunci, ce inteles au cuvintele: „Pogorandu-Ma, voi vedea de fac dupa strigatul lor ce vine la Mine; iar de nu, sa stiu“? „Zvon a venit la Mine, spune Dumnezeu. Dar vreau, totusi, sa cunosc mai bine lucrurile prin ele insele. Nu ca nu stiu, dar vreau sa-i invat pe oameni sa nu se uite numai la cuvinte, nici sa nu creada cu usurinta de spune cineva ceva rau impotriva altuia; ci sa creada numai dupa ce, mai intai, a pipait bine si a aflat prin faptele insele“. De aceea, a spus in alta Scriptura: „Nu crede in orice cuvant“. Nimic nu strica viata omului ca a crede iute pe cineva pe cuvant. Acest lucru si profetul David, profetindu-l, spunea: „Pe cel ce clevetea in ascuns pe vecinul lui, pe acela l-am izgonit“.

Sfantul Ioan Gura de Aur

Pe aceeaşi temă

18 Aprilie 2019

Vizualizari: 6221

Voteaza:

De ce S-a rugat Mantuitorul la invierea lui Lazar? 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE