Puterea smereniei si a rugaciunii

Puterea smereniei si a rugaciunii Mareste imaginea.

Duminica vamesului si a fariseului. Astazi incepe Postul Pastelui [de fapt, Triodul, perioada liturgica care cuprinde si Postul Mare, n,n.] – postul sufletului, mai inainte de a intra in postul trupului. Aceasta inseamna postul Pastelui: postul este puterea care inviaza sufletul din morti si trupul din morti. Ce tarie, ce putere! Pacatul cufunda sufletul in moarte, iar postul, aceasta sfanta virtute evanghelica, il inviaza din morti. Exista a-tot-pacatul, exista si a-tot-virtutea: a-tot-pacatul este mandria, a-tot-virtutea – acesta este postul.

Aceasta ne-o spune Sfanta Evanghelie de astazi -minunata Buna-Vestire: Doi oameni s-au suit la templu, ca sa se roage: unul fariseu si celalalt vames. Fariseul, stand, asa se ruga in sine: Dumnezeule, Iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni, rapitori, nedrepti, adulteri, sau ca si acest vames. Postesc de doua ori pe saptamana, dau zeciuiala din toate cate castig. Iar vamesul, departe stand, mu voia nici ochii sa si-i ridice catre Cer, ci-si batea pieptul, zicand: Dumnezeule, fii milostiv mie, pacatosului. Zic voua ca acesta s-a coborat mai indreptat la casa sa, decat acela. Fiindca oricine se inalta pe sine se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va inalta (Luca 18,10-14).

Iata vestile cele bune, dar si infricosatoare. In templu, in biserica sufletului deschisa inaintea lui Dumnezeu, sta la rugaciune fariseul; si-a deschis sufletul sau lui Dumnezeu, are multe fapte bune in viata, nu este adulter, nu este talhar, nu este jefuitor, nu este nedrept. Adica, a tinut legea lui Dumnezeu. Şi iata cum il conduce Mantuitorul din biserica: nu a plecat indreptat la casa sa. Unde sunt aceste fapte bune ale sale, ce s-a intamplat cu ele? Legea a implinit-o, poruncile dumnezeiesti le-a tinut, si iata, a pierit! Şi-a pierdut sufletul.

Mandria – iata ucigasul sau, iata prin ce s-au nimicit toate faptele sale, prin ce s-a distrus toata viata sa. Vai, si-a castigat iadul, iar Raiul l-a pierdut, Imparatia Cerurilor a pierdut-o, L-a pierdut pe Dumnezeu. Ce inseamna aceasta? Daca exista a-tot-pacatul, atunci mandria este a-tot-pacatul. Amintiti-va, inainte de toate, de ingerul Lucifer, cel mai sfant inger al lui Dumnezeu, purtator de lumina, pe care mandria l-a preschimbat in satana, in diavol (Luca 10,18). Şi iata ca mandria l-a preschimbat si pe nefericitul fariseu in omul – diavol. Caci daca mandria este in stare sa preschimbe Heruvimii si Serafimii in diavoli, cum nu ar fi in stare sa preschimbe omul in diavol cu chip de om.
Daca voim sa ne cercetam cu atentie sufletul, daca nu ne risipim cu sufletul in biserica atunci cand stam la rugaciune inaintea lui Dumnezeu, vom vedea haosul din sufletele noastre, vom vedea nenumarate aspecte ale pacatului, toate pacatele in care se imbraca mania demonica. Ce ne mai ramane noua de facut, decat lupta pe viata si moarte cu acest balaur, care se numeste mandrie, orgoliu. Lupta si ziua, si noaptea. Armele ni le daruieste Domnul Hristos. Arma impotriva mandriei este smerenia.

De aceea Domnul a asezat smerenia ca virtutea de capatai a vietuirii celei noi, a Noului Legamant, ca cea dintai, virtute a Bisericii lui Hristos, ca o temelie pe care se zidesc toate celelalte virtuti, intreaga viata a crestinului si in aceasta lume si in cea de dincolo. Temelia pe care se zideste casa cea de veci a fapturii noastre omenesti.
Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este Imparatia Cerurilor (Matei 5, 3).

Iata, aceasta este smerenia pe care a asezat-o Domnul la temelia noii vieti morale, a existentei noastre celei de pe pamant si din Ceruri.

Cine sunt saracii cu duhul? Sunt oamenii smeriti care simt ca sufletul nostru omenesc este sarac lipit pamantului inaintea Duhului lui Dumnezeu. Ca sufletul nostru este mereu sarac, ca trebuie sa se indumnezeiasca prin Duhul Sfant, sa se implineasca, sa se desavarseasca. De aceea Sfintii lui Hristos, de aceea insisi Sfintii Apostoli simt permanent ca sunt nedesavarsiti, ca sunt oameni sarmani. Sfintii se numesc de obicei pe ei insisi cei mai saraci dintre oameni, cei mai pacatosi dintre oameni. Duhul smereniei evanghelice patrunde intregul lor suflet, toata fiinta lor, caci ei stiu ca omul in aceasta lume poate ramane in Evanghelia lui Hristos, in vietuire sfanta, numai prin smerenie. Crestinul nu ingaduie ca mandria sa-i intre in suflet, sa se preumble in voie, sa acopere temelia fiintei sale. Insa si daca intra, exista atunci pocainta. Important este sa-ti umpli sufletul mereu cu smerenie, care este putere dumnezeiasca.

Smerenia este puterea dumnezeiasca care scoate tot ceea ce este mandru in noi, scoate orice pacat, orice patima, pana ce o nimiceste in totalitate. Şi noi dobandim acea odihna a sufletului despre care vorbeste Mantuitorul: Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi. Invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima, si veti afla odihna sufletelor voastre (Matei 11, 28-29).

Odihna sufletelor noastre… De aceasta duce lipsa omul astazi, noul om modern european, si noi toti. Nu exista mai mare putere decat smerenia. Iata, smerenia ii inapoiaza omului Raiul, ii inapoiaza omului Imparatia Cerurilor. Nu numai atat, ci ii si daruieste Imparatia Cerurilor. Aceasta inseamna cuvintele Mantuitorului: Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este Imparatia Cerurilor. Iata, inca de aici de pe pamant, daca ai smerenie evanghelica, ai Imparatia Cerurilor.

Ce fel de putere, ce putere dumnezeiasca se ascunde in aceasta sfanta virtute a lui Hristos, in aceasta sfanta virtute evanghelica? A ta este Imparatia Cerurilor atunci cand te smeresti, iar pana atunci ce fel de imparatie este (intru tine)? Daca pacatul imparateste in tine, pacat dupa pacat creeaza iadul, si atunci ce porti in tine? Iadul, intregul iad. De aceea, ia aminte la fiecare pacat, chiar si la cel mai mic, cum tulbura sufletul, tulbura inima. Daca nu esti asezat, daca l-ai savarsit astazi, noaptea iti este nelinistita; daca nu l-ai marturisit, nu doar noaptea, ci si ziua de maine si de poimaine si toate zilele, pana cand il vei spovedi, sunt lipsite de liniste si pline de o anume teama launtrica, de un oarecare tremur.

Intr-o zi Sfantul nevoitor Macarie cel Mare, s-a intalnit pe drum cu un diavol, care i s-a aratat purtand tigvulite ademenitoare.

„Unde mergi?”,

l-a intrebat Sfantul Macarie.

„In lacasul tau”, a spus diavolul.

„Ce faci acolo?”

„Ma duc sa dau de mancare fratilor.”

„Imi este usor, a spus el, cu fratii tai, cu cei mai multi dintre ei. Dar mi-e greu sa ma lupt cu tine.”

„Şi de ce?”il intreaba Sfantul Macarie.

„De ce? Tu postesti, eu nu mananc niciodata; tu priveghezi, eu nu dorm niciodata; eu sunt mai puternic decat tine intotdeauna. Dar este un singur lucru cu care ma biruiesti.”

„Care este acela?”

„Acela este smerenia ta.”

Aceasta biruinta ne-o daruieste Domnul Hristos.

Ati auzit astazi in Evanghelie ca Mantuitorul spune: Fiindca oricine se inalta pe sine se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va inalta (Luca 18, 14).
Oricine… si eu, si tu, si oricare dintre noi. Domnul, in Biserica Sa, sta la dispozitia oricui. De voia ta depinde sa-L imbratisezi si sa-L primesti. De voia ta depinde daca vei alunga din inima ta mandria si o vei umple de smerenia lui Hristos. Daca nu voiesti, Domnul nu te forteaza. Daca nu vrei, nu se va intampla nimic. Aceasta inseamna sa alegi iadul, sa alegi viata vesnica in chinurile iadului. Ai optat pentru stapanul tau, pentru vesnicul tau stapanitor – pentru cine? Pentru diavol, pentru satana, dumnezeul mandriei, dumnezeu mincinos! Mandria este dumnezeul acestei lumi! Cuvinte infricosatoare, dar adevarate.

Astfel, Duminica de astazi a vamesului si a fariseului ne da invatatura, invatatura nemuririi, ne daruieste invierea care ne inviaza din toti mortii. Cine este invatatorul nostru? Vamesul pocait. Iata invatatorul, indrumatorul nostru in Marele Post care se afla inaintea noastra. Ne arata calea prin pulberea pacatelor si a ispitelor si ne calauzeste spre Hristos cel inviat, el, smeritul vames pocait, el, care prin strigate disperate si suspine a grait intru sine inaintea tuturor lumilor, inaintea lui Dumnezeu: Dumnezeule, Milostiv fii mie pacatosului!

Şi noi, din ziua de astazi si pana la Pasti, sa imbratisam, asa cum se spune intr-o minunata cantare, sa imbratisam suspinele vamesului. Fie ca toate suspinele sa ne calauzeasca in toate zilele pana la sfanta si slavita Inviere a Mantuitorului – pana la Pasti.

Ce lucru este cel mai trebuincios tie, mie, fiecarui om, fiecarei fapturi omenesti? Sa se smereasca inaintea Domnului tuturor lumilor, sa se smereasca inaintea Domnului Hristos, Care are o nemarginita smerenie dumnezeiasca. Il va primi pe pacatos, pe pocait, si ii va arata calea mantuirii. Ce este mai lesne decat sa strigi, ca vamesul: Dumnezeule, Milostiv fii mie pacatosului!

Smerenia este calea cea mai scurta catre mantuire, spune Sfantul Varsanufie. Daca te infricoseaza multele porunci ale Mantuitorului, Evanghelia cu numeroasele porunci: Iubiti pe vrajmasii vostri, rugati-va Domnului pentru aceia care va ocarasc, va blestema, si alte porunci grele, daca acestea te inspaimanta, aminteste-ti ca vei dobandi toate acestea – cum? Foarte simplu. Smerindu-te inaintea Domnului, spunand neincetat: „Doamne, eu sunt un nimeni si un nimic in aceasta lume, Tu esti tot ceea ce am eu, Tu esti Raiul meu, Tu esti Imparatia mea Cereasca, Tu esti Viata mea vesnica, Adevarul meu vesnic, Dreptatea mea vesnica. Toate acestea mi le dai si eu sunt al Tau.”

Smerenia este mantuirea. Pentru mantuire nu se cere nimic deosebit, nici un fel de mari jertfe materiale, doar un singur lucru: Smeriti-va inaintea Domnului Hristos. Şi atunci El ne daruieste totul. Cum putem sa nu luam seama si sa nu implinim poruncile Sale? Daca nu ne rugam, daca stai inaintea Sa nerugandu-te Lui. Şi cea mai buna rugaciune, rugaciunea care te mantuieste negresit de toate felurile de moarte si aduce invierea fiecarei fapturi omenesti, aceasta este rugaciunea vamesului pocait: „Dumnezeule, Milostiv fii mie pacatosului!”

