Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Cuvântarea la Bobotează a Sfântului Grigorie Teologul - Cuvântul lui Dumnezeu este Lumina cea adevărată şi, aşa cum mărturiseşte Sfântul Ioan Teologul, ea luminează pe tot omul care vine în lume, însă această luminare a Cuvântului se manifestă cu o mai mare intensitate în anumite...
Cu adevărat, trăim vremuri în care omul nu mai are răbdare, ci vrea să obţină totul foarte repede, instantaneu, dacă se poate. Este vremea celor stau cu telecomanda în mână, a celor ce fac dintr-un simplu click poartă către împlinirea dorinţelor
Credinţa sinceră ne duce inevitabil la frica de Dumnezeu. Credinţa sinceră ne ajută să ne punem serios problema vieţii duhovniceşti. Solomon ne spune că frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii
Spovedania nu se identifica in mod absolut cu iertarea pacatelor. Aceasta o cunosc foarte bine crestinii care, desi se spovedesc de foarte multe ori, cu toate acestea, nu se pot elibera de anumite pacate pe care le repeta, iar pe de alta parte nu au certitudinea interioara
De ce oare au condamnat unii rugăciunea improvizată sub pretextul că este de tip protestant? Nu au condamnat rugăciunea improvizată, în afara câtorva naivi, ci folosirea ei fără temei în detrimentul slujbei sau al Rugăciunii lui Iisus. Tatăl nostru este o rugăciune improvizată de...
Nobletea duhovniceasca are dreptate duhovniceasca, iar dreptatea duhovniceasca are noblete duhovniceasca sau, mai bine spus, nobletea este dreptate duhovniceasca. De aceea omul care are noblete duhovniceasca nu este supus legii
În cele ce urmează vă vom arăta mai întâi cum a luat fiinţă acest praznic, amintindu-ne ce s-a întâmplat odinioară pe Muntele Taborului. Apoi vom tâlcui din Sfânta Scriptură învăţăturile cele tainice care s-au descoperit la această Schimbare la Faţă a Domnului Dumnezeului şi M...
Mai întâi, aşadar, tu, Părinte, care vrei să te faci duhovnic, trebuie să ai o virtute şi o sfinţenie deosebită şi mai presus de a celorlalţi credincioşi, încă şi decât a preoţilor cu care slujeşti şi dintre care vei fi ales. Şi patimile tale să le ai vindecate şi biruite şi...
Sfîntul Ierarh Ghelasie, a cărei pomenire o facem astăzi, s-a nevoit în veacul al XIV-lea, mai întîi ca sihastru pe valea pîrâului Râmeţ din Munţii Apuseni şi, apoi, ca egumen al Mănăstirii Râmeţ din judeţul Alba, având o viaţă duhovnicească îmbunătăţită şi...
Biserica ne aminteşte ca întotdeauna să ne bucurăm: Bucuraţi-vă pururea! Anume, astfel scrie Sfântul Apostol Pavel şi parcă, temându-se să nu fie neînţeles, adaugă: Şi iarăşi spun: bucuraţi-vă! Nu mă îndoiesc că, auzind aceste cuvinte, unii vor crede că Apostolul Pavel a fost...
Dacă iubim Biserica, dacă ea ne este dragă, atunci cum poate fiecare dintre noi să o slujească? Dacă cineva v-ar întreba: Cum ai slujit-o? Cu ce activităţi te poţi mândri? Când i s-a pus această întrebare Sfântului Apostol Pavel şi el a trebuit să-şi apere autoritatea în faţa...
Împărăţia lui Dumnezeu este aproape de noi toţi, însă de voia noastră proprie depinde ca ea să vină la noi, să înceapă pentru noi. Prima condiţie pentru primirea harului mântuirii este pocăinţa. Să renunţăm la mândrie, uitând de toate laudele şi avantajele lumeşti; fiecare...
Hristos i-a chemat pe oameni să creadă în acea Veste de Bucurie. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie. Adică i-a chemat să creadă în El, să creadă în fiecare cuvânt al Său. Căci pentru oameni nu este vreo altă cale de a ajunge la cunoaşterea adevărului în cele mai importante...
Fără nici o urmă de îndoială, cea mai înaltă prin vrednicia sa dintre toate clădirile pământeşti este biserica sau casa lui Dumnezeu: cuvintele acestea au acelaşi înţeles. Chiar dacă Dumnezeu este pretutindeni, în biserică prezenţa Lui se vădeşte într-un chip deosebit - în...
Taina iubirii smerite a Fiului lui Dumnezeu, Care S‑a făcut om din iubire nesfârșită faţă de om, este temelia şi inima credinţei creştine. Această sfântă şi mare taină a înomenirii Fiului veşnic al lui Dumnezeu sau a întrupării Domnului Iisus Hristos a fost scopul pentru care...
Fiul adună banii şi pleacă din viaţa tatălui său cât mai departe de casă, de cei pe care-i cunoaşte şi de care s-a plictisit atât de tare, ducându-se într-o ţară îndepărtată (Luca 15,13). Iată un exemplu viu de copil care se răzvrăteşte împotriva părinţilor săi! Poate c...
Sfântul Vasile cel Mare s-a născut în anul 329, în Cezareea Capadociei, într-o familie de oameni bogaţi şi distinşi, a căror realizare cea mai mare a fost aceea de a împodobi veşmântul Bisericii cu un şir de sfinţi, ca nişte adevărate giuvaeruri.
Sfânta Genoveva este cinstită pe 3 ianuarie. Sfânta Genoveva s-a născut în 422 în satul Nanterre, în apropierea Parisului. Pe când avea doar şapte ani, Sfântul Gherman de Auxerre [31 iulie], aflat în drum spre Sfântul Lup de Troia [29 iulie], dându-şi seama de harul cu care Dumnezeu...
Vrednic lucru este a istorisi aici cum, cu ajutor de la un înger, trupul Sfântului Martin a fost mutat în locul unde este cinstit acum. La şaizeci şi patru de ani după moartea slăvitului episcop Martin, fericitul Perpetuus a ajuns episcop în scaunul cetăţii Tours. Dobândind el slujirea...
Nașterea Pruncului Iisus a fost vestită păstorilor de oi din Betleem, noaptea, de către o mulțime mare de îngeri care cântau: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire