Iubiti frati si surori intru Domnul
Cu vrerea Bunului Dumnezeu, prin rugaciunile Maicii Domnului si cu ajutorul Sfintilor am ajuns in aceasta zi minunata si binecuvantata in care facem praznuirea Pracuviosului Eftimie cel Mare.
Acest sfant parinte s-a nascut in Melitina, mitropolia Armeniei, avand ca parinti trupesti pe Pavel si Dionisia, care erau oameni de neam bun si inzestrati cu frica de Dumnezeu si cu fapta cea buna. Pentru aceea, in mare mihnire petrecind amindoi, multa vreme s-au nevoit, rugindu-se lui Dumnezeu sa li se daruiasca fiu.
Mergand pentru a se ruga in Biserica slavitului mucenic Polieuct, au staruit mult timp in rugaciune, pana cand intr-una din nopti rugandu-se ei singuri, li s-a aratat oarecare vedenie, zicindu-le: "Veseliti-va, veseliti-va, pentru ca iata v-a daruit Dumnezeu fiu, numit cu numele veseliei, caci prin nasterea lui, daruieste Dumnezeu veselie Bisericilor Sale". Iar ei insemnand vremea vedeniei, s-au intors la casa lor; si din vremea zamislirii, cunoscand ca adevarate cele ale vedeniei, cum s-a nascut copilul, l-au numit Eftimie, care se talmaceste veselie, fagaduind a-l inchina lui Dumnezeu. El s-a nascut, precum am aflat din unele insemnari, in luna august a anului 371.
Dupa moartea tatalui sau, mama sa , fericita Dionisia, l-a dat pe fiul sau Eftimie in grija unui frate care se numea Eudoxiu, care primind copilul l-a botezat si l-a tuns anagnost al Bisericii.
Deprinzand bine Sfintele Scripturi si viata curata, a fost facut preot, iar episcopul i-a dat in seama grija manastirilor si a schiturilor din toata mitropolia Armeniei. La 29 de ani s-a dus in cetatea Ierusalimului, intr-o manastire numita Fara, unde a cunoscut pe Cuviosul Teoctist.
Dupa cinci ani de zile a parasit Fara si impreuna cu Cuviosul Teoctist s-au asezat intr-o pestera din rapa unui munte din pustia Iordanului. Aici au dus o viata aspra de sihastri, trudindu-si trupul si dorind in liniste a vorbi cu Dumnezeu prin rugaciune, desavarsindu-se in gandu-l cel smerit al inimii prin rabdare si bunatate. Drept rasplata pentru osteneala sa Dumnezeu la invrednicit de darul Sfantului Duh al proorociei si darul facerii de minuni. Si multi veneau la cuviosul Eftimie pentru ai asculta invatatura sa si pentru a primi vindecare de la el. Aci a izbavit pe multi din boli grele. Se zice ca si el a hranit, cu putine paini mici, patru sute de oameni calatori, care venisera la manastirea lui. Si pe multe femei, care nu nasteau le-a facut roditoare, cu ruga lui, asa cum si el, cu puterea lui Dumnezeu, se nascuse din cea care vreme indelungata fusese stearpa.
Dar pentru ca dorea sa traiasca in singuratate, luand pe ucenicul sau Dometian, a iesit din chilia sa si a venit in muntii dinspre Marea Moarta. Aici gasind un put cu apa si-au ridicat chilii si au ramas acolo. Dar nici aici nu si-au gasit linistea, deoarece a fost impresurat de multime mare de oameni. Pentru aceasta s-a intors la Cuviosul Teoctist, petrecand in pustiu toata saptamana iar Sambata si Duminica se intalnea cu cei care-l cautau.
Ajunsese Sfantul Eftimie sa fie cunoscut si cinstit de cei trei mari indrumatori ai vietii pustnicesti din Tara Sfanta, din vremea lui: Sfantul Simeon Stalpnicul, fericitul Sava cel Sfintit si Sfantul Teodosie. Toti acesti patru au aparat dreapta credinta impotriva ratacirilor din acea vreme, invatatura gresita a lui Eutihie.
Sfantul Eftimie cal Mare a trait 97 de ani, sfarsindu-si viata in liniste in timpul imparatului Leon cel Mare. El nu a cautat niciodata vreo marire omeneasca ci, toata viata, a ramas un simplu iubitor de straini si un indrumator de sihastri. Toata viata lui a dus-o in simplitate, in post si rugaciune.
Ca si Ilie a deschis portile cerului si a tamaduit pamantul de nerodire. Stralucirea launtrica a sufletului acestui cuvios a vadit-o si stalpul de foc, care se pogora din cer, cand cuviosul slujea, si sta langa el pana se sfarsea Sfanta Jertfa, vazut fiind de toti cei din jurul lui. El vedea cu mintea si gandurile celor ce se apropiau de Sfanta Cuminecatura, cunoscand pe cel ce venea cu cugetul curat si pe cel ce era intinat, iar acesta era semnul curatiei celei mai desavarsite.
Era cuvios la chip, la fire fara de rautate, alb la fata, vioi la trup, dar stapanit, carunt la par si avea barba lunga pana la brau. Se mai spune despre el ca, la moartea unui calugar care trecea drept om intelept si infranat, dar care in fapt era cu totul altfel, fericitul a vazut un inger tragandu-i sufletul din el cu o sulita, si a auzit si glas care vadea faptele rusinoase cele ascunse ale monahului.
Sfantul Eftimie nu este laudat pentru mari fapte ascetice, ci pentru lucrarea omului dinlauntrul inimii.
Daca iubirea de Dumnezeu a aratat-o cu prisosinta Sfantul in urmarea vietii monahale, iubirea de aproapele e dovedita mai ales de urmatoarea intamplare:
Pe cand se afla in pustie, a venit la el un elin pagan, Aspevet, cerandu-i sa-l tamaduiasca pe fiul sau paralitic. Sfantul nu i-a intors spatele imbufnat ca Aspevet nu a cerut mai intai sa ii vorbeasca de credinta crestina, ca nu i-a cerut sa ii tina un cuvant despre semnificatia icoanelor, ci, fara sa ii adreseze nici un cuvant elinului, l-a tamaduit pe fiul sau bolnav. Cucerit de evlavia si statura duhovniceasca a Cuviosului Eftimie, elinul a cerut sa fie botezat.
Daca Sfantul Antonie cel Mare, pe care l-am praznuit acum cateva zile, era un model al smereniei prin rabdare, Sfantul Cuvios Eftimie este un model al smereniei prin ascultare.
Iubiti frati crestini
Un Sfant Parinte spunea ca ascultarea este raspunsul necautat in fata lui Dumnezeu, este mormant al vointei si inviere a smereniei. Ascultarea este cea dintai dintre virtutile de inceput, deoarece ea inlatura mandria si ne aduce cugetarea cea smerita. Sfantul Vasile cel Mare ne spune ca acsultarea este scara cea mai scurta catre cer, iar Sfantul Ioan Scararul considera ascultarea ca moarte a mandriei si invierea smereniei. Iar Sfantul pe care astazi il praznuim zicea ca: "Mare este plata supunerii de vreme ce Dumnezeu mai mult voieste ascultarea decat jertfa. Iar neascultarea moarte lucreaza."
De fapt Dumnezeu a cerut omului totdeauna ascultare. Dumnezeu conduce si omul se lasa condus. De exemplu: Avraam a fost indrumat de Dumnezeu sa plece din tinutul in care se gasea intr-o tara straina; el a ascultat, a implinit voia lui Dumnezeu si prin aceasta a ajuns la inaintarea in viata spirituala. Noe a facut la fel ascultare de Dumnezeu, construind arca, Toti cei ce n-au ascultat de Dumnezeu au fost in deviere de la bine si au suferit consecintele: de exemplu cetatile Sodoma si Gomora, care au fost impotriva voii lui Dumnezeu si care au adus consecintele distrugerii acelor cetãti. Bineinteles, in decursul istoriei au fost multe exemple de ascultare si neascultare, dupa cazurile pe care le cunoastem din Vechiul Testament, iar in Noul Testament stim sigur ca Mantuitorul Iisus Hristos a tinut sa i se implineasca voia cand, la spalarea picioarelor i s-a spus Sfantului Apostol Petru: "Daca nu te voi spala, nu ai parte de Mine". Conditia urmarii Mantuitorului Iisus Hristos este ascultarea de El.
Drept maritori crestini
Vom incheia acest cuvant de invatatura cu o vorba plina de intelepciune a Sfantului Eftimie cel Mare, care, in vremuri de prigoana a ales sa nu-L intristeze pe Dumnezeu prin lepadarea de Ortodoxie. Cuviosul Eftimie: un pustnic din Fara, un parinte pentru mii de fii duhovnicesti, un crestin care a inteles ca nesocotirea dogmelor Il alunga pe Dumnezeu din inima zicea: ,,Pasarile rapitoare au si acum cuiburi, vulpile prea multe vizuini iar Fiul Omului gaseste prea putine inimi neintinate de fatarnicie, inimi unde sa-Si plece capul“. Amin
Preot David Marian, parohia Nuntsi, Constanta
preot Marian David
-
Ascultarea de parinti
Publicat in : Editoriale -
Cand ascultarea nu Ii este placuta lui Dumnezeu?
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Ascultarea, intre soti
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Ascultarea fata de un batran
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.