Duminica Izgonirii lui Adam din Rai

Duminica Izgonirii lui Adam din Rai Mareste imaginea.

Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Lasatului sec de branza)

Evanghelia duminicii Izgonirii lui Adam din Rai: 'Zis-a Domnul: Daca veti ierta oamenilor greselile lor, va ierta si voua Tatal vostru Cel ceresc; iar daca nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre. Cand postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii; ca ei isi intuneca fetele, ca sa se arate oamenilor ca postesc. Adevarat graiesc voua: si-au luat plata lor. Tu insa, cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala. Ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau, Care este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie. Nu va adunati comori pe pamant, unde molia si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura, ci adunati-va comori in cer, unde nici molia, nici rugina nu le strica, unde furii nu le sapa si nu le fura. Caci unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta.' (Matei 6, 14-21)

Evanghelia acestei Duminici, a Izgonirii lui Adam din Rai sau a Lasatului sec de branza, este o lumina pentru sufletul nostru in toata perioada Postului Sfintelor Pasti in care intram acum. Duminica aceasta are o importanta majora, deoarece indata dupa ea incepe o perioada lunga de urcus duhovnicesc interior spre Inviere.

Evanghelia acestei zile este adanca in intelesurile ei, desi cuvintele ei sunt simple si putine. Mantuitorul Iisus Hristos ne arata ca iertarea este inceputul bun al perioadei de post. Ne iertam unii pe altii pentru ca si Dumnezeu sa ne ierte pacatele sau greselile noastre. Iertam greselile altora, pentru a fi in pace si comuniune cu toti oamenii si pentru a ne asemana cu Dumnezeu Cel Milostiv si Iertator. Prin aceasta, Evanghelia ne invata ca relatia omului cu Dumnezeu depinde de relatia lui cu semenii sai, ca omul nu se poate apropia de Dumnezeu nesocotind pe aproapele sau. Intrucat fiecare om este creat dupa chipul lui Dumnezeu indreptat spre umanitate, exista o legatura sfanta intre Dumnezeu si fiecare om. Modul si masura in care omul arata iubire fata de semenii sai contribuie mult la construirea, cultivarea si aprofundarea relatiei lui de comuniune cu Dumnezeu, Facatorul cerului si al pamantului. Nimeni nu poate intra in post, ca lupta duhovniceasca pentru curatirea de pacate si de luminare a sufletului, fara iertare, deoarece prin iertarea altora se cultiva smerenia omului dornic de-a trai in iubire milostiva. De aceea, la Vecernia din Duminica aceasta cerem sa fim iertati de catre toti si iertam pe toti. Iertarea aproapelui implica adesea o rastignire a propriului egoism si deschide sufletul spre o noua stare de comunicare si comuniune a omului cu Dumnezeu si cu semenii. Prin iertarea cuiva se recunoaste ca persoana respectiva este mai mult decat o fapta rea pe care a savarsit-o la un moment dat, cand a suparat pe cei din jur.

Cat priveste postul, Evanghelia ne arata ca trebuie sa postim nu in stare de tristete, ci de bucurie: 'Cand postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii. Tu insa, cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau, Care este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie.'

Deci, nu postim pentru a fi vazuti sau laudati de oameni, ci postim ca sa ne apropiem mai mult de Dumnezeu. Astfel, postul este daruire de sine sau ofranda de sine adusa lui Dumnezeu ca recunostinta pentru darul vietii si ca dorinta de sfintire a vietii (cf. Romani 12, 1). Postul are ca baza evlavia si iubirea fata de Dumnezeu. Postim pentru ca Il iubim pe Dumnezeu mai mult decat darurile Lui materiale pe care le consumam. Ne incredintam Lui, pentru ca El este Izvorul vietii noastre. Viata omului in trup se mentine din darurile lui Dumnezeu create pentru om: aerul, apa, lumina si roadele pamantului, in timp ce viata sufletului se hraneste din iubirea milostiva si smerita a lui Dumnezeu, prin rugaciune si prin Sfintele Taine ale Bisericii.

Mantuitorul spune: 'Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie', adica El vede tainic cum omul credincios care posteste si se roaga iubeste mai mult pe Dumnezeu-Daruitorul decat darurile Sale. Postul este, asadar, o stare spirituala de jertfa sau ofranda a celui care posteste, stare cultivata in mod liber si dupa puterea fiecaruia. Postul este si semnul dorintei omului credincios de a se elibera de lacomia dupa bunuri materiale spre a se uni prin rugaciune mai intensa cu Dumnezeu Cel netrecator si nelimitat, Izvorul bucuriei vesnice. Prin urmare, postul sustine rugaciunea omului credincios care face din relatia sau legatura sa cu Dumnezeu centrul, lumina si hrana sufletului sau. Prin urmare, cine posteste si nu se roaga, acela nu aduna lumina spirituala in suflet, ci ramane doar la nivel de exercitiu biologic si psihologic, motivat igienic sau estetic. De fapt, postul nu este numai abtinere de la bucate de origine animala, ci si infranare de la orice fel de lacomie materiala si de la orice pacat (gand, cuvant sau fapta lipsite de iubire de Dumnezeu si de aproapele).

Postul este o lucrare spirituala bineplacuta lui Dumnezeu, cand se face din iubire pentru El. Insa nu trebuie sa postim ca sa fim laudati sau compatimiti si admirati, in acelasi timp, pentru asprimea si lungimea postului. In timpul Mantuitorului Iisus Hristos, cei care umblau cu fata posomorata sau intunecata ori isi puneau cenusa pe cap ca sa atraga atentia oamenilor ca postesc, cautau de fapt lauda de la oameni. Insa, Mantuitorul spune: 'tu cand postesti unge capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti'. A unge capul, in traditia ebraica, inseamna a arata ca traiesti viata ca binecuvantare si bucurie primite de la Dumnezeu. A spala fata insemna a avea o atitudine fireasca, de intalnire si comunicare cu oamenii, fata catre fata, fara a atrage atentia printr-o infatisare posomorata sau intunecata (smolita). In acest context, smoala si cenusa sugerau postul sau pocainta, dar si camuflau dorinta de-a fi observat si laudat ca fiind evlavios. Asadar, postul trebuie sa fie o lucrare interioara, intima, sufleteasca, de comuniune personala a omului cu Dumnezeu, Care vede, tainic si tacut, sufletul si faptele omului credincios si jertfelnic, rugator si postitor.

In Evanghelia acestei Duminici se arata, de fapt, motivatia postului. Postim pentru ca iubim pe Dumnezeu din ceruri, Daruitorul vietii vesnice, mai mult decat toate darurile materiale trecatoare, bucatele gustoase si bauturile rafinate. Astfel, postul adevarat produce o schimbare a modului de a fi al omului, o trecere de la lacomia de cele materiale la dorinta de cele spirituale, pentru a cultiva mai intens rugaciunea sau comuniunea cu Dumnezeu Cel nematerial, nelimitat si netrecator. Postul adevarat are ca scop ridicarea omului deasupra bunurilor materiale sau pamantesti, pentru a se uni, prin rugaciune si impartasire euharistica mai deasa, cu Dumnezeu Cel Milostiv, Izvorul vietii vesnice din Imparatia cerurilor. In acest sens, Mantuitorul ne indeamna: 'Nu va adunati comori pe pamant, unde moliile si rugina le strica', adica unde lucrurile isi pierd valoarea, si 'unde furii le sapa si le fura', adica unde nimic nu este sigur sau stabil, ci totul este schimbator si imprevizibil.

Vedem cum, prin invatatura Sa, Mantuitorul Iisus Hristos cheama oamenii la o mutatie, adica la o ridicare a lor din planul vietii pamantesti in planul vietii ceresti sau duhovnicesti, zicand: 'Adunati-va comori in ceruri', adica sfintenie, pace si bucurie in Duhul Sfant (cf. Romani 14, 17), iar ca o concluzie, adauga: 'unde este comoara ta, acolo este si inima ta'. Cand Hristos Domnul afirma o legatura intre comoara si inima, El, de fapt, indeamna pe oameni sa iubeasca mai intai si mai mult darurile duhovnicesti ale vietii vesnice decat bunurile materiale trecatoare. E vorba aici de comori spirituale care nu se schimba, nu se devalorizeaza si nu se pierd niciodata, ci raman vesnice. Comorile acestea sunt darurile Duhului Sfant sau roadele harului din sufletul omului (cf. Galateni 5, 20-23). Aceste comori duhovnicesti trebuie adunate mai ales in perioada Postului Sfintelor Pasti, ca lumini pentru suflet sau bucurii ale inimii.

Daca inima omului se leaga excesiv de bunuri pamantesti, limitate si trecatoare, atunci ea ramane sclava a comorilor pamantesti. In schimb, o comoara cereasca, spirituala, creste mereu in valoare pe masura cresterii iubirii omului fata de Dumnezeu Cel nemarginit si netrecator. Astfel, inima sau sufletul omului se impartaseste si se imbogateste din iubirea infinita si eterna a lui Dumnezeu. Ajuns la aceasta stare, sufletul omului nu mai iubeste in mod patimas si definitiv lucrurile materiale limitate si trecatoare, ci cauta si iubeste lumina, harul si bucuria vesnica a Preasfintei Treimi cea nelimitata si netrecatoare.

Intr-un limbaj poetic sau metaforic, Parintele Ilie Cleopa de la Manastirea Sihastria de Neamt, vorbind despre comorile din ceruri, zicea ca ele se aduna in 'traista' sufletului, intrucat in aceasta lume omul este calator sau pelerin spre Patria cereasca. Dar ce adunam, de fapt, in sufletul nostru nemuritor prin post, rugaciune, priveghere, nevointa, pocainta, milostenie si impartasirea cu Sfintele Taine? Adunam harul sau prezenta iubitoare si sfintitoare a lui Dumnezeu Cel Vesnic in sufletul nostru. Adunam lumina iubirii Lui in inima noastra. Ca atare, omul duhovnicesc, rugator si postitor, luminat de harul lui Hristos, dobandeste gandire si privire duhovniceasca, foloseste cuvinte duhovnicesti si savarseste fapte duhovnicesti, prin care se aseamana cu sfintii lui Dumnezeu. Prin urmare, cata lumina a harului divin aduna omul in suflet pe pamant, atata lumina poarta sufletul sau nemuritor dincolo de mormant, adica in lumina cea neinserata a Imparatiei cerurilor. Astfel, sufletul omului credincios se va inalta si va creste in lumina iubirii lui Dumnezeu si a sfintilor Sai, fiind ajutat de lumina pe care o are deja in sufletul sau ca o arvuna a slavei Invierii lui Hristos.

De aceea, Mantuitorul spune: 'Imparatia lui Dumnezeu este inlauntrul vostru' (Luca 17, 21). Cand adunam in suflet lumina din lumina iubirii lui Dumnezeu, atunci Postul Sfintelor Pasti devine un urcus spre lumina Invierii, mai intai lumina invierii sufletului din moartea pacatului si apoi lumina slavitului praznic al Pastilor. In timpul Postului Sfintelor Pasti, spune Sfantul Vasile cel Mare, slabim trupeste, dar ne intarim duhovniceste. Cu alte cuvinte, reducem hrana materiala, dar sporim hrana spirituala prin rugaciune, citire de carti sfinte, convorbiri duhovnicesti, spovedanie si impartasire mai deasa. In timpul Postului Sfintelor Pasti, Biserica intreaga practica postul randuit de Sfintii Parinti ai Bisericii, care au fost ei insisi mari postitori si intelepti pastori de suflete pe calea mantuirii. Iar aceasta postire a tuturor ortodocsilor crestini, cler si popor, este totodata o cinstire a postului de 40 de zile pe care l-a implinit Mantuitorul Iisus Hristos in pustie, pentru a ne arata ca nimeni nu se poate lupta cu duhurile rele si cu patimile intunecate fara a dobandi mai intai lumina harului divin prin rugaciune si post.

Exista o adanca legatura spirituala intre postul Mantuitorului Iisus Hristos in pustie timp de 40 de zile, pe de o parte, si izgonirea lui Adam din Rai, pe de alta parte. Postul Sfintelor Pasti se refera in acelasi timp la greseala lui Adam celui dintai si la indreptarea ei de catre Hristos, Noul Adam. Nu intamplator, Duminica aceasta care precede inceputul Postului Sfintelor Pasti se numeste si Duminica Izgonirii lui Adam din Rai.

De ce a fost izgonit Adam din Rai? Raspunsul este simplu: pentru trei mari greseli. Pentru ca nu a ascultat de Dumnezeu, nu a postit (adica nu s-a infranat) si nu s-a pocait dupa ce a gresit, ci a dat vina pe femeia daruita lui de Dumnezeu, iar femeia, pe sarpe. De atunci si pana astazi, omul pacatos are tendinta de a se scuza pe sine acuzand pe altii. Din acest motiv, el nu se poate mantui fara pocainta (regret sau cainta pentru pacatul savarsit si cerere de iertare).

Din postul de 40 de zile al Mantuitorului Iisus Hristos invatam sa ne infranam si sa luptam duhovniceste, pentru a birui pacatul ca mod de existenta egoista si aroganta. Domnul nostru Iisus Hristos a respins cele trei ispite venite de la diavolul, si anume lacomia dupa bunurile materiale, pofta de stapanire a lumii acesteia si iluzia slavei desarte, adica supraevaluarea de sine a omului. In concluzie, Mantuitorul Iisus Hristos respinge toate ispitele afirmarii egoiste a omului care se separa de Dumnezeu, prin neascultare si uitare de El, deoarece omul se poate mantui numai prin iubire smerita fata de Dumnezeu si de aproapele.

Sfintii Parinti ai Bisericii spun ca Mantuitorul Iisus Hristos S-a lasat sa fie rastignit in ceasul al saselea din zi, adica la mijlocul zilei, cand Si-a intins mainile pe cruce in semn de smerita ascultare, ca sa mantuiasca pe Adam cel cazut, care, la mijlocul zilei, in mijlocul gradinii Raiului, si-a intins mainile spre pomul oprit, savarsind pacatul neascultarii de Dumnezeu, al lacomiei si al nepocaintei (nerecunoasterii greselii comise). Iar firea lui cea inclinata spre pacat a fost mostenita de intreg neamul omenesc.

Prin urmare, intelegem ca, mai ales in aceasta perioada a Postului Sfintelor Pasti, suntem chemati sa indreptam comportamentul lui Adam cel vechi din noi, nu dand vina pe altii pentru pacatele noastre, nu acuzand sau judecand pe alti pacatosi, ci recunoscand si plangand propriile noastre pacate, judecandu-ne pe noi insine in Taina Pocaintei sau a Spovedaniei, pentru a primi iertarea pacatelor. Iar aceasta iertare inseamna, de fapt, eliberarea de un trecut apasator si intunecat, pentru a trai o viata noua in bucuria si lumina prezentei lui Hristos ca arvuna a Invierii, spre slava lui Dumnezeu si mantuirea noastra. Amin!

† Daniel,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

Sursa: ziarullumina.ro

Duminica Izgonirii lui Adam din Rai - Parintele Gheorghe Holbea - AUDIO
 

17 Februarie 2015

Vizualizari: 5672

Voteaza:

Duminica Izgonirii lui Adam din Rai 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE