Zile de linişte temporară

Din acest an episcopul Luca duce o viaţă simplă. Duminicile şi în zilele de sărbătoare slujeşte în biserica Sfântului Serghie, iar medicina o aplică acasă. In fiecare zi primea foarte mulţi pacienţi. Pentru a fi ajutaţi toţi, în unele zile se făceau înscrieri pe lista de aşteptare. In zilele acestea lumea se aduna de la miezul nopţii sub ferestrele casei! Inscrierea începea la cinci de dimineaţă şi în două ore se înscriau pentru luna următoare 400 de persoane! Ii primea pe toţi pacienţii gratis, fără să facă vreo deosebire, şi cu multă dragoste. E de remarcat că protopopul Mihail, care l-a întristat şi l-a tulburat atât de mult, a fost arestat şi exilat. Când exilul său s-a sfârşit şi s-a întors îndurerat, chinuit, bolnav, s-a refugiat la episcopul consolator pentru a-l consulta şi ajuta. Acela l-a primit cu dragoste adevărată, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic, şi l-a ajutat mult.

In jurul lui s-au strâns mulţi tineri, care luau de la el lecţii de credinţă, dar şi de medicină. Pe mulţi îi ajuta şi economic, pentru a studia. Şi toţi aceştia au devenit conlucrători ai filantropiei lui. îi trimitea să caute oameni care erau fără venituri şi bolnavi. Il înştiinţau şi alerga să-i ajute. Nu refuza să-i ajute chiar şi pe cei care se împotriveau Bisericii. Ii consulta cu multă dragoste şi când îşi dădea seama că au probleme economice le dădea bani, cu toată greutatea economică în care se afla.
Xenia Pakratieva avea atunci 16 ani, şi s-a îmbolnăvit. La spital i-au pus diagnosticul de tuberculoză la plămâni. Nu mai ştia ce să facă. Cunoştinţele ei au sfătuit-o să se adreseze episcopului Luca. Insă şovăia. Mult timp a aşteptat şi nu s-a dus să se înscrie pe lista de consultaţii. Ii părea incredibil ca un savant atât de celebru să se ocupe de ca şi pe de altă parte familia sa nu avea nici o legătură cu Biserica, iar ea nu purta cruce. Aceste şovăieli le mărturisea când stătea de vorbă cu alţii, dar până la urmă s-a hotărât să-l viziteze. Când i-a venit rândul şi a intrat în birou, era foarte neliniştită şi înfricoşată. Credea că o va acuza de ateism şi o va da afară. A văzut însă alt om, serios şi bun la inimă. A consultat-o cu atenţie şi a liniştit-o.

„- Plămânii tăi sunt intr-adevăr foarte slabi, dar nu sunt atinşi de tuberculoză. Să ai grijă ce mănânci şi să bei lapte de iapă (koumis).”

Pentru a găsi cineva lapte de iapă trebuia să meargă în provincie, unde existau cai. Ii trebuia însă bani. Xenia auzise că episcopul nu numai că vindeca, dar îi ajuta şi economic pe bolnavii săraci. Odată, neavând bani, şi-a scos centura lui scumpă şi a dat-o bolnavului, iar altuia i-a dat o carpetă pe care a scos-o de pe perete în momentul acela. Când şi-a aminut acestea, Xenia, pentru a nu-1 pune intr-o situaţie dificilă, a apucat să spună că are bani pentru tratament şi călătorie. Astfel, episcopul a lăsat-o şi i-a urat călătorie plăcută.

Intr-o zi a văzut pe treptele spitalului doi fraţi, Sura Kozusco, în vârstă de 16 ani, şi fratele ei mai mic. Cu sensibilitatea de care dispunea a priceput că ceva se întâmplă cu aceşti doi copii. S-a apropiat dc ei şi i-a întrebat ce se întâmplă. Cei doi copii ascundeau o durere adâncă. Tatăl lor murise. Singurul sprijin era mama lor, dar şi ea se îmbolnăvise grav. Au adus-o la spital şi medicii au zis că şederea ci acolo va fi lungă. In felul acesta copiii rămâneau neprotejaţi. Arhiereul iubitor de oameni nu a rămas doar la vorbe de consolare şi binecuvântări, l a luat pe cei doi fraţi acasă şi a angajat o femeie ca să-i îngrijească atâta vreme cât mama lor va rămâne în spital, bata a devenit curând ajutorul lui în cabinetul medical. Inteligentă şi sârgumcioasă cum era, a învăţat multe lucruri alături de episcopul medic şi intr-un singur an, fără să studieze în vreo scoală, a devenit infirmieră. Serviciul ei în cabinetul episcopului a fost cea mai bună şcoală. Sura era una din tinerele pe care episcopul le-a trimis în oraş pentru a descoperi oameni fără venituri şi bolnavi.

Una dintre bolnave era şi Raina Prudova. Imediat după terminarea liceului a venit din ţara ei să studieze la Taşkent. Chiar de la început s-a îmbolnăvit de bronhopneumonie. Nu avea pe nimeni să o îngrijească. Organismul ci slăbise şi era în primejdie de moarte. Sura l-a vestit pe episcop, care a consultat-o şi i-a dat tratament. Insă era nevoie de îngrijire specială şi regim alimentar potrivit. A dat-o în seama unei familii evlavioase, care a îngrijit-o pe Raina cu dragoste creştină. Fata cea bolnavă şi-a recăpătat sănătatea. S-a împrietenit foarte bine cu Sura. A devenit şi ea unul din copiii dragi ai episcopului. Casa lui mică devenise şi casa lor. Sănătoasă de-acum, putea să-şi ofere serviciile oamenilor care aveau probleme. împreună cu prietena ei Sura, alerga la casele aflate în nevoi, sărăcie, boală, şi îl anunţa pe episcop.

Acesta le ajuta economic pe cele două fete, dar şi pe alţi tineri.

Când terminau treburile alergau la biroul episcopului. Deşi era obosit, le întreba cu interes despre viaţa, despre problemele lor, despre cărţile pe care le citiseră. Le povăţuia şi îndruma cu multă dragoste. Raina, mult mai târziu, îşi aducea aminte de cuvintele lui:

Lucrul cel mai important în viaţă este să faci mereu binele. Dacă nu poţi face un mare bine oamenilor, străduieşte-te să le faci măcar un bine mic.

Tot ea completează: „In orice discuţie pe care o purtam, la final accentua mereu valoarea omului ca icoană a lui Dumnezeu şi însemnătatea pe care o au bunele moravuri în viata omului”.

In Taskent trăiau mulţi uzbeci care il respectau mult pe episcopul doctor. Fuseseră de multe ori examinaţi şi vindecaţi de el. Sura ştia limba lor şi făcea pe traducătorul. Nu numai uzbecii, dar toţi locuitorii oraşului îl preţuiau profund pe episcopul I.uca. Veneau să-l vadă si să-l consulte nu numai în probleme medicale, ci şi în problemele lor familiale sau cotidiene.

După Sfânta Liturghie, pe episcop îl însoţea până acasă o mulţime de oameni.

Profesorul Kassirski îşi aminteşte aceste clipe frumoase:

„Locuiam lângă biserica Sfântului Serghie, unde slujea arhiepiscopul Luca, si vedeam adesea cu câtă evlavie îl înconjuraţi credincioşii pe episcopul lor. Deosebit de frumos era scara, când, după slujbă, arhiepiscopul, îmbrăcat în veşmintele lui, cu voalul alb, înalt, pe care strălucea crucea albă, se întorcea acasă lovind cu toiagul în asfalt. Credincioşii îl aşteptau cu nerăbdare şi umpleau de obicei ambele părţi ale drumului. Se atingeau de veşmintele lui si îi cădeau la picioare, iar el îi binecuvânta.

Binecuvânta lumea si deodată îl vede pe un coleg de-al lui, pe Osanin, care trecea cu familia sa. S-a oprit, i-a salutat pe toţi dând mâna cu ei (niciodată nu a impus cuiva binecuvântarea lui părintească), a zâmbit şi a zis: «Salutare, salutare! O întreagă familie de atei traversează drumul. Mă întreb cum de suportă pământul acest lucrul». A continuat să zâmbească şi să discute deschis cu ei. Cu zâmbetul lui deschidea inimile dimprejur.”

Ana Iliniţva Veniaminovici spunea: "Când zâmbea arhiepiscopul Luca era ca si când ar fi zâmbit toate în jurul lui. ca şi când ar fi teşit soarele'”

Multă emoţie a trăit pe 18 octombrie, ziua sărbătoririi lui. In Biserica Sfântului Serghie s-a tăcut Sfânta Liturghie de sărbătoare. Biserica s-a umplut pană la refuz. Mulţi nu au încăput şi au rămas afară. De la biserica pană acasă la el drumul era aşternut cu flori si casa ii era împodobită pe dinăuntru şi pe dinafară cu crizanteme.

Fragment din cartea "Sfantul Arhiepiscop Luca, chirurgul fara arginti", Editura Egumenita

Cumpara cartea "Sfantul Arhiepiscop Luca, chirurgul fara arginti"

 

• Minunile Sfantului Luca al Crimeii
  Publicat in : Religie
• Nu a fost nevoie de operatie
  Publicat in : Sfantul Luca al Crimeii - Minunile contemporane
• Sfantul Luca al Crimeii - Minunile contemporane: Cuprins
  Publicat in : Sfantul Luca al Crimeii - Minunile contemporane
• Ia-mi jumatate din dureri...
  Publicat in : Religie

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: