Fiul Omului si fiii lui Dumnezeu

Fiul Omului si fiii lui Dumnezeu Mareste imaginea.

Parcurgand o tematica de tipul interdisciplinar m-am oprit la punctele de interferenta ale celor trei domenii: Stiinta, Religie si Filosofie pe capitolele care ne invita la reflectie pe marginea unor subiecte abordate in antropologie, hristologie si cosmologie si anume : prezenta lui Dumnezeu in lume si prezenta oamenilor in acest Univers creat de Dumnezeu si modul cum se intersecteaza aceste existente si lucrari in persoana divino-umana a Mantuitorului lumii, ca "Fiu al Omului" in dialogul Sau cu "fiii oamenilor".

Cugetand la Intruparea Mantuitorului si la consecintele soteriologice ale acestui fapt istoric, pentru om ca existenta si ca menire a sa in raporturile sale cu sine, cu semenii, cu Dumnezeu si cu lumea inconjuratoare, ne punem intrebarea: este Fiul lui Dumnezeu un "pamantean", iar omul este sau poate fi si o "fiinta extra-terestra" in sensurile largi ale acestor cuvinte?

Daca avem in vedere faptul ca, noi ne nastem pe pamant, insa ajungem in lumea de dincolo, ca fii ai Tatalui Ceresc, viata oamenilor de dupa moarte, viata lor vesnica fiind incomensurabil mai mare pe axa timpului decat cea petrecuta pe Planeta Terra, atunci putem afirma si acest lucru, evocand dimensiunea cosmica a vietii omenesti si nemurirea omului, ca viata si existenta a omului dupa moarte in Imparatia lui Dumnezeu. Iar daca tinem cont si de datele antropologiei crestine, care evidentiaza fara tagada ca, omul este constituit din trup material si suflet spiritual, altfel spus este "pamant" si "cer" la un loc, atunci spiritualitatea omului si eshatologia postuleaza o existenta a sa spirituala, cereasca, in Imparatia Cerurilor impreuna cu ingerii si pentru eternitate, "caci la inviere, nici nu se vor mai insura, nici nu se vor mai marita, ci vor fi ca ingerii lui Dumnezeu din cer" (Matei 22,30).

In sensul intrebarii de la inceput, bunaoara, Fiul Tatalui Cel Unul-Nascut din vesnicie se naste si "pamantean" din Fecioara Maria "la plinirea vremii" devenind Fiul Omului (Ioan 3,13) si ramane Mantuitorul pamantenilor neimpamanteniti in dragostea si dorul lor catre Cer. "Si nimeni nu s-a suit in cer, decat Cel ce S-a coborat din cer, Fiul Omului, Care este in cer". (Ioan 3,13). Dumnezeu a venit pe pamant, pentru ca noi sa mergem dupa El la Cer, El fiind Calea. Acest lucru il evidentiaza si textul de la (Ioan cap.14, 2,3,6): "In casa Tatalui Meu multe locasuri sunt. Ma duc sa va gatesc loc. Si daca Ma voi duce si va voi gati loc, iarasi voi veni si va voi lua la Mine, ca sa fiti si voi unde sunt Eu. Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal Meu decat prin Mine".

Prin urmare, se deschide o perspectiva a locuirii celor de aici dincolo si a celor de dincolo aici, prin comunicarea celor doua lumi, dar mai ales prin venirea lui Dumnezeu in lume, pentru ca noi oamenii plecand din lume, sa ne intoarcem la Dumnezeu, acolo unde ne este obarsia. "Trupul se ingroapa in pamantul din care a fost luat, iar sufletul se intoarce la Dumnezeu care l-a dat". Este vorba, de fapt, de-o intampinare, de o intalnire liturgica, pentru cei vii, mai intai, iar mai apoi si de o mutare pentru repausati, prin nastere intr-o lume noua si Inviere.

Dar sa revenim la aceasta tema a Intruparii Creatorului intr-o creatura si modul cum transforma acest fapt istoric viata oamenilor si intreg Cosmosul sau Creatia Sa in ansamblui ei!

Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos intru Om atrage nasterea nostra intru Dumnezeu, Intruparea Sa cheama induhovnicirea noastra, inomenirea Lui pregateste indumnezeirea noastra.

Asadar, Nasterea Fiului Tatalui ceresc din Fecioara Maria este inceputul unor transformari si cresteri ale <chipului dupa care am fost ziditi spre asemanarea> noastra cu Dumnezeu, in toata "libertatea maririi fiilor lui Dumnezeu" (Rom 8, 21).

Nasterea vesnica din Tatal, aduce prin intruparea si nasterea vremelnica din Fecioara, nasterea fiilor Tatalui pentru vesnicie.

El se naste intru om, prin om si pentru om, iar noi ne nastem intru El, prin El si pentru El.

Iar cei care primesc acest adevar si se nasc intru El prin Botez, sunt numiti "fii ai lui Dumnezeu", daca au viata in Hristos si raman in iubirea lui, fiind asemenea Lui. "Vedeti ce fel de iubire ne-a daruit noua Tatal, ca sa ne numim fii ai lui Dumnezeu, si suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaste, fiindca nu L-a cunoscut nici pe El". (I Ioan 3,1).

Maica Domnului fiind interpusa intre Divinitate si umanitate, intre Imparatia lui Dumnezeu si lume a facut posibila Intruparea Fiului lui Dumnezeu si nasterea Sa ca "Fiu al Omului" (Ioan 3,13) si cunoasterea lui Dumnezeu de catre cei din lume. In iconomia mantuirii, Sf. Fecioara Maria contribuie, astfel, la indumnezeirea oamenilor ca "fii ai Celui Preainalt", devenind acestia "fii ai lui Dumnezeu"(I Ioan 3,1) si "dumnezei" dupa har, ocrotití spiritual de aceasi Maica. "Dumnezei sunteti si toti fii ai Celui Preainalt"(Psalmi 81,6).

Asadar, nasterea muritorilor pentru nemurire prin credinta si impartasire cu Cel nemuritor se produce prin participare si comuniune vesnica cu Cel vesnic pentru viata vesnica.

"Pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica" (Ioan 3,16).

Daca coboram discutia de la nivel teologic la nivel cotidian vom vedea ca, de cate ori ne referim la semenii nostri ne adresam lor, considerandu-i doar cetateni ai acestui pamant, locuitori cu domiciliu concret undeva pe acest Pamant, fara a avea in vedere destinatia finala a lor din Cer si statutul lor de "fii ai lui Dumnezeu".

Dintr-o data configuram un habitat, care nu evidentiaza altceva decat conditia noastra de pamanteni, de locuitori pe acest pamant si nicidecum nu ne trimite cu gandul si la alte destinatii din Patria cereasca sau alte locuiri extra-terestre ale "Ierusalimului de Sus", cand avem in vedere "corturile dreptilor", locuintele ceresti din "sanurile lui Avraam", care le vor mosteni acesti "fii ai lui Dumnezeu" si care sunt pregatite lor "mai inainte de intemeierea lumii" (Sf. Scriptura) .

Pana si slujba de inmormantare ne aminteste de acest lucru cand se spune: "pamant esti si in pamant de vei intoarce", desi este doar o metafora aceasta expresie, cum sunt si altele din Moliftelnic, ce fac trimitere la vremelnicia noastra mundana, la ceea ce este umbra si vis, inselare, vant si vanare de vant in viata omului.

Dar, de Cer oare cine ne mai aminteste, de originile noastre divine, de destinatia noastra finala ?

Uitam, de dragul calatoriei, de fapt, locul unde vrem sau trebuie sa ajungem. Obiditi de probleme plecam privirea prea des la cele pamantesti uitand de cele ceresti.

Ce-i drept, se spune in cantarile bisericii, in troparele sfintilor ca: "au castigat cu smerenia cele inalte si cu saracia cele bogate", ca au fost "oameni ceresti" si "ingeri pamantesti".insa nu se intelege de aici ca, cineva poate sa castige doar cu cele pamantesti, cele ceresti si cu cele trupesti, cele duhovnicesti.anume iubind pe cele pe care le numim "trecatoare" vom dobandi pe cele pe care le numim "vesnice" .

Insa ce putem intelege, cu certitudine este ca, noi oamenii nu apartinem doar acestei lumi, ca aceasta lume nu este ultima realitate, nu este punctul terminus al vietii noastre, ci doar suntem "calatori, in lume ratacitori", o vreme numai, iar pe urma avem existenta noastra in acest inefabil "Dincolo".

Viata de dincolo este o realitate, pe tot atat de reala pe cat este cea de aici, fiind greu de adeverit ca este aievea, ci doar primim acest adevar, nu tot asa de deslusit cum luam act de viata terestra, caci nu putem sa demonstram, ca Dumnezeu a fost mincinos vreo data in ceea ce a zis, despre viata de dincolo.

Asa dupa cum s-a zis: "nu trebuie sa respingem ceea ce nu intelegem", nu e bine sa postulam cu afirmatii care neaga o realitate, cata vreme scapa instrumentelor de masurat, anume aceasta lume care nu cade sub simturi.

Pentru omul credincios este foarte simplu sa ajunga la dovezi, la convingeri, nu oarbe, nu surde, nu lipsite de logica, de experiment, insa argumentele lui nu sunt usor de acceptat de omul necredincios si de demonstrat.

Cata vreme avem aceasta revelatie a Divinitatii, anume Descoperirea dumnezeiasca si indeobste, cu totii credem in acest adevar primordial si anume ca, exista in univers un Dumnezeu, apoi considerand ca, acest univers are un inceput si ca toate fapturile au un Creator, este limpede pentru cel care accepta lesne aceste adevaruri, ca acolo unde este acest Dumnezeu este si acest Dincolo sau lumea unde salasluiesc sufletele oamenilor.

Este nevoie, de religie si de credinta, dar si de stiinta si de metafizica, ca sa fundamentam aceasta realitate putin sau deloc palpabila, deoarece omul fiind spirit, energie si materie, iar Universul fiind informatie, materie si energie, vedem in el o reflectare a acestuia, o sinteza, o cununa a Creatiei, o lume mica, un microcosmos, chip al lumii celei mari a macrocosmosului .

In alta ordine de idei, desi omul este un locuitor al pamantului, el este deopotriva cetatean a doua lumi , nu doar a uneia, anume cea de aici, ci a ambelor.deci si a celei de dincolo, a Raiului. In el se intalnesc lumile create de Dumnezeu. Sf Ioan Damaschinul zice: " Mai intai Dumnezeu a creat lumea spirituala, ingerii, apoi cea simtuala, vietuitoarele, apoi cea mixta, adica omul".

Cata vreme existenta sa se prelungeste si dupa moarte in eternitatea lui Dincolo, intrucat moartea nu-l trimite pe om in nefiinta, putem cugeta ca, omul este si muritor si nemuritor in acelasi timp, inrudit cu ingerii si cu vesnicia prin spirit si legat de cele pamantesti si de moarte prin trupul sau.

Dupa trupul sau este un muritor, insa dupa sufletul sau este un nemuritor. Spiritualitatea sa il inalta spre vesnicie, materialitatea sa il coboara in nimicnicie.

De la inceput, din conditia paradisiaca, omul a avut vocatia nemuririi, insa aceasta nemurire revine omului prin participarea sa la nemurirea lui Dumnezeu.

Credinta il ajuta pe om sa devina nemuritor, pentru ca-i inlesneste aceasta comunicare si comuniune cu divinitatea, iar Domnul l-a adus la viata, pentru a primi ca dar al vietii: un belsug de viata, care este viata vesnica. De asemenea, credinta il determina pe om sa faca si acest salt spre un dincolo, atat la nivel de constiinta, dar si in cugetul sau si in modul sau de viata, caci "prin credinta dreptul va fi viu" (Galateni, cap.3).

Dupa cum spune si P. Tutea: "Cei care cred in lumea de dincolo, nu au decat sa se mute cu cea de aici, dincolo". Prin urmare, Nasterea lui Dumnezeu ca om aici si "mutarea" lui in trup pamantesc din Fecioara, implica si "mutarea" noastra dincolo prin nasterea noastra in Hristos, crestere duhovniceasca si indumnezeire, inaltare si mantuire.

Aceasta "mutare" nu este una imaginata, ci una cat se poate de reala, printr-o impreuna locuire perihoretica, prin intrepatrundere divino-umana, prin reciprocitatea comuniunii si impreuna lucrare in teandria firilor, a sferelor care interfereaza: divin-uman, spiritual-material, sufletesc-trupesc, ceresc-pamantesc.

Prin asa-zisa "mutare liturgica" sau parasire a conditiei sale mundane, de subzistenta vremelnica, omul nu devine o fiinta extraterestra, un aerian , o creatura eterica in sensul unei existente, care nu mai are nici o legatura cu pamantul, ci in sensul ca, universul omului se prelungeste de la pamant la cer, de la acest aici, la etericul dincolo prin Liturghie prin participare la taina Celei de-a Opta Zi. Astfel, omul se misca nu doar circumscris intr-o libertate pe orizontala, ci dobandeste o infinita libertate de miscare pe verticala, pretutindenea, intru Cel ce este pretutindenea.

Prin urmare existenta omului "precum in cer asa si pe pamant" si mutarea sa in lumi care comunica, il arata pe om o fiinta aflata intr-o expansiune continua, nu doar prin moarte, ci si prin Inviere, ca si continuare a existentei sale intr-un univers extraterestru, dar si in sensul unei extrapolari a vietii sale la dimensiuni cosmice incomensurabile atat in ce priveste prezenta sa in univers, intr-un mod fizic ori metafizic. Aceasta se realizeaza, mai ales, prin comuniunea si dialogul sau cu divinitatea, cu cei de dincolo, printr-o comunicare reala pe care o realizeaza Biserica, atat prin cultul mortilor, cat si prin cinstirea sfintilor, dar si in Sfanta si dumnezeiasca Liturghie, care este "cerul pe pamant". Ea devine astfel o simfonie de inimi, cugete si suflete inaltate la cer, a creaturilor care-i canta in cor Creatorului imne de slava si care se intalnesc aici-acolo si dincolo, unde le este comoara.in Transcendenta, In Imparatia Cerurilor, prefigurata de Biserica.

Asadar omul prin existenta sa terestra stabileste corespondente "extra-terestre" prin dialogul cu divinitatea, cu sfintii, cu ingerii, in general, cu ceea ce numim Transcendenta, dupa cum stim si din expresiile urmatoare care vorbesc de la sine: "Biserica luptatoare" - de pe pamant si "Biserica biruitoare"- din cer, adica "Trupul lui Hristos-Dumnezeu". Acestea doua, care constituie Imparatia lui Dumnezeu in cer si pe pamant, intrupata prin Sf. Liturghie, se unesc in rugaciunea comuna si in doxologia inaltata la tronul PreaSfintei Treimi. De aceea, El este Cel care "aduce si se aduce", devenind totul in toate si in toti.

O consecinta a acestor afirmatii conduce la ideea ca, omul este si o fiinta "extra-terestra", in sens larg, ca este nu doar pamantean si pamantesc numai, asa cum si Dumnezeu este o Fiinta cereasca, spirituala, dar nu numai ceresc, caci are prin Nastere din Fecioara si trup.

"Ca om adevarat si Dumnezeu adevarat, zice Sfantul Ioan Damaschin, Dumnezeu-omul nu lucreaza doar dumnezeieste cele omenesti, caci este si om si nu face doar omeneste cele dumnezeiesti, caci este si Dumnezeu".

Dumnezeu locuieste printre noi ca un "pamantean", prin lucrare si prezenta in Biserica Sa, si ne locuieste si ca Dumnezeu, umbla pe pamant si sta in cer, impreuna cu noi, iar prin Pronie, har si judecata este pururea aici si dincolo, acum si vesnic.

In sprijinul celor prezentate la inceput si ca o concluzie avem textul Sf. Scripturi foarte concludent in acest sens:

"Caci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis ca: "Voi locui in ei si voi umbla si voi fi Dumnezeul lor si ei vor fi poporul Meu.si Eu va voi primi pe voi. Si voi fi voua tata, si veti fi Mie fii si fiice", zice Domnul Atottiitorul."(II Corinteni 6, 16,17,18).

Pr. Alin-Cristian Preotu

 

.

Despre autor

Alin-Cristian Preotu Pr Alin-Cristian Preotu

Senior editor
112 articole postate
Publica din 01 Ianuarie 2012

Pe aceeaşi temă

11 Iunie 2012

Vizualizari: 8400

Voteaza:

Fiul Omului si fiii lui Dumnezeu 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE