O relatie adevarata cu tinerii nostri

O relatie adevarata cu tinerii nostri Mareste imaginea.

Oamenii spun că vorbesc cu copiii lor, dar adeseori vorbesc de fapt copiilor lor. Adolescenţii au nevoie de un real dialog cu părinţii lor. Mult prea adeseori relaţia dintre ei se întrerupe când copilul atinge vârsta de cincisprezece ani. Copiii îşi invidiază prietenii care au „părinţii înţelegători”. Copiii noştri trebuie să se simtă liberi să-şi spună păsurile, îndoielile, criticile şi, în general, punctele lor de vedere. Ei trebuie să simtă că ne interesează în mod real ceea ce fac şi gândesc ei.

Dacă ne amintim ce „compromisuri” a făcut Domnul (ca atunci când a stat la masă împreună cu vameşii) pentru a le putea vorbi celor aflaţi în nevoi, n-am mai şovăi să facem tot posibilul ca să păstrăm un contact uşor cu tinerii noştri. Dacă nu există acest contact real, atunci chiar cele mai binevoitoare sfaturi vor fi luate drept pisălogeli sau predici. Din nefericire, există copii care ascund, de pildă, părinţilor lor un lucru negativ întâmplat în casa unor prieteni, de teama să nu li se interzică să mai iasă cu o altă ocazie.

Uneori atitudinea prea severă a părinţilor unui adolescent rebel pricinuieşte mari nelinişti duhovnicului căruia copilul îi mărturiseşte căutările şi întrebările sale reale. Fără conlucrarea părinţilor, duhovnicul nu poate restaura întotdeauna relaţia copilului cu Dumnezeu.

Un bătrân în pustie avea un ucenic care, într-o bună zi, a fost ispitit de gândul de a lăsa viaţa monahală. Atunci bătrânul l-a sfătuit: „Mănâncă ce vrei, bea ce vrei, dormi cât pofteşti, dar nu-ţi părăsi chilia”. Desigur, bătrânul a dat un asemenea sfat în cazul specific al luptei lăuntrice în care se zbătea ucenicul său, şi nu putem copia formula lui ca pe o reţetă. Cu toate acestea putem învăţa din iscusinţa bătrânului de a intra în miezul problemei pentru a-şi salva ucenicul, lăsând pentru mai târziu problema postului şi a privegherii pe care le-ar fi recomandat probabil ca esenţiale altora. Când părinţii îşi fac griji pentru copiii lor, când aceştia le imploră îngăduinţa de a merge să danseze sau să asculte muzică rock, ori să meargă la petreceri, înţelepciunea şi discernământul bătrânului din pustie le-ar putea servi uneori drept model. Ne-am putea imagina un părinte spunând fiului său după rugăciune şi chibzuinţă: „Du-te, dansează, ascultă muzică, dar păstrează vie în inima ta dragostea pentru Hristos”. Adeseori, dorinţa imitării colegilor e o fază prin care copiii trebuie să treacă pentru a se lecui de ea; e o boală infantilă, ca vărsatul de vânt, de exemplu.

Angajamentul adolescenţilor faţă de Biserică variază. Cu ajutorul Domnului, va trebui să vorbim fiecărui copil la nivelul lui. Când cineva n-are decât o fărâmă de interes pentru credinţa ortodoxă, ce rost are să-i vorbim ca unuia ce ar vrea să devină călugăr? Trebuie să cultivăm - uneori doar să menţinem viu - ceea ce există deja în realitate; numai aşa contactul poate fi real şi folositor. Scriind despre tineretul creştin, un episcop anglican îi avertiza pe părinţi de primejdia de a-i „înfricoşa” pe copiii forţându-i să ducă o viaţă spirituală. „Un stil de angajament ceva mai destins se potriveşte celor care caută încă cu nelinişte să descopere cine sunt şi unde anume stă afecţiunea lor.” Ar fi naiv să gândim ca toţi adolescenţii ortodocşi, chiar şi cei care frecventează orele de catehism, sunt deja creştini ortodocşi convinşi şi angajaţi pe această cale - şi am putea să le facem un rău dacă le-am vorbi ca atare.

Fragment din cartea "Sfaturi pentru o educatie ortodoxa a copiilor de azi", Editura Deisis

Cumpara cartea "Sfaturi pentru o educatie ortodoxa a copiilor de azi"

Pe aceeaşi temă

09 Ianuarie 2020

Vizualizari: 370

Voteaza:

O relatie adevarata cu tinerii nostri 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE