Iannis cel nebun pentru Hristos

Iannis cel nebun pentru Hristos Mareste imaginea.

Prolog

Nebunia pentru Hristos”, cum bine e cunoscut, a alcătuit dintotdeauna, pentru Biserica noastră Ortodoxă, unul dintre cele mai frumoase capitole ale Sinaxarului fără de număr al sfinţilor. Un capitol al mântuirii, plin de învăţăminte, care ne arată în fond că dreptatea şi judecata lui Dumnezeu diferă foarte mult de cele ale oamenilor. O „pietricică”, un adaos la acest capitol este şi istorisirea de faţă, împărtăşită nouă de un levit smerit al Evangheliei şi prieten apropiat al Domnului nostru şi al Maicii Sale, al Sfântului Ioan Botezătorul, al Sfântului Haralambie, al Sfântului Cosma Etolianul şi al Sfântului Anastasie Gordios. Un levit ascet, care trăieşte în munţii binecuvântaţi de prin părţile noastre. O adevărată floare înmiresmată, ce se descoperă tot mai mult sufletelor apăsate de viaţă, care, ca nişte albine, îşi iau zborul către el, spre a gusta din dulceaţa polenului de mult preţ răspândit darnic de fiinţa şi cuvântul său.

Istorisirea se apleacă asupra vieţii unui nebun pentru Hristos, trăitor în zilele noastre într-unul dintre cartierele neprietenoase, periferice şi înstrăinate ale Athenei; acolo unde uşile oamenilor erau ferecate aproapelui şi viaţa cotidiană se scurgea monoton, în spiritul cunoscutei expresii „mă doare-n cot de celălalt”, al slavei deşarte şi nepăsării faţă de semeni, dovadă a supremaţiei patimilor egocentrice de astăzi.

In acest cartier, neîndoielnic asemănător tuturor celorlalte, chiar şi cu al oricăruia dintre noi, fie că trăim în oraş, fie la ţară, a fost de ajuns nebunia unui om, următor lui Hristos, ca să se săvârşească dulcea „răzvrătire”. Şi e dulce pentru că este ceva deosebit, unic şi neîndoios original. Revolta care rupe legăturile demonice ale sufletelor de astăzi înrobite şi alipite - potrivit mărturiei obşteşti - lucrurilor trecătoare şi neînsemnate, potrivindu-le pe „frecvenţa” cerului şi a „pulsaţiilor” mântuitoare şi dătătoare de viaţă, doxologice ale dumnezeirii treimice, înveşmântându-le în mărinimia ortodoxă şi dragostea dezinteresată, cu sinceritate şi nevinovăţie, cu răbdare şi îngăduinţă, cu jertfire de sine, smerenie şi pocăinţă. Căci numai în astfel de veşminte sufletul se poate înfăţişa la masa necurmată, de zi cu zi, a bunătăţilor cereşti, dăruită cu îndestulare de către Domnul.

Povestea lui Iannis,nu se încheie în următoarele pagini; dimpotrivă, de-abia acum începe, cu îndemnul de a porni alături de el în cea mai frumoasă călătorie a vieţii noastre.

Primii ani

Iannis cel nebun locuia într-o garsonieră modestă, moştenită de la mama sa, într-un bloc cu douăzeci de apartamente. Işi începea lucrul dis-de-dimineaţă la brutăria din apropiere, unde obişnuia în fiecare zi să umple două sacoşe cu pâine şi covrigi, pe care le împărţea bătrânilor, bătrânelor şi studenţilor din cartier cu vorba:

- Iaca, m-am gândit şi eu să vă aduc puţină pâine caldă, un dar de la domnul Apostol brutarul, ca să-l pomeniţi în rugăciunile voastre.

Adevărul era că Iannis cel nebun cheltuia în fiecare lună o bună parte din salariu pentru pâinea săracilor din cartier. Iar lui chir-Apostol îi zicea că ajută nişte prieteni bolnavi, care, chipurile, îi plătesc pâinea pe care le-o ducea.

Dar de unde-i ştia el pe săracii din cartier? Ca un copil, avea obiceiul să sune fără sfială la toate uşile, nu numai în blocul său, ci şi în cele învecinate. Le spunea tuturor cine este şi îi întreba dacă au nevoie de ajutor:

- Cum vă simţiţi astăzi? Cu ce aş putea să vă fiu de folos? Nu cumva aveţi probleme? Copiii voştri sunt bine?

La început unii îl certau, alţii îi închideau uşa în faţă, refuzând să vorbească cu el, vădit deranjaţi de prezenţa sa neaşteptată. Alţii însă îl aşteptau pe Iannis cel nebun ca să audă de la el, după a lor mărturisire, o vorbă bună. în cele din urmă a ajuns să-i ştie pe toţi, să le cunoască capriciile, dar şi calităţile.

Seara târziu Iannis cel nebun se retrăgea de obicei în casa lui modestă şi se ruga. îi plăcea să citească Psaltirea cu voce tare, spre a alunga, cum a mărturisit cuiva care l-a întrebat, duhurile rele din cartier. Citea atât de tare, încât un chiriaş nou, care nu îl cunoştea bine, a chemat într-o zi poliţia, plângându-se că tulbură liniştea publică!

Zilnic Iannis tămâia toate apartamentele, de la ultimul etaj până la parter, chiar şi curţile. Iar când era cineva bolnav, îl vizita şi, după ce îl tămâia şi îl însemna cu semnul Sfintei Cruci, îi citea silabisind, cu puţina lui ştiinţă de carte, Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iacov. „Rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să vă vindecaţi”, le spunea. Ii îndemna să se mărturisească şi să se împărtăşească, spre a fi tămăduiţi de marele nostru Doctor, Iisus Hristos...

Şi nu de puţine ori, după ce se întorcea de la brutărie, lua mătura şi mătura blocul, ca să fie curat, cum spunea el.

Ii plăcea să intre, cu zâmbetul pe buze, în discuţiile celor care obişnuiau să se certe, prin cafenele, din pricina partidelor politice (în trecut aveau loc mari dispute în privinţa partidelor politice):

- Ah, de ce vă puneţi nădejdea în oameni de tinichea şi buni doar de gură? In loc să vă certaţi, rugaţi-vă să ne trimită Dumnezeu un David ca împărat. Acela afla rezolvare problemelor pentru că-i sângerau genunchii de atâtea rugăciuni şi cereri la Domnul. Deştepţii voştri însă ce fac? Cereri numai pentru comisioane, şi sunt corupţi până în măduva oaselor... Vă iau de proşti şi îşi bat joc de voi.

- Pleacă de aici, măi nebunule!, îl apostrofau aceia şi, ca să scape de el, îi găseau de treabă.
El însă totdeauna le replica:

- Nu vă încredeţi în cei puternici, ci nădejdea voastră să fie numai în Dumnezeu.

Intr-o zi Iannis cel nebun nu se duse la lucru. Chir-Apostol brutarul se nelinişti. Niciodată nu lipsise, aşa că trimise pe cineva acasă la el. înainte de a ajunge la casa lui, cel trimis îl văzu pe Iannis cum deschidea gurile de canalizare, curăţându-le cu lopata de pământ.

- Bre, ţi-ai pierdut cu totul minţile? Domnul Apostol te aşteaptă la brutărie şi tu cureţi gurile de canalizare? Crezi că te vor lua să munceşti pentru primărie?

- De dimineaţă caut două sutare, pe care le-am pierdut, însă nu-mi amintesc în care dintre cele cinci guri de canalizare au căzut, aşa că le curăţ pe toate. Şi, de vreme ce tot le-am deschis, m-am gândit să scot şi gunoaiele, zâmbi „nebunul”. Aşa că mergi şi spune-i domnului Apostol că o să lucrez mai mult mâine, în schimbul orelor pe care le-am pierdut azi. Sunt două sutare... nu-i de glumă, a continuat el.

Să-l fi văzut atunci pe brutar! Când auzi ce se întâmplă, mânios peste măsură, ameninţă că o să-l alunge. După cinci ore Iannis îşi termină treaba şi se întoarse mulţumit acasă.

- Ai găsit cele două sute?, îl întrebă ironic băcanul, care tocmai trecea pe acolo. Să treci pe la primar să ţi le dea pentru că i-ai curăţat gurile de canalizare, continuă acela râzând.

In după-amiaza aceleiaşi zile cerul se întunecă, scoţând la iveală nori negri ameninţători. Se porni o ploaie torenţială cu tunete şi fulgere. Drumurile se transformară în râuri măturând tot ce găseau în calea lor, până şi maşini. în toată zona aceea avură loc multe stricăciuni: case, magazine, depozite inundate; averi întregi pierdute.

Pompierii nu reuşeau să evacueze apa. In ziua următoare primarul a mers la faţa locului, ca să vadă el însuşi consecinţele pagubelor. Toţi locuitorii s-au arătat nemulţumiţi din pricina gurilor de canalizare înfundate. A ajuns şi în cartierul lui Iannis cel nebun. Acolo nu existau pagube. Băcanul, de îndată ce îl văzu, i se adresă:

- Domnule primar, să mergi să-i mulţumeşti lui Iannis, care ieri dimineaţă a curăţat canalele. Ne-a salvat nebunia lui, căci s-a apucat să caute prin canale două sutare, pe care le pierduse.

Până şi brutarul îi spuse primarului acelaşi lucru:

- Noroc cu nebunul, domnule primar, care a curăţat canalele, căci altfel ne-am fi înecat cu o asemenea ploaie. Nebunia lui ne-a scăpat de ce-i mai rău.

- Iată că şi nebunii sunt de folos, zâmbi primarul.

Iannis, nebunul pentru Hristos, obişnuia să poarte haine sărăcăcioase. La vederea lui, multora li se făcea milă de el şi îi dădeau bani.

- Ia, bre nebunule, ca să-ţi cumperi nişte pantaloni şi o cămaşă, îi ziceau.

El le mulţumea, punea banii în plicuri, mai adăuga ceva şi din salariul său, iar apoi se ducea pe ascuns şi îi strecura pe sub uşile celor în nevoi.

Când mergea la supermarket obişnuia să cumpere lucruri ciudate. Punea în coş, de pildă, până şi lucruri de trebuinţă femeilor, şi din pricina asta stârnea râsetele fetelor de la casă. Proprietarului supermarketului îi era milă de el şi dispusese să i se ia doar jumătate din suma totală pe care o avea de achitat.

Intr-o zi, cineva, împins de curiozitatea de a afla ce face Iannis cu atâtea cumpărături, îl urmări pe ascuns. Nebunul se duse într-un colţ îndepărtat al micii pieţe, ca să nu fie zărit de nimeni, şi se apucă să separe cumpărăturile. După aceea începu să sune pe la uşi, precum obişnuia, şi să lase înaintea lor pungile cu cumpărături. Produsele de trebuinţă femeilor le ducea unei studente sărace, Caterina, dintr-o familie numeroasă, care avea mare nevoie.

Toţi locuitorii din cartier, în ziua plecării sale la cer, în urmă cu opt ani, au avut de povestit câte ceva despre „isprăvile” lui.

Anastasie, administratorul blocului în care Iannis locuise, a vorbit despre dragostea sa faţă de biserică:

- Se ducea aproape în fiecare zi la biserică. Duminica ajungea înaintea preotului. Aprindea o lumânare, se închina la sfintele icoane şi se aşeza la locul din faţa intrării în biserică, făcând pe cerşetorul. Toţi banii pe care îi aduna, din destăinuirile preotului, îi punea pe ascuns în cutia pentru săraci şi bătrâni. Intr-o zi paraclisierul îl văzu cum umblă la cutia milei şi crezu că vrea să fure. A alergat deîndată la preot:

- Părinte, Iannis e cu mâna în cutia milei!

Preotul s-a apropiat cu grijă şi s-a uitat pe ascuns. îl văzu pe nebun scoţând bani din buzunare şi punându-i în cutie.

- Ce faci aici, bre nebunule?, strigă la el.

- Iaca, părinte, mi s-a găurit buzunarul şi, ca să nu cadă şi să-i pierd, îi arunc aici, ca să-i păzească Preasfânta şi să-i dea celor mai săraci decât mine!

Nicoleta, sorbind o gură de cafea, povesti:

- Intr-o seară, în urmă cu zece ani sau ‘mai mult, am văzut un tânăr ciudat preumblându-se prin cartier. L-am urmărit, luându-l drept hoţ. Apoi deodată l-am zărit pe Iannis cel nebun ieşind din locuinţa lui înverşunat şi îndreptându-se spre singura casă cu curte din cartier, unde pe atunci locuia cu chirie o familie alcătuită din patru persoane. Nebunul se opri pe treptele din faţa intrării în curte şi începu să cânte cu glas tare cântări închinate Maicii Domnului. Ii plăcea să cânte „Fecioară curată”. Trecuseră aproape două ceasuri şi nebunul nu se oprea din cântat. Când am ieşit ca să-i spun să înceteze, l-am zărit pe acel tânăr îndepărtându-se în grabă, iar pe Iannis ridicându-se şi intrând în casa respectivă. Din curiozitate, m-am dus să văd ce se întâmplă. Nu vă ascund că prin minte mi-au trecut tot felul de gânduri rele. Am sunat la uşă şi mi-a deschis o tânără. Iannis cel nebun stătea la masa din bucătărie şi mânca ceva. Lângă el se afla fiul ei de cinci ani.

Adresându-se copilaşului, Iannis începu să-i spună că una dintre cele zece porunci ale lui Dumnezeu este: „Să nu desfrânezi”.

- Ştii, dragă Gheorgâchi, desfrânarea nu este plăcută lui Dumnezeu; deschide uşa necuratului, care intră în casă şi treieră. Atunci se strică familiile, iar bolile, durerea şi ura intră pe ferestre şi alungă binecuvântarea lui Dumnezeu, dată la săvârşirea Tainei Căsătoriei. Femeia şi bărbatul, aşa ca tata şi mama, Gheorgâchi, prin căsătorie devin un trup; a face desfrânare e ca şi cum ţi-ai tăia mâna.

NOTA: Iannis este forma diminutivală (de alint) de la Ioannis, numele personajului central al istorisirii de faţă întâlnindu-se în ambele forme (n. trad.).

DIONYSIOS A. MAKRIS

Fragment din cartea "IANNIS CEL NEBUN PENTRU HRISTOS", Editura Sophia

Cumpara cartea "IANNIS CEL NEBUN PENTRU HRISTOS"

 

Pe aceeaşi temă

27 Octombrie 2021

Vizualizari: 1238

Voteaza:

Iannis cel nebun pentru Hristos 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE