Sfantul Ioan Botezatorul propovaduieste in pustiu

Sfantul Ioan Botezatorul propovaduieste in pustiu Mareste imaginea.

Sfantul Ioan Botezatorul propovaduieste in pustiu

 

Fericitul Augustin sublinia ca misiunea Sfantului Ioan Botezatorul a fost de a-L descoperi oamenilor pe Hristos. Inaintemergatorul a fost iradiat cu lumina divina, pe care apoi a raspandit-o asupra celor din jur. Era necesara aceasta interpunere umana, spune autorul Confesiunilor, spre a atenua intensitatea luminii izvorate din persoana Dumnezeului intrupat. De aceea, Botezatorul a fost supranumit si "faclie"; el stralucea in virtutea luminii impartasite lui de Hristos, pentru a-i pregati treptat pe oameni sa primeasca adevarata lumina.

 

Ca si in viata Mantuitorului, pe care Ioan o anticipeaza in multe privinte, si in aceea a precursorului Sau exista o lunga perioada asupra careia nu se cunoaste nimic. Se stie doar ca Botezatorul s-a retras in pustiu, unde a dus o viata de aspre nevointe, pana in clipa cand, ascultand de o chemare de sus, a inceput sa predice. Un alt element cert il constituie si faptul, confirmat de doua ori de Sfantul Ioan, ca inainte de a-L fi botezat, el nu II cunoscuse pe Hristos (Ioan 1, 31-33), cu toata rudenia apropiata ce exista intre ei.

 

Sederea sa in pustiu are desigur o profunda semnificatie. Atat in Vechiul cat si in Noul Testament, pustiul este considerat ca fiind salasul celui rau, unde acesta incearca continuu sa-si atraga victimele (Luca 8, 29). Nu este deci surprinzator ca atat Sfantul Ioan cat si Domnul, mai tarziu, se vor duce in pustiu, spre a da acolo lupta hotaratoare impotriva spiritului rau.

 

Sfantul Ioan, chemat la misiunea unica de a deschide inimile si constiintele pentru primirea lui Hristos si a Evangheliei Sale, trebuia sa biruiasca mai intai asaltul pornit impotriva sa de catre fortele raului, si numai dupa ce le va fi invins in propria sa fiinta va putea incepe propovaduirea Imparatiei, a carei instaurare va insemna zdrobirea definitiva a celui rau.

 

In urma descoperirilor de la Qumran s-a emis parerea, sustinuta de multi autori, ca Ioan Botezatorul ar fi fost membru al acestei comunitati. Desigur, este foarte greu sa se afirme ceva precis in aceasta privinta, dar, din cercetarea atenta a Scripturii, rezulta ca Ioan nu ar fi putut fi esenian. Din clipa cand el incepe sa predice, Sfantul Ioan se infatiseaza ca un profet independent; botezul administrat de el se va numi "botezul lui Ioan", (F.A. 19, 3), subliniindu-se astfel caracterul personal al misiunii sale. Predica sa se adreseaza tuturor evreilor ce veneau la el, deosebindu-se astfel fundamental de pozitia exclusivista a esenienilor, care se limitau la un cerc restrans de alesi. William Brownlee a aratat ca tocmai zelul misionar al Botezatorului constituie trasatura care il diferentiaza net de cenobitii de la Qumran. Nu este totusi exclus ca Ioan sa se fi aflat in legatura cu acestia, poate chiar sa fi locuit un timp printre ei, dar atunci cand a inceput sa predice, asemenea profetilor de odinioara, el s-a aflat singur in fata poporului, caruia ii vestea sosirea lui Mesia cel asteptat. Cei de la Qumran constituiau gruparea cea mai exclusivista din sanul lui Israel; idolatrizarea Legii se afla in centrul pietatii lor. Botezatorul vesteste zorile Imparatiei, care va aduce starsitul domniei Legii si intrarea intr-o noua etapa din istoria spirituala a omenirii. El nu putea fi, deci, in nici un caz, adept sau ucenic al acestor solitari, pastratori rigurosi ai vechiului asezamant.

 

Prin vietuirea sa ascetica, Sfantul Ioan se asemana, desigur, cu cenobitii din jurul Marii Moarte, desi temeiurile ascezei sale erau altele. Dupa cum observa Sfantul Ioan Gura de Aur, acel ce avea sa fie precursorul Mantuitorului, coborat printre oameni pentru a pune capat urmarilor pacatului, trebuia sa poarte in fiinta sa semnele biruintei asupra pacatului originar si ale eliberarii de blestemul sub care cazusera primii oameni. De aceea el nu-si agonisea painea cu sudoarea fruntii si ducea viata de inger intrupat. Prezenta pe usile arhieresti ale altarelor ortodoxe a unei picturi in care Botezatorul este reprezentat cu aripi de inger este semnificativa din acest punct de vedere. Sfantul Ioan a dus o viata cu adevarat ingereasca, anticipand astfel modul de vietuire propriu Imparatiei, pe care Hristos avea s-o intemeieze. El deschide perioada eshatologica ce duce la transfigurarea finala a intregii creatii. Desigur, asceza sa este si mod de ispasire a pacatului, si forma de manifestare a pocaintei; chiar rigorismul lui se explica prin apartenenta sa la Vechiul Testament.

 

Dintre toti evanghelistii, cel care reda cu o deosebita pregnanta si cu detalii semnificative viata de nevointe a Botezatorului este Marcu. El spune: "Si Ioan era imbracat in haina de par de camila, avea cingatoare de piele imprejurul mijlocului si manca lacuste si miere salbatica" (Marcu 1,6). Aceasta descriere sugestiva evoca figura marelui ascet, care refuza binefacerile civilizatiei si se stradui a sa invinga in fiinta sa inclinarile spre pacat, spre a fi vrednic sa-L vesteasca lumii pe Mielul fara dc prihana. Prin vietuirea sa feciorelnica, Botezatorul va anticipa creatia transfigurata, de la sfarsitul veacurilor, simbolizata in Apocalipsa de Ierusalimul ceresc, unde fecioria va constitui modul de viata al alesilor.

 

Asupra perioadei petrecute de Sfantul Ioan in pustiu, perioada in cursul careia el s-a pregatit, prin severa asceza, in vederea marii sale misiuni, Origen arunca o slaba lumina, spunand ca aici Botezatorul vorbea cu ingerii; este probabil ca in acest timp s-a invrednicit el de revelatii din partea puterilor ceresti. Asa cum rezulta din Luca, Sfantul Ioan a primit o chemare directa din partea Divinitatii inainte de a incepe lucrarea sa de trezire a lui Israel. Evanghelistul noteaza, cu o extrema precizie, menita sa integreze naratiunea evanghelica in fluxul istoriei universale, data la care Ioan Botezatorul a inceput sa predice:  "In al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe cand Pontiu Pilat era procuratorul Iudeii, Irod tetrarh al Galileii, Filip, fratele sau, tetrarh al tinutului Trahonitidei, iar Lisanias tetrarh al Abilenei, in zilele arhiereilor Anna si Caiafa, a fost cuvantul lui Dumnezeu catre Ioan, fiul lui Zaharia, in pustie" (Luca 3, 1-2). Ioan a trait deci, asemenea tuturor marilor inspirati, clipa unica in care Dumnezeu i s-a descoperit si i-a dezvaluit sensul misiunii sale. Asupra acestei experiente inefabile ni s-a pastrat o marturie de o valoare nepretuita, rostita chiar de Botezator: dupa botezul lui Iisus, Ioan arata ucenicilor sai ca Cel ce l-a trimis sa boteze cu apa i-a spus: "Peste care vei vedea Duhul coborandu-Se si ramanand peste El, Acesta este Cel ce boteaza cu Duh Sfant" (Ioan 1, 33).

 

In urma acestei iluminari, petrecuta la hotarul dintre timp si vesnicie, Botezatorul a raspuns Tatalui, dupa cum subliniaza Origen, "iata-ma", intocmai ca Moise odinioara, si a inceput sa predice spre a trezi pe Israel din amorteala. Misiunea Botezatorului va consta in pregatirea, prin cuvant, a aratarii Domnului. De aceea el se va numi un glas, "glasul celui ce striga in pustie" (Ioan 1,23). El nu va face minuni, marcand si in acest mod apartenenta sa la Legea veche, caracterizata prin neputinta de a-l salva pe om, dar glasul lui va rasuna puternic, chemand poporul la pocainta, cerandu-i sa se converteasca, spre a putea intra in Imparatia, pe care el primul o va vesti.

 

Proclamand prezenta lui Mesia in mijlocul lui Israel, Botezatorul se afla la sfarsitul epocii Vechiului Legamant, dar anunta si inceputul Imparatiei, fiind constient de faptul ca misiunea sa coincide cu acest moment limita, ce prefata perioada eshatologica.

 

Predica Botezatorului are scopul sa zdruncine pe Israel din falsul echilibru creat de spiritul fariseic, pentru care respectarea prescriptiilor Legii il scutea pe om de orice alta obligatie si il punea la adapost de intrebarile menite sa-l tulbure. Ioan avea sa spulbere credinta intr-o securitate artificiala, rezultat al idolatrizarii Legii, considerata ca daruieste automat mantuirea celor care o pazeau. Pentru a trezi speranta intr-un Mantuitor, a carui apropiata aratare o vestea, Botezatoml trebuia sa puna pe Israel in situatia de a-si recunoaste vina, de a fi constient de pacatul ce apasa sufletele tuturor fiilor sai si de a simti din nou fiorul religios in fata misterului divin. Este o corelatie directa intre experierea sentimentului vinovatiei si dorul dupa un mantuitor. Staruind asupra necesitatii pocaintei, Sfantul Ioan facea sa creasca si tensiunea asteptarii lui Mesia.

 

In urma chemarii primite, pe cand se af1a in pustiu, Ioan parasi locurile singuratice si veni pe malul Iordanului, unde incepu sa predice si sa boteze pe cei care primeau vestirea sa si se converteau. Dupa marturia lui Matei, predica sa a starnit un ecou puternic, caci la el au inceput sa vina oameni din Ierusalim, din toata Iudeea si chiar farisei si saduchei (Matei 3, 5-7).

 

Este semnificativ faptul ca el isi incepe predica cu aceleasi cuvinte ca si Mantuitorul: "Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia cerurilor" (MI. 3, 2). Pocainta ceruta de Botezator presupune intoarcerea intregii vieti catre Dumnezeu, asa cum ii profetise Arhanghelul Gavriil lui Zaharia, aratand ca fiul sau va intoarce pe multi la Domnul Dumnezeu (Luca 1, 15). Convertirea propovaduita de Ioan presupune recunoasterea starii de pacat in care se aflau toti oamenii, chiar si fiii poporului ales, si inlaturarea certitudinilor oferite de doctrina fariseica. Ea este conditie pentru intrarea in Imparatie si pentru primirea lui Mesia. Spre deosebire insa de Hristos, Care prin convertire va intelege aderarea neconditionata la invatatura Sa, alipirea la persoana Sa, Botezatorul nu cere ca cel convertit sa se lege de el. Valabilitatea convertirii o vor dovedi faptele:

"Faceti deci roade vrednice de pocainta" (Matei 3, 8). Ioan netezeste caile Domnului si nu pretinde nimic pentru el, fiind doar vocea care trebuie sa trezeasca constiintele.

 

Actul care consfinteste convertirea, precedat de marturisirea pacatelor (Matei 3, 6), este botezul denumit "botezul lui Ioan" (F.A. 19, 3), spre a-l deosebi de botezul iudaic, care era un simplu rit, cat si de cel al lui Hristos, care singur va conferi iertarea pacatelor. Botezul lui Ioan, numit si botezul pocaintei, nu da iertarea pacatelor, care nu va putea fi obtinuta decat dupa moartea pe cruce a Fiului lui Dumnezeu, dar presupune cainta pentru pacatele savarsite si, ca atare, pregateste sufletul pentru primirea iertarii. El este semnul sensibil al convertirii si are de aceea un caracter presacramental.