Fie ca Bunul Dumnezeu, cu rugaciunile tuturor Sfintilor Sai, ale tuturor celor care s-au pocait, ale pacatosilor care s-au mantuit si ale tuturor slavitilor, marilor, luminatilor Drepti, sa umple sufletele noastre de aceasta smerenie, sa calauzeasca sufletele noastre cu aceasta smerenie din virtute in virtute, si astfel sa ne daruiasca Viata vesnica si Imparatia Cerurilor, intru care Minunatul si Preaslavitul Domn Hristos imparateste si stapaneste. Lui fie-I slava acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Rugaciunea
Marele post al sufletului incepe astazi. Postul sufletului – al infranarii de la pacate, de la orice pacat. Şi acest mare post incepe cu Evanghelia despre rugaciune. Rugaciunea – ce este acesta? Aceasta este puterea minunata, cea mai minunata pe pamant. Rugaciunea – aceasta este cea mai mare facatoare de minuni pentru om in aceasta lume. Face din om o faptura nemuritoare, face un inger, un Heruvim. Rugaciunea preschimba omul intr-o forta nemarginita, nesfarsita. Ce este, de fapt, rugaciunea? Este aducerea pe sine lui Dumnezeu, daruirea ta lui Dumnezeu. Este zborul sufletului tau catre Dumnezeu, cu toata inima, cu toata puterea. Este unirea duhovniceasca a omului cu Dumnezeu. De aceea este o forta mare si nesfarsita.

Ce este pentru om mai mare decat Dumnezeu? Nimic si nimeni! Iar decat rugaciunea, care il pune in legatura cu Dumnezeu, oare este ceva mai mare in aceasta lume pamanteasca? Iata rugaciunea – rugaciunea este jumatatea Evangheliei, iar postul este cealalta jumatate. Iata unitatea intregii Evanghelii! Domnul a facut cunoscuta aceasta: Dar acest neam de demoni nu iese decat numai cu rugaciune si cu post (Matei 17, 21).

Aceasta inseamna ca orice pacat, orice demon, orice necuratie, orice moarte, se alunga cu rugaciune si cu post. Pentru aceasta a venit Domnul in aceasta lume, pentru aceasta ne-a adus El Sfanta Sa Evanghelie, Evanghelie care se afla ascunsa in doua nevointe, in doua sfinte virtuti: in rugaciune si post. Daca rugaciunea se savarseste sincer, cu toata inima, cu tot sufletul, negresit ea se revarsa in post, trece in post si se hraneste cu postul. De aceea cine implineste aceasta porunca a Mantuitorului, implineste intreaga Sa Evanghelie. Caci in rugaciune si din rugaciune, se zamislesc si isi iau inceputul toate virtutile Noului Legamant.

Marele si stralucitul, slavitul filosof si Sfantul lui Dumnezeu, Isaac Sirul, scrie: „Dragostea este din rugaciune”.

Aceasta este experienta Sfintilor Parinti, aceasta este experienta ingerilor, aceasta este experienta tuturor oamenilor drepti, a tuturor crestinilor. Dragostea este din rugaciune. Adevarul cel drept, vesnic, nemuritor: Dragostea este din rugaciune. Daca cea mai mare virtute este din rugaciune, si cu adevarat este cea mai mare, caci Sfanta Evanghelie binevesteste ca Dumnezeu este Dragoste (1 Ioan 4, 16), si daca acea dragoste este din rugaciune, atunci, care virtute nu este din rugaciune? Postul este din rugaciune. Fara indoiala, si smerenia este din rugaciune.

Atunci cand omul se afla in rugaciune, in stare luntrica de rugaciune, negresit este intotdeauna smerit, negresit se cerceteaza pe sine, caci petrece necontenit inaintea Domnului. Şi cum poate altfel sta in fata Domnului decat smerit, in genunchi. In acest chip rugaciunea se face forta si putere.

Şi iata, priveste! Toti cei ce stralucesc in virtuti, toti se transforma din pacatosi in drepti, din muritori in nemuritori. Prin ce? In primul rand prin rugaciune. In primul rand prin rugaciune si post. Acestea doua sunt nedespartite. Daca veti dezveli orice suflet al oricarui Sfant al lui Dumnezeu, in el veti gasi in primul rand rugaciunea si postul. Nu exista Sfant care sa devina Sfant in Biserica lui Hristos, in afara acestor doua virtuti. Dimpotriva, numai cu ajutorul lor cineva devine Sfant inaintea lui Dumnezeu, numai cu ajutorul lor se curateste sufletul, se curateste inima, se dobandesc toate virtutile. Ce este postul, ce este milostenia, daca nu nevointa duhovniceasca? Caci fiecare virtute evanghelica, si dragostea, si postul, si smerenia, si rabdarea, si blandetea, si bunatatea, si milostivirea – toate acestea se dobandesc cu ajutorul rugaciunii, toate acestea se obtin prin cereri de la Dumnezeu.

Rugaciunea se inalta catre Domnul si uneste duhul tau cu El; ea, de fapt, te imbogateste. Te imbogateste cu bogatie dumnezeiasca: in primul rand cu stiinta; te imbogateste cu simtirea lui Dumnezeu; te imbogateste cu simtirea nemuririi propriei persoane, caci omul care se roaga, care se uneste cu Domnul, se simte totdeauna nemuritor, stie si simte ca omul este o fiinta nemuritoare si ca tot ceea ce face are valoare si insemnatate vesnica. Nu exista virtute care sa stapaneasca in sufletul tau fara rugaciune staruitoare, orice virtute. Daca nu o cultivi si nu te ingrijesti de rugaciune, se va usca, se va ofili. Caci rugaciunea este aceasta sfanta putere care hraneste sufletul nostru. De aceea Sfintii Parinti vorbesc neincetat de rugaciune si o slavesc ca pe un dirijor in corul tuturor virtutilor. Ea dirijeaza celelalte virtuti, ea plineste celelalte virtuti, ea da viata, poarta si inalta la Ceruri.

Şi astazi, iata, ne stau inainte obstacolul si batalia, iar arma noastra principala este rugaciunea. Rugaciunea – ca o sabie atotputernica care reteaza capetele tuturor dusmanilor duhovnicesti, ale dusmanilor mantuirii noastre. Cea mai ascutita si cea mai tare sabie – starea de rugaciune launtrica. Iata climatul dumnezeiesc din suflet pentru oricare sfanta virtute: si pentru smerenie, si pentru rabdare, si pentru iubirea de frati, si pentru dragoste, si pentru tot ceea ce este sfant si apropiat Domnului. Astfel, slavind astazi acest mare si sfant post, postul sufletului, luam aminte la noi insine cu smerenie, cu rugaciune, cu pocainta. Nu spune: Este greu de dobandit mantuirea. Nu spune: Eu nu ma pot mantui. Da, nu te poti mantui daca ramai cu incrancenare in voia ta cea rea.

Ai savarsit pacate ieri, alaltaieri, dar tu treci cu vederea si pe mai departe sa-i spui aceluia caruia i-ai gresit: „Iarta-ma!”. Sa-I zici Domnului: „Iarta-ma!”, si aproapelui tau asemenea. Astfel cultivi in sufletul tau sinuciderea, mandria, nepocainta – iar mantuirea este asa de usoara, asa de usoara cum nimic nu este mai usor. Striga ca vamesul pocait: „Dumnezeule, Milostiv fii mie pacatosului!”.

Bate-ti cu sinceritate pieptul si curata-ti sufletul de mandrie si de orice pacat.

