Ganduri despre bine si rau

Ganduri despre bine si rau Mareste imaginea.

PUŢIN ŞI MULT
Cine nu se mulţumeşte cu un bine mic, acela crede într'un bine mai mare şi-l caută pe acesta. Cine nu se mulţumeşte cu un bine mai mare, acela crede în binele cel mai mare şi-l caută pe acesta. Dar cine nu se mulţumeşte cu binele cel mai mare, acela nu mai crede în nici un bine şi nici nu caută vreun bine. Cine nu se mulţumeşte cu o stare morală scăzută, acela crede într'o stare morală mai înaltă şi o caută pe aceasta. Cine nu se mulţumeşte cu o stare morală mai înaltă, acela crede într'o stare morală şi mai înaltă şi o caută pe aceasta.

Dar cine nu se mulţumeşte cu cea mai înaltă stare morală, acela nu mai crede în nici o stare morală şi nici nu caută vreo stare morală. Cine nu se mulţumeşte cu faţa luminată a adevărului, acela crede în faţa mai luminată a adevărului şi o caută pe aceasta. Cine nu se mulţumeşte cu faţa mai luminată a adevărului, acela crede în faţa cea mai luminată a adevărului şi o caută pe aceasta. Dar cine nu se mulţumeşte cu faţa cea mai luminată a adevărului, acela nu mai crede în nici un adevăr şi nici nu caută vreun adevăr. Aşa se lămureşte de ce adesea se găsesc printre cei care au primit credinţa Creştină mai mulţi imorali şi athei decât printre necreştinii care n'au avut totul şi n'au pierdut totul.

DOUA MORALE
Morala stăpânului şi morala slugii sânt în fapt unul şi acelaşi lucru. Ele sânt unora ca nişte gheare, iar altora spre sângerare; ori unora de mânie, iar altora spre deznădejde. Dar când cei zgâriaţi îşi arată ghearele, atunci rolurile se schimbă: deznădejdea se preschimbă în mânie, iar mânia în deznădejde. Iar sfârşitul întregului joc este nebunia.

De fapt, nici una, nici cealaltă nu e morală, ci numai o îndreptăţire negativă a moralei. încă odată, luaţi aminte: când propovăduitorul acelei morale a zgârierii şi a sângerării sfârşeşte în casa de nebuni, asta se numeşte îndreptăţire negativă a moralei.

MICROBUL SUFLETULUI
Păcatul este microbul sufletului. Dintre toţi microbii din lume, păcatul este cel mai statornic şi cel mai răspândit. Un singur păcat ajunge să-l doboare pe cel mai puternic om. Intocmai ca un singur cariu care se strecoară sub scoarţa celui mai puternic stejar! Care pe care va nimici mai curând: cariul pe stejar sau stejarul pe cariu? E limpede că mai degrabă cariul va nimici stejarul, decât stejarul pe cariu. Cugetă şi singur dacă mai este în sufletul tău ceva atât de dăinuitor şi de atotprezent precum păcatul. Şi de dragostea mamei îţi vei aminti mereu, dar apoi o vei uita. Şi pe prietenii răposaţi îi vei pomeni, dar după o vreme vei amuţi. Şi de faptele tale bune îţi aminti, dar apoi le vei da la o parte. Insă păcatul pe care l-ai săvârşit acum patruzeci de ani, în fiecare dimineaţă îţi strigă: „bună dimineaţa," şi în fiecare seară: „la revedere!" Strigă şi va tot striga, şi nu va amuţi nicicând în viaţa ta. Păcatul se înmulţeşte mai repede decât orice altceva pe pământ. Păcatul parcă îşi simte puterea în mulţime şi parcă ar şti că numele său de cinste este Legiune. Intâiul rod al păcatului este un păcat mai mare. Neascultarea poate naşte ucidere. Cel dintâi rod al neascultătoarei Eve a fost Cain, ucigaşul fratelui său.

MULTE ETICI
Preamultele etici nu sânt altceva decât nişte etichete. Preamultele etici se ivesc şi s'au mai ivit în vremurile de decădere ale unor popoare vechi, ori de câte ori natura omenească inferioară doreşte să o stăpânească pe cea superioară şi ori de câte ori raţiunea omenească uzurpă cârmuirea împărăţiei morale. Ori de câte ori pământul încearcă să făurească cerul, el nu făureşte cerul, ci doar mai multe corturi asemenea cerului. Ori de câte ori raţiunea omenească, slugă a minţii şi parte a sufletului, se încumetă să plăsmuiască o etică, ea nu plăsmuieşte o etică, ci numeroase corturi ale eticii - care, e drept, seamănă cu etica (ca şi cortul cu cerul), dar care nu sânt altceva decât nişte etichete. De aceea, când auzi vorbindu-se despre o nouă etică, întreabă-te numaidecât: cum poate scoate această nouă etică a raţiunii cariul din stejar? Adică, cum poate smulge această nouă etică păcatul din sufletul omenesc? Dacă ea nici nu pomeneşte despre aşa ceva - ca, de altfel, nici o etică a raţiunii pure -, ci numai te îndrumă „mergi şi nu mai păcătui," să ştii că nu-i decât o etichetă şi nu o etică. La întrebările tale despre ce să faci cu păcatul săvârşit, care deja s'a cuibărit în sufletul tău, toate aceste etichete vor răspunde cu tăcerea. Şi cu cât vei stărui mai mult asupra acestei chinuitoare şi înfricoşate întrebări, cu atât tăcerea lor va fi mai înfricoşată şi mai nelămurită. Vei înţelege atunci că plugarii au început să semene înainte de a trage cu plugul prin ogor.

Intr'adevăr, cu nimic nu ai venit în ajutorul stejarului dacă îi spui: „să nu mai îngădui cariului să-ţi intre sub coajă!" Stejarul ar putea să nu mai îngăduie pătrunderea altui cariu, însă cel ce deja este în el n'are nevoie de tovărăşie din afară. E în stare să isprăvească singur lucrarea sa nimicitoare.

NATURA - CARTE
Toată împărăţia naturii nu este nimic altceva decât o carte despre împărăţia morală. Privită ca o astfel de carte, natura este cu totul desăvârşită, din cele mai înalte sfere ale universului până la ultimul atom. Numai ca o carte este reală natura, iar nu ca un duh şi-un adevăr. Dacă priveşti natura nu ca pe o carte sau istorisire despre realitate, ci ca pe o realitate în sine, ca o ultimă realitate, şi ca un spirit şi-un adevăr, mai poţi oare atunci să spui despre natură că este desăvârşită sau nedesăvârşită? Dacă spui că natura, ca realitate, este desăvârşită, atunci în fiecare zi vei fi pus în faţa unei minciuni şi te vei trudi zadarnic să umpli golurile acestei desăvârşiri. Iar dacă spui că natura este nedesăvârşită, atunci trebuie să te munceşti cu întrebarea: ce este desăvârşit? Şi ce este real? Ce este duhul, ce este adevărul? Pentru a te izbăvi pe tine însuţi din această cursă a contradicţiilor, în care mulţi s'au împotmolit, trebuie să te linişteşti şi să te smereşti, şi să cugeti în linişte şi smerenie la Dumnezeu şi prin Dumnezeu. Şi când vei începe să cugeti aşa, îţi va fi limpede că toată împărăţia naturii este numai o carte despre împărăţia morală. Deoarece împărăţia mai înaltă este tăcută şi nu se poate dezvălui pe sine decât printr'o împărăţie mai joasă. Duhul, bunăoară, este mai înalt decât cuvântul, însă cum se va exprima dacă nu prin cuvânt? De aceea nici nu poţi găsi o exprimare mai bună a împărăţiei morale decât natura (în afară de tăcere).

De aceea nici nu putem vorbi vreodată limpede despre împărăţia morală până ce nu împrumutăm faptele din natură, adică cele mai grăitoare chipuri ale acelei împărăţii înalte şi tăcute, deoarece graiul nostru se raportează la natură, asemenea raportului dintre natură şi o împărăţie mai înaltă. Natura exprimă mult mai limpede împărăţia morală decât o poate face graiul omului. Pentru aceasta a fost şi făcută natura, pentru a fi desăvârşita expresie plastică a împărăţiei morale.

De aceea şi împrumutăm faptele din natură (căci acesta e rostul lor), ca să ajutăm graiul nostru să exprime, pe lângă altele, grozăvia păcatului. De aceea, întrebăm: Cine va scoate cariul din stejar? Cine va cerne neghina de grâu? Cine va smulge păcatul din suflet?

CARIUL DIN STEJAR
Stejarul nu va putea niciodată să scoată singur cariul din sine. Altcineva trebuie să vină să o facă. Grâul nu va putea niciodată să se cureţe singur de neghina din jurul său. Altcineva trebuie să vină să o facă. Când boala stejarului şi a grâului se arată, atunci stăpânul vine s'o vindece. Când stejarul şi grâul, prin uscarea şi vestejirea lor, grăitor îşi cerşesc ajutor, atunci stăpânul va veni ca să-i scape de dăunător. Oare omul nu are şi el un Stăpân? Şi oare nu va veni Acesta să smulgă păcatul din sufletul omului?

Cu adevărat, nu este nimeni altul care l-ar putea ajuta. Toată natura să se preschimbe în chirurg, şi tot n'ar putea smulge nici măcar un singur păcat din sufletul omului!

Fiindcă un singur păcat are în sine atâta grozavă întunecime, încât poate adumbri şi Soarele, Luna şi stelele, şi întreaga fire - aşa cum s'a şi întâmplat la începutul acestei lumi. Pentru aceasta, cere cu cutremur ajutorul Stăpânului, ca şă-ţi vină cât mai repede în ajutor şi să te mântuiască de păcat! Strigă după ajutor mai tare decât ai striga văzând un şarpe în aşternutul tău. Iată, şarpele a intrat nu în aşternut, ci în sufletul tău! Acestea sânt, prin urmare, primele două capete ale Eticii: negrăita groază a păcatului şi negrăita putere a Celui ce rnântuieşte de păcat.

Aceasta este Etica, restul sânt simple etichete. Aceasta este, aşadar, învăţătura despre mântuire, restul sânt învăţături despre purtare.

PACTUL NEVINOVAT
A vorbi despre un păcat nevinovat este ca şi cum ai vorbi despre un pui de lup orb. A vorbi despre un păcat mic este ca şi cum ai vorbi despre sămânţa cea mică a neghinei. Insă şi păcatul nevinovat, şi păcatul mic au un viitor mare. Oricât ar fi de neînsemnat trecutul unui păcat, oricât de neprimejdios prezentul, viitorul fiecărui păcat este nemăsurat de mare. Un şobolan ciumat tulbură multe cetăţi, pricinuieşte carantine aspre şi adună împotriva sa oştiri întregi. Dar, iată, cel mai nevinovat şi mai mic păcat este purtătorul şi vestitorul unui rău mai grozav decât un şobolan ciumat! Scoală-te, răsculând şi tu întreaga cetate a sufletului tău împotriva groaznicului vestitor al răului. Ridică o carantină de oţel în jurul lui şi adună toate puterile bune din tine.

UNII ZIC: ÎNMULŢEŞTE VIRTUTEA!
Inmulţeşte virtutea, şi păcatul va dispărea de la sine. Aşa au zis unii învăţători ai neamurilor, însă neamurile nu au putut simţi niciodată adevărul acestei învăţături.

Izbăveşte-te pe tine însuţi de păcat, dezrădăcinează din tine dorinţa de viaţă, şi prin aceasta te vei slobozi de păcat. Aşa au zis alţi învăţători, ceva mai profunzi decât cei dintâi, însă neamurile nu au putut simţi niciodată adevărul acestei învăţături. Toate neamurile, de la începutul lumii, au simţit limpede că omul trebuie să se slobozească de păcat, dar că nu o poate face prin sine însuşi. Toţi au simţit că, fără ajutorul puterilor cereşti, omul niciodată nu se va putea slobozi singur de păcat. Toţi s'au încredinţat limpede că jertfa ajută mai mult decât filosofia la nimicirea păcatului.

Aducerile de jertfă sânt vechi de când lumea. Reaua lor întrebuinţare, aproape la fel. încredinţarea de căpătâi a neamurilor, de-a lungul istoriei, încredinţare pe care nici un sofism al raţiunii nu a putut-o clătina, până în ziua de azi, este că păcatul e mai tare decât omul şi că omul nu se poate izbăvi de păcat fără jertfă şi fără mijlocirea cerului. Prin urmare, nici virtutea nu se poate înmulţi până ce nu piere păcatul. Pe cât face loc păcatul, pe atât pătrunde în suflet virtutea. Mai întâi trebuie scoşi mărăcinii şi apoi sădită viţa-de-vie. Dacă se sădeşte viţa-de-vie în mijlocul mărăcinilor, mai mult va semăna via mărăcinilor, decât mărăcinii viei.

FOCUL DIN BUZUNAR
Cu oricâtă grijă ai ascunde păcatul tău, el se va descoperi de la sine. Suflet către suflet îşi împărtăşeşte taina sa, trecând prin toate învelişurile. Oamenii vor bănui cel mai ascuns păcat al tău şi vor da din cap, chiar dacă nu au vreun prilej vădit ori vreo dovadă. Cum aşa? Iată, suflet către suflet îşi împărtăşeşte taina sa, trecând prin toate învelişurile materiei. Dacă vrei, ascunde cu grijă focul în buzunar, dar buzunarul va lua foc, iar focul negreşit se va vădi! Nimic nu e ascuns, fără să fie deja descoperit.

SFÂNTUL NICOLAE VELIMIROVICI

GÂNDURI DESPRE BINE ŞI RĂU, EDITURA PREDANIA

Cumpara cartea "GÂNDURI DESPRE BINE ŞI RĂU"

26 Mai 2016

Vizualizari: 2075

Voteaza:

Ganduri despre bine si rau 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE