Sensul primei porunci a lui Dumnezeu

Sensul primei porunci a lui Dumnezeu Mareste imaginea.

Adam n-a fost creat desăvârşit şi nepăcătos din fire, ci cu perspectiva de a ajunge el însuşi în mod liber la desăvârşire. Adică avea posibilitatea, dacă voia, să dobândească desăvârşirea şi nepăcătoşenia, să ajungă „după asemănarea lui Dumnezeu", adică la îndumnezeire, să izbutească nestricăciunea şi nemurirea. „După asemănarea lui Dumnezeu avea să ajungă i harul lui Dumnezeu, dar şi prin libera acceptare a harului [...]. Nu i-a fost dat când a fost creat."48

Aşadar, omul a fost creat pentru a deveni atât de desăvârşit în iubire şi în libertate, cât este şi Dumnezeu. Adică să-L iubească pe Dumnezeu şi pe semenul său cu acelaşi dezinteres şi libertate cu care iubeşte Dumnezeu lumea. Intocmai acestui scop avea să-i slujească şi singura poruncă dată de Dumnezeu omului: „A dat apoi Domnul Dumnezeu poruncă lui Adam şi a zis: «Din toţi pomii din Rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!»" (Facerea 2,16-17).
Porunca de mai sus, primul dialog dintre Dumnezeu şi om, constituie prima formă de asceză pe care i-o impune Dumnezeu omului.

De ce însă Dumnezeu, în vreme ce i-a dat omului posibilitatea de a se bucura de toate bunătăţile Raiului, i-a interzis să mănânce doar din acel pom?

După părerea Sfinţilor Părinţi, Adam ar fi trebuit ca pentru păzirea acestei porunci să se nevoiască în iubire, ascultare, încredere şi recunoştinţă faţă de Creatorul său. „Era necesar să afle că este sub puterea Ziditorului său, Căruia trebuie să I se încredinţeze şi să urmeze poruncile Lui."49 Trebuia să înţeleagă că, prin păzirea acestei mici porunci, Creatorul lui i le-a supus pe toate, dar că el se bucura de această putere datorită bunătăţii, harului şi darului Aceluia. Prin această poruncă Adam ar izbutit să nu-şi lase cugetul să creadă că toate au jfost create automat şi, mai ales, să nu dobândească părere înaltă despre sine, mai înaltă decât valoarea lui adevărată50.

Adam, de asemenea, în perioada aceea nu era încă pregătit pentru a mânca din pomul acesta. Trebuia ca treptat să ajungă la desăvârşire, la îndumnezeire, la nemurire. Aşadar, Dumnezeu i-a îndemnat pe primii oameni să nu mănânce din „pomul cunoştinţei binelui şi răului", până când, prin asceza şi nevoinţele lor, aveau să devină maturi, pentru a avea puterea să folosească corect această cunoştinţă.

In opinia Sfântului Grigorie Teologul51 „pomul din care a mâncat Adam în Rai nu era rău, ci este numit «nepotrivit pentru mâncat la vremea aceea [...]». Dumnezeu n-a creat pomul rău, nici n-a interzis mâncarea lui din invidie, ci pomul era bun şi ar fi dus la îndumnezeirea omului, dacă Adam ar fi mâncat din el la vremea potrivită, după pregătirea necesară. Căci pomul acesta era contemplarea la care nu pot ajunge începătorii, adică cei ce nu s-au pregătit anterior, era contemplarea la care oamenii nu pot ajunge oricum, adică atunci când vor".

Sfântul Nicodim Aghioritul, tâlcuind acest fragment al Sfântului Grigorie Teologul, spune: „Din acest cuvânt înţelegem patru lucruri: primul, că Adam era nedesăvârşit; al doilea, că pomul cunoştinţei era închipuit; al treilea, că din acest pom închipuit Adam urma să mănânce la vremea potrivită, când ar fi vrut să ajungă la desăvârşire; şi al patrulea, că acel pom închipuit nu era bun pentru fiinţele simple şi nedesăvârşite, cum era şi Adam, după cum hrana tare şi uscată nu este folositoare făpturilor fragile şi sensibile, ci ele au nevoie de lapte [...]"52. „Adam trebuia să se statornicească în starea de iluminare, trebuia să treacă cu succes de această etapă şi abia apoi să ajungă la contemplarea lui Dumnezeu."53

Prin urmare, „omul ar fi mâncat la vremea potrivită, după ce mai întâi s-ar fi antrenat duhovniceşte, şi acest lucru ar fi constituit îndumnezeirea lui. Dumnezeu l-a oprit să mănânce din acel pom, deoarece era încă nedesăvârşit, nu se pregătise cum trebuie, după cum un mare rău le provoacă hrana uscată şi tare celor ce au încă nevoie de lapte [...]. Fără asceză şi pregătire nu este posibil ca omul să dobândească îndumnezeirea şi comuniunea cu Dumnezeu"54.

După părerea Sfântului Teofil al Antiohiei, fraza: „A luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse (pe Adam) şi l-a pus în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze şi s-o păzească" (Facerea 2,15), nu arată nicio altă lucrare, decât păzirea poruncii lui Dumnezeu, care-l oprea să mănânce acel fruct. Această poruncă era unul dintre mijloacele prin care omul avea să sporească şi să se îmbunătăţească, pentru a ajunge la desăvârşire, nemurire şi îndumnezeire. „Desigur, Dumnezeu voia totodată să-l încerce pe Adam, să vadă dacă va asculta de porunca Lui."55

Prin urmare, continuă Sfântul Părinte, pomul cunoştinţei binelui şi răului era bun. Nu exista ceva rău în el şi în fructele lui, ci doar în neascultare. Totodată, Adam nu era capabil încă să asimileze corect cunoştinţele respective. Fiind încă precum pruncii, care se hrănesc la început cu lapte şi după aceea cu pâine şi cu hrană uscată, Adam avea nevoie de asceză duhovnicească potrivită, pentru a ajunge la măsurile duhovniceşti necesare şi la putinţa de a mânca fără primejdie din pomul cunoaşterii.

După cum un prunc, completează Sfântul Irineu56, nu poate mesteca hrana uscată pe care i-ar da-o mama lui, la fel şi omul nu putea, ca un nou-născut, să primească de la început desăvârşirea. Prin urmare, omul trebuia ca treptat, valorificând însuşirile rezultate din faptul că a fost făcut „după chipul lui Dumnezeu", să se întărească, să se maturizeze duhovniceşte, să se statornicească în voia lui liberă către bine şi astfel să se desăvârşească şi să izbutească să devină „după asemănarea lui Dumnezeu", să se îndumnezeiască.

După Sfântul Ioan Gură de Aur, pomul cunoştinţei binelui şi răului nu se numea aşa pentru că-i dădea omului posibilitatea să distingă binele de rău. Insuşirea aceasta omul o avea încă de la crearea lui57. Se numea aşa pentru că în jurul lui au avut loc asceza şi încercarea ascultării sau neascultării, a înclinaţiei spre bine sau spre rău, şi prin acestea au pătruns în mintea omului cunoaşterea păcatului, experienţa şi ruşinea păcatului58.

De asemenea, Sfântul Ioan Damaschin spune: „In mijlocul Raiului Dumnezeu a sădit pomul vieţii şi pomul cunoaşterii. Pomul cunoaşterii era o pricină, o încercare, un exerciţiu al ascultării sau neascultării omului."59

„Această poruncă i-o dă deci Dumnezeu lui Adam, făcându-i totodată şi următoarea făgăduinţă: Dacă îţi păzeşti sufletul, folosind corect raţiunea lui, recunoscând măreţia şi superioritatea Creatorului tău şi făcând ascultare de porunca Lui, atunci vei deveni părtaş al bucuriei şi fericirii veşnice şi vei trăi veşnic, biruind moartea [...].

De altfel, lui Adam nu i-ar fi fost de folos să devină nestricăcios, atâta vreme cât era încă neîncercat şi nedesăvârşit în virtute, pentru a nu se mândri [...]. Trebuia, aşadar, ca mai întâi omul să fie încercat, fiindcă omul care n-a fost încercat şi nu s-a îndeletnicit cu nicio virtute nu este vrednic de nicio laudă. Apoi, după ce devenea desăvârşit prin experienţa pe care avea să o dobândească şi prin păzirea poruncii lui Dumnezeu, ar fi primit în acest fel nestricăciunea, ca o cunună a virtuţii lui.

Adică, pentru că omul a fost creat în spaţiul dintre Dumnezeu şi materie, trebuia pe de o parte să se despartă de legăturile firii şi de legătura cu lucrurile materiale, iar pe de altă parte, păzind porunca lui Dumnezeu, să ajungă la comuniunea continuă cu El şi în felul acesta să statornicească neîncetat voinţa lui spre bine."60

Intr-adevăr, Adam, „In Raiul desfătării, avea deja comuniune cu Dumnezeu. Dar depindea de el să se afunde zilnic în oceanul adânc al iubirii dumnezeieşti, iar dispoziţia de iubire pe care i-a sădit-o de la început în inimă Creatorul să evolueze în fiecare zi către o iubire de o calitate superioară, până când avea să reuşească unirea desăvârşită şi fericită cu Sfânta Treime [...].

Domnul a sădit în Rai pomul cunoştinţei binelui şi răului şi i-a poruncit omului să nu guste din rodul lui. Omul ar fi putut astfel să asculte de voia lui Dumnezeu şi, făcând acest lucru, să câştige prin propria voinţă calea îndumnezeirii. Conlucrarea era necesară chiar şi în lăcaşurile Raiului. Nevoinţa lui Adam prin ascultare şi credinţă, împlinind voia lui Domnului, era calea şi mijlocul armonizării depline şi desăvârşite a voii lui cu voia Tatălui său, încât Adam să răspundă pe deplin iubirii dumnezeieşti [...].

Dacă (Adam) păzea canonul ascultării prin asceză, preschimbat din frumuseţe într-o frumuseţe şi mai mare, din putere într-o putere şi mai mare, din slavă într-o slavă şi mai mare, ar fi ajuns la îndumnezeire şi consecinţele erau nepăcătoşenia şi nemurirea"61.

Porunca respectivă „a fost o nevoinţa şi o instruire în virtute. O încercare a voii lor libere. Dacă primii oameni păzeau porunca, ar fi înaintat liber spre desăvârşirea lor morală şi ar fi izbutit să ajungă «după asemănarea lui Dumnezeu». Adică să devină asemenea lui Dumnezeu, prin virtutea şi sfinţenia lor, pe cât este posibil ca zidirea să se asemene; cu Ziditorul ei"62. De altfel, „după asemănarea lui Dumnezeu" arată „asemănarea pe cât posibil în virtute"63 cu Dumnezeu.

„Dacă primii oameni, prin darurile bogate pe care le-au primit şi prin posibilitatea înnăscută a nemuririi pe care o aveau, se conformau voii lui Dumnezeu de bunăvoie şi dacă prin ascultarea de Dumnezeu îşi statorniceau voia lor liberă către bine, ar fi izbutit nemurirea. N-ar fi încercat moartea. Sporind pe calea virtuţii, ar fi ajuns «după asemănarea lui Dumnezeu», ar fi devenit «dumnezei după har» şi ar fi trăit veşnic împreună cu Dumnezeu."64

Există, desigur, şi alte tâlcuiri asemănătoare sau diferite ale Sfinţilor Părinţi despre pomul cunoştinţei binelui şi răului. însă prin referirea noastră la tâlcuirile clasice de mai sus, ajungem cu siguranţă la următoarele concluzii principale: Prima, că porunca aceasta a fost o asceză şi o încercare duhovnicească pentru om, şi a doua, că omul era atunci nepregătit şi nepotrivit pentru a ajunge la gustarea din fructul respectiv.

Vasilios Papadaki Arhim.
Asceza ortodoxa, Editura Egumenita

Cumpara cartea "Asceza ortodoxa"


Note
48 Mitropolitul Hierotheos de Nafpaktos, Vremea lucrării..., p. 94.
49 Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre Facere, Omilia a XlV-a, cap. III, P.G. 53, 115.
50 Ibidem, Omilia a Vl-a, P.G. 53,133.
51 Sfântul Grigorie Teologul, Despre Teofanie-, Cuvântul XXXV, cap. XII, P.G. 36, 324.
52 Sfântul Nicodim Aghioritul, Eortodromionui sau Comentar la canoanele sărbătorilor, p. 41.
53 Mitropolitul Hierotheos de Nafpaktos, Vremea lucrării..., pp. 101-103.
56 Sfântul Irineu, Combaterea cunoaşterii celei cu nume mincinos, BPSBE, vol. V, p. 157.
57 Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre Andriantas, Omilia a XII-a, cap. III, P.G. 49, 131.
58 Idem, Despre Facere, Omilia a XVI-a, cap. V-VI, P.G. 53, 132-133.
59 Sfântul Ioan Damaschin, Despre credinţa ortodoxă, II (U)25, PGB, voi. I, p. 202.
60 Ibidem II (30) PGB, voi. I, pp. 274-276.
61 Arhimandritul Gheorghe Kapsanis, Probleme eclesiastice şi pastorale, pp. 63-64.
62 Nikolaos P. Vasiliadis, Taina morţii, p. 78.
63 Sfântul Ioan Damaschin, op. cit. îl (12) 26, PGB, vol. I, 3- 210.
59 Sfântul Ioan Damaschin, Despre credinţa ortodoxă, II (U)25, PGB, voi. I, p. 202.

18 Decembrie 2015

Vizualizari: 688

Voteaza:

Sensul primei porunci a lui Dumnezeu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE