In elucidarea acestei probleme suntem hotarati sa ne tinem de sistemul ascetic rasaritean al Sfintilor Parinti. De obicei, Parintii asceti reduc multimea uriasa a diferitelor patimi la opt patimi principale.

Aceste opt patimi sunt enumerate in ordinea urmatoare: lacomia pantecelui, curvia, iubirea de arginti mania, intristarea, trandavirea, slava desarta si trufia (Evagrie Monahul; Efrem Sirul; Nil Sinaitul; Ioan Cassian, Convorbiri 5, 2; Ioan Scararul). Patimile acestea ne tulbura pe toti si se afla in toti oamenii (Ioan Cassian, Convorbiri 5, 2), si toti sunt de acord ca ele alcatuiesc cele opt vicii principale care il ameninta pe nevoitor (Ioan Cassian, Convorbiri 5,18)1. Patimile enumerate sunt numite „patimi de capetenie" (Ioan Cassian, Convorbiri 5, 2), „patimi mai-mari" (Grigorie Sinaitul), „incepatoarele de neam ale raului" (Efrem Sirul; Evagrie Monahul), din care vin toate celelalte patimi. Cuviosul Ioan Cassian prezinta chiar un tabel aproximativ, ca un fel de genealogie, a celorlalte patimi mai putin remarcabile, care provin din cele opt patimi principale ca din niste origini si radacini (Ioan Cassian, Convorbiri 5,16)2.

Se obisnuieste ca toate patimile sa fie impartite (dupa natura lor) in doua categorii: trupesti si sufletesti (Evagrie Monahul; Ioan Cassian, Convorbiri 5, 4; Efrem Sirul; Nil Sinaitul; Grigorie Sinaitul; Teofan Zavoratul, Comentariu la Epistola catre Efeseni 11, 3, precum si Comentariu la Epistola catre Romani 6, 6). Cele trupesti (somatika) sunt cele care, dupa definitia lui Ioan Cassian, „tin de starnirea si de simtirea trupului, cu care acesta se indulceste si se hraneste, asa incat atata uneori si sufletele linistite, atragandu-le silnic la invoire cu pofta lor" (Ioan Cassian, Convorbiri 5, 4); dintre acestea fac parte lacomia pantecelui si curvia. Astfel, patimile trupesti isi afla teren propice in necesitatile si instinctele trupului, iar cele sufletesti - in ale sufletului (Evagrie Monahul; Nil Sinaitul). Sufletesti (psi/chika) se numesc cele care, iesind din suflet, nu numai ca nu-i aduc trupului nici o placere, ci chiar il lovesc cu o boala grea, hranind doar sufletul bolnav cu hrana unei desfatari jalnice (Ioan Cassian, Convorbiri 5, 4). Din aceasta categorie de patimi fac parte ce-lelalte sase: iubirea de arginti, mania, intristarea, trandavirea, slava desarta si trufia.

In pofida acestei impartiri, Parintii asceti recunosc totusi ca patimile trupesti si cele sufletesti sunt legate. Cuviosul Isaac Sirul cugeta astfel: „Daca patimile sunt numite «sufletesti» pentru ca sufletul este pus in miscare de catre ele fara ca trupul sa ia parte, atunci si foamea, si setea, si somnul vor fi tot sufletesti, pentru ca in ele, la fel ca atunci cand sunt taiate madulare, ca in fierbinteala si in boli si asa mai departe, sufletul patimeste si impreuna-suspina cu trupul. Pentru ca sufletul impartaseste durerile trupului in virtutea partasiei cu el, si trupul impartaseste durerile sufletului; sufletul se veseleste odata cu trupul, primeste in sine si necazurile lui" (Isaac Sirul). In virtutea acestui fapt, adeseori patimile lacomiei pantecelui si curviei, care isi au radacina in trup, sunt starnite uneori fara ca sufletul sa ia parte, dar il atrag apoi si pe acesta, datorita legaturii lui cu trupul (Ioan Cassian, Convorbiri 5, 5). Legatura dintre patimi se explica pe de-a-ntregul prin stransa legatura dintre suflet si trup si dintre manifestarile lor. Ca atare, nici patimile trupesti nu pot fi privite ca acte fiziologice: ele sunt mai degraba stari psihofizice. Functiile organismului, luate ca atare, nu pot fi numite in nici un caz „patimi" in sens negativ: patimi sunt numai starile sufletesti ale iubirii de placeri, „patimii dulcetii" (Simeon Noul Teolog). De aceea, curvia si lacomia pantecelui sunt supuse responsabilitatii morale in calitate nu de functii naturale ale organismului, ci de stari psihice de cadere, care sunt pacatoase si pierzatoare „intrucat gandul se amesteca cu sufletul si sufletul se insoteste cu intiparirea (impresia) cea amagitoare din el", adica intrucat patimile sus-numite sunt fenomene ce tin de sfera vietii psihice (Nil Sinaitul). Centrul lor de greutate, ca si cel al patimilor sufletesti, este de fapt in suflet (Isaac Sirul), in partea duhovniceasca a omului. Sfantul Ioan Gura de Aur vorbeste despre acest subiect astfel: „Fara suflet, trupul nu e in stare sa faca nimic rau, pe cand sufletul si fara trup poate sa faca multe rele. imbuibarea are loc nu din vreo nevoie a trupului, ci din neluarea-aminte a sufletului: trupul are trebuinta de hrana, nu de imbuibare. Virtutea sufletului sta tocmai in ascultarea trupului fata de el, fiindca trupul nu e in sine nici bun, nici rau. Toate celelalte (afara de trebuintele cele neaparate ale trupului) sunt ale sufletului". De aceea, ar fi foarte dificil, chiar cu neputinta, sa facem o delimitare clara intre elementele fiziologice si cele psihice din patimile trupesti3.

Caracterul unitar al sufletului nostru (omenesc) si axioma psihologica potrivit careia in viata sufleteasca orice stare psihica este strans legata de alta, una reprezentand o conditie indispensabila pentru aparitia celeilalte: aceste doua teze constituie pentru Parintii asceti temeiul stabilirii stransei legaturi care exista intre toate cele opt patimi principale. „Cele opt patimi, spune Cuviosul Ioan Cassian, cu toate ca fiecare dintre ele are alta obarsie si alte lucrari. sunt unite intre ele printr-o anumita rudenie si, ca sa zic asa, legatura, asa incat prisosul primei patimi ii da inceput urmatoarei" (Ioan Cassian, Convorbiri 5, 10). Pentru ca din prisosul lacomiei pantecelui urmeaza neaparat patima curviei, din curvie - iubirea de arginti, din iubirea de arginti - mania, din manie - intristarea, din intristare - trandavirea. Celelalte doua patimi, adica slava desarta si trufia, sunt, de asemenea, legate intre ele la fel ca patimile dinainte: din prisosul slavei desarte se naste trufia. Ele sunt insa cu desavarsire deosebite de primele sase patimi si nu sunt unite cu acestea printr-o asemenea legatura, ci chiar sunt starnite intr-un mod si intr-o ordine inversa fata de ele. De obicei, aceste ultime doua patimi sporesc mai mult dupa nimicirea celor dintai, aparand si crescand cu mai multa vioiciune dupa omorarea lor (ibidem).

Asadar patimile sufletesti si asa-numitele patimi trupesti, avand un fundament psihologic comun, nu numai ca sunt inseparabile, ci se afla chiar intr-o stransa legatura genetica. Aceasta situatie va avea mai incolo o mare insemnatate cu privire la stabilirea metodei si sistemului luptei cu patimile, iar in cele imediat urmatoare va reprezenta o conditie importanta pentru analiza fiecarei patimi in parte.

Sfantul Noul Marturisitor Nicolae
Mitropolitul Alma Atei si Kazahstanului

Articol preluat din volumul "Sufletul omenesc intre boala si vindecare", Editura Sophia

Cumpara cartea "Sufletul omenesc intre boala si vindecare"

1 Exista si pareri particulare potrivit carora patimile principale sunt numai trei la numar: lacomia pantecelui, iubirea de arginti si trufia. Temeiul acestei afirmatii este reprezentat de ispitirea Domnului Iisus Hristos in pustie (v. Mt. 4, 3, 6, 8-9). Vezi Ioan Cassian 5, 6; Ioan Scararul 23, 3 si 33; Simeon Noul Teolog (n. a.).

2 Numarul patimilor derivate difera de la un Parinte la altul: Efrem Sirul numara pana la 60 de patimi sufletesti si nu mai putine patimi trupesti, pe cand Petru Damaschinul numara 298 de asemenea patimi (n. a.).

3 Nu ne vom apuca sa explicam amanuntit aceste doua afirmatii: ca patimile trupesti sunt stari psihofizice si ca centrul tuturor patimilor se afla in suflet. Lucrul acesta va deveni evident in cele ce urmeaza, in urma analizei patimilor si a definirii caracterului si insusirilor luptei cu ele; in parte, el reiese deja din cele spuse cu privire la caderea in pacat a omului, la formarea patimii din gand (n. a.).

.

• Patimile - boli ale sufletului
  Publicat in : Credinta
• Cum se nasc patimile ?
  Publicat in : Editoriale
• Patimile si Invierea in psalmi
  Publicat in : Saptamana Patimilor
• Patimile Celui fara de patimi
  Publicat in : Saptamana Patimilor