Nerăutatea este de două feluri: unul la prunci, celălalt la bărbaţi. Nerăutatea pruncilor nu e virtute, ci însuşire a firii, deoarece pruncii, din firea lor, nu pot să facă nici un rău şi nu ştiu nici un rău, pe când nerăutatea bărbaţilor care ştiu răul şi pot să-l facă, însă nu-l fac, e o virtute foarte mare.
Nerăutatea are şi alte numiri în Sfânta Scriptură. Ea se numeşte „nevinovăţie" şi „nepomenire a răului". Nerăutatea barbaţilor stă în a nu face nici un rău, în a nu te supăra împotriva nimănui şi în a nu face nimănui supărare. A fi nevinovat înseamnă a nu fi vinovat de nici un pacat - nici de al tău, nici de păcat străin - şi sa nu fii vrednic de vreo pedeapsă. Nepomenirea răului stă nu numai în a nu răsplăti cu rău pentru rău, ci şi în a nu ţine minte necazul făcut de cineva; nu numai în a nu te gândi la răzbunare, ci şi în a face bine celui care te-a necăjit. Prin urmare, nerăutatea, nevinovăţia şi nepomenirea răului sunt unul şi acelaşi lucru.
Neprihănirea, la rândul său, stă nu numai in a nu face întinăciuni cu trupul cel păcătos, ci si in a nu pofti cu gândul păcatul cel întinat, în a fi curat cu sufletul şi cu trupul. Amândouă virtuţile acestea - nerăutatea şi neprihănirea - una sunt, şi, cu toate că numirile sunt două, puterea este una şi aceeaşi, fiindcă acolo unde este nerăutate nu este nici întinăciunea păcatului. Sfântul David grăieşte: Cel nevinovat cu mâinile şi curat cu inima, acesta va primi binecuvântare de la Domnul (Ps. 23, 4-5).
Cel nevinovat cu mâinile, adică cel ce nu s-a atins de vreo faptă rea - nevinovat şi totodată curat, adica fără de răutate şi fără de prihană. Nerăutatea şi neprihănirea sunt unite şi în cer, după cum arată Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu; nespurcându-se, ele merg după Mielul (Apoc. 14,4).
Strămoşul lui Hristos, Sfântul David, arătând viitorimii felul cum se purta el ca împărat şi numind nerăutatea cea dintâi virtute, grăieşte: Umblat-am întru nerăutatea inimii mele, în casa mea (Ps. 100, 3). El spune despre sine că nu i-a iubit deloc pe oamenii plini de răutate, ci s-a îngreţoşat de ei: Nu s-a lipit de mine inima îndărătnică, pe cel rău... nu l-am cunoscut, pe cel ce clevetea în ascuns pe vecinul său, pe acela l-am izgonit; cu cel mândru cu ochiul şi nesăţios cu inima, cu acela n-am mâncat (5-7).
Sfinte Davide! Cine a fost prietenul tău, pe care I-ai îndrăgit, cu care aveai împărtăşire prietenească? David răspunde: Cei fără de răutate şi cei drepţi s-au lipit de mine şi cei ce umblă pe cale fără prihană, aceia îmi slujeau (Ps. 24, 22; 100, 8). Vedem cine-i plăcea Sfântului David: cei care erau fără de răutate, neprihăniţi. Acelaşi lucru îl spune acum prin Duhul Sfânt în inimile credincioşilor şi Fiul lui David, Hristos Mântuitorul nostru: „Numai cei fără de răutate şi drepţi, cei neprihăniţi, care umblă în cale neîntinată, se vor lipi de Mine, numai pe aceştia îi iubesc şi cu ei am împărtăşire prietenească." Acestora le spune El în Evanghelie: Voi sunteţi prietenii Mei (In 15,14).
Dacă vrem ca Maica lui Dumnezeu şi Fiul ei să nu-şi întoarcă niciodată de la noi ochii Lor luminoşi şi preamilostivi, să fim întotdeauna copii mici, dar nu cu mintea, ci cu răutatea - să fim, adică, fără de răutate, căci cei fără de răutate se lipesc de Domnul. Nerăutatea se naşte din smerenie: cine se smereşte cu adevărat, acela este fără de răutate până la capăt.
SFÂNTUL DIMITRIE AL ROSTOVULUI
DACĂ VREI SĂ AJUNGI LA CER. SFATURI DE ŢINUT MINTE, EDITURA SOPHIA
Cumpara cartea "DACĂ VREI SĂ AJUNGI LA CER. SFATURI DE ŢINUT MINTE"
-
Copilaria, varsta Imparatiei
Publicat in : Religie -
Sa pastram darurile primite de la Hristos
Publicat in : Pilda zilei
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.