CAPITOLUL II.

PENTRU UMILINTA

1) Zis-a un batran : sileste-te de iti invata si iti deprinde inima ta a gandi si grai intru sine pentru fiecare frate, zicand : acest frate este cu mult mai cuvios si mai vrednic de toata cinstea si lauda, decat mine ticalosul. Si asa, incet, incet, iti vei deprinde inima si gandul tau a te ocari si a te defaima pe tine insuti a te socoti mai nevrednic, mai ticait si mai pacatos decat toti oamenii. Asa se va salaslui si va vietui intru tine Sfantul Duh. Iar de te vei socoti mai vrednic de cinste, mai cuvios si mai bun decat alti frati si vei incepe a ocari si a defaima pe altii, atunci iese si fuge de la tine darul Duhului lui Dumnezeu si vine asupra ta duhul spurcaciunii trupesti si acela iti impietreste inima si pleaca umilinta de la tine.

2) Zis-a un batran oarecare : nu este mai rau lucru si mai amar decat deprinderea si obiceiul rau, ca multa vreme, silinta si osteneala trebuie unuia ca acela ca sa-si poata taia si dezradacina obiceiul si deprinderea lui cea rea. Osteneala au avut multi, iar vreme n-au avut, ca i-a pripit si i-a taiat secera mortii impreuna cu obiceiul si deprinderea lor si numai insusi Dumnezeu stie ce va face cu aceia in ziua judecatii.

3) Spunea un batran, ca era un frate care traia in liniste si tacere in chilia lui, si se zabovea pururea citind Sfintele Scripturi, patericele si vietile sfintilor parinti, si asa a petrecut douazeci de ani. Dupa aceea, intr-una din zile, i-a venit o umilinta si un gand ca sa iasa si sa mearga in pustie, sa petreaca in liniste fara de galceava, precum au petrecut si sfintii parinti cei de demult. Si asa a iesit din chilia sa si a plecat sa mearga in pustie. Mergand spre pustie, l-a intalnit avva Isac, care l-a intrebat, zicand : unde mergi, fiule ? Fratele i-a raspuns : douazeci de ani sunt de cand pururea citesc Sfintele Scripturi, vietile si invataturile sfintilor parinti, iar acum vreau sa merg sa incep si eu lucrul, poruncile si invataturile pe care le-am citit. Batranul facand rugaciune l-a blagoslovit, zicand : Domnul Dumnezeu sa te blagosloveasca, fiule, sa te indrepteze si sa te povatuiasca, ca sa mergi si pe urma sfintilor parinti la calea mantuirii !

4) Un frate oarecare, silitor fiind spre pocainta si mantuirea sa, mergand la muntele Sinai si gasind acolo o chiliuta veche in care locuise un parinte din cei de demult, s-a salasluit intr-insa. In ziua dintai, cand s-a asezat in acea chiliuta, a gasit o scrisoare pe un lemnisor, scrisa de un frate din cei ce traisera mai inainte in acel loc. Si era scris acest cuvant : Eu, Moise am venit marturisind lui Teodor. El vazand acea scrisoare si citind-o, foarte s-a umilit si a inceput a plange cu lacrimi, zicand : o, frate, unde esti acum tu cel care ai scris aici, ca ai venit marturisind ? Unde este acum mana aceea, care a scris aici ? O, frate, in ce stare esti ? Si asa in toate zilele facea, punand inaintea ochilor sai acel lemn scris, apoi plangea cu lacrimi, vorbind cu dansul, ca si cum ar fi fost viu de fata si asa, aducandu-si aminte de moartea sa, plangea in toate zilele cu amara umilinta. El avea lucrul mainilor sale scrisoarea, ca stia sa scrie slova curata si scria carti. Si i-au adus lui fratii hartie, cheituiala si plata pentru scris, iar el luand hartia si plata de la frati, s-a pristavit si n-a scris nimanui nimic, numai cate un text si a pus la hartia si plata fiecarui frate, scriind asa : iertati-ma, parintilor si fratilor mei, ca am avut putintica treaba cu cineva si pentru aceea n-am avut vreme ca sa va scriu voua cartile.

5) La acest frate mai sus pomenit, a mai venit si alt frate oarecare, ierusalimlean, si s-a asezat langa dansul si traiau impreuna. Acest frate si-a facut gradina de legume si de verdeturi, iar intr-o zi a vrut sa mearga la un oras care era aproape ca la douasprezece stadii de locul in care petreceau ei. Venind acel frate la vecinul sau, scriitorul, l-a rugat, zicand : rogu-te, frate, pazeste-mi gradina pana voi veni eu de la targ ca sa nu mi-o strice animalele. Raspunzand fratele, i-a zis : bine, frate, fii nadajduit ca dupa cat voi putea nu ma voi lenevi. Si asa a plecat fratele la targ. Iar el a inceput a grai in sine zicand : ticaloase suflete al meu, nevoieste-te acum pentru gradina pana ai vreme buna ! Apoi sculandu-se si stand la rugaciune de seara pana dimineata, n-a incetat citind si cu lacrimi rugandu-se lui Dumnezeu. Asijderea si toata ziua aceea, ca era sfanta Duminica mare. Daca s-a facut seara, a venit si fratele vecinului lui, de la targ, si a aflat gradina toata stricata de fiarele salbatice. Si a zis fratelui sau : frate, nu mi-ai pazit gradina precum te-am rugat, si mi-a stricat-o fiarele. Dumnezeu sa te ierte, frate ! Iar el raspunzand, i-a zis : Dumnezeu stie, ca eu dupa putinta mea m-am silit s-o pazesc, ca doar ne va da Dumnezeu roada acestei gradini mici. Zis-a fratele : crede-ma, frate, ca de tot a stricat-o. Raspuns-a lui fratele, scriitorul : cred lui Dumnezeu si stiu ca iarasi o va inverzi. Zis-a lui fratele : vino, frate, si vezi. Scriitorul i-a raspuns : mergi, frate, si pazeste fratia ta acum, iar eu voi pazi la noapte. Si s-a facut seceta si s-a uscat pamantul si era in mare scarba acel frate pentru gradina lui si a zis fratelui sau. Sa stii, frate, ca de nu ne va da Dumnezeu ploaie, ne va lipsi de la gradina. Scriitorul i-a raspuns : amar noua, frate, ca de ne vor seca izvoarele gradinii cu adevarat nu vom dobandi mantuirea. Aceasta o zicea el despre lacrimi. Acest frate, bun scriitor, cand era sa se pristaveasca, l-a chemat pe acel frate, pe vecinul lui si l-a rugat, zicand : iubite frate, iata mi-a venit vremea sa ma pristavesc, deci te rog sa faci dragoste frateasca, sa sezi astazi langa mine si sa nu spui nimanui ca sunt eu bolnav. Daca ma voi pristavi, sa iei, frate, trupul meu si sa-l duci inlauntrul pustiului si sa-l arunci acolo, ca sa-l manance fiarele si pasarile, pentru ca a gresit Domnului Dumnezeului meu si nu este vrednic de ingropare. Raspuns-a lui fratele : sa ma crezi, frate, ca nu voieste sufletui si inima inea sa fac aceasta. Zis-a lui bolnavul : acel pacat, frate, asupra mea va fi si iata, iti fagaduiesc si iti dau cuvant, ca de ma vei asculta si-mi vei face aceasta, daca mi se va putea iti voi ajuta tie. Si acestea zicand, s-a pristavit. Iar fratele a facut cum l-a rugat. Luand trupul mortului gol, l-a dus si l-a aruncat in pustie, iar a treia zi dupa pristavirea i s-a aratai in vis vecinului sau si i-a zis : frate, Domnul Dumnezeu sa te miluiasea, precum si tu m-ai miluit pe mine ! Sa stii, frate, ca mare mila ai facut cu mine, pentru ca nu s-a ingropat dupa obicei trupul meu, caci am auzit de la Domnul acest cuvant glasuindu-mi asa : iata, pentru multa smerenia ta, am poruncit sa fii impreuna cu Antonie. Iata, frate, ca n-am rugat si pentru tine. Deci lasa gradina si te nevoieste si te grijeste de cealalta gradina, ca eu, frate, in ceasul cand imi iesea sufletul din trup, am vazut lacrimile stingand focul in care era sa fiu aruncat pentru faptele mele.

6) In timpul prigoanelor, cand prigoneau si omorau pe crestini pentru credinta in Hristos, au prins si pe doi frati calugari sa-i munceasca si i-au aruncat in temnita pana a doua zi, ca a doua zi sa-i scoata, sa-i munceasca si sa-i omoare. Acesti doi frati aveau vrajba si pizma intre dansii. Fiind deci ei in temnita aruncati, batuti si munciti, unul umilindu-se cu inima a zis celuilalt : frate, iata maine ne vor scoate la judecata lor si ne vor munci si ne vor omori si vom merge catre Domnul. Pentru aceea, dar, vrajba si pizma ce a fost si este si acum intre noi, se cade sa o lasam, sa ne impacam, sa ne iertam unul pe altul, mai inainte de moartea noastra, ca sa luam, curati fiind, muncile si moartea pentru credinta si dragostea lui Hristos si asa ne vom invrednici a lua cununile mucenicesti din mainile lui Hristos si vom fi primiti in ceata mucenicilor. Acestea zicand i-a facut metanie dupa obiceiul calugaresc, graind : iarta-ma, frate, ca sa fii si tu iertat de mine si de Dumnezeu ! Iar acela fiind biruit de vrajmaseasca pizma, n-a vrut nicidecum sa-l ierte. Iar a doua zi daca s-a facut ziua, i-au scos pe ei din temnita, ca sa-i taie. Atunci cel care n-a vrut sa se impace si sa ierte pe fratele sau, vazand ca vor sa-l taie, inspaimantandu-se s-a lepadat de Hristos, iar pe cel de langa el crezand in numele Domnului, l-au taiat. Pe cel ce s-a lepadat de Hristos, l-a intrebat : pentru ce ieri nu te-ai lepadat de Hristos ? Ca sa nu te fi chinuit ? Raspuns-a lui acela : cand L-am lasat eu pe Dumnezeul meu si nu m-am impacat cu fratele meu, atunci si pe mine m-a lasat si m-a parasit ajutorul Lui si ramanand gol de Dansul, m-am lepadat de Hristos.

7) Doi frati dupa trup s-au lepadat de lume si au mers amandoi la muntele Nitriei si petreceau acolo in sihastrie si in ascultare. Dumnezeu le-a dat amandora darul umilintei si lacrimi, in rugaciunile lor. Odata batranul sihastriei a vazut in vis pe amandoi fratii stand la rugaciune si fiecare tinea cate o hartie scrisa in mana lui si udand hartia cu lacrimile lor, se spalau slovele scrisorii de pe hartie si scrisoarea tinuta lesne se spala iar a celuilalt cu anevoie si chiar daca se spala iarasi se cunosteau slovele. Batranul s-a rugat lui umnezeu sa-i arate acea vedenie cu acei doi frati. Si trimitand Dumnezeu ingerul Sau, i-a spus zicand : slovele si scrisoarea scrisa pe acele hartiii pe care le-ai vazut tinandu-le in mainile lor, acelea sunt pacatele lor. Unul din ei a pacatuit fireste, adica dupa fire si pentru aceea aceluia lesne i se spala slovele. Celalalt a cazut in necuratii si spurcaciuni peste fire. De aceea, mai multa osteneala ii trebuie intru pocainta lui. Si de atunci totdeauna ii zicea batranul : sileste-te, frate, osteneste-te, frate ca se cunosc slovele. Dar nu i-a aratat batranul, nici nu i-a spus aceasta, pana la moartea lui, ca nu cumva scarbindu-se sa-si sminteasca silinta sa, ci totdeauna ii zicea : sileste-te, frate, caci cui multa osteneala se spala slovele zapisului.

8) Un frate oarecare, silitor fiind, isi facea rugaciunea si pravila impreuna cu alt frate ai lui si cum incepea a citi, il biruiau lacrimile si umilinta sa. Pentru aceea nu putea sa citeasca, ci lasa cate un stih din psalmi. Odata l-a rugat vecinul lui sa-i spuna ce gandeste cand sta el la pravila si rugaciunea sa, de plange cu asa amar ? Iar el i-a raspuns : iarta-ma, frate, ca totdeauna cand stau la pravila si rugaciunea mea, vad pe Judecatorul si pe mine ca un osandit stand, intrebat si mustrat fiind si zicandu-mi Judecatorul : pentru ce ai facut cutare pacat ?, si cutare si de aceea eu nu mai stiu ce voi raspunde, ca mi se astupa gura de vadirea cugetului meu si nu pot citi, ci las cate un cuvant din psalmi. Ma iarta, frate, ca si pe tine te smintesc si pentru aceea, frate, daca vei vrea, sa facem separat, fiecare pravila sa. Raspuns-a lui fratele, zicand : nu, frate, ca eu macar de nu am darul umilintei, ca sa pot plange, vazandu-te pe tine, ma vad si ma cunosc pe mine nevrednic si ticalos. Iar Dumnezeu vazand smerenia lui, i-a dat si lui darul umilintei si lacrimi ca si celuilalt.

9) Un frate oarecare a mers la un batran care petrecea in muntele Sinai si l-a rugat zicand : spune-mi, parinte si ma invata, cum ma voi ruga lui Dumnezeu, pentru ca mult l-am suparat. Batranul i-a zis : eu, fiule, asa ma rog lui Dumnezeu : Doamne, invredniceste-ma a Te iubi, precum am iubit mai inainte pacatul si a-Ti sluji Tie, precum am slujit mai inainte satanei celui inselator. Insa fiule, bine este a ridica mainile in sus, spre vazduh si a ruga pururea cu osardie pe Domnul Dumnezeu, ca in vremma iesirii sufletului din trup, sa poata trece sufletul nesmintit si nesuparat de spurcatii si cumplitii diavoli cei din vazduh.

10) Un batran a trimis pe un calugaras ucenic al sau, la un frate care avea gradina cu pomi in Sinai, poftindu-l sa-i trimita putine poame. Alergand calugarasul, s-a inchinat dupa obicei zicand : parintele, batranul meu, m-a trimis poftindu-te, daca ai poame in livada, sa-i trimiti cateva. Fratele i-a raspuns : sunt, fiule, mergi in livada si ia-ti din care vrei si cate vei putea. Dupa ce si-a luat calugarasul poame, l-a intrebat pe frate, zicand : parinte, aici este mila lui Dumnezeu ? Iar fratele auzind aceasta, a tacut si cautand la pamant, gandea si se minuna de acea intrebare. Dupa aceea i-a zis : ce ai zis, fiule, ce ai intrebat, ca nu am inteles ? Zis-a lui calugarasul : am intrebat, parinte, este aici mila lui Dumnezeu ? Iar fratele iarasi a tacut ca un ceas, gandind in sine, ce-i va raspunde si nestiind ce sa-i raspunda, a suspinat si a zis : Domnul Dumnezeu sa te ajute, fiule ! Si asa a trimis pe calugaras cu poamele la batranul sau. Dupa ce a mers calugarasul, acel frate indata parasindu-si chilia si livada si luandu-si haina, a iesit in pustie, zicand in sine : de vreme ce nu am putut sa dau raspuns unui copil ce ma intreba, cand va sa ma intrebe Dumnezeu, ce voi face ? Pentru aceea merg sa caut mila lui Dumnezeu.

11) Un frate oarecare traia la Ierusalim in muntele Eleonului si odata a mers in sfanta Cetate si ducandu-se la stapanul si judecatorul cetatii, si-a marturisit faptele si rautatile sale inaintea acestuia si a supusilor lui, rugandu-se foarte, sa-l pedepseasca dupa lege, pentru rautatile lui. Stapanul cetatii, socotind in sine, i-a zis : omule, de vreme ce tu insuti iti marturisesti faptele si rautatile tale, poate ca Dumnezeu te-a iertat si pentru aceea eu nu indraznesc sa te judec si sa te pedepsesc pentru acele fapte pe care tu insuti de bunavoie le marturisesti; ca acea judecata nu este a noastra ci a lui Dumnezeu. Mergi, deci, omule, la locul tau si iti pazeste tacerea si rugaciunea. Si iesind a mers la chilia sa si si-a pus el insusi catusi mari de fier in picioare si in grumaji si asa s-a incuiat in chilie. Iar cand mergea cineva din oameni la dansul si il intreba cine l-a pus in catusi cumplite ca acelea si pentru ce, el raspundea : judecatorul mi-a pus pentru rautatile mele. Si asa a petrecut pana la moartea sa, iar mai inainte cu o zi de pristavirea lui, au cazut singure catusele din picioarele si grumajii lui si venind ascultatorul care il slujea, l-a gasit slobod de catuse si minunandu-se, l-a intrebat zicand : parinte, cine te-a slobozit ? Iar el a raspuns : Cel ce mi-a dezlegat pacatele. Acela mi s-a aratat mie ieri, zicand : iata, pentru multa smerenie si rabdarea ta, te dezleg de toate pacatele tale si atingandu-se cu mana de catusi, au cazut din picioarele si de pe grumajii mei. Acestea spunand el ascultatorului sau, a raposat si s-a dus catre Domnul.

12) Era un ostas oarecare la Schitopol, care multe rautati facuse si in multe chipuri isi pangarise si isi spurcase trupul sau. Acesta, cu mila lui Dumnezeu, venindu-si in fire si in cunostinta sa umilindu-se, s-a lepadat de lume si a iesit in pustie unde, gasind o vale adanca, s-a pogorat acolo si si-a facut chilie si s-a asezat in acea adancime, plangandu-si pacatele si rugandu-se lui Dumnezeu pentru mantuirea sa. !nstiinjandu-se de dansul cunoscutii lui, au inceput a-i trimite acolo paine si finice si de toate ce-i trebuinu. El insa vazandu-se in odihna si nimic lipsindu-i, zicea intru sine : aceasta odihna a mea ma va goni din cealalta odihna, de vreme ce eu nu sunt vrednic de o odihna ca aceasta. Si lasand acel loc si chilia sa, a fugit zicand : sa mergem de aici, suflete, la scarba, ca mie mi se cade sa-mi fie mancarea iarba, ca a dobitoacelor, fiindca si eu fapte dobitocesti am facut.

13) Ne spuneau noua niste frati care venisera la noi in Rait, despre un batran oarecare nevoitor, care sedea intr-o pestera mai sus de locul ce se cheama " Israel ", ca asa era de treaz cu mintea, incat ori incotro mergea, sta adeseori sa-si incerce si sa-si socoteasca gandul sau, graind singur in sine : ce este, frate ? Unde suntem acum ? Sa luam seama ! Si de-si gasea gandul sau intru preamarirea si rugaciunea catre Dumnezeu, era bine, iar de-l gasea departat intr-alte lucruri, indata incepea a se defaima si a se dosadi zicand : intoarce-te, ticaloase, degraba la lucrul tau ! Si totdeauna vorbea in sine, zicand asa : frate, aproape este vremea mergerii tale si inca nici un lucru bun in tine nu vad. Acestui batran i s-a aratat odata diavolul si i-a zis : batrane, ce te ostenesti in zadar, caci sa ma crezi ca nu te vei mantui. Batranul i-a raspuns : nu purta tu grija de aceasta, ori ma voi mantui, ori nu ma voi mantui; caci chiar de nu ma voi mantui totusi deasupra capului tau voi fi, iar tu in munci mai dedesubtut tuturor vei arde. Acestea auzind diavolul, s-a facut nevazut.

14) Zis-a un batran : de la calugarul cel nevoitor si silitor pentru mantuirea sa, aceste doua lucruri mai vartos le cere Dumnezeu : neagoniseala si fara-de-grija; caci aceste doua lucruri, adica agoniseala si galceava smintesc pe calugar de la invatatura lui Iisus Hristos si de la umilinta.

15) Zis-a iarasi : amar tie, ticaloase suflete, ca te-ai deprins numai a intreba si a auzi dumnezeiestile cuvinte si invataturite cele de mantuire, iar din cele ce auzi si citesti, nimic nu faci ! Amar tie, ticaloase trupule, ca ai cunoscut si pururea cunosti cele ce te spurca pe tine si totdeauna acelea le cauti : mancarile si saturarea ! Amar tanarului care isi imbuiba pantecele si se supune voii sale, caci in zadar a facut iesirea si lepadarea sa de lume !

16) Zis-a un batran : sezand cu tacere in chilia ta, sa ai pururea pe Dumnezeu in gandul tau si leapada de la sufletul tau tot pacatul si toata rautatea si faradelegea si se va salaslui in tine frica lui Dumnezeu.

17) Zis-a un batran : cel ce are frica de Dumnezeu, acela are o vistierie plina de toate bunatatile, pentru ca frica de Dumnezeu pazeste pe om de tot pacatul.

18) Un batran oarecare a sezut in singuratate, in chilia sa, saizeci de ani si nicioadata nu si-a smintit pocainta si pururea zicea : fiilor, aceasta putina viata, numai pentru pocainta ne-a dat-o Domnul Dumnezeu si de vom pierde aceasta putina vreme ce-o avem pentru pocainta, traind in pacate fara de pocainta si in rautati, mult o vom cauta si vom dori aceasta vreme si nu vom gasi-o.

19) Zis-a un batran oarecare : de esti neputincios si slab cu trupul tau, dupa putinta ta fa-ti pravila si postul tau, dar nu te sili peste putinta ta, ca nu cumva sa cazi in boala si vei pofti atunci unele si altele, ingreunand pe fratele care iti slujeste tie. Iar de te tulbura ganduri spurcate si necuviincioase, nu le tainui, ci indata le spune duhovnicescului tau parinte si le vadeste. Caci cu cat isi ascunde si isi tainuieste omul gandurile cele rele, cu atat se inmultesc si mai vartos se intaresc in inima lui.

20) Zis-a iarasi : precum sarpele, daca iese din vizuina sa, indata fuge, asa si gandurile rele descoperindu-se, indata pier. Si precum cariul strica si mananca lemnui, asa si gandurile cele rele si spurcate strica si mananca inima omului. Cel ce isi descopere si isi arata gandurile sale, indata se tamaduieste, iar cel ce isi acopera si isi tainuieste gandurile sale, acela are mandrie. De nu vrei sa te incredintezi si nimanui sa-ti descoperi si sa-ti arati gandurile, apoi este semn ca nu ai smerenie; ca smerenia toate bunatatile le are. Sfintii se socoteau si se vedeau pe dansii mai gresiti si mai pacatosi decat toti oamenii. Iar de va chema omul din tot sufletul sau pe Dumnezeu si atunci va merge si va intreba pe vreun om, cerand sfat pentru gandurile sale, ii va raspunde lui acel om si mai vartos Dumnezeu, Cel ce-a deschis gura asinei lui Valaam, Acela va deschide si gura acelui om, pe care-l vei intreba spre folosul tau, macar de va fi chiar si pacatos omul acela.

21) Zis-a iarasi : de sunt morminte cu oase de oameni, aproape de locul in care traiesti, mergi adeseori acolo si deschizand mormintele, vezi pe cei ce zac acolo, gandeste-te si-ti adu aminte ca si tu peste putina vreme asa vei fi, si aceasta mai ales atunci cand te supara gandurile cele spurcate trupesti.

22) Zis-a iarasi : de vei auzi ca o sa se pristaveasca vreunul din frati catre Domnul, mergi si fii langa danstil in acea zi si vezi cum se desparte sufletul de ticalosul trup. De-ti va zice cineva sa te rogi lui Dumnezeu pentru dansul, raspunde-i asa : Domnul Dumnezeu, frate, pentru rugaciunile sfintilor parintilor nostri, sa ne miluiasca pe mine si pe tine, dupa voia Lui !

23) Zis-a iarasi : de te vei ingreuia candva cu mancarea, atunci nevoieste-te cu un lucru oarecare, de-ti osteneste trupul ca sa ti se usureze trupul tau mai inainte de noapte si nu vei vedea naluciri si visuri rele in somnul tau. Si asa fii luptator viteaz impotriva diavolului si dincotro te loveste acesta, dintr-acolo loveste-l si tu. De te ingreuiaza cu mancarea, ingreuiaza-l pe el cu privegherea. Iar de te slabeste cu somnul, slabeste-l si tu cu osteneala trupului. Iar de te inseala cumva cu inaltarea, fa si tu un lucru oarecare, prin care sa te necinsteasca oamenii; caci sa stii aceasta, ca de nimic nu se scarbeste, nu se necajeste si nu se topeste satana mai mult, ca de aceasta, cand doreste insusi omul si isi iubeste necinstea si smerenia.

f 24) Zis-a un batran : de esti tanar, fugi de vin ca de sarpe si de ti se va intampla sa bei putin pentru dragostea frateasca, numai sa-l gusti, iar restul lasa-l. Macar de te-ar si blestema cel ce te sileste sa bei, sau de te-ar ruga, facandu-ti tie metanii, tu nu baga in seama blestemul acela, rugamintea si metaniiie lui, pentru ca sa stii ca satana indeamna pe unii ca aceia, sa-i sileasca pe calugarii cei tineri sa bea vin, fiindca stie vicleanul ca vinul si femeile departeaza pe calugari de Dumnezeu.

25) Zis-a iarasi : de ti se va intampla o calatorie la un loc strain, intre oameni necunoscuti si facandu-se seara, vei merge la oameni ca sa gazduiesti si sa te odihnesti si nimeni nu te va primi in casa, fiind strain, tu nu te scarbi. Ci zi in gandul tau asa : de as fi eu vrednic, Dumnezeu mi-ar face mie odihna si i-ar indemna pe oameni de m-ar primi.

26) Zis-a iarasi : de te va chema cineva la masa pentru dragostea lui Hristos si te va pune sa sezi la locul cel mai de jos, tu sa nu te scarbesti ci zi asa in gandul tau : eu nici pe acest loc nu sunt vrednic sa sed; caci iata, zic tie, ca nici necinstea, nici scarba, ori in ce chip ar fi, nu vine omului fara stirea si voia lui Dumnezeu, pentru ispitirea si indreptarea lui, sau pentru pacatele lui. Si cine nu gandeste si nu crede acestea, caci Dumnezeu este Drept Judecator ?

27) Zis-a iarasi : de ti se va intampla sa traiesti in pustie, pazeste-ti mintea, ca sa nu-si faca dracii batjocora de tine, aducandu-ti tie ganduri, ca acestea, zicand : iata acum traiesti bine, cu pace, iata acum te-ai despartit de galcevi si te-ai izbavit de clevetirile si vorbele oamenilor. Fa, deci, acum slujba putina si trebuinta ta in odihna. Acestea de le vei gandi in cugetul tau, atunci Dumnezeu isi va lua ajutorui Sau de la tine si iti vei cunoaste neputinta; insa traind tu in pustie, acestea ti se cade sa zici pururea in gandul tau : o ! amar mie, ticalosului, de vreme ce eu cu trupul traiesc aici in pustie, iar cu mintea si cu gandul meu sunt totdeauna in lume si oamenii ma socotesc ca traiesc aici viata parinteasca - si nu stiu ei, ca eu aici vietuiesc cu multa lenevire si ganduri spurcate, mancand, band si dormind, in zadar petrecandu-mi zilele vietii mele !

28) Zis-a iarasi : cand vrei sa mergi ca sa-ti descoperi gandurile si cugetele tale unui parinte duhovnicesc si sa-l intrebi sa-ti spuna cele pentru folosul sufletului tau, dupa obiceiul calugaresc, atunci ti se cade sa te rogi lui Dumnezeu, zicand : Doamne, Dumnezeul meu, cele ce vrei Tu si le stii ca sunt spre folosul sufletului meu, acelea da-le in gura acelui parinte, ca sa mi le zica si eu sa primesc ca din gura Ta cuvintele lui si sa ma folosesc de dansele ! Intareste-te bine in cuvintele acestea, de vreme ce osteneala, tacerea, saracia si patimirea nasc omului smerenia, iar smerenia iarta toate pacatele.

29) Zis-a iarasi : de vei auzi ca cutare te-a clevetit, te-a grait de rau si te-a defaimat si de va veni acela la tine, sa nu il vadesti, ci veseleste-te impreuna cu dansul si fii cu fata vesela catre dansul, ca sa ai indrazneala catre Dumnezeu in rugaciunea ta.

30) Zis-a iarasi : de va veni la tine un frate, atunci pentru fratele acela lasa-ti treaba si pravila si umilinta ta, plangerile si lacrimile de le vei avea si ascunde-le in inima, pana cand se va duce fratele. Daca va iesi si se va duce, apuca-te iar cu umilinta de pravila, de vreme ce se tem dracii vazand umilinta ta.

31) Zis-a iarasi : de te vor supara pe tine candva gandurile mandriei, zi-i acelui drac asa : du-te de la mine, satano, de vreme ce zice Domnul ca tot cel ce se va inalta, smeri-se-va, iar de imi zici ca sunt om bun si cucernic, eu abia atunci ma voi pricepe ca sunt bun, cand voi avea smerenie !

32) Zis-a iarasi : de vei cadea in vreun pacat si dupa aceea il vei parasi si vei incepe a te umili, a te scarbi si a te cai de acel pacat, ia aminte ca pana la moartea ta, neincetat sa te caiesti, sa te scarbesti si sa suspini catre Domnul Dumnezeu. De nu te vei scarbi de pacatele tale, iarasi vei cadea intr-insele. Ca scarba pentru pacate este sufletului frau tare si nu il lasa sa cada.

33) Cand vezi ca te miluieste Dumnezeu si incepe a-ti veni umilinta in inima, satana vazand, indata iti aduce in gand o treaba oarecare in chilie, zicand : cutare lucru si cutare trebuie sa-l faci acum, sa mergi la cutare frate pentru cutare trebuinta. Acestea si altele iti aduce in gand - niste lucruri si treburi, ca si cum ar fi de mare trebuinta, vrand vrajmasul cu acestea sa te sminteasca si sa te lipseasca de folsitoarea umilinta pe care o vedea ca vine in inima ta. Dar tu, fiule, ia aminte si cunoaste viclesugul si mestesugul vrajmasului si nu-l asculta, nici te supune indata gandurilor tale. Iar daca vede vrajmasul ca ii cunosti mestesugui si viclesugul lui si nu primesti nici nu te supui gandului pe are il aduce el, ci iti pazesti cu osardie si cu umilinta rugaciunea ta, silindu-te pentru sufletul tau, atunci el iti aduce alta ispita intr-alt chip, ori de la vreun om oarecare, ori alta pricina ori scarba. Daca vede ca ii stai tare impotriva si nu i te supui, atunci te sageteaza la inima cu arma lui cea mai tare si mai veninoasa, adica iti arunca din sageata lui focul maniei in inima si indata te umpli si te aprinzi de manie. Caci stie vrajmasul ca nici un alt lucru rau ca mania si iutimea, nu goneste asa de tare, umilinta si frica lui Dumnezeu din inima omului.

34) Zis-a iarasi : de nu ii va pedepsi calugarul trupul sau, ca pe un vrajmas si potrivnic, nimic facand pe voia si placerea lui, nu se va putea slobozi de lanturile vrajmasu lui, ca lanturile si mreaja diavolului este trupul, mai ales al calugarului celui tanar.

35) Un batran oarecare sedea in Rait si avea acest fel de lucrare : sedea in chilia sa umilit, aplecat spre pamant, clatinand cu capul si zicand cu oftare : dar ce va sa fie ? Si iar sedea tacand si lucra la fasii si iar clatea cu capul, acelasi cuvant zicand : dar ce va sa fie ? Si asa si-a sfarsit toate zilele vietii sale, intristandu-se pururea de iesirea sa din trup.

36) Zis-a un batran : de petreci impreuna cu fratii, ia seama, sa nu le poruncesti ca si cum ai stapani peste dansii, ca sa nu se inalte inima ta, ci opreste indraznirea cu chipul sau, iar cu sufletul socoteste-te rob si mai mic decat toti.

37) Zis-a iarasi : de voiesti sa ai darul plangerii, iubeste saracia si smerenia si sa nu doresti a avea in chilia ta nici un lucru bun, caci cand va pofti sufletul tau ceva si nu va afla, ofteaza si se smereste si atunci il mangaie Dumnezeu, si ii daruieste umilinta. Cand va gusta sufletul din dulceata lui Dumnezeu, atunci uraste si haina pe care o poarta si insusi trupul sau. Iata, iti zie tie, fiule : de nu va uri omul trupul sau ca pe un vrajmas si potrivnic al sau, nefacand nici intr-un lucru placerea lui, nu va putea scapa de laturile vrajmasului. Caci latul diavolului asupra calugarilor si mai vartos asupra celor tineri este trupul nostru, precum ne invata avva Isaia, zicand : nu apuca pe altul de mana, nici sa scarpini trupul altui om, afara de marea boala, si aceasta cu frica, nici sa lasi a se atinge cineva de tine, nici sa te atingi de vreun trup strain, ci si la al tau cu frica uita-te. Sa nu zici cuiva : ia ceva de pe capul meu, sau de pe barba, sau din tiviturile hainelor tale. Sa nu dormi cu cineva la un loc in toata viata ta. Sa nu dai sarutare celui tanar, ce este fara barba, nici macar in biserica, nici vreunui strain ce va veni, nici sa sezi aproape de el, ca sa nu se atinga de tine ! De vreme ce multi nebagand de seama lucrurile acestea, ca si cum ar fi mici si de nimic, au cazut din acestea in mari prapastii si au pierit. Fiindca tot lucrul bun sau rau, din lucrurile cele mici incepe apoi se face mare. Cel ce se pazeste, fiule, pazeste plangerea si umilinta, iar cel ce nu baga in seama acestea, fara de plangere este si fara lacrimi. Cel ce nu are acestea, nu are cu sine pe Dumnezeu care il apara si il pazeste.

38) Langa un batran oarecare vietuia un frate care era cam lenes. Acesta urmand sa moara, zacea in preajma unuia din parinti, si il vedea batranul usor iesind din trup. Vrand batranul a incredinta pe frati, i-a zis lui : frate, sa ma crezi, ca noi toti stim, ca n-ai fost frate nevoitor spre postire si cum de iesi asa cu osardie din trup ? Fratele i-a raspuns : cred, parinte, ca adevarat ai zis dar de cand m-am facut monah nu mai stiu sa fi judecat pe vreun om. Deci vreau sa zic catre Dumnezeu : Tu ai zis, Stapane, nu judecati si nu veti fi judecati, lasati si vi se va lasa voua ! Zis-a lui batranul : pace tie, fiule ! Si s-a mantuit fara osteneala.

39) Iarasi, alt oarecare parinte petrecea in muntele Rait, in locul care se numeste Mideno. La acesta a venit unul din batrani si i-a zis : avvo, ma necajesc cand trimit pe fratele la slujba, mai ales cand va zabovi. Si i-a zis si acela : si eu cand trimit ucenic la trebuinta, sezand la usa privesc iar cand imi zice gandul : oare cand va veni fratele, atunci ii zic : dar de va grabi a veni alt frate, adica ingerul si va veni sa te ia catre Domnul, ce va fi ? Asa, in toata ziua privind la usa, ma intristez si plang de pacatele mele zicind : oare ce frate va veni mai degraba : cel de sus, sau cel de jos ? Si foarte folosindu-se batranul si de atunci a apucat si el aceeasi fapta.