Sfantul Stefan cel Mare - Suveranul evlavios

Cand a trecut prin Tarile Romane, la mijlocul veacului al XVII-lea, arhidiaconul Paul de Alep a aflat despre Stefan cel Mare ca "a fost un erou renumit in razboaie si temut de toti. A facut 44 de expeditii sau lupte impotriva turcilor, tatarilor, polonilor si ungurilor. I-a batut de foarte multe ori, pe toti, astfel ca numele lui a ajuns vestit si era temut de toti si aceasta datorita iscusintei si mintii sale agere. Printre ctitoriile care i se datoresc si milosteniile sale se numara 44 de manastiri si biserici de piatra".

Paul de Alep vorbeste despre 44 de ctitorii ale lui Stefan - numar care ar coincide cu acela al luptelor purtate de domn. Informatii identice se regasesc si in Letopisetul Tarii Moldovei pana la Aron Voda, al carui autor, Grigore Ureche, murise de putini ani la vremea prezentei lui Paul de Alep in Moldova.

Deducem de aici ca ceea ce oaspetele sirian a asternut in scris erau date precise, aflate in circulatie in Moldova la acea epoca. Nu se stie cum s-a ajuns la marul de 44 de ctitorii, poate punandu-se laolalta bisericile mari - ale manastirilor si ale curtilor domnesti -, bisericile de prin sate care comemorau diverse evenimente, paraclisele din cetati si de pe la manastiri, precum si vechile lacasuri de cult care vor fi fost refacute. Este posibil, totodata, ca in secolul al XVII-lea sa fi fost cunoscute si alte biserici inaltate de Stefan (mai cu seama prin sate) risipite de atunci si pana astazi si a caror amintire s-a pierdut.

Bisericile au fost inchinate Maicii Domnului, Sfantului Procopie, Sfantului Ilie, Sfantului Gheorghe, Sfantului Ioan Botezatorul, Sfantului Nicolae, Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, Arhanghelului Mihail, Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava si, probabil, Sfantului Dimitrie si Sfintei Paraschiva. Un lacas a fost consacrat Sfintei Cruci si un altul - praznicului Inaltarii Sfintei Cruci. O singura biserica a primit ca hram o sarbatoare legata de Mantuitorul Iisus Hristos - Inaltarea Domnului - si o alta, o sarbatoare legata de Sfanta Treime - Pogorarea Sfantului Duh.

Inventarul acesta tradeaza o anumita aplecare a lui Stefan cel Mare catre sfintii militanti. Suveran luptator, el a manifestat o devotiune fireasca fata de sfintii patroni ai ostilor si, in acelasi timp, un cult natural fata de Sfanta Cruce.

Pe de alta parte, analiza hramurilor vadeste atentia acordata de Stefan Maicii Domnului si Sfintei Treimi, precum si lui Iisus Hristos - fie in chip direct, fie prin intermediul celor doi inaintemergatori ai Domnului, Sfantul Ioan si Sfantul Ilie, ori al celor mai insemnati dintre Apostoli. Este, in toate acestea, o marturisire de credinta, o declaratie de fidelitate fata de Biserica, declaratie pe care domnul Moldovei a facut-o nu numai prin rugaciune, ci si prin lupta, aparand - dupa puteri si imprejurari - lumea care se inchina Bisericii lui Hristos.

Dintru inceput, Manastirea Putna a fost gandita ca cea mai insemnata dintre toate ctitoriile lui Stefan cel Mare. Biserica impunatoare, cu cele cinci incaperi ale sale, fastuos pictata in interior si exterior, chiliile monahilor, decorate cu discuri ceramice si cu picturi in alb, rosu si negru, "casa domneasca" din piatra, cu profile in stil gotic, si ea decorata cu fresca si cu discuri si butoni ceramici in culorile verde, galben si brun, cu frumoasa ei sala boltita, dependintele cu rosturi gospodaresti, toate inconjurat puternic zid de incinta formau un "ansamblu de arhitectura fara egal la acea data".

Obstea Putnei a fost constituita din calugari de la Manastirea Neamt, care au adus cu ei nu numai randuieli de viata monahala, ci si stiinta de carte si "o zestre bogata de opere si de talent". Alaturi de scriptorii care purtau mai departe traditia copierii de manuscrise de la Neamt, la Putna si-au aflat locul si atelierele de broderie liturgica, cele mai de seama ale vremii, si tot aici s-a constituit o faimoasa scoala de muzica bisericeasca.

Ca Putna se bucura de o atentie speciala din partea lui Stefan cel Mare o dovedesc si consemnarile cronicarilor. Potrivit letopisetelor moldovenesti, nu numai ca domnul a cladit manastirea si a sfintit-o, dar i-a pus si egumen. Nu este, aceasta, o dovada a supunerii Bisericii de catre domn, o forma de "cezaropapism", ci un semn de colaborare intre cele doua institutii. In calitatea sa de ctitor, Stefan se implica in chip direct in viata obstii acelui lacas pe care o cronica ruseasca avea sa-l numeasca "manastirea sa draga, numita Putna".

Actul de ctitorire nu insemna, insa, numai construirea de biserici si impodobirea lor cu pictura, ci si inzestrarea cu toate cele necesare cultului. Zeci de manuscrise - foarte multe pe pergament de cea mai buna calitate, cu splendide initiale, frontispicii si miniaturi pe o pagina intreaga - au iesit din scriptoriile manastiresti; un numar insemnat de icoane trebuie sa se fi pictat; bani grei au fost trimisi mesterilor de dincolo de hotare pentru faurirea cadelnitelor, ripidelor, panaghiarelor, ferecaturilor de carti din argint si argint aurit; alti bani au fost destinati turnarii de clopote; in atelierele de broderie matasea, catifeaua, firele de aur si argint, perlele se transformau in epitrahile, in omofoare, in dvere, in aere si nebedernite.

Orice lucru pe care un suveran - crestin exemplar - il inchina lui Dumnezeu trebuia sa fie demn de Cel caruia ii era destinat. Din acest motiv, nimic nu era socotit prea mult sau prea scump.

Gesturile care ingaduie asezarea lui Stefan cel Mare in randul suveranilor evlaviosi incep, insa, cu mult inainte de zidirea Putnei. In anul 1463 - anul insotirii cu doamna Evdochia de Kiev si al inchinarii unui manuscris cu Faptele Apostolilor la Manastirea Zografu de la Sfantul Munte - domnul Moldovei poruncea sa se faca o cununa pentru capul Sfantului Simeon Stalpnicul de la Muntele Minunat. Inscriptia nu precizeaza ce lacas adapostea moastele sfantului pomenit la 24 mai, motiv pentru care s-a socotit ca "ele au fost ferecate in 1463 de Stefan cel Mare pentru el". Mai tarziu, in imprejurari necunoscute, capul Sfantului Simeon a ajuns la Manastirea Neamt. Cununa a disparut in prima jumatate a secolului trecut, iar capul se pastreaza astazi intr-o racla pentru moaste.

Faptul ca domnul Moldovei a putut sa aiba niste sfinte moaste la care sa se inchine si de la care sa astepte protectie nu ar fi intru nimic surprinzator. Toti suveranii medievali detineau racle cu moaste, iar obiceiul trimiterii si primirii in dar sau al cumpararii de relicve era raspandit si in lumea ortodoxa si in cea catolica.

Mai mult decat atat, sunt temeiuri pentru a crede ca Stefan avea si o parte din moastele unui sfant local - preotul Simeon, staret al asezamantului care a precedat ctitoria de la Pangarati a lui Alexandru Lapusneanu. In Cuvantul pentru zidirea Sfintei Manastiri Pangaratini, se spune ca acest staret Simeon si ucenicii lui si-au parasit locul dupa ce, la 1476, turcii le-au ars biserica de lemn cu hramul Sfantului Dimitrie, construita de Stefan cel Mare, si au pribegit peste munti, in Tara Ungureasca, la Manastirea Casiva.

Simeon a trecut in lumea dreptilor. Dupa ce pacea s-a asternut peste Moldova, "au trimis Stefan voievod si i-au adus sfintele lui moaste intr-o racla cinstita si le tinea in vistieria sa cu cinste. Si apoi, luand o parte din sfintele lui mmoaste le-au poprit pentru blagoslovenie, si cu aromate si bune mireasme si cu tamaie le tamaia totdeauna, spre credinta si buna intarirea a blagocestivei Domniei Sale, iar mai vartos pentru dragostea si caldura duhovniceasca ce avea mai inainte catra dansul".

In sfarsit, la 1 mai 1488, in ziua cand se implineau sapte ani de la terminarea zidului imprejmuitor si a turnului tezaurului de la Manastirea Putna si cand se punea piatra de temelie a Bisericii Sfantul Ilie, Stefan cel Mare daruia Putnei o cununa din argint aurit pentru capul Sfantului Ghenadie. Ca si Sfantul Simeon de la Pangarati, Sfantul Ghenadie trebuie sa fi fost un sfant local, foarte probabil cel mai vechi nevoitor al acelei Putne care a precedat ctitoria lui Stefan cel Mare.

Este posibil ca, in afara moastelor Sfantului Simeon de la Muntele Minunat si ale Sfantului Simeon de la Pangarati, domnul Moldovei sa fi avut - primita in dar - si o particica din lemnul Sfintei Cruci. Nu este exclus ca intre acele "cruci impodobite si mestesugit lucrate", intre "cruciulitele batute in aur", pe care turcii lui Soliman Magnificul le-au gasit in tezaurul Moldovei, la 1538, sa se fi aflat si o cruce-relicvar.

Existenta si a altor moaste in Moldova lui Stefan cel Mare este inteleasa aproape de la sine. Construirea de biserici - fie si in numar foarte mare - nu era suficienta pentru sacralizarea intregului spatiu al tarii si pentru transformarea lui in centru al lumii ortodoxe, mai cu seama ca protectorul lui, Sfantul Ioan cel Nou, era, totusi, un sfant care se bucura doar de o veneratie regionala. Relicvele atrageau protectia divina asupra locului unde erau depuse si asupra tarii intregi, ele legitimau si sacralizau puterea. Constantinopolul, spre care se indreptau privirile tuturor suveranilor in cautare de modele politice, devenise un reper nu atat datorita bisericilor sale faimoase, cat numarului impresionant de moaste pe care le adapostea.

Pentru a fi consacrate, lacasurile ctitorite de Stefan cel Mare vor fi primit, dupa randuiala, relicve sfinte. Dar, in afara acestora, macar marile manastiri trebuie sa fi avut racle cu moaste, la care sa vina inchinatorii. Din pacate, urma acestora s-a pierdut de-a lungul vremii. In timpul stapanirii austriece, din cate asezaminte monahale a intemeiat domnul Moldovei, numai Putna si-a continuat viata de obste. Celelalte au fost parasite de calugari, care vor fi luat cu ei si scumpele moaste, in cazul in care acestea nu erau deja pierdute. Nu ramane, deci, de studiat decat cazul Putnei.

In afara unor moaste care au ajuns tarziu in ctitoria lui Stefan, Putna adaposteste si astazi capul Sfantului Ghenadie. Insa, este de presupus ca o necropola domneasca, pe care ctitorul ei o gandise ca pe un adevarat "loc de memorie", nu putea capata prestigiul meritat avand doar moastele unui sfant important, din punct de vedere simbolic, numai pentru obste. Stefan cel Mare trebuie sa fi asezat aici si altceva. Or, la Putna exista o parte din moastele Sfantului Stefan si un fragment din camasa lui.

Dat fiind ca Stefan cel Mare purta chiar numele Sfantului Arhidiacon Stefan si ca Putna era biserica sa si locul sau de ingropaciune, presupunem ca moastele celui dintai mucenic au fost daruite acestei manastiri chiar de ctitorul ei. In acest chip, Stefan avea sa fie inmormantat in apropierea moastelor sfantului sau patron.

Povestindu-se imprejurarile pribegiei si ale mortii Sfantului Simeon in Transilvania, in Cuvantul pentru zidirea Sfintei Manastiri Pangarati se spune ca "au trimis Stefan voievod si i-au adus sfintele lui moaste intr-o racla cinstita". Desigur ca, sub aspectul insemnatatii, aducerea moastelor Sfantului Simeon nu poate fi comparata cu aducerea moastelor Sfantului Ioan cel Nou de catre Alexandru cel Bun sau ale Sfintei Paraschiva de catre Vasile Lupu, insa, in fond, avem de-a face cu acelasi ceremonial: translarea relicvelor.

Strans de celelalte ritualuri ale puterii, translarea relicvelor a fost cunoscuta si practicata in intreaga lume ortodoxa, de la Bizant pana in cnezatul Moscovei. Suveranul era cel care avea initiativa aducerii unor moaste si el juca rolul mai important in ceremonia propriu-zisa, castigand, prin aceasta, prestigiul, impunandu-se ca detinator al puterii.

Semnele evlaviei lui Stefan cel Mare nu se opresc aici. Postul de patru zile cu paine si apa si pelerinajul in picioarele goale de dupa lupta de la Vaslui, construirea bisericii de la Razboieni pe oasele ostenilor sai cazuti in lupta cu turcii - amintind de gestul imparatului bizantin Nikephor Phocas car propusese ca soldatilor morti in luptele cu arabii sa le fie rezervate aceleasi onoruri ca si martirilor - atribuirea biruintelor lui Dumnezeu si asumarea infrangerilor ca dovada a pacatelor personale contureaza si mai pregnant portretul lui Stefan cel Mare ca suveran credincios si smerit.

Un loc aparte in acest context il ocupa intalnirea lui Stefan cu Daniil Sihastrul. Intalnirea dintre un suveran si un sihastru, in urma careia este intemeiat un lacas de inchinaciune, face parte dintr-o structura narativa in care intra mai multe creatii, cum ar fi poemul lui Ermold in onoarea regelui Ludovic - in care este descrisa intalnirea regelui Ludovic cel Pios cu eremitul Dadon, intalnire care a dus la fondarea abatiei de la Conques - sau Cuvantul pentru zidirea Sfintei Manastiri Pangarati - care povesteste intalnirea lui Alexandru Lapusneanu cu sihastrul Amfilohie, determinanta pentru construirea Manastirii Pangarati.

Potrivit "cuvantului" lui Ion Neculce, Stefan a mers sa-l cerceteze pe sihastru dupa infrangerea de la Valea Alba dar, spre deosebire de Ludovic cel Pios si chiar de Alexandru Lapusneanu, el n-a purtat discutii teologice ori filosofice cu Daniil, ci i s-a spovedit ("si s-au spoveduit Stefan Voda la dansul").

Este greu de spus daca aceasta intalnire va fi avut loc cu adevarat si daca Daniil poate fi considerat duhovnic al domnului. Este posibil ca intreaga poveste sa fie o creatie tarzie, menita a explica felul in care s-a zidit Manastirea de la Voronet. Dar, in egala masura, o anumita legatura intre Stefan si Daniil Sihastrul trebuie sa fi existat, judecand dupa importanta acordata de domn Manastirii Voronet.

Daca pe Daniil Sihastrul nu-l putem socoti cu deplina certitudine duhovnic al domnului si daca mitropolitului Teoctist ii putem doar presupune aceasta calitate, exista, totusi, un ierarh moldovean care a fost cu adevarat duhovnicul lui Stefan cel Mare. Este vorba despre Vasilie, episcopul Romanului.

La 31 august 1499, domnul Moldovei cumpara un sat pentru a-l darui "rugatorului si duhovnicului nostru, chir Vasilie episcopului ot Mitropoliia de Gios". Cu acel prilej, uricele cele vechi ale satului au fost date in mainile duhovnicului, chir Vasilie episcopul ot Mitropolia de Gios".

Documentul de danie a ajuns pana la noi nu in original, ci intr-o copie din secolul al XIX-lea, in limba romana, ceea ce ar putea crea suspiciuni in legatura cu termenii folositi pentru desemnarea episcopului Vasilie in documentul original, redactat in limba slava. Numai ca, prin veacul al XVIII-lea, calugarii uneia dintre Manastirile Barnovschi, Barnova sau Nicorita, au alcatuit un fals dupa documentul original, prin adaugarea a doua paragrafe, cu scopul de a schimba numele beneficiarilor.

In actul fals, episcopul Vasilie este numit tot "duhovnic", ceea ce inseamna ca acesta era termenul din documentul slav original, preluat ca atare si de plasmuitori. Duhovnicul lui Stefan cel Mare a ocupat scaunul episcopal cam 16 ani, de prin 1484 si pana prin 1500. Nu i se cunoaste manastirea de metanie si nici activitatea de dinainte de a deveni ierarh. Trebuie sa fi fost, insa, un om cultivat si bun cunoscator al randuielilor bisericesti, de vreme ce mitropolitul Moscovei l-a cercetat pentru a primi lamuriri intr-o chestiune de ordin liturgic.

S-a spus ca "fara religie nu exista rege". Intre calitatile pe care un suveran medieval trebuia sa le aiba, evlavia ocupa un loc de prima insemnatate. Respectul pe care Stefan cel Mare l-a nutrit fata de Biserica - fara a face excese si fara a avea obsesii mistice - a fost cunoscut si folosit ca exemplu pana spre epoca moderna. In Cuvantul de ingropare vechiului Stefan voievod, un carturar din cel de-al XVIII-lea veac avea sa scrie despre Stefan cel Mare, adresandu-se contemporanilor sai: "veteazul acesta este mai groznec cu rugaciunea in gura decat voi cu sabia in mana".

Stefan S. Gorovei

Citeste: Adevaratul chip al Sfantului Stefan cel Mare

• Manastirea Sfantul Stefan cel Mare - Slanic
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
• Sfantul Stefan cel Mare in literatura poporului
  Publicat in : Vietile sfintilor