Viaţa noastră constă atât din câştiguri, cât şi din pierderi, din pagube. Noi vorbim acum despre valorile care în primul rând ne privesc sufletul.
Prin pierderi înţeleg orice evenimente semnificative emoţional cu semnul minus: o dragoste neîmpărtăşită, moartea cuiva apropiat, despărţirea de locurile îndrăgite, eşecul la un examen, la o competiţie sportivă ş.a.m.d.
In categoria pierderilor putem trece nu numai ceea ce am pierdut în mod real, ci şi ameninţarea de a pierde ceva ce este preţios pentru noi. Evenimentele apăsătoare ce se apropie ne fac chiar mai multe neplăceri decât cele reale.
Ce înseamnă a-ţi „îngropa" pierderile? Inseamnă posibilitatea de a le „prelucra", de a reacţiona la ele. Se înţelege de la sine că reacţia noastră este întotdeauna însoţită de durere sufletească şi suferinţe. Ea cere timp. In psihologie, acest proces este numit, printr-un termen englezesc, grieving, altfel spus lucrul cu suferinţa, cu pierderea.
In el sunt distinse câteva stadii: recunoaşterea faptului pierderii; trăirea durerii pierderii; adaptarea la mediul în care se simte lipsa persoanei apropiate, care e importantă pentru noi; construirea unei noi atitudini faţă de pierdere şi de posibilitatea continuării vieţii.
Obiectivele enumerate le poate discuta în mod competent numai un specialist. Dacă cineva s-a împotmolit într-unul din stadii, dacă nu-i în stare nici măcar să recunoască faptul pierderii, are neapărată nevoie de ajutorul psihologului. De la cei apropiaţi lui se cere numai delicateţe răbdare; ei pot să îl asculte cu compasiune pe cel ce suferă şi să nu-i dea nici un fel de sfaturi. Atunci când conştientizăm necesitatea de a reacţiona - şi de a reacţiona în mod profund şi deplin - la necazurile noastre, creştem în sens spiritual, ne perfecţionăm în vederea întâlnirii cu noile pierderi ce sunt inevitabile.
Persoane adulte mi-au povestit în numeroase rânduri cum au fost rănite, necăjite, şi apoi au suferit vreme îndelungată în urma faptului că în copilărie n-au fost lăsate să participe la înmormântarea bunicii iubite. Eu înţeleg că părinţii au vrut să îl ferească pe copil de emoţii apăsătoare, inutile din punctul lor de vedere. Inutile? Cum adică inutile?! Doar este vorba despre sentimente foarte serioase, foarte profunde, extrem de importante în viaţa familiei - iar copilul, nu se ştie de ce, nu trebuie să ia parte la ele.
Aşadar, de sentimentele lui nu se ţine seamă, nu i se dă atenţie ca om. Toată familia plânge, iar copilul este lăsat deoparte. El se simte izolat, respins. Nefericirea n-o ascunzi; a încerca să faci asta înseamnă a minţi. Minciuna în relaţiile dintre oameni nu noate face bine nimănui.
Pentru sănătatea noastră sufletească e mai util ca părinţii să ne înveţe să reacţionăm corect la diferitele pierderi în loc să îndepărteze din calea vieţii noastre orice necazuri. A-ţi fixa scopul de a evita necazurile este ceva prostesc, fiindcă acest scop e de neatins.
Pe de altă parte, cine n-a suferit, acela n-a trăit viaţa emoţională deplină, care dezvoltă şi desăvârşeşte personalitatea. In spectrul emoţional există diferite culori, inclusiv negrul.
Eu aş vrea mult ca voi, dragi cititori, să aveţi o familie în care să puteţi depăşi împreună orice pierderi, aşa încât să puteţi şi să vă întristaţi, şi să plângeţi, şi să vă necăjiţi împreună cu cei apropiaţi, şi să primiţi de la ei sfat bun. Iar dacă familia voastră nu e aşa, bine ar fi să aveţi măcar un suflet apropiat în lumea asta, să aveţi pe cineva căruia să-i puteţi telefona oricând sau la care să vă duceţi oricând pentru a-i „plânge pe umăr".
Să nu credeţi că acesta e un semn al slăbiciunii voastre. Fiecare are, la un moment sau altul, de „îngropat" pierderi - nu este vorba de o simplă irosire a energiei psihice.
In anumite cazuri, pentru un om inteligent pierderea, înfrângerea, pot aduce în sensul creşterii personale un câştig şi mai mare decât aduce reuşita.
Pentru a continua să trăim în prezent şi să ne facem planuri pentru viitor, trebuie neapărat să dăm o pagină a vieţii noastre şi să începem una nouă. Trecutul să aparţină trecutului, s-a făcut loc pentru prezent. Totuşi, a „sări" peste pierdere, a o ignora, nu este posibil. Oamenii trebuie să treacă prin durerea pierderii, să extragă din această experienţă o anumită înţelepciune, să accepte evenimentul respectiv. De aceea, nu merită să le daţi celor apropiaţi staturi de genul: „Ce te tot gândeşti mereu la asta?
Uită!" N-o să meargă aşa. Cei apropiaţi pot numai să împărtăşească sentimentele celui îndurerat („te înţeleg"), să recunoască firescul lor şi să aştepte cu răbdare.
Sufletul omului îndurerat face eforturi active, şi rezultatul afirmator-de-viaţă nu se va lăsa aşteptat.
Valentina Moskalenko
CUM SA FII FERICITA IN DRAGOSTE Şl CĂSĂTORIE, Editura Sophia
Cumpara cartea "Cum sa fii fericita in dragoste si casatorie"
-
Sa nu ne razbunati – Marturii despre suferintele romanilor din Basarabia
Publicat in : Religie -
Suferintele care provin de la oameni
Publicat in : Pilda zilei
-
Despre suferintele pruncilor
Publicat in : Religie -
Bucuriile si suferintele
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.