Ţine-te bine, dragul meu! Nu lăsa asta să te învingă. Nu contează că am pierdut, de vreme ce vom câştiga iarăşi, pentru că asta ne-a unit mereu: când cădeam, faptul că priveam în sus, iar când ne ridicam, faptul că nu uitam prin ce-am trecut pentru a reuşi. Nu-ţi mai fie teamă! Lupta este a ta şi deja ai câştigat.
In strădania noastră este greu şi necesită timp pentru a înţelege că nu trebuie să evaluăm tensiunea care apare pe baza hărţii noastre. Adică nu-i uşor să înţelegem că trebuie să „discutăm" cu sinele nostru şi să examinăm nucleul nostru. De altfel este mult mai uşor să reacţionăm într-un mod care ne-a devenit familiar.
Cu toate acestea, privirea trebuie să ni se concentreze pe adevărata cerere, pe adevăratele noastre nevoi, cele care apar după ce părăsim egoul nostru, care strigă că trebuie să atacăm. Atunci vom reuşi să depăşim tiparul nostru. Astfel vom fi ascultaţi mai uşor, fiindcă nu vom pătrunde în cadrul pe care l-a construit cel din faţa noastră pentru noi.
Nu i se va da pricină pentru a ne zdrobi şi totodată nici butonul pentru a activa diversele lui nuclee.
Ceilalţi nu ştiu nimic mai bine decât tine, dragul meu. Cei care nu sunt pe drumul tău nu ştiu nimic mai bine decât tine şi nu eşti dator cu nimic nimănui Doar ţie îţi datorezi felicitări şi o îtnbrăţişare pentru cele ce ai făcut.
Nimeni nu-ţi poate arăta drumul pe care trebuie să-l urmeze sufletîd tău, chiar dacă ceilalţi susţin că o fac spre binele tău şi că ştiu mai bine decât tine. Nimeni nu-ţi poate închide uşa pe care Dumnezeu a ales-o să fie deschisă pentru tine. Urmeazâ-ţi instinctul cu intenţii bune şi ascultâ-i pe cei dragi ţie, care sunt pe acelaşi drum, şi le vei realiza pe toate. Aici sunt toate. Şi să nu ai intenţii rele pentru nimeni.
Reuşind să funcţionăm în felul acesta, ne vom fixa clar limitele şi, lăsând în urmă egoul nostru, gândurile şi sentimentele noastre se vor plăsmui diferit, mai clare şi mai liniştite.
Atunci când îmi pun limite, nu sunt eu centrul.
Nu mă voi proteja pe mine de ceva, fiindcă în esenţă ceea ce se întâmplă nu este ceva personal, pur şi simplu nucleele mascate domină.
Atunci când îmi pun limite, le pun pentru că trebuie să mă aflu în sinele meu. Nu mă apăr. Nici nu atac.
Când îmi pun limite nu sunt protagonistul situaţiei. Sunt observatorul vieţii celuilalt. Şi nu spun asta critic, o spun în sensul deplinei înţelegeri.
Lasa-i săplece, dragul meu. De vreme ce nu te văd, lasa-i să plece. Nu ne face oameni buni tolerarea celor care ne ţin în umbrele lor sau ne mărginesc visele. Oameni buni
ne face suportarea adeiărului nostru, departe de oamenii care vor să ne doboare, întrucât ei n-au reuşit să-şi îmbrăţişeze încă sufletul lor. Nu contează. Măcar de-ar putea să facă ceva pentru ei înşişi. Cei ce au reuşit să se împace cu sinele lor au plecat departe de cei care voiau să-i distrugă. In cele din urmă şi-au aflat odihm, acolo unde au găsit şinele lor curat, şi în vreme ce plecau priveau în sus. Din iubire, nu din trufie.
Să nu ne simţim nici inconfortabil, nici urât.
Dacă putem să reacţionăm cu calm şi să facem un pas în spate, dând spaţiu şi timp sinelui nostru să se gândească cum va reacţiona, vom reuşi să realizăm toate cele despre care vorbim.
Nu te gândi că laşi şinele tău în urmă. Nu ne retragem acţionând aşa, dar nici nu-i dăm celui din faţa noastră spaţiu să ne mai încalce limitele. In realitate punem limite pentru ca acela să nu ne mai zdrobească harta noastră şi să nu fim distruşi.
Inţeleg istoria vieţii celuilalt, pe care o văd, dar care nu se referă la mine, nu sunt eu în centru, nu am eu în mână toiagul pentru a o justifica, a o judeca sau a o evalua. Eu cunosc harta mea şi ceea ce am eu nevoie.
A-mi pune limite nu înseamnă a mă apăra, a mă proteja de ceva. Aceasta nu conţine furie, strigăte sau cuvinte de prisos.
Limita este înţelegerea istoriei vieţii celuilalt, înţeleg, dar nu are de-a face cu harta mea. Inţeleg, dar nu sunt eu în centru.
Nu mai am aşteptări, am însă condiţii De aceea, înţelege strădania mea, respectă timpul meu, vorbeşte mereu cu politeţe şi, mai ales, rămâi consecvent.
A pune limite înseamnă a-l înţelege pe deplin pe celălalt.
A pune limite înseamnă „te iubesc".
S-a răstălmăcit mult despre ce înseamnă a pune limite. Cei mai mulţi cred că înseamnă „mă apăr pe mine". Limitele liniştite nu conţin nici protejare, nici apărare, nici atac.
Limita înseamnă „te înţeleg".
Cu adevărat.
Suporţi să înţelegi ca observator povestea vieţii celuilalt fără să laşi egoul să se amestece, şi în felul acesta să pui cele mai frumoase şi liniştite limite?
Dacă limitele nu sunt de la sine înţelese pentru toţi, dacă ceilalţi nu pot acţiona cum ar trebui, atunci suntem datori să le facem noi clare pentru ceilalţi. Limitele nu se pun pentru a-l mărgini pe celălalt, ci pentru a arăta cât îl iubeşti şi cât îţi pasă de el. De altfel singurul lucru de care suntem responsabili sunt cele care au legătură cu noi.
Să înveţi să spui „până aici”, dragul meu. Cu mândrie, chiar dacă-ţi tremură picioarele. „Până aici” cu orice îţi face sufletul sase micşoreze, cu oamenii care vor sa-ţi răpească ceea ce ai clădit atât de frumos, cu atâta efort. Bunătatea nu înseamnă nici sa-i slujim pe oamenii care ne ţin în umbră, nici să ne plecăm capul intenţiilor rele. Bunătatea este nobleţea profundă care învaţă săpună limite liniştite celorlalţi. Bunătatea este cea mai aleasă însuşire a noastră, dar nu exploatarea ei de către cineva. Asta este. Să ştii cine eşti, dar să n-o trâmbiţezi.
Să oferi din inimă, dar acest lucru să nu fie considerat obligatoriu. Şi tot ceea ce ai construit mai frumos s-o împărtăşeşti doar acolo unde eşti privit în ochi cu curăţie, fără invidie şifără josnicie. Nu toate ni se potrivesc, dragul meu. Şi e mai bine aşa. Cum altfel vom găsi oameni dragi cu care să ne împărţim viaţa? Dacă n-am învăţat să spunem la un moment dat „până aici”?
Chiar dacă limitele nu sunt percepute imediat, nu este neapărat responsabilitatea noastră. Noi putem să le punem din nou. Iarăşi şi iarăşi. Asta nu se face doar o dată.
Să nu-ţi fie teamă să pleci de acolo de unde nu eşti văzut, dar trebuie săpleci liniştit, fără tensiuni şi egoism.
Niciunul din noi nu le-am făcut pe toate corect. Să-ţi aminteşti de asta ca să pleci liniştit, fără trufie, în ceasul în care trebuie. Să pleci de acolo de unde ceilalţi încearcă sa-ţi micşoreze limitele pentru a supravieţui, de acolo de unde ei nu se suportă şi vor ca nici tu să nu suporţi sinele tău. Să pleci, dar mereu sa-l înţelegi pe celălalt. Să pleci, dar liniştit, şi în cele din urmă să alegi oameni care-ţi deschid drumuri ca să reuşeşti. Oameni care te iartă şi pe tine, şi pe ei, iarăşi şi iarăşi, ori de câte ori e nevoie.
Sa-i alegi pe cei care-ţi spun sunt mândru de tine, merg mai departe, fă ceea ce doreşti, vei reuşi”. Oameni care sunt mândri de tine şi de calea pe care merg. De aceea noi, oamenii, ne apropiem unul de altul, ca să înaintăm împreună, nu ca să ne oprim unulpe altul.
In nimic din cele de mai sus să nu ne călăuzească tensiunea, ci doar calmul să ne însoţească. Şi asta pentru că, dând această luptă, noi nu avem motiv să ne descurajăm, întrucât comportamentul celorlalţi nu ne interesează. Singurul lucru care ne interesează este să cunoaştem şi să căutăm exact ceea ce avem nevoie.
Stai şi te necăjeşti pentru că ţi se spune că eşti dificil, întrucât pui limite, întrucât ai grijă de tine însuţi, întrucât nu te consumi în zadar. Acestea, frate, sunt toate complimente. Continuă să fii dificil!
Astfel, cunoscând comportamentul şi nevoile noastre, îi va fi mult mai uşor trupului nostru să se liniştească şi să reacţioneze calm. Atunci va fi mai uşor să ne facem înţeleşi.
Regradează-ţi limitele, creşte-ţi rezistenţa, încât cei care te-au rănit să nu poată trece de primul nivel de la suprafaţa fiinţei tale. Nimic nu poate intra în relaţie cu noi dacă credem că nu merităm asta. Să-ţi cunoşti valoarea fără să te simţi important, acesta va fi succesul tău. Doar acesta. Ai grijă!
Insă ceea ce trebuie să cercetăm, dacă limitele noastre nu devin în repetate rânduri înţelese, este cât trebuie să ne străduim, până unde să ajungem. Trebuie să luăm deciziile noastre.
In cele din urmă oamenii care au pierdut şi n-au renunţat, oamenii care au făcut din rănile lor binecuvântări, fără să tremure de privirile şi vorbele lumii, sunt cei care au privit în ochifricile lor şi au vorbit cu ele. Cei care au descoperit cine sunt, cine nu sunt şi cine vor fi în final. Ştii, nu s-au speriat, întrucât au ales, în final, să înainteze cu toată istoria în spatele lor şi nu în spatele celorlalţi, şi n-au strigat când şi-au văzut greşelile, pentru ca ceilalţi să le spună„nu-i nimic”. Au stat acolo, în întunericul lor, au crezut în însuşi sufletul lor şi au devenit oameni care au ştiut că sunt profunzi, care au ştiut mereu asta, însoţiţi de toate problemele lor încurcate, însoţiţi de tot întunericul lor. Nu-ţi fie teamă, simt ale tale. In lumină.
Când ne eliberăm de însuşi sinele nostru, aruncând în aer nucleele noastre, ajungem să vedem cât de reali suntem în prezentul nostru. Atunci înţelegem exact cum funcţionăm, cum gândim, şi astfel ne aflăm în punctul de a simţi siguranţă „aici şi acum". Şi acolo se ascunde măreţia puterii pe care am avut-o să luptăm, să depăşim greutăţile noastre şi să ne întoarcem înapoi pentru a merge înainte. Să avem puterea de a-l întâlni pe copilul din noi şi de a-l îmbrăţişa şi de a-i spune că totul e bine. Nu pentru
că trebuie, ci pentru că este.
Limitele se pun atunci când din centru al lumii devenim observatori ai istoriei celuilalt. Şi dacă n-o judecăm, ci o înţelegem şi o percepem, în afara hărţilor noastre, noi vom alege dacă ne vom muta, dacă vom pleca, dacă vom rămâne sau dacă ne vom schimba.
In linişte.
Fără drame şi strigăte. Fără ego.
Din centru devenim observatori.
Din protagonişti trecem pe planul secund.
Din „mă interesează" mergem la „ce este mai bine pentru mine?".
Din „să nu te porţi cu mine aşa!" mergem la „dacă te comporţi aşa, eu ce aleg?".
Să înveţi săpleci, dragul meu, cu ochii larg deschişi şi sufletul liniştit. Să înveţi să pleci din cele care împuţinează, din cele care nedreptăţesc, din cele care îţi amintesc de o
versiune anterioară a ta. Iţi aminteşti cât ai luptat pentru a evita acea versiune? Să pleci în linişte şi cu curaj, întrucât cel curajos nu strigă şi cel liniştit nu este rănit.
Dacă răspunzi invidiei cu pizmă, veiprimi înapoi eşecul, şi dacă priveşti răutatea cu răzbunare, vei simţi nefericirea. De aceea tu să pleci simplu. Să-i priveşti în ochi la plecare, poate că în cele din urmă vei vedea sinele tău şi te vei linişti. Ai grijă!
Giannis Athanasopoulos
Fragment din cartea "Ai grija!", Editura Egumenita
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.