Cand Saul, cumplitul prigonitor, si-a pierdut vederea pe drumul catre Damasc, atunci cand i S-a aratat Domnul si l-a orbit cu sfintenia Sa, pe cand prietenii si cunoscutii sai l-au condus pe orb la Damasc, Domnul i S-a aratat Apostolului Anania si i-a poruncit: Sculandu-te, mergi pe ulita care se cheama Ulita dreapta si cauta in casa lui Iuda, pe un om din Tars, cu numele Saul, si adauga Domnul: Ca, iata, se roaga (Faptele Apostolilor 9,11).

Iata eroul, iata ca intrat in legatura cu Domnul Hristos, cu Dumnezeu. Iata, el se roaga lui Dumnezeu. Sarguieste-te sa fii permanent in stare de rugaciune launtrica, ca si cum ai sta inaintea Domnului. Atunci cand calatorea Cornelie, asa cum stiti din Faptele Apostolilor, i s-a aratat ingerul la vremea amiezii si i-a facut cunoscut ca rugaciunile sale s-au suit la Dumnezeu. Pentru rugaciunile si milosteniile sale, Domnul si-a adus aminte de el, ca urmare a rugaciunii (Faptele Apostolilor 10,1-4).

Asa si tu cand te afli in ispite, in greutati, in chinuri, inalta rugaciuni catre Domnul. Şi El stie cand trebuie sa-ti dea ajutor, sa-ti intinda mana Sa, sa Se grabeasca sa te prinda ca sa nu te scufunzi. Şi daca astepti timp indelungat si nu-ti ofera ajutorul, aceasta este doar ca sa-ti puna la incercare credinta si sa vada puterea rugaciunii tale, daca tu crezi cu adevarat ca El te va ajuta. Astfel, rugaciunea este semnul increderii in Domnul si al unei mari credinte in El. Rugaciunea – si impreuna cu ea si in ea toate celelalte virtuti. Fie ca El sa ne calauzeasca si sa indrepte toate celelalte virtuti, fie ca El sa ne conduca si atunci cu siguranta va fi mantuire pentru fiecare dintre noi. Atunci, postul sufletului care incepe astazi ne va deschide fiecaruia dintre noi usile imparatesti ale imparatiei Cerurilor si ne va inalta la Domnul Hristos. Nimic mai usor, caci nimic nu este mai lesne decat a-I oferi Domnului suspinul vamesului.

In minunatele cantari de astazi se spune: „Sa-i aducem in dar Domnului suspinurile vamesului cu pocainta, ca sa ne dea iertare pacatelor”.

Tot asa si noi, Ii aducem in dar Domnului suspinele rugaciunilor noastre si niciodata nu ne va lasa singuri, niciodata nu ne va parasi si nu ne va lasa sa fim sfasiati de pacate si de patimi, sa nimiceasca sufletele noastre si mantuirea noastra. Nu, Domnul Atotmilostiv este plin de nesfarsita dragoste pentru fiecare dintre noi. Ce asteapta numai? Asteapta de la noi virtutile noastre, nevointa noastra, osteneala noastra.

Fie ca Bunul Dumnezeu, cu rugaciunile Preasfintei Maicii Sale si ale tuturor Sfintilor Sai, care implinesc Evanghelia Mantuitorului, o implinesc cu rugaciune neincetata, sa ne conduca si sa ne calauzeasca la deprinderea adevaratei rugaciuni. Ca si noi pururea, in toate luptele pentru sufletele noastre, in toate luptele cu fiecare pacat, sa biruim cu rugaciunea dimpreuna si cu celelalte virtuti, pe toti vrajmasii sufletelor noastre, pe vrajmasii mantuirii noastre, cei vazuti si nevazuti. Amin.

Cuviosul Iustin de la Celie,

Cuvinte despre vesnicie - predici alese, Editura Egumenita

Cumpara cartea "Cuvinte despre vesnicie - predici alese"


19 Februarie 2016

Vizualizari: 1431

Voteaza:

Puterea smereniei si a rugaciunii 5.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE