Predica la Intrarea Domnului in Ierusalim

Predica la Intrarea Domnului in Ierusalim Mareste imaginea.

 "Osana, Osana!... Rastigneste-L! Rastigneste-L!..."

Praznicul acesta al Intrarii Domnului in Ierusalim - numit si al Floriilor-poarta cu sine adanc de intelepciune, si oricat ne-am stradui sa surprindem toate sensurile sarbatorii acesteia, fi-vom neputinciosi in a le epuiza. Caci mai intai de a fi Intrarea in Ierusalim au fost patruzeci de zile de radioasa bucurie a postirii, iar ultima dintre bucuriile fericite aduse de post a fost praznicul din Betania al invierii lui Lazar. Cantarea Liturgica este aceea care ne indeamna sa luam aminte la acesta mai cu seama. Caci zice: "Savarsind aceste patruzeci de zile, cele de suflet folositoare, cerem sa vedem si sfanta Saptamana a Patimii Tale, Iubitorule de oameni, ca sa preaslavim in ea maririle Tale si nespusa oranduirea Ta cea pentru noi, cu un cuget cantand: Doamne, slava Tie!" (Idiomela sambetei lui Lazar, glas 8), iar apoi Leon, imparatul cel cucernic, in cele cinci alcatuiri poetice canta minunea din Betania, dar de ce zic din Betania, caci iadul insusi gusta deja din moartea ce i se pregateste: "Doamne, venit-ai la mormantul lui Lazar cel mort de patru zile si, varsand lacrimi peste prietenul Tau, l-ai sculat, Spicule al vietii. Pentru ca moartea fiind legata cu glasul Tau, infasurarile lui s-au dezlegat ca si cu mainile..." "Doamne, glasul Tau a stricat imparatiile iadului si cuvantul puterii Tale a ridicat din mormant pe cel mort de patru zile; si s-a facut Lazar inceput al mantuitoarei invieri celei de-a doua..." Gestul lui Hristos, conservat cu lumina de icoana, strabate nu doar iadul, ci si vesnicia: "Venind la mormantul lui Lazar, Mantuitorul nostru, si strigand pe cel mort, l-ai sculat ca din somn; s-a scuturat stricaciunea cu Duhul nestricaciunii si a venit o data cu cuvantul legat cu infasuraturile..."(Slava lui Leon, Vecernia). Iar alt imnograf, Andrei Tiflos (orbul), ne indeamna sa cantam astfel: "Savarsind patruzeci de zile cele de suflet folositoare sa strigam: Bucura-te, cetate Betanie, patria lui Lazar... Bucurati-va, Marta si Maria, surorile lui, ca (maine) vine Hristos sa invieze cu cuvantul pe fratele vostru cel mort, al carui glas auzindu-l amarnicul si nesatiosul iad, cutremurandu-se de frica si suspinand foarte tare, va slobozi pe Lazar legat cu infasuratorile. De a carui minune mirandu-se multimea iudeilor, va intampina pe Domnul cu ramuri si cu stalpari si se vor arata laudand pruncii pe Acesta, pe Acesta pe Care il praznuiesc Parintii: Bine este cuvantat Cel ce vine intru Numele Domnului, imparatul lui Israel!"

Am aratat toate acestea ca sa intelegem inca o data modul in care, chiar smerit, pe manzul asinei, Hristos Domnul intra in Ierusalim. Si intelegem exuberanta copiilor care-L simt pe Hristos ca Mantuitor, ca si carcoteala maturilor ("parintii pizmuindu-L..."). Este modul imparatesc in care Hristos stie sa calce pe cadavrul mortii. Pasii de azi din Betania, din Ierusalim, sunt, daca vreti, exercitiul organic al pasilor ce vor zgudui iadul, dupa ce mai intai au cutremurat Gradina Raiului in care Adam si Eva cazut-au... Paremiile care se citesc la Vecernia Praznicului (Facere 49,1-2, 8-12; Sofonie 3,14-19 si Zaharia 9,9-15) ne obliga sa vedem ca Hristos le implineste, umple de adevar Scriptura. Iar Intrarea in Ierusalim se face, la randu-i, icoana a Cincizecimii ce va sa fie, caci "astazi Harul Duhului Sfant pe noi ne-a adunat si, toti luand Crucea Ta, zicem: Bine esti cuvantat, Cel Ce vii in Numele Domnului... Osana Celui dintru inaltime! (Slava gls. 6, la Stihoavna Vecerniei). Caci ce altceva fi-va pogorarea la iad a Domnului, decat o umplere de Duh Sfant a locuintei : mortilor pulverizata de puterea Duhului lui Hristos, Imparatul Maririi, atat de greu identificabil de ingeri in urma ranilor pe care Saptamana aceasta ce vine I le va aduce Lui, Izbavitorul ranilor noastre.

In taina Ierusalimului se face bucurie nu doar pruncilor de la suprafata, de pe strazile de praf ale cetatii, ci si batranilor celor trecuti pe caile de Duh ale locuintei mortilor: "Strigat-au cu veselie duhurile dreptilor: Acum lumii asezamant nou se randuieste, si cu stropirea dumnezeiescului Sange sa se innoiasca poporul!" (Cantarea a sasea a Utreniei). O stropire cu dumnezeiesc Sange, care ar fi trebuit sa scoata pe ierusalimiteni - si pe noi, mai ales pe noi - "din groapa cea fara apa a necunostintei", pentru innoirea poporului, aceluia care ar fi trebuit sa cante noului Ierusalim...

Dar o data cu "Osana!" se naste si strigatul de fiara, de prostie si stupida tradare: "Rastigneste-L!" Daca la lumina zilei se tese porfira cea de azur a imparatului smerit, la intunericul cel care ascunde uneltirile, fratii diavolului tes deja, din arginti, tradare si nenorocita sarutare, camasa mortii Robului, Rastignitului... Poate ca tocmai smereniei ii plateste tribut Hristos, Iubitorul smereniei. Caci nu admite temenelele lor, vazand dincolo de entuziasmul de acum, din ziua aceasta, teribilul urlet de fiara buimaca, fiara ce va pecetlui cu buzele grabei tradarea - a cata oara? - lui Dumnezeu. De aici, poate, tonul extrem de riguros al Evangheliei, indiferent de variantele pe care le-am utiliza in descuierea mormantului (In 12, 1-8; Mt 26, 6-12; Mc 14, 3-8). Hristos nu Se lasa inselat de reactiile multimii! El vede deja dinti scrasnind, injuraturi, scuipat si sangerare, umilire... Ei agita stalpari, iar El vede pumni ce se-nalta, nerecunoscatori, spre cer. Ei astern haine pe cale, iar El vede deja sfasierea hainelor Sale ca sa fie podoabe pe Cale... De-aici tonul echilibrat! Undeva, lemnul de Cruce isi tragea sevele pentru a se face lemn rastignirii, iar fierariile Ierusalimului purtau intre piroanele lor si piroanele care aveau sa rastigneasca pe Cel care tine cerul rastignit deasupra apelor.

Nu de putine ori in viata, noi insine, ierusalimiteni de jos, ne lasam entuziasmati de intrarea lui Hristos in Ierusalimul inimii noastre si agitam osanalele faptelor noastre sau eforturilor noastre, uitand cat har ceresc vine de Sus pentru ca ele sa se nasca, sa creasca si sa rodeasca in inima noastra si-n viata noastra. Nerecunoscatori mai apoi, rastignim pe Hristos afara din Ierusalimul cel dinlauntrul nostru, la portile buzelor noastre, pururea comentand si cerand socoteala Domnului pentru toate cate ni se intampla. Noi insine ne facem dar transfugi intre "Osana!" si "Rastigneste-L!", robi nemernici ai tradarii...

Dar, departe, in geana de inviere a Bisericii, se-aude glas inalt, cum ca Ierusalimul se lumineaza, ceresc si mantuitor...

Faca-ne Domnul partasi Invierii Lui!

Parintele Constantin Necula

07 Aprilie 2014

Vizualizari: 735

Voteaza:

Predica la Intrarea Domnului in Ierusalim 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE