„Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să fă apropiaţi!”, cheamă diaconul când iese cu Sfintele Daruri din spaţiul altarului. La origine, aceasta era o chemare care ii îndemna pe laicii din nava bisericii la împărtăşanie. Dar ea n-a fost înţeleasă aşa întotdeauna. Foarte adeseori, dumnezeiasca Liturghie se continuă după această chemare fără să existe vreo împărtăşanie. In Grecia se poate întâmpla ca dumnezeiasca Euharistie să continue fără împărtăşirea poporului, în timp ce unii credincioşi primesc totuşi împărtăşania în faţa uneia din uşile laterale ale altarului. Chemarea la împărtăşire e reinterpretată în cadrul unei explicaţii care explică dumnezeiasca Liturghie ca reprezentare simbolică a istoriei mântuirii. Aşa, de exemplu, intr-o predică de explicare a Liturghiei, preotul Vasili Nordov tâlcuieşte chemarea „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi” ca pe o chemare la întâlnirea plină de veneraţie cu Cel înviat, fără să pomenească nici măcar cu un cuvânt împărtăşania. O altă predică a sa de după explicarea propriu-zis a Liturghiei vorbeşte însă intr-un mod de-a dreptul impresionant de împărtăşirea cu Sfintele Taine ale lui Hristos . Evlavia faţă de împărtăşanie a lui Vasilij Norodov ce transpare aici e însă separată de săvârşirea propriu-zisă a dumnezeieştii Liturghii, şi în acest sens arată că a devenit „neliturgică” şi pur individualistă.

Faptul nu este o întâmplare. In comentariul său la Liturghie, viitorul episcopul al Kostromei Visarion (Naceaev) încuraja o participare la Liturghie fără primirea împărtăşaniei. Manualul de liturgică al preotului S.V. Bulgakov - un alt exemplu pentru separarea dintre Liturghie şi împărtăşanie - tratează împărtăşania după Botez, Mirungere şi Pocăinţă ca a patra Taină . S.V. Bulgakov dezbătuse deja dumnezeiasca Liturghie mai înainte şi într-un cu totul alt context. Sfiala tradiţională în Biserica Ortodoxă faţă de cele sfinte, de altfel justificată, dar accentuată unilateral timp de secole până în ziua de azi, şi frica faţă de o împărtăşire cu nevrednicie au întărit tendinţele spre o separare a Liturghiei de împărtăşanie.

Redescoperirea legăturii lor lăuntrice e mai puţin legată de intuiţiile mai profunde ale explicaţiei istorice a Liturghiei, cât mai cu seamă de o mişcare de înnoire duhovnicească a Bisericii Ortodoxe. Nu fără adversităţi, Sfântul Nicodim Aghioritul a chemat, la începutul secolului XIX, la primirea mai deasă a împărtăşaniei . In Rusia acest lucru l-a făcut mai cu seamă harismaticul preot Ioan Serghiev din Kronştadt determinând o schimbare profundă a practicii împărtăşaniei în interiorul Bisericii Ortodoxe Ruse.

Sprijinindu-se pe 1 Co 11, 27 sq., el a avertizat însă şi faţă de o primire cu nevrednicie a împărtăşaniei. In nici un caz n-a pus în discuţie regula obişnuită de pregătire pentru împărtăşanie în Biserica Ortodoxă. Dar el arată că cea mai importantă condiţie pentru primirea împărtăşaniei nu este împlinirea regulilor de post şi rugăciune, ci pe lângă „deschiderea inimii pentru Dumnezeu”, „îmbunătăţirea lăuntrică” şi „credinţa sinceră”, că „sub forma pâinii şi vinului” primim „Preacuratul Trup şi Preacuratul Sânge al Mântuitorului”, că „Mântuitorul însuşi este primit cu gura” în inimă, că aceia care se împărtăşesc cu credinţă devin „un trup şi un sânge cu El” şi „un Duh”, precum şi credinţa tare în iertarea păcatelor în Euharistie, adică credinţa în faptul că „El asemenea unui foc dumnezeiesc arde şi curăţă prin Sângele Său... toate păcatele”.

„De aceea - spunea el într-o predică - pentru a primi dumnezeieştile Taine, fiecare din voi cu conştiinţa nevredniciei sale să se predea cu totul milostivirii Domnului, fiindcă El însuşi prin harul Său să ne face vrednici de primirea Sfintelor Sale Taine; fiecare să fie încrezător, nimeni să nu şovăie, să nu descurajeze, să nu renunţe, închipuindu-şi în sine că e vrednic de osândă şi nu este în stare; din Potir se dă tuturor harul Stăpânului şi mare iertare şi curăţire de păcate. Numai să creadă şi să spere” .

Desigur, şi comentariile liturgice influenţate de şcoala istorică se refereau la faptul că în Biserica veche credincioşii se împărtăşeau frecvent, în principiu la fiecare săvârşire a Liturghiei . Dar referirea la iertarea păcatelor dată în Euharistie, care îi face pe păcătoşii credincioşi vrednici pentru primirea Euharistiei, lipseşte de regulă din comentarii, precum şi din dogmatici.

Chiar dacă mii de credincioşi intenţionează să se împărtăşească, Biserica Ortodoxă, sprijinindu-se pe 1 Co 10, 17 foloseşte pentru împărtăşirea lor numai o pâine şi un potir! Abia înainte de distribuirea Euharistiei Sfânta Pâine e împărţită în numărul părticelelor necesare. In anumite condiţii, dintr-un potir pot fi umplute mai multe potire. Dimpotrivă, o povăţuire din Sluzebnik-ul rusesc, interzice expres preotului să folosească pentru împărtăşire părticele aşezate la proscomidie în jurul Agneţului întru pomenirea celor vii şi a celor adormiţi. Nu există poate afirmaţie mai impresionantă a faptului că unitatea Bisericii locale care celebrează Euharistia e constituită şi actualizată tocmai prin unitatea într-o singură pâine şi un singur potir. De aceea, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare cere: „Iar pe noi toţi, care ne împărtăşim dintr-o pâine şi dintr-un potir, să ne uneşti întreolaltă în comuniunea unuia şi aceluiaşi Duh Sfânt”.

Abia ecleziologia euharistică a accentuat iarăşi mai puternic caracterul eclezial al împărtăşaniei evident în această rugăciune. Despre acesta a fost deja vorba intr-un alt context. Totuşi, chiar şi în expuneri care nu lasă să se bănuiască o influenţă prea durabilă din partea ecleziologiei euharistice pot fi găsite expresii care trimit la raportarea eclezială a Euharistiei, ca bunăoară atunci când într-o relatare despre restaurarea Sihăstriei Optina se spune: „Se părea că întreaga casă a lui Dumnezeu, plină până la refuz de pelerini care păşeau spre Sfântul Potir, se contopea într-o unitate cu Cuviosul Amvrozi cel bine-plăcut lui Dumnezeu şi recent preamărit”. Mai degrabă decât spre o influenţă a gândirii teologice a părintelui Nikolai Afanasiev, o atare afirmaţie trimite la faptul că, în ciuda tuturor aluviunilor individualiste, înţelegerea eclezială a Euharistiei, şi îndeosebi a împărtăşaniei, ţine de stadiul primar al experienţei euharistice în Biserica Ortodoxă.

Karl Christian Felmy

Dogamtica experientei ecleziale, Editura Deisis

Cumpara cartea "Dogamtica experientei ecleziale"
 

• Impartasirea continua cu Sfintele Taine - Recenzie
  Publicat in : Religie
• Sfintele Taine si Ierurgiile Bisericesti
  Publicat in : Dogma
• Sfintele Taine in viata Bisericii
  Publicat in : Dogma
• Sfintele Taine si simbolurile neoprotestante
  Publicat in : Dogma
• Sfintele Taine din Biserica si din afara ei
  Publicat in : Dogma

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: