In ce conditii ne putem impartasi?

In ce conditii ne putem impartasi? Mareste imaginea.

Prefaţă la manuscrisul Părintelui arhimandrit Benedict Ghiuş - "In ce conditii ne putem impartasi?", Editura Bizantina

Prin bunăvoinţa doamnei Veronica Struţeanu am intrat în posesia unui scurt dar valoros manuscris al Părintelui arhimandrit Benedict Ghiuş care tratează o temă foarte importantă, şi anume aceea a condiţiilor în care se poate împărtăşi un creştin ortodox, fie că este cleric, fie mirean. Am hotărât publicarea acestui manuscris în colecţia Ghidului practic al creştinului ortodox, cu convingerea că studiul Părintelui arhimandrit Benedict Ghiuş este foarte necesar în perioada aceasta, care se caracterizează printr-o evidentă înmulţire a numărului creştinilor care vin la Sfânta Impărtăşanie, dar şi printr-o revenire a creştinilor la practica unei mai frecvente împărtăşiri.



După o perioadă de îndepărtare mai mult forţată de Sfânta Impărtăşanie - perioadă în care mare parte dintre creştini se mulţumeau să treacă pentru scurt timp prin biserică, să se închine şi să aprindă lumânări -, a sosit timpul în care fiecare creştin, beneficiind de totala libertate de mişcare, este chemat să recupereze normalitatea vieţii sale creştineşti. Or, în centrul vieţii creştinului şi a Bisericii se află, fără îndoială, Dumnezeiasca Liturghie şi Sfânta Impărtăşanie. Nu se poate numi creştin cineva care nu se împărtăşeşte cu regularitate, în condiţiile în care nu se află sub canon din cauza unor păcate grave, care opresc de la Sfânta Impărtăşanie.

In anii din urmă s-a discutat mult cu privire la cât de des se poate împărtăşi cineva. Au fost voci care au cerut revenirea cât mai rapidă la o împărtăşire deasă. Au fost însă şi voci care au susţinut rigoarea şi asprimea unei tradiţii care s-a încetăţenit în Biserica noastră cu privire la Sfânta împărtăşanie. In materialul Părintelui Benedict, problema aceasta este rezolvată în sensul în care centrul de greutate al discuţiei se mută. Intrebarea nu este cât de des ne putem împărtăşi, ci în ce condiţii ne putem împărtăşi, sau dacă suntem pregătiţi să ne împărtăşim. Condiţiile acestea nu trebuie privite exterior şi juridic, ci trebuie înţelese ca privind starea de pregătire a creştinului necesară unui eveniment atât de important ca cel al împărtăşirii cu Sfintele Taine.

Sfânta Impărtăşanie este momentul culminant de comuniune, de întâlnire şi de apropiere a noastră cu Dumnezeu însuşi, în chip tainic. Dacă la întâlnirea cu o persoană umană - cu părinţii, cu copiii sau cu prietenii noştri - nu mergem oricum, ci numai dacă ne aflăm într-o stare potrivită respectivei întâlniri, cum vom putea să mergem să ne întâlnim cu Dumnezeu indiferent de starea în care ne aflăm? O întâlnire nu poate avea loc, sau dacă are loc nu este folositoare şi ziditoare, decât dacă cei doi care se întâlnesc sunt în primul rând împăcaţi, adică nu sunt supăraţi sau certaţi. Intâlnirea va fi cu bucurie şi roditoare pentru cei doi dacă merg cu gânduri bune şi sincere şi unul, şi celălalt. Dacă a existat supărare sau ceartă, întâlnirea nu poate avea loc decât dacă se realizează împăcare, iar împăcarea nu se poate împlini decât dacă cel care a greşit îşi cere iertare iar cel căruia i s-a greşit iartă din tot sufletul. în aceste condiţii, întâlnirea poate deveni într-o măsură oarecare împărtăşire reciprocă, dătătoare de bucurie.

La fel este şi cu Sfânta Impărtăşanie. Dacă din întâlnirea cu tata şi mama ne umplem sufletul de bucuria vederii lor, cu cât mai multe bunătăţi şi daruri duhovniceşti ne poate umple sufletul întâlnirea cu Dumnezeu însuşi, Creatorul şi Părintele nostru al tuturor? Părintele Benedict Ghiuş a făcut parte din galeria marilor duhovnici ai Bisericii noastre. Ne bucurăm că, prin publicarea acestui mic text, îi facem vrednică pomenire celui care, între altele, a redactat şi publicat Proloagele, cunoscuta colecţie de vieţi ale sfinţilor şi de cuvinte de învăţătură ale Sfinţilor Părinţi.

Preot prof. Constantin COMAN


Cumpara "Ghidul practic al crestinului ortodox", Arhim. Benedict Ghius, Editura Bizantina

 

.

10 Octombrie 2014

Vizualizari: 5255

Voteaza:

In ce conditii ne putem impartasi? 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE