Biserica Sfantul Eftimie - Fundenii Doamnei

Biserica Sfantul Eftimie - Fundenii Doamnei


Biserica Sfantul Eftimie cel Mare

Biserica Fundenii Doamnei

In marginea de nord-est a Bucurestilor, intre case modeste situate pe malul de nord al lacului Fundeni, in mijlocul unei incinte plantate, se ridica una din cele mai frumoase ctitorii ale Spatarului Mihail Cantacuzino, Biserica Fundenii Doamnei.

Biserica Sfantul Eftimie - Fundenii Doamnei

Acest monument se remarca prin frumusetea exotica a decoratiei fatadelor sale, lucrate cu delicatete si maiestrie in tehnica stucului. Ornamentatia coloanelor din piatra ale pridvorului, ancadramentelor usilor si ferestrelor precum si celelalte componente artistice sporesc valoarea acestui monument.

Biserica Sfantul Eftimie - Fundenii Doamnei

Biserica din Fundenii Doamnei poarta hramul Sfantul Eftimie cel Mare.

Sfantul Eftimie cel Mare

Sfantul Eftimie cel Mare a trait in secolul al IV-lea. El s-a nascut in Melitina - Armenia, ca rod al rugaciunii parintilor sai, care i-au pus numele Eftimie - "voie buna", in limba greaca.

Biserica Sfantul Eftimie - Fundenii Doamnei

Dupa moartea tatalui sau, Eftimie a fost dus de mama sa la Evtroiu, episcopul Melitinei, care l-a hirotonit preot. La varsta de 29 de ani el a plecat la Ierusalim si a ramas acolo, intr-o pestera, impreuna cu Cuviosul Teoctist.

Biserica Sfantul Eftimie - Fundenii Doamnei

Aici el vindecat multi bolnavi si a savarsit numeroase minuni: a hranit 400 de calatori cu putine paini mici si a facut roditoare, cu rugaciunea lui, pe multe femei care nu puteau sa aiba copii. Sfantul Eftimie a adormit in Domnul la varsta de 97 de ani.

 Biserica Sfantul Eftimie - Fundenii Doamnei          Biserica Sfantul Eftimie - Fundenii Doamnei

Sfantul Eftimie este sarbatorit in fiecare an, la data de 20 ianuarie.

Biserica Sfantul Eftimie - scurt istoric

Biserica a fost terminata la anul "1699 mai 1", data consemnata pe zidul de nord al pronaosului si in pisanie. Biserica se incadreaza in arhitectura epocii brancovenesti, deosebindu-se insa de celelalte ctitorii (Coltea, Sinaia) prin inedita sa decoratie de stuc, a fatadelor, in stil oriental de influenta persana.

Biserica Sfantul Eftimie - Fundenii Doamnei

Decoratiile deosebite sunt incarcate de un bogat simbolism. Acestea par decoratii eshatologice - ca o chemare catre morti, pentru a-si petrece in mod agreabil viata de dincolo, intr-o ambianta real imaginara, cu palate, chiparosi, flori rare, cupe de vin si fructe exotice.

Biserica Sfantul Eftimie - Fundenii Doamnei

Biserica a mai fost restaurata in anul 1860 de catre Maria Ghica Doamna, de atunci capatand numele de "Fundenii Doamnei". Intre anii 1997-2003, sub indrumarea preotului paroh Daniel Onaca si a arhitectului Victor Popa, s-au desfasurat ample lucrari de restaurare si consolidare, pe masura acestui ansamblu cu o ornamentatie surprinzatoare in arhitectura romaneasca a secolului al XVII-lea. Dupa terminarea restaurarii cladirii, s-a lucrat in continuare la restaurarea picturii.

Biserica Sfantul Eftimie - arhitectura deosebita

Desi construita in epoca de inflorire a stilului brancovenesc, ctitoria spatarului Mihail Cantacuzino, prezinta alte trasaturi decat monumentele epocii. In primul rand, edificiul este mai putin lung ca de obicei, iar turla de pe naos, lipsita de postament, pare scunda.

Biserica Sfantul Eftimie - Fundenii Doamnei

Biserica are un plan triconc (baza de 18 x 7 metri si inaltimea de 9 metri; turla principala are o inaltime de 11 metri), cu o turla octogonala fara postament, pe naos si un turn-clopotnita mai mic, pe pronaos, cu acces printr-o scara plasata in grosimea zidului din coltul de nord-vest.

Un pridvor elegant, deschis, cu arce trilobate - trei in fatada principala si cate doua laterale - sprijina pe coloane zvelte, dar putin inalte, din piatra sculptata cu vrejuri in spirala si capiteluri compuse din patru volute intre foi de acant.

Biserica Sfantul Eftimie - Fundenii Doamnei

Pe conturul exterior al arcelor si intre acestea, sunt prevazute decoratii din stuc, cu impletituri florale. Bazele coloanelor se sprijina pe parapetul din caramida ce continua soclul cladirii. Pe peretele pridvorului este pictata o ampla compozitie infatisand Judecata de Apoi, de catre celebrul zugrav Parvu Mutu (1657-1735).

 Biserica Sfantul Eftimie - Fundenii Doamnei          Biserica Sfantul Eftimie - Fundenii Doamnei

Remarcabil este decorul neobisnuit al fatadelor, care include motive ornamentale in stuc preluate din miniatura persana: masute cu vaze de flori, chiparosi, havuzuri, palate, ramuri inmanunchiate de lamai.

Biserica Sfantul Eftimie - Fundenii Doamnei

Fatadele sunt impartite in trei registre prin doua brauri subtiri formate din cate un profil semicircular tencuit, in forma unor solzi, incadrat de doua muluri mai fine, cu aspect de franghie.

Biserica Sfantul Eftimie - Fundenii Doamnei

Registrul inferior este ingust si prezinta o friza cu elemente decorative rombice polilobate, legate intre ele cu cate o impletitura gratioasa de flori. Registrul de mijloc cuprinde ferestrele cu ancadramente din piatra sculptata, dublate de chenare cu flori. Panourile de pe fatada nord sunt deteriorate.

Biserica Sfantul Eftimie - Fundenii Doamnei

Pe fatada de sud, primul panou de langa pridvor infatiseaza un palat persan cu trei niveluri, doua scari laterale si trei cupole; al doilea panou reprezinta un havuz stilizat cu trei vase suprapuse.

Fantana si palatul din panoul vecin sunt marginite de cate doi chiparosi. Cele trei panouri dintre ferestrele absidelor laterale infatiseaza cate o masuta pe care stau vaze cu flori si frunze. In panourile urmatoare, care nu se aseamana intre ele, decoratia devine exclusiv vegetala.

Biserica Sfantul Eftimie - Fundenii Doamnei

Registrul superior inglobeaza medalioane circulare, ornamentate cu impletituri de frunze si flori, despartite de chiparosi inalti, care imprima compozitiei un anumit ritm. Acesta continua deasupra arcadelor pridvorului cu motivul ornamental al primului registru.

Biserica Sfantul Eftimie - Fundenii Doamnei

Cornisa este bogat profilata. Pe turle, decoratia este moderata: cateva flori in jurul firidelor inguste care incadreaza ferestrele. Turla-Pantocrator are opt ferestre inguste si inalte, semicirculare la partea superioara; turnul-clopotnita fiind luminat la interior prin ferestre terminate in ogiva pe fiecare latura. Invelitoarea este din olane.

Biserica Fundenii Doamnei - interiorul bisericii

Un portal, realizat in anul 1939 dupa modelul celui de la Manastirea Cotroceni, cu ancadrament de inspiratie baroca, strajuit pe frontispiciu de vulturul bicefal, permite intrarea in pronaos.

Biserica Sfantul Eftimie - Fundenii Doamnei

Pronaosul este usor supralargit, acoperit cu o calota semisferica ce se descarca pe patru arce in plin cintru, cele longitudinale fiind foarte late. Un arc desparte pronaosul de naos. Naosul este acoperit cu o bolta din care se naste turla-Pantocrator. Bolta este sustinuta de patru arce prin intermediul pandantivilor.

Biserica Sfantul Eftimie - Fundenii Doamnei

Absidele laterale, acoperite cu calote in sfert de sfera, sunt circulare in interior si poligonale in exterior fiind luminate prin cate doua ferestre. Absida altarului are cele doua mici incaperi laterale: proscomidia si diaconiconul inglobate in grosimea zidului.

Biserica Sfantul Eftimie - Fundenii Doamnei

Pictura prezinta nimburi in relief. Acestea se intalnesc la Iisus Pantocrator, Maica Domnului din calota naosului si la sfintii militari. Aureolele au fost aurite dar se pastreaza numai urme de aur pe alocuri. Exista o asemanare evidenta intre tehnica de aurire folosita la Fundenii Doamnei si cea folosita la Filipestii de Padure folosita de Parvu Mutu.

Biserica Sfantul Eftimie - Fundenii Doamnei

Tehnica in care a fost executata pictura este o combinatie "a fresco" si "a secco". Pictura murala prezinta exfolieri active ale stratului de culoare, avand o multitidine de lacune. S-au pierdut trasaturile multor portrete, vesminte, detalii de arhitectura si peisaje.

Biserica Sfantul Eftimie - Fundenii Doamnei

Se pastreaza tabloul votiv din pronaos, zugravit in jurul anilor 1756-1757, in timpul lui Constantin Mavrocordat. In restul pronaosului, in naos si in altar, pictura dateaza din anul 1860, ca urmare a reparatiilor efectuate si consemnate in pisania din interior (4 august 1860).

Biserica Fundenii Doamnei - curtea bisericii

Curtea bisericii, pe vremuri cimitir, este inconjurata de o imprejmuire din zid.

Biserica Sfantul Eftimie - Fundenii Doamnei

In fata cimitirului din jurul bisericii, in spatiul verde ce se intinde pana la sosea, este ramasa o cruce veche din piatra si un monument al eroilor din Primul Razboi Mondial.

Biserica Sfantul Eftimie - Fundenii Doamnei

Dupa demolarea Bisericii palatului Cotroceni, in anul 1984, osemintele domnitorului Serban Cantacuzino, a doi dintre fratii sai, Iordache si Matei, au fost reinhumate in Biserica Fundenii Doamnei, in anul 1987. In septembrie 2004, osemintele au fost duse si reinhumate in pronaosul Memorialului ridicat in incinta Palatului Cotroceni.

Biserica Sfantul Eftimie - Fundenii Doamnei

Biserica Fundenii Doamnei se afla pe Soseaua Fundeni, nr. 138, aici ajungandu-se usor din cartierul Colentina sau din Soseaua Pantelimon.

Biserica Sfantul Eftimie - Fundenii Doamnei

Pe aceeaşi temă

25 Iunie 2012

Vizualizari: 26487

Voteaza:

Biserica Sfantul Eftimie - Fundenii Doamnei 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Eftimita TudosePostat la 2009-12-01 18:21

    E minunata!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 20.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 12.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 32.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 30.00 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 45.00 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 45.00 Lei
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre Domnul Iisus a venit pe pământ ca doctor pentru cei ce au trebuință de vindecare, pentru cei suferinzi, care poartă în pieptul lor o inimă înfrântă și tăiată-împrejur. El a luat asupra Sa firea omenească, cu toate ale sale, în afară de păcat. 22.00 Lei
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 3 - Calauza intru sanatatea sufleteasca si trupeasca a copiilor
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 3 - Calauza intru sanatatea sufleteasca si trupeasca a copiilor Trupul este templu al Duhului Sfânt, iar sufletul este mai de preț decât întreaga lume. Volumul al treilea din seria Arta de a crește copii buni în vremuri noi se dorește o smerită călăuză pentru părinții ce doresc a-și crește fiii și fiicele cu 43.00 Lei
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 2. Calea unei bune educatii: autoritate si iubire
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 2. Calea unei bune educatii: autoritate si iubire Cum poți fi un părinte ferm, dar iubitor? Cum formezi un copil responsabil, fără să devii prea autoritar sau prea permisiv? Volumul 2 din Arta de a crește copii buni în vremuri noi se dorește a fi un ghid ușor de înțeles, cu multe exemple practice 40.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact