Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos (Galateni 6,14), spune Sfântul Apostol Pavel. Cum a ajuns Sfântul Apostol să nu vrea să se laude decât cu Crucea lui Hristos? Crucea înseamnă durere, suferinţă şi umilinţă - cum ne putem lăuda cu ea? Şi totuşi, Apostolul Pavel se laudă cu aceasta. Desigur, toţi apostolii - iar după ei şi toţi ceilalţi creştini - s-au lăudat cu Crucea Domnului.

De ce? Fiindcă înţelepţii lui Dumnezeu au realizat marea semnificaţie a Crucii, au preţuit-o mult şi s-au lăudat cu privilegiul de a o purta. Ei au cunoscut în ea libertate în loc de strâmtorare, dulceaţă în loc de amărăciune, măreţie în loc de micime, slavă în loc de necinste. De aceea s-au proslăvit prin ea, precum este răsplătit cineva printr-o decoraţie sau distincţie specială.

O, când ne va da Domnul o astfel de inimă şi o astfel de minte pentru a simţi şi a înţelege puterea Crucii, şi a începe să ne lăudăm cu ea! Iată o scurtă explicaţie generală a importanţei Crucii: Dumnezeu a înfăptuit mântuirea noastră prin moartea Sa pe Cruce; pe Cruce a şters zapisul păcatelor noastre; prin Cruce ne-a împăcat cu Tatăl Său; prin Cruce ne-a dăruit darurile harului şi toate binecuvântările cerului. Or, fiecare dintre noi este făcut părtaş al puterii Crucii Sale mântuitoare doar prin propria noastră cruce.

Când propria noastră cruce, unită cu Crucea lui Hristos, îşi transmite puterea şi lucrarea asupra noastră, devine un canal dumnezeiesc prin care orice harismă şi orice dar desăvârşit se revarsă asupra noastră. De aici, vedem de ce crucea personală a fiecărui om este la fel de necesară pentru mântuire ca şi Crucea lui Hristos. Nu vom găsi nicio persoană mântuită, care să nu îşi fi purtat crucea personală. Din acest motiv, fiecare este înconjurat de tot felul cruci, astfel încât să nu-i fie greu să-şi afle crucea personală şi să nu fie departe de puterea mântuitoare a Crucii lui Hristos.

Putem spune astfel: „Priveşte în jurul tău şi în tine, caută-ţi crucea şi poartă-o cum se cuvine. Rămâi unit cu Crucea lui Hristos, şi te vei mântui". Intrucât fiecare om îşi poartă crucea cu reticenţă - iar crucea nu este simplă, ci complexă - , nu toţi oamenii îşi privesc crucea personală prin Crucea lui Hristos. Mai mult, nu o folosesc pentru a-şi lucra mântuirea. Prin urmare, nu fac din crucea personală o cruce mântuitoare. Să ne uităm la toate crucile posibile şi să vedem cum trebuie purtată fiecare dintre ele, pentru ca să ne aducă putere mântuitoare.

Crucile sunt nenumărate, dar există de trei feluri: a) primul fel este crucea exterioară, formată din necazuri şi probleme şi, în general, din soarta amară a vieţii pământeşti; b) al doilea fel este crucea interioară, care se naşte din lupta împotriva patimilor şi poftelor, de dragul virtuţii; c) al treilea, este crucea duhovnicească, care implică ascultarea desăvârşită a voii lui Dumnezeu.

Acum voi rosti câteva cuvinte despre crucile exterioare. Acestea sunt cele mai complexe şi mai variate, le întâlnim pe toate căile noastre şi aproape la fiecare pas. Crucile exterioare includ: necazuri, nenorociri, suferinţă, boală, pierderea celor dragi, eşecuri în carieră, orice fel de greutăţi şi pierderi, probleme familiale, relaţii exterioare nefavorabile, insulte, jigniri, trădări; în general, soarta pământească pe care fiecare o are mai mult sau mai puţin grea.

Cine nu poartă măcar una dintre aceste cruci? Este cu neputinţă să nu le fi cunoscut, în parte măcar. De ele nu sunt scutite nici nobleţea, nici bogăţia, nici faima şi nici vreo măreţie pământească. Ele s-au contopit cu şederea noastră pământească din momentul în care raiul pământesc a luat fiinţă şi nu se vor despărţi de el până când nu se va deschide raiul ceresc. Dacă vrei să întrebuinţezi aceste cruci spre mântuirea ta, foloseşte-le conform poruncilor lui Dumnezeu în rânduiala lor pentru om, în general, şi pentru tine, în particular.

De ce a rânduit Dumnezeu ca nimeni pe pământ să nu fie lipsit de suferinţă şi de greutăţi? Pentru ca omul să nu uite că este un exilat şi că nu va trăi pe pământ ca un băştinaş în zona natală. Dimpotrivă, omul este un rătăcitor şi un străin într-o ţară străină, de aceea va căuta să se întoarcă în adevărata sa patrie. De îndată ce omul a păcătuit, a fost alungat din rai. In afara patriei sale pierdute, este asaltat de necazuri, greutăţi şi de tot felul de neajunsuri. Astfel, îşi aminteşte că nu se află la locul său, ci că este sub pedeapsă, şi caută iertarea şi revenirea la starea sa anterioară.

Astfel, văzând întristări, necazuri şi lacrimi, nu te mira şi, îndurându-le, nu te supăra. Aşa ar şi trebui să fie. Intrucât cei care încalcă poruncile şi cei neascultători nu au cum să se bucure de prosperitate şi de fericire deplină. Puneţi gândul acesta la inimă şi poartă-ţi poverile cu mulţumire. Dar de ce, îmi vei spune, eu am mai multe şi altul are mai puţine de îndurat? De ce eu sunt împovărat de nenorociri, iar celălalt este fericit aproape în toate? Eu sunt sfâşiat de durere, şi celălalt este mângâiat?

Dacă există o soartă comună a omenirii, nenorocirea ar trebui să fie le distribuită tuturor în egală măsură, fără excepţie. Or, Dumnezeu rânduieşte cu înţelepciune paharul suferinţei. Priveşte cu atenţie şi vei înţelege. Este greu pentru tine astăzi, pentru altcineva, mâine. De aceea, astăzi Domnul îi îngăduie să se odihnească. De ce numeri orele şi zilele? Priveşte întreaga viaţă, de la început până la sfârşit, şi vei vedea că este greu pentru toată lumea, şi chiar foarte greu. Cine se bucură o viaţă întreagă?

De multe ori, regii înşişi nu dorm noaptea din cauza strângerii inimii lor. Ţie îţi este greu acum, dar n-ai mai avut zile de bucurie? Cu voia lui Dumnezeu, le vei revedea, mai ai răbdare însă! Cerul de deasupra ta va fi mai senin. Viaţa este ca şi natura: există zile luminoase şi zile mohorâte. Ai văzut vreodată un nor întunecos, care să nu fi trecut? Cine a crezut vreodată aşa ceva? Nu te gândi astfel la durerea ta, şi vei simţi bucuria nădejdii.

Iţi vine foarte greu, dar este un accident ceea ce ţi se întâmplă? Intoarce-ţi uşor capul spre cer şi aminteşte-ţi că există un Domn, Care are grijă de tine părinteşte şi veghează asupra ta. Dacă te loveşte durerea, se întâmplă cu îngăduinţa şi voinţa Lui. El este Cel Care ţi-a trimis-o, însă ştie foarte precis ce, cui, când şi cum să-i trimită. Şi când cercetează omul, o face spre binele celui supus suferinţei.

Priveşte în jur, şi vei vedea scopul bun al lui Dumnezeu în necazul care s-a abătut asupra ta. Fie că Domnul intenţionează să te cureţe de păcatul tău, fie că vrea să te ferească de o faptă păcătoasă, fie că vrea să te apere de o durere mai mare, fie că vrea să-ţi dea o şansă de a fi răbdător şi credincios, pentru ca să se arate asupra ta minunea îndurării Sale.

Unul dintre aceste motive ţi se potriveşte cu siguranţă. Află care este şi aplică-l pe rana ta, ca un plasture, iar durerea ei se va atenua. Dacă, pe de altă parte, nu vezi limpede ce vrea Dumnezeu să-ţi dăruiască prin necazul care ţi s-a întâmplat, întăreşte în inima ta, fără prea multe filosofări, credinţa fermă că totul vine de la Domnul. Or, tot ceea ce vine de la El este spre binele nostru. Spune-i sufletului tulburat: „Aceasta este voia lui Dumnezeu. Pe cine-l pedepseşte, acela este un fiu adevărat pentru El". Acordă o atenţie deosebită stării tale duhovniceşti şi viitorului tău veşnic.

Dacă eşti un păcătos - or, cu siguranţă eşti un om păcătos - bucură-te, că focul suferinţei a coborât să-ţi cureţe păcatele. Suportă nenorocirea de pe pământ, ca să nu o iei cu tine în cealaltă viaţă. Stai la judecată şi priveşte focul veşnic, care este pregătit pentru păcatele noastre. De acolo, priveşte-ţi durerea! Dacă la Judecata aceea ai fi condamnat, ce suferinţe nu ai vrea să suferi pe pământ, ca să nu fii osândit atunci? Ai prefera să fii chinuit şi ars de viu în fiecare zi acum, sau să fi supus la chinul de nedescris şi neîncetat din veşnicie?

Nu este mai bine să pătimeşti aici puţină durere, pentru a nu fi nevoit să o suferi acolo şi pentru a fi scutit de focul veşnic? Spune-ţi: „Păcatele mele m-au făcut să sufăr astfel de lovituri". Mulţumeşte-I Domnului, că bunătatea Lui te îndrumă la pocăinţă. Atunci, în loc să te întristezi fără rost, recunoaşte ce păcat este în spatele tău, pocăieşte-te şi încetează să mai păcătuieşti. Când vei fi astfel dispus, vei spune cu siguranţă: „Nu-mi ajunge, pentru păcatele mele merit o pedeapsă mai mare!".

Astfel, fie că ai parte de o soartă amară, fie că suferi dureri şi întristări apăsătoare, suportă-le cu demnitate, acceptându-le cu recunoştinţă din mâna Domnului ca pe un remediu pentru păcate, ca pe cheia care deschide uşa împărăţiei Cerurilor. Nu murmura, nu fii invidios pe altul şi nu te lăsa pradă unei tristeţi lipsite de sens. In suferinţă, se întâmplă ca unii să înceapă să se supere şi să cârtească, alţii să se piardă cu totul şi să cadă în deznădejde, iar alţii să se cufunde în durerea lor şi doar să se tânguiască, fără să-şi mişte gândul şi fără să-şi ridice inima către Dumnezeu.

Toţi aceştia nu se folosesc aşa cum ar trebui de crucile care le sunt trimise şi pierd momentul şi ziua mântuirii. Domnul pune mântuirea în mâinile lor, iar ei o resping. Necazul şi tristeţea se abat asupra lor. Dacă tot porţi crucea, asigură-te măcar că este spre mântuire şi nu spre pieire. In scopul aceasta, nu este nevoie să muţi munţii din loc, ci doar de o mică schimbare în gândurile minţii şi în dispoziţia inimii. Dacă nu ţi-ai pierdut credinţa în Dumnezeu, vei fi izbăvit şi nu vei rămâne în pericol.

Dacă credinţa în pronia lui Dumnezeu - în privinţa tuturor lucrurilor - a dispărut, întoarce-o în sufletul tău şi pleacă-ţi capul sub dreapta lui Dumnezeu. Dacă legătura durerii cu păcatele tale este ascunsă, deschide ochiul conştiinţei şi o vei vedea; vei plânge pentru păcat şi vei acoperi uscăciunea întristării cu lacrimi de pocăinţă. Dacă ai uitat că amărăciunea acestei sorţi prezente răscumpără din amărăciunea osândei veşnice, readu amintirea acesteia şi umple-ţi inima de dorinţa pătimirii, pentru ca, în micul necaz de aici, să primim mila veşnică a Domnului.

Este prea mult ceea ce îţi cer? Totuşi, aceste gânduri şi atitudini sunt firele prin care crucea noastră este legată de Crucea lui Hristos şi prin care se revarsă puterile noastre mântuitoare. Fără acestea, crucea personală rămâne asupra noastră, ne apasă şi nu aduce nicio putere mântuitoare, fiind ruptă de Crucea lui Hristos. Atunci rămânem nişte răstigniţi nemântuiţi, şi nu ne mai putem lăuda cu Crucea Domnului nostru Iisus Hristos.

După ce ţi-am vorbit puţin despre crucile exterioare, te îndemn să umbli cu înţelepciune, răscumpărând timpul de tristeţe şi necazuri cu răbdare mulţumitoare, curăţitoare şi mântuitoare. Atunci vei simţi efectul mântuitor al crucilor personale dureroase şi te vei bucura că le rabzi, văzând prin ele lumina slavei. In felul acesta, să învăţăm să ne lăudăm cu ele, nu numai pentru viitorul lor, ci şi pentru roadele lor prezente.

Sfântul Teofan Zăvorâtul

Fragment din cartea "Deşteaptă-te, cel ce dormi", Editura Egumenita

Cumpara cartea "Deşteaptă-te, cel ce dormi"

• Crucea si Invierea lui Hristos
  Publicat in : Dogma
• Crucea ca binecuvantare
  Publicat in : Credinta
• Crucea, chipul in care Hristos isi imbratiseaza in Iubire creatia
  Publicat in : Duminica Sfintei Cruci

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: