In Predica de pe Munte, Mântuitorul stabileşte criteriile morale de temelie ale învăţăturii Sale. Din momentul acestei predici şi până în zilele noastre, ea a atras atenţia oamenilor. In multe părţi şi în secole diferite au fost publicate biblioteci întregi despre Predica de pe Munte. In vremurile noastre, aceasta e în atenţia oamenilor de ştiinţă, teologilor şi cărturarilor, preocupaţi de fenomenul religios din întreaga lume.

In mod convenţional, Predica de pe Munte poate fi împărţită după anumite criterii. In cuvintele dintru început ale Mântuitorului aflăm despre milostenie, Domnul vorbind de ceea ce trebuie făcut pentru a dobândi mântuirea sufletului şi împărăţia cerurilor, în partea a doua a Predicii de pe Munte se arată cum trebuie să trăim din punct de vedere practic după poruncile Sale. Mântuitorul Iisus Hristos Şi-a expus poruncile, deoarece cărturarii şi fariseii ce explicau poporului Legea lui Dumnezeu denaturau esenţa şi
sensul acesteia. Incălcând Legea ei înşişi, în mod grav.

Domnul Iisus Hristos a fost întotdeauna de partea împlinirii Legii lui Dumnezeu, încurajându-i pe oameni la aceasta. Cărturarii şi fariseii, sub pretextul Legii lui Dumnezeu, lucrau, de fapt, pentru slava de sine şi îmbogăţire. De aceea, Iisus Hristos în Predica de pe Munte, pe lângă sfaturile teoretice, dă exemple practice despre cum ar trebui împlinite poruncile Sale. Fariseii şi cărturarii, împlinind în mod fals Legea lui Dumnezeu, căutau, totodată, binecuvântare cerească şi păstrarea onorurilor pământeşti, puterea şi bogăţia, ca răsplată dată lor pentru virtuţile arătate ostentativ.

Mântuitorul a arătat diferenţa între adevăratul spirit al Legii lui Dumnezeu şi înţelegerea scolastică şi falsă a acesteia de către gruparea fariseilor. Iisus Hristos a condamnat sfinţenia lor ostentativă, dorinţa lor egoistă de a se îmbogăţi şi lăcomia. Domnul a subliniat că Cel Preaînalt nu primeşte o împlinire a legii în acest chip şi nu dă vreo răsplată. Pentru a arăta adevărata împlinire a Legii, Domnul, în Predica de pe Munte, spune: „Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 6, 1).

Cum ar trebui înţelese aceste cuvinte? Domnul nu vorbeşte despre o persoană care face milostenie şi se ascunde de oameni. E imposibil totuşi să nu vedem în aceste cuvinte o interdicţie de a da milostenie înaintea altora. Dacă Mântuitorul Iisus Hristos ne cheamă să facem milostenie în ascuns, atunci nu ar fi rostit aceste cuvinte (Matei 5, 16). După cum vedem în cele de mai sus, Mântuitorul îi cheamă, dimpotrivă, pe urmaşii Săi să fie creştini adevăraţi care nu se ascund de oameni, făcând fapte bune. Ca toţi ceilalţi, văzând aceste fapte bune, să slăvească pe Tatăl lor cel ceresc. In altă parte, în Predica de pe Munte, Domnul proclamă: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5,42).

Desigur, atunci când omul dă milostenie ori bani cuiva care cere de la el ori care ar vrea să se împrumute de la el, nu-şi va ascunde faţa de la unul ca acesta. Va face milostenia nu în ascuns, ci deschis, în faţa celor care îi cer şi vor să împrumute bani de la el.

Cum putem, aşadar, împăca cuvintele Mântuitorului de a nu face milostenia în faţa oamenilor ca ei să ne vadă, cu cuvintele de mai de sus despre săvârşirea deschisă a îndurării noastre ? Am putea avea impresia că spusele Domnului despre săvârşirea binelui înaintea oamenilor ca să ne vadă faptele bune şi cuvintele „nu-ţi face milostenia în faţa oamenilor ca ei să te vadă”, într-adevăr, se contrazic.

Intr-o frază suntem chemaţi să facem binele la vedere, în faţa oamenilor, iar în cea de-a doua se spune că e cu neputinţă să faci binele şi să dai milostenie la vedere.

Fireşte că nu există nici o contradicţie între cuvintele de mai sus ale Domnului.

Trebuie doar să înţelegem corect cuvintele lui Hristos: „Nu faceţi milostenie înaintea oamenilor, astfel încât ei să vă poată vedea.”

Prin acestea, Domnul Iisus Hristos nu vorbeşte despre interdicţia de a da milostenie la vedere, ci despre locul în care se face şi despre cum se săvârşeşte, ca intenţie, această
milostenie. In vechiul stat ebraic, cărturarii şi fariseii, în toate chipurile îşi arătau în faţa poporului evlavia şi sfinţenia lor, respectarea cu zel şi întocmai a Legii lui Dumnezeu. In acest scop, cărturarii şi fariseii arătau înaintea oamenilor ce credeau ei a fi slujire zeloasă a lui Dumnezeu printr-o generozitate ostentativă şi milostenie făcută la vedere. Nu de dragul slujirii sincere a lui Dumnezeu, ci pentru a fi slăviţi, pentru a atrage atenţia asupra lor.

Prin sfinţenia şi virtutea lor ostentativă, voiau doar să primească laude de la oameni. Pentru aceasta, nădăjduiau, totodată, să aibă parte de răsplata Tatălui ceresc. Condamnând o astfel de slujire egoistă, de a face bine sub forma milosteniei, Mântuitorul Iisus Hristos spune că pentru milostenia dată de dragul slavei şi laudei, cu scopul unei sfinţenii ostentative, „nu va fi nici o răsplată pentru tine de la Tatăl Cel ceresc”.

Astfel, în cuvintele Mântuitorului despre faptul că nu este necesar să faci milostenie înaintea oamenilor ca să te vadă nu e vorba despre a dărui în ascuns, ci despre intenţia şi scopul acestei milostenii. Dacă un om face milostenie cu cele mai bune intenţii, din compasiune şi dragoste pentru aproapele, cu sinceritate, atunci poate face aceasta şi în public, înaintea unor oameni străini. Acest gând este confirmat de cuvintele Domnului Care spune să strălucească lumina noastră înaintea oamenilor, ca, văzând ei faptele noastre cele bune, să slăvească pe Tatăl ceresc.

Milostenia săvârşită în numele laudei şi nesinceră, ostentativă, de dragul unor scopuri egoiste şi slăvirii de sine este condamnată de Mântuitorul Iisus Hristos. A face milostenie pentru a câştiga faimă şi a primi o recompensă, de dragul de a fi slăvit ca binefăcător, este o faptă egoistă spre a cărei îndeplinire cineva a fost împins nu din dragoste sinceră pentru aproapele, din milă sau compasiune, ci dintr-un calcul egoist şi interes propriu. Aşadar, o astfel de faptă, precum săvârşirea milosteniei cu un scop egoist nu va fi considerată faptă bună şi nu va fi socotită de Dumnezeu ca fiind dreaptă. In cuvintele Sale, Mântuitorul Hristos îi condamnă pe falşii binefăcători care dau milostenie doar în locuri aglomerate, în adunări, pe stradă şi în sinagogi. Aceştia sunt îndurători doar pentru a atrage atenţia.

Astfel de oameni sunt departe de virtutea creştină. Il urăsc pe aproapele lor, sunt plini de lăcomie şi se străduiesc să se îmbogăţească şi să aibă un profit. Iar darul este pentru ei un spectacol pe care îl joacă înaintea oamenilor pentru a-şi arăta falsa îndurare, spre a primi laudă şi slăvire. Astfel de oameni, care pretind că sunt generoşi, nu vor primi vreo răsplată de la Dumnezeu. Din cuvintele lui Hristos se arată gândul înţelept despre caritate, care se întemeiază nu pe o falsă demonstraţie a virtuţii, de dragul slăvirii deşarte, ci pe abnegaţie, compasiune, milă şi iubire faţă de aproapele.

Prin urmare, cuvintele cercetate trebuie înţelese astfel: ia aminte să nu faci milostenia ta (adică nici o faptă bună cu ostentaţie) în faţa oamenilor, pentru a atrage atenţia acestora, astfel încât văzându-te să te admire şi să te slăvească. Nu va exista în acest caz nici o răsplată pentru tine de la Tatăl ceresc.

Fragment din cartea "ÎNDRUMAR DE RUGĂCIUNE", Editura Sophia

Cumpara cartea "ÎNDRUMAR DE RUGĂCIUNE"

• Cum pot creste faptele bune
  Publicat in : Pilda zilei
• Faptele bune
  Publicat in : Credinta
• Unde cresc faptele bune
  Publicat in : Pilda zilei
• Faptele bune in invatatura ortodoxa si catolica
  Publicat in : Dogma
• Credinta si faptele bune
  Publicat in : Hristos

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: