Ce sa facem cu ea, cu gelozia copiilor?

Din pacate, parintii rareori apeleaza la psihologi in mod direct pentru a rezolva situatiile conflictuale sau gelozia cronica dintre frati/surori. De obicei, ei solicita asistenta doar pentru unul dintre copii - cel mai grosolan sau mai necomunicativ -, presupunand ca prin schimbarea comportamentului asocial al acestuia vor imbunatati situatia familiala in ansamblul sau. Cel mai frecvent, obiect al nelinistii parintesti este cel de-al doilea copil. Problema fundamentala a acestor copii consta in faptul ca li se atribuie rolul de "model demonstrativ". Impacandu-se cu faptul ca primul nascut nu corespunde pe deplin idealurilor si asteptarilor lor, parintii vor ca cel de-al doilea sa devina cel mai bun, cel mai destept, cel mai frumos, cel mai.

Totusi, orice varsta ar avea cel de-al doilea copil, el se afla intotdeauna pe pozitia celui slab, protejat nu numai de parinti, ci si de fratele sau de sora mai mare - prin urma-re nu simte propria insemnatate si adeseori are un nivel de autoapreciere scazut, iar de aici iau nastere razvratirea si bataile cu fratii.

Se intampla ca fratii si surorile sa-si dea branci, suturi, sa se muste si sa se traga de par, tipand atat de tare, incat parintii aud de departe. Este evident ca acest comportament este adresat mai degraba parintilor decat celorlalti frati implicati. Asadar asupra a ce trebuie sa ne oprim atentia?

1. Uneori, gelozia poate deveni una dintre cauzele rezultatelor proaste la invatatura in scoala primara. De regula, parintii dedica mezinului mai mult timp si mai multa energie, iar cand primul nascut merge la scoala, el intra intr-un nou mediu, primeste teme pentru acasa. Si el se poate folosi de aceste complicatii pentru a atrage atentia parintilor, intrucat cu cat face fata mai prost indatoririlor sale, cu cat se adapteaza mai greu, cu cat are nevoie de mai mult ajutor si de mai mult sprijin, cu atat mai usor isi poate sili parintii sa se ocupe de problemele lui, nu de nevoile mezinului. Si atunci, simptomul - rezuitatele proaste la invatatura - devine in mod „colateral" util pentru el, si ca atare se mentine fara a fi legat nici de viata scolara, nici de capacitatile intelectuale ale copilului: el ii permite acestuia sa atraga timpul si atentia parintilor.

2. Se intampla ca o gelozie puternica sa apara intre copii ca metafora a conflictului dintre parinti. Desigur, ei au de impartit ceva al lor, insa adeseori utilizeaza in conflict modele parintesti de comportament - pana si esenta certurilor este aceeasi ca la parinti. Cine de cine sa asculte, randul cui este sa faca curat in camera, cine da muzica mai tare, ai cui prieteni sunt mai respingatori s.a.m.d. In acest caz, este inutil sa se faca tentative de apropiere a copiilor, intrucat mai intai trebuie impacati parintii.

3. Lucrurile personale sunt foarte importante pentru copii - ele "hranesc" simtul individualitatii. Iar daca fratii sau surorile le iau mereu lucrurile sau le strica, copiii pot avea in aceasta privinta aceeasi atitudine ca fata de un jaf. Fireste, uneori fratii si surorile nutresc unul fata de altul sentimente de incrancenare, de ura si de nemultumire. Daca adultii inchid in mod constant ochii fata de aceste atitudini, vrajmasia este pur si simplu refulata, unde o fac sa mocneasca si sentimentul copilului ca nu este inteles, sentimentul vinovatiei sau cel de frica. Pentru copii este important sa simta ca fiecare dintre ei este tratat corect. Corect nu inseamna neaparat identic. Copilul va aprecia negresit atentia dumneavoastra daca in loc sa-i daruiti acelasi lucru ca surorii lui va veti ingriji anume de nevoile lui exclusive.

Rezervati-va timp pentru a comunica cu fiecare copil. Cand apare in familie un nou copil, hotarati cat timp veti dedica in mod exclusiv comunicarii cu primul nascut. Primul nascut trebuie sa stie ca dispune intotdeauna de o anumita portiune din timpul parintelui, pe care o poate petrece doar impreuna cu el.

Respectati diferentele dintre copii. Este aparent corect sa i se dea fiecarui copil acelasi numar de clatite la micul dejun - insa aceasta "corectitudine" nu ia in considerare faptul urmator: copiii pot avea apetit diferit. Daca veti auzi fraze cum ar fi "Dar de ce el a primit trei clatite, iar eu doar doua?", raspundeti: „inca iti mai e foame? Sa-ti dau o clatita intreaga sau jumatate? Una intreaga? Acum ti-aduc". In modul acesta se schimba accentele de sens. Nu afirmati: "Primesti la fel de mult ca fratele tau mai mare". Acum sunteti gata sa spuneti cu totul altceva: "Sunt gata sa satisfac dorintele tale personale".

Extras din volumul "Viata de familie", Ed. Sophia

.

• Viata de familie - Cuprins
  Publicat in : Viata de familie