Dan Ciachir: „Multumiti-va cu daruri mici"
Dezamagirea este de multe ori o consecinta a lipsei de realism si de evaluare corecta. Dar de evaluare a imprejurarilor, a posibilitatilor, a raporturilor cu oamenii.
Dezamagirea atenteaza asupra echilibrului nostru pe care ni-l dorim din toata inima si a carui nostalgie o are tot mai puternic omul contemporan. Cat de important este echilibrul din punct de vedere sufletesc ne-o arata definitia pe care i-o da un mare duhovnic din zilele noastre, parintele Arsenie Papacioc: "Echilibrul este starea in care esti stapan pe tine insuti: a fi stapan pe tine insuti de pe o pozitie mantuitoare."
De nenumarate ori, nu numai imprejurarile, care pot fi „obiective"- si ce mult ne place sa dam vina pe ele! -, ne rascolesc si ne dezechilibreaza, ci o facem noi insine, pacatuind prin exces de entuziasm. Prin valoarea acelei premise, proprie crestinismului, numita realism, in care nu prea excelam noi, romanii. Pornim cu mare avant la lupta, insa ostenim repede. De aceea cred ca ar fi bine ca urmatoarele cuvinte, apartinand lui Baltazar Gracian, sa fie memorate indeosebi de oamenii tineri si sa constituie un subiect de meditatie. Iata cum suna indemnul : „Fa-ti o idee cuminte despre tine si-ale tale. Si mai ales cand incepi sa traiesti. Toti isi fac despre sine o idee inalta, si cu atat mai mult cei ce sunt mai putin; isi viseaza fiecare soarta si se inchipuie drept un miracol. Speranta se avanta nesabuit, iar apoi experienta nu implineste nimic; dezamagirea realitatii adevarate e cazna inchipuirii desarte. Indrepte cumintenia atari rataciri si, chiar daca poate dori ce-i mai bine, sa se astepte mereu la ce-i mai rau, ca sa ia cu seninatate sufleteasca tot ce-ar fi sa vina. E o dibacie sa tintesti ceva mai sus ca sa reglezi tirul, dar nu intr-atat cat sa fie ratacire. La intrarea in slujbe e obligatorie aceasta reforma a ideii despre tine, caci prezumtia fara experienta obisnuieste s-o ia razna. Nu-i leac mai universal pentru toate prostiile decat creierul. Cunoasca-si fiecare sfera activitatii si a starii sale si-si va putea ajusta ideea dupa realitate."
Realismul nu-i meschinarie existentiala, ci perspectiva corecta. Iar viata nu e numai performanta. Mai mult: e normalitate, e medie. Si au fost cazuri de oameni daruiti peste croiala comuna pe care i-a sfasiat nostalgia obisnuitului; a starii firesti.
Si sunt convins, crestineste vorbind, ca e mai viu, mai frumos, mai implinitor si mai autentic sa traiesti (sa fii, adica, om normal, „obisnuit") decat sa te distingi.
Astazi sunt convins, potrivit unei butade rasuflate, dar intorcand-o pe dos, ca e mai fericit omul care si-a pus geniul in viata si a lasat pentru „opera" talentul. Lumea in care traim - dar si lumea dintotdeauna - cultiva performanta, originalitatea cautata, excentricitatea, iesitul din comun, paradoxul. Oamenii care sfideaza media constituie un etalon si un ideal. Numai ca o „viata de exceptie", cum se intitula un volum de versuri aparut la sfarsitul anilor '60, vanata cu orice pret, poate sfarsi intr-o crunta dezamagire, daca nu si mai rau.
Pentru ca un destin exceptional presupune chemarea si dotarea inerenta, conjugata cel mai adesea cu renuntari si sacrificii implacabile. Iar cand aceasta trasatura nu este conturata, cand dotarea lipseste, omul jertfeste unei himere si nesocoteste datul si darul sau real. Cel ce isi intuieste masura, adevarata masura, cel ce cumpaneste intre realitate si nazuinta e un om fericit. Pentru ca blestemul nerodirii, de care am mai pomenit, nu e consecinta unei sterilitati organice - toti suntem daruiti cu ceva -, ci a orgoliului conjugat cu necunoasterea de sine, respectiv cu supraevaluarea.
La radacina celor mai multe ratari sta samanta mandriei nesatisfacute. De aceea ratatii sunt niste invinsi tulburi din care arsura dezamagirii musca neincetat. Ei au sacrificat talantul de om normal unei incrancenate himere. Infrangerea le apartine in totalitate, insa nu vor sa recunoasca lucrul acesta. Si ma intorc la parintele Arsenie Papacioc, chestionat de un publicist care-i marturisea ca nu-l lasa sa doarma propriile-i insatisfactii si putinul pe care l-a realizat. „Multumiti-va cu daruri mici, il indemna duhovnicul, adaugand: conteaza daca ati realizat bine ceea ce ati facut. Nu conteaza cantitatea."
Daruri mici nu inseamna "minore", ci autentice. A dobandi echilibrul din trairea vietii adevarate, normale sau "obisnuite" nu-i o rusine, ci un privilegiu.
Articol preluat din volumul "Cuvinte de nadejde celor fara de nadejde", Ed. Sophia
Cumpara cartea "Cuvinte de nadejde celor fara de nadejde"
-
Retorica Traditiei: ce este normalitatea?
Publicat in : Editoriale -
Normalitatea
Publicat in : Religie -
Levitati linistiti la locurile voastre!
Publicat in : Religie -
Scoala, la inceput de fiecare data
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.