Lumea contemporana traieste sub semnul marilor prefaceri. In permanenta, cu totii dorim ceva nou, care sa schimbe viata fiecaruia dintre noi, a familiei, a societatii ca si a tarilor. Cu totii cauta o noua cale a vietii, cu valori noi de viata, care sa schimbe lumea si prezentul intr-o era noua pentru omenire.

Noutatile anilor trecuti au ajuns deja la arhiva, aruncate ca o povara ce a impiedicat si ea alergarea vietii catre fericire. De aceea, grija acum e pentru ceva nou.

„E posibil sa avem ceva nou?”- se intreaba cei mai multi. O solutie noua e singura ce ne poate salva din puzderia noutatilor de ieri si de alaltaieri, care s-au dovedit inselatoare! Si de nu aflam inca o noutate care sa zboare pe aripile clipelor in zarea ochilor nostri, atunci cautam paleativul unei restructurari de crezuri si persoane, care ar putea totusi sa aduca ceva nou.

Tot ca pe o evadare din prezent o putem vedea si nevoia ce o simt oamenii zilelor noastre in tot felul de excursii, care sa aduca mai intai o dezintoxicare a boxei de viata in care traim, apoi prilejul de a afla ceva nou de la aceia pe care nu i-am cunoscut. Aceeasi psihoza o vedem si in faptul mutarii oamenilor dintr-un loc in altul. In America ceva mai mult de 20% din populatie se muta in fiecare an dintr-un loc in altul, dintr-un stat intr-altul.

De asemenea, impinsi tot de aceeasi curiozitate de a afla ceva deosebit, e incercarea multora catre ceva exotic. Ei socot ca exotismul ii va scoate din moleseala statica a vietii, oferindu-le ceva nou, de aceea unii accepta chiar si un cult exotic. Adevarul e ca acest exotism nu aduce ceva nou, el fiind scos din lada incercarilor popoarelor primitive de a evada din tulburare si suferinta. Unii ca acestia, continuand pe aceasta cale, au ajuns sa cada prada mai apoi in mreaja narcoticelor.

Desigur, ca toate aceste saltari pe strunele a tot felul de noutati, au facut pe multi sa dea un sens superficial vietii, pe care o alearga de la o noutate la alta si din iluzie in iluzie, lipsindu-se de a avea un crez statornic de orientare precisa in viata. Ei vantura in vazduhul vietii lor o pleava artificiala luata si dusa de vantul timpurilor, in urma carora nu raman semintele care sa dea adevarata paine a vietii. Si asa, unii ca acestia se vad flamanzi si goi, lipsiti fiind de substanta de viata care sa le dea tarie. Ei si-au creat un climat tulbure al vietii, care a dus chiar pe unii ganditori la o filosofie a absurdului, cum a fost Camus, care vedea absurditatea in acel divort dintre „om si viata sa”.

Oricum, aceasta febrila alergare dupa nou si noutate, a facut ca sa pierdem increderea in noi insine si apoi si in oameni, zdruncinandu-ne cu aceasta temelia solidaritatii vietii societatii insasi. Noi insine ne-am desacralizat, si pe semenul nostru la fel, si prin aceasta am coborit in fiinta noastra teama pe care o avem unul fata de altul, care genereaza apoi cinismul omului fata de om. De aici vine si acea psihoza a unei lupte ascunse in care ne aruncam, cu ura, unul impotriva altuia.

Toate acestea creeaza o incordare in noi si in societatea insasi, care duce in cele din urma la o epuizare zadarnica a fortei spiritului. Si astfel, cu ziua de maine ajungem la deziluzii, descurajari, oboseli si istoviri, care atrag prabusirea fiintei noastre, cu crezuri de viata sfaramate, cu planuri in flacari, cu viata sfarsita in chip cu totul tragic.

O intoarcere acasa, ca fiul risipitor, e singura salvare ce o mai poti aduce celui ce se afla in campul disperarii. Departarea de Parintele parasit a facut sa gustam "desertaciunea desertaciunilor”, nestatornicia lucrurilor pamantesti, zadarnicia placerilor omenesti. Numai Bunul Dumnezeu alunga "necazul din inima, departeaza suferinta din trup” si arunca din minte amagirile care ti-au sfaramat viata. Suferinta lui Hristos pentru pacatul nostru nu e zadarnica. El a adus izbavire si pentru fiecare dintre noi.

Si anul acesta, in Sarbatorile Nasterii Domnului se va revarsa peste noi un vazduh ceresc nou, de bunatate si de viata, care sa restaureze in noi o atmosfera de sfintenie, pe care Pruncul Dumnezeu ne-o aduce spre salvarea noastra. Iisus Hristos este in centrul vietii si al istoriei, reprezentand nu numai trecutul si nici numai prezentul, ori viitorul, ci "totul in toate”.

El aduce acea Divina prefacere a unei vieti noi de fericire pentru eternitate, daruind prezentului acest har al vesniciei pentru care noi am fost creati. Un nou spirit al pacii si fericirii in oameni, ce vine de la Dumnezeu.

Pr. Dr. Vasile Vasilache
(din volumul "De la Antim la Pocrov – marturii si marturisiri” publicat in S.U.

A., in anul 1984)

.