 

Termenul de "Imparatie", cu care isi deschide Botezatorul predica, nu apare nicaieri in Vechiul Testament, ci doar, sporadic, in literatura apocrifa premergatoare nasterii Mantuitorului. Ca idee insa, aceasta notiune se gaseste la toti profetii care vorbesc de ultima perioada din istoria lui Israel, in care poporul se va intoarce la Dumnezeu si intreaga creatie va fi transfigurata. Imparatia apare astfel legata de etapa eshatologica si de ivirea lui Mesia. Proclamata pentru prima oara, cu insistenta, ca formula de catre Sfantul Ioan, care isi axeaza chemarea la convertire pe fagaduirea venirii Imparatiei, ea nu va fi deplin conturata decat in predica Mantuitorului, in care isi va pastra totusi caracterul misterios si antinomic. Intrucat se va incerca ulterior o analiza amanuntita a acestei notiuni atat de importante pentru intelegerea mesajului evanghelic, in acest paragraf ne marginim doar la cateva consideratii pe marginea celor afirmate chiar de Sfantul Ioan.

Pentru Botezator, ca si pentru Domnul Hristos, Imparatia reprezinta o noua perioada din istoria spirituala a omenirii, rod al lucrarii de rascumparare a Mantuitorului, caracterizata prin deschiderea izvoarelor harului. Ea incepe in timp, dar se prelungeste si se desavarseste in vesnicie, culminand cu revenirea creatiei transfigurate prin har la puritatea dinainte de cadere. Imparatia este de fapt noul eon, desavarsit numai la starsitul veacurilor, dar care va incepe sa se realizeze o data cu moartea si Invierea lui Hristos. Prezenta lui Mesia, care prin actiunea Sa mantuitoare va inaugura o noua etapa pentru om si intreaga creatie, va constitui elementul hotarator care va determina aparitia Imparatiei, devenita virtual posibila numai in clipa cand fortele intunericului vor incepe sa fie infrante si energiile divine sa coboare asupra omului, in vederea sfintirii sale.      

 

Sfantul Ioan, care va proclama cu vehementa apropierea Imparatiei, nu va arata totusi in ce va consta epoca pe care el o vestea. Pentru a-i trezi pe fiii lui Israel din starea de amortire spirituala in care se aflau si, mai ales, pentru a smulge din suflete credinta ca, in virtutea apartenentei lor la poporul ales de Dumnezeu, treceau inaintea celorlalti, posedand certitudinea mantuirii, profetul ii mustra cu asprime, numindu-i "pui de vipere" (Matei 3, 7; Luca 3, 7). Epitetul se adreseaza indeosebi fariseilor si saducheilor, care venisera sa-I asculte. Acestora le spune Ioan ca faptul de a-l avea tata pe Avraam nu constituie o chezasie pentru mantuire, "caci va spun ca Dumnezeu poate si din pietrele acestea sa ridice fii lui Avraam" (Matei 3, 9; Luca 3, 8). In modul acesta, Botezatorul afirma libertatea absoluta a lui Dumnezeu, fata de Care omul nu poate invoca nici un privilegiu si nici un merit. Stantul Ioan rastoarna astfel o ierarhie ce parea imuabila, proclamand adevarul ca Dumnezeu poate sa ridice inchinatori vrednici din fiii tuturor neamurilor. Certitudinea care decurgea din apartenenta la neamul lui Avraam si din posesiunea Legii este astfel naruita si omul se vede din nou singur in fata unui Dumnezeu amenintator.

 

Descumpaniti de aceste cuvinte si smulsi din rutina vietii zilnice, cei veniti pe malul Iordanului ii pun profetului intrebarea care exprima nedumerirea si tulburarea lor: "Ce sa facem noi?" (Ioan 3, 10). Intrebarea dovedeste ca Botezatorul reusise prin propovaduirea sa vehementa sa-si transpuna ascultatorii intr-o stare de tensiune infrigurata, prielnica mesajului evanghelic.

 

Raspunsurile pe care el le da reprezentantilor diferitelor categorii sociale veniti sa-i ceara sfatul au un caracter provizoriu si nu aduc nimic nou in raport cu Legea veche; se opreste asupra pazirii dreptatii si a trezirii milei fata de cei ce sunt in suferinta. Ioan Botezatorul nu insista insa asupra acestor indemnuri morale, deoarece misiunea sa principala consta in zguduirea constiintelor, in punerea inaintea ochilor mintii a realitatii crude a pacatului. El trebuia sa predice pocainta, sa trezeasca dorinta de ispasire, urmand ca Mantuitorul, ce avea sa vina, sa arate celor convertiti calea de urmat. De aceea, poate nici un alt evanghelist, in afara de Luca, nu mentioneaza aceasta parte din cateheza Botezatorului.

 

Ca Botezatorul izbutise sa creeze acea stare de tensiune ce preceda marile convertiri o arata Luca atunci cand spune ca poporul era "in asteptare" (Luca 3, 5) si toti se intrebau daca nu cumva Ioan era Hristos, adica Mesia cel asteptat.

 

In intrebarile lor repetate, provocate tocmai de caracterul solemn si imperativ al imprecatiilor rostite de Sfantul Ioan, acesta purcede sa descopere marea taina ce-i fusese incredintata: "Eu unul va botez cu apa spre pocainta, dar Cel ce vine dupa mine este mai puternic decat mine; Lui nu sunt vrednic sa-I duc incaltamintea; Acesta va va boteza cu Duh Sfant si cu foc" (Matei 3, 11). Ioan Evanghelistul va consemna o marturie si mai hotaratoare: "Cel care vine dupa mine a fost inaintea mea, pentru ca mai inainte de mine era" (Ioan 1, 15). Intr-o mrama de clipa, Botezatorul dezvaluie multimilor, uluite si inca nedumerite apropiata ivire a lui Mesia, Fiul Tatalui, nascut mai inainte de. toti vecii, care le va darui prin botez darul Sfantului Duh. Ne aflam aici in fata unor descoperiri care nu pot fi decat rod al unei iluminari mai presus de fire, ce a avut loc in clipa chemarii profetului. Semnul distinctiv pentru a-L recunoaste pe Iisus i-a fost deci indicat a fi tocmai coborarea si ramanerea Duhului asupra Lui. In capitolul consacrat Botezului Domnului se va reveni asupra acestor fapte; deocamdata ne marginim sa subliniem doar ca, dintru inceput, Botezatorul este chemat sa-L recunoasca pe Hristos in functie de prezenta Duhului Sfant. Sfantul Duh este Cel ce da marturie despre Hristos, Cel ce Il face cunoscut chiar si profetului chemat sa fie precursorul Sau. Intre Hristos si Sfantul Duh este o legatura indisolubila atat in planul transcendent al vietii intratrinitare, cat si in cel imanent al lucrarii de rascumparare a omului cazut. Toata iconomia mantuirii este dominata de aceasta impreuna-lucrare a Fiului si a Duhului. Duhul Il descopera pe Fiul, iar Fiul Il va darui omenirii rascumparate pe Duhul. Pentru Sfantul Ioan Botezatorul, Hristos pe Care el trebuie sa-L descopere lui Israel este, inainte de toate, Impartitor al Duhului Sfant. De fapt, asa cum se va mai sublinia, prezenta harului, adica a darului Sfantului Duh, constituie premisa intemeierii Imparatiei.

 

Ulterior, adica dupa Botez, Ioan va da o marturie si mai completa lui Hristos, dar inainte de aceasta noua iluminare esenta mesajului sau cu privire la Iisus va fi axata pe reliefarea rolului de impartitor al Duhului Sfant. Tot inainte de Botez, Sfantul Ioan mai descopera si alta fateta a personalitatii lui Mesia, si anume aceea de judecator. Hristos nu se va margini sa boteze cu Duh Sfant si cu foc, El va lua lopata in maini "ca sa curete aria si sa adune graul in jitnita Sa, iar pleava o va arde cu foc nestins" (Luca 3, 17; Matei 3, 12). Botezatorul, in toate precursor al Mantuitorului, foloseste aici parabola si exprimarea simbolica spre a arata ca rolul lui Mesia nu se va margini la sfintirea naturii umane. El intuieste aici, pe linia profetismului veterotestamentar, caracterul infricosator al venirii lui Mesia, coborat printre oameni nu numai spre a aduce pacea, dar si dezbinarea (Luca 3, 51).

Hristos vine spre a curati aria, care este lumea, spre a face posibila despartirea dintre cei ce se vor mantui si ceilalti, oferindu-le insa tuturor posibilitatea de a opta pentru El si de a se salva. Momentul aparitiei Sale pe scena istoriei marcheaza inceputul etapei eshatologice. El are caracterul amenintator al unui eveniment decisiv, in special pentru fiii lui Israel, care vor trebui sa Il recunoasca pe Mesia in Iisus sau sa se lepede de El. De aceea staruie atat Sfantul Ioan asupra imaginii securii care se afla la radacina pomilor (Matei 3, 10; Luca 3,9), imagine extrem de sugestiva, menita sa creeze o stare de asteptare incordata, de tensiune continua. Sfantul Ioan Hrisostom face aici o remarca subtila: el observa ca securea care ameninta sa desparta pe Israel de radacina sa se afla intr-o stare de suspensie, cu atat mai periculoasa: "Ea nici nu se departeaza, nici nu loveste". Este admirabila evocarea plastica a momentului hotarator din istoria lui Israel, moment in care securea se pregatea sa loveasca daca poporul ales nu avea sa dea roadele asteptate. Numai un vizionar de talia Botezatorului putea intui cu asemenea precizie importanta momentului.

 

Mantuitorul vestit de Ioan va veni sa adune graul (Matei 3, 12; Luca 3, 17), adica pe cei drepti care vor primi vestea cea buna; acestia sunt oile de care va vorbi Iisus cu prilejul Judecatii de Apoi. Este semnificativ ca aici Sfantul Ioan foloseste graul pentru a-i infatisa pe alesi; este o substituire interesanta, asupra careia s-ar putea medita, avand in vedere ca Hristos Insusi Se va numi "painea coborata din cer" si Se va darui alesilor Sai sub forma painii euharistice. De altfel si Domnul, in parabola neghinei, va asimila graul, adunat in jitnita Sa, alesilor care se vor mantui (Matei III, 30).

 

Totodata, trebuie retinut rolul focului - sfintitor, atunci cand Duhul Sfant este impartasit sub forma de limbi de foc, dar si purificator, destinat sa mistuie tot ceea ce nu aduce roada. "Pomul care nu face roada buna se taie si se arunca in foc" (Matei 3, 10), iar pleava care va ramane dupa ce Domnul va curati aria cu lopata va fi arsa in foc nestins (Matei 3, 12; Luca 3, 17). Hristos foloseste deci focul atat pentru a sfinti, cat si pentru a pedepsi, atunci cand apare in ipostaza de judecator. Ne aflam intr-un univers de simboluri, unde exista o corespondenta perfecta intre simbol si obiectul semnificat, in asa fel incat Providenta se slujeste, uneori chiar in mod direct, de obiectul incarcat cu semnificatii simbolice, care devine astfel transmitator de har, purtator de energii divine.

 

Pentru ca Botezatorul era chemat sa trezeasca pocainta in sufletele evreilor, vestindu-L pe Hristos, insista el asupra vocatiei de judecator a lui Mesia. Dupa Botez, Sfantul Ioan va trai o noua iluminare, cunoscandu-L in mod nemijlocit pe Iisus, a carui slava o va contempla; atunci va dezvalui el alte doua chipuri sub care Fiul lui Dumnezeu Se va descoperi oamenilor: ca Miel ce ridica pacatul lumii, si ca Mire al fapturii.

 

In clipa cand Iisus a venit la Ioan spre a Se boteza, profetul de pe malul Iordanului isi implinise deci misiunea de a deschide inimile si mintile evreilor, spre a-L primi pe Hristos si cuvantul Acestuia.

 

Samanta aruncata de el va rodi: primii ucenici ai Domnului vor fi alesi dintre cei ai Sfantului Ioan, multi se vor pocai si se vor intoarce, asteptand implinirea celor vestite de Botezator, dar poporul ales, in frunte cu conducatorii sai spirituali, nu va intelege. Pentru acestia, glasul Botezatorului va continua sa rasune in pustiu, fara a primi vreun raspuns.

 

Natalia Manoilescu Dinu

Articol preluat din volumul "Iisus Hristos Mantuitorul in lumina Sfintelor Evanghelii", Editura Bizantina

Cumpara cartea "Iisus Hristos Mantuitorul in lumina Sfintelor Evanghelii"


24 Iunie 2015

Vizualizari: 5321

Voteaza:

Sfantul Ioan Botezatorul propovaduieste in pustiu 5.00 / 5 din 1 voturi.

Cuvinte cheie:

sfantul ioan botezatorul

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE