Cu multă bucurie şi cu dragă inimă aş dori să vă relatez experienţa prin care am trecut şi felul în care Sfântul Luca, episcopul de Simferopol (Crimeea), mi-a cercetat viaţa. In miezul zilei de 8 februarie 2015 (Duminica fiului risipitor), în timp ce mâneam, m-am înecat şi am simţit o durere în stern şi în partea din spate a corpului, durere care-mi îngreuna respiraţia.
La îndemnurile insistente ale soţiei, m-am dus la Spitalul General „Gh. Ghennimatâs", care primea în acea zi cazurile de urgenţă. La vederea mea medicii n-au socotit că e ceva serios (mi-au spus că e din pricina stresului, a fricii), de aceea m-au lăsat într-un colţ de la trei şi jumătate după-amiază până la nouă şi jumătate seara, când s-au convins de gravitatea stării mele. Respiram greu, gâtul mi se umflase deja şi oxigenul nu mai putea ajunge în plămâni.
A fost chemat urgent anestezistul, am fost intubat, şi medicul, care până la momentul acela se amuza, a chemat-o pe soţia mea şi i-a spus pe un ton alarmat:
- ...n-o să vă luaţi soţul de aici viu, doamna mea...
Ulterior, au socotit necesar să fiu mutat la spitalul „Sotiria" din pricina problemei de respiraţie ce apăruse.
Nu vreau să vorbesc despre greşelile medicale tragice, din pricina timpului limitat, dar şi întrucât acestea nu prezintă interes pentru cititori.
Din acel moment nu-mi mai amintesc nimic decât nenumăratele vise şi coşmaruri. (Mi-am văzut în vis până şi slujba de înmormântare - eu mă aflam undeva sus şi mi-era milă de soţia şi copiii mei, pe care aveam să-i las în urmă, mai ales de fiica mea cea mai mică, care a avut foarte mult de suferit şi de la naştere întâmpina probleme serioase de vedere).
După ce am fost dus la spitalul „Sotiria", fără a şti care era diagnosticul, au început să-mi facă diferite intervenţii: una asupra stomacului, apoi, o toracotomie (în partea stângă) şi laparoscopie investigative. Cu toate acestea, fiindcă nu reuşeau să înţeleagă care anume era problema, au început să suspecteze şi să-i spună soţiei mele că poate e cancer, o perforare a esofagului şi multe altele, pe care nu mi le mai amintesc.
După o operaţie de mai multe ore, chirurgul toracic a ieşit şi i-a spus soţiei mele că nu mai există nici o problemă. Ulterior m-a preluat un alt chirurg, care a constatat perforarea stomacului!!! Odată ce a avut loc această intervenţie şi, teoretic, toate fuseseră rezolvate, cu toţii aşteptau să mă însănătoşesc. Insă eu continuam să mă aflu într-o stare comatoasă, intubat şi toate se îndreptau spre sfârşitul meu.
Medicii nu înţelegeau ce se întâmplă, de vreme ce toate arătau că funcţionează perfect în organismul meu. După şase zile am fost mutat la o unitate de terapie intensivă specială. In total, am rămas intubat douăzeci şi trei de zile. Din prima clipă s-au grăbit să-mi fie alături mulţi preoţi, atât de la biserica Sfânta Sofia (Neos Psyhikos), unde eram protopsalt, cât şi de la Arhiepiscopia Athenei, unde lucram, binecuvântâdu-mă cu o părticică din moaştele Sfântului Luca Medicul, citindu-i paraclisul şi chemându-l în ajutorul meu. De asemenea, în toată această perioadă, părinţii alături de care lucram la Arhiepiscopia Athenei au aşezat pe biroul meu un epitrahil cu o părticică din moaştele sfântului.
Zilnic, chiar de mai multe ori pe zi, eram examinat de medici şi de tot felul de personal medical, devenind obiectul pe care studenţii îşi făceau practica, în timp ce medicii, de fiecare dată când treceau prin sala de aşteptare, le spuneau rudelor mele că nu există viitor pentru mine. Imi dau seama prin ce durere sufletească au fost nevoiţi să treacă!!! Mi s-au făcut toate testele pe care şi le-ar putea imagina cineva. Nici ei nu-şi puteau da seama ce anume stătea în calea însănătoşirii mele. Trecuseră aproape două săptămâni şi, fiindcă eu încă nu reuşeam să-mi revin, medicii mi-au făcut o traheotomie, ceea ce îmi punea foarte serios în pericol (teoretic) corzile vocale, câtă vreme vocea este esenţială şi necesară pentru îndeletnicirea mea de psalt. După ce-au făcut-o şi pe asta, medicii au constatat un subit pneumomediastinum. Pentru cei ce cunoşteau terminologia medicală, moartea mea era deja inevitabilă!!!
Insă, după cum spune dictonul, „altele sunt voile oamenilor, altele sunt cele de Dumnezeu poruncite". Slăvit să-I fie numele!
După o lună de spitalizare (8 februarie-6 martie) la secţia de terapie intensivă a Spitalului „Sotiria", a fost programată, în grabă, o ultimă intervenţie, fără nici o explicaţie, câtă vreme totul părea pierdut. Pur şi simplu pentru a se arăta că s-a făcut o ultimă încercare. După cum s-a spus de către medici, „îl vom deschide şi vom vedea ce e de făcut la faţa locului. Nu ştim ce vom găsi, nici ce vom face, nici timpul de care vom avea nevoie". Nu-mi pierdusem simţirea, mintea funcţiona normal, dar corpul meu nu mai reacţiona.
Intre timp, soţia mea le-a oferit drept cadou medicilor o sumă de bani - în speranţa că-mi vor purta mai bine de grijă - şi o carte despre Sfântul Luca Medicul. Nu ştim dacă asta a avut vreo „greutate" în ochii lui Dumnezeu şi ai sfântului Său. In perioada în care am stat la terapie intensivă, copiii mei mă miruiau zilnic cu diferite feluri de untdelemn sfinţit şi agheasmă, rugându-se fierbinte pentru mine. Sunt dator să mărturisesc că foarte multă lume s-a rugat pentru mine, spre a mă face bine. La un moment dat, soţia, îndemnată de soacra mea, s-a adresat unui preot spre a veni să mă împărtăşească. Mulţi preoţi şi colegi veneau să mă vadă şi să-mi sprijine familia, dar n-au dat dovadă de un asemenea curaj, spre a nu o întrista şi mai tare.
Aşadar, în ajunul intervenţiei, a venit preotul, a făcut asupra mea semnul crucii cu părticica din moaştele Sfântului Luca, aflată spre păstrare în paraclisul spitalului „Evanghelismos", şi m-am împărtăşit cu preacuratele Taine. In aceeaşi seară mi s-a arătat Sfântul Luca, vădit grăbit, cu pletele în vânt, pe un cal, în mijlocul nopţii şi al unei ploi torenţiale. L-am recunoscut numaidecât. M-a privit şi mi-a spus: - Nu te nelinişti, copilul meu, vin la tine. Nu-ţi fie teamă, mâine voi fi la intervenţia chirurgicală, îţi voi fi alături. Toate vor merge bine... Şi atunci i-am răspuns:
- Sfinte al meu, nu merit o asemenea cinste, nu sunt vrednic de mântuire eu, cel atât de păcătos şi necurat, aleargă să ajuţi pe altcineva.
El doar s-a uitat la mine cu o privire ce trecea dincolo de mine. Aceasta m-a zguduit, întrebându-mă în mintea mea dacă toate erau aievea sau rod al închipuirii. Insă starea - şi a vremii, şi cea din salon - pe care o urmărisem câtă vreme discutasem cu sfântul era reală.
In dimineaţa următoare toate erau gata pentru operaţie. Cu toţii eram stăpâniţi de o speranţă ascunsă, dar totodată şi de teama eşecului.
Medicii au intrat în sala de operaţie, începând intervenţia. Afară, toate rudele şi prietenii aşteptau anunţarea minunii sau a sfârşitului. Am fost supus toracotomiei şi drenajului toracic în partea dreaptă. După jumătate de oră medicul ieşi bucuros, spunându-i soţiei mele că localizaseră un rest de mâncare în stare de putrefacţie care, fiindcă rămăsese atâta vreme înăuntrul meu, provocase o „strângere sistematică de puroi" în partea din spate, paraesofagiană, a mediastinului. Zona a fost curăţată cum trebuie, încercând
să afle, prin diferite metode medicale, dacă există vreo ruptură de esofag (diagnosticul iniţial fusese „ruptură de esofag") şi a vreunui alt organ, cu care se credea că problemele s-ar afla în legătură. Mulţumiţi, medicii s-au întors la treburile lor, iar eu am ieşit în cele din urmă din secţia de terapie intensivă după treizeci şi opt de zile, fiind internat la clinica de chirurgie toracică a spitalului. In fiecare dimineaţă, la vizita medicală, grupul de medici îmi spunea:
- E o minune că trăieşti!!! Ai fost cu adevărat foarte norocos fiindcă rata mortalităţii provocată de complicaţia aceasta este de 99%. Se pare că Dumnezeu te iubeşte mult...
Imbunătăţirea stării mele era vizibilă. Pe zi ce trecea mă simţeam mai bine. Astfel că, după o perioadă postoperatorie de douăsprezece zile, am ieşit din spital sănătos, cu ceva probleme motorii, ca urmare a perioadei îndelungate petrecute la secţia de terapie intensivă. După alte şase zile de concediu medical, m-am întors, cu ajutorul lui Dumnezeu, la îndeletnicirile mele.
Acum sunt întremat şi dau slavă Doctorului sufletelor şi trupurilor noastre, Domnului nostru, Care mi l-a trimis pe sfântul Său să-mi redea mult-dorita sănătate!!! Nici acum nu-mi dau seama ce s-a întâmplat, punându-mi-se viaţa în primejdie. Nici un medic, până în clipa de faţă, n-a reuşit să-mi spună cu siguranţă de ce anume am suferit. Rapoartele au fost nenumărate, însă nici unul documentat. Un singur lucru ştiu: că fără intervenţia Sfântului Luca nu s-ar fi izbutit nimic. De lucrul acesta m-a încredinţat însuşi sfântul, prin făgăduinţa că totul va merge bine şi că-mi va fi alături.
N. N., Athena, septembrie, 2016
MITROPOLITUL NECTARIE AL ARGOLIDEI
Fragment din cartea "SFÂNTUL LUCA - TĂMĂDUITORUL BOLILOR DE NETĂMĂDUIT", Editura Sophia
Cumpara cartea "SFÂNTUL LUCA - TĂMĂDUITORUL BOLILOR DE NETĂMĂDUIT"
-
Sfantul Luca al Crimeii
Publicat in : Sfantul Luca al Crimeii: viata, canonul, acatistul
-
Rugaciune catre Sfantul Luca al Crimeii
Publicat in : Sfantul Luca al Crimeii: viata, canonul, acatistul
-
Sfantul Luca al Crimeii: viata, canonul, acatistul - Cuprins
Publicat in : Sfantul Luca al Crimeii: viata, canonul, acatistul
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.