Oamenii spun că vorbesc cu copiii lor, dar adeseori vorbesc de fapt copiilor lor. Adolescenţii au nevoie de un real dialog cu părinţii lor. Mult prea adeseori relaţia dintre ei se întrerupe când copilul atinge vârsta de cincisprezece ani.
Copiii îşi invidiază prietenii care au „părinţii înţelegători”. Copiii noştri trebuie să se simtă liberi să-şi spună păsurile, îndoielile, criticile şi, în general, punctele lor de vedere. Ei trebuie să simtă că ne interesează în mod real ceea ce fac şi gândesc ei. Fireşte, trebuie să le respectăm secretele, dar prin purtarea noastră şi felul nostru de a vorbi trebuie să încurajăm o relaţie deschisă. O astfel de relaţie are o valoare inestimabilă. Dacă ne amintim ce „compromisuri” a făcut Domnul (ca atunci când a stat la masă împreună cu vameşii) pentru a le putea vorbi celor aflaţi în nevoi, n-am mai şovăi să facem tot posibilul ca să păstrăm un contact uşor cu tinerii noştri. Dacă nu există acest contact real, atunci chiar cele mai binevoitoare sfaturi vor fi luate drept pisălogeli sau predici. Din nefericire, există copii care ascund, de pildă, părinţilor lor un lucru negativ întâmplat în casa unor prieteni, de teama să nu li se interzică să mai iasă cu o altă ocazie.
Uneori atitudinea prea severă a părinţilor unui adolescent rebel pricinuieşte mari nelinişti duhovnicului căruia copilul îi mărturiseşte căutările şi întrebările sale reale. Fără conlucrarea părinţilor, duhovnicul nu poate restaura întotdeauna relaţia copilului cu Dumnezeu.
Un bătrân în pustie avea un ucenic care, într-o bună zi, a fost ispitit de gândul de a lăsa viaţa monahală. Atunci bătrânul l-a sfătuit: „Mănâncă ce vrei, bea ce vrei, dormi cât pofteşti, dar nu-ţi părăsi chilia”. Desigur, bătrânul a dat un asemenea sfat în cazul specific al luptei lăuntrice în care se zbătea ucenicul său, şi nu putem copia formula lui ca pe o reţetă. Cu toate acestea putem învăţa din iscusinţa bătrânului de a intra în miezul problemei pentru a-şi salva ucenicul, lăsând pentru mai târziu problema postului şi a privegherii pe care le-ar fi recomandat probabil ca esenţiale altora. Când părinţii îşi fac griji pentru copiii lor, când aceştia le imploră îngăduinţa de a merge să danseze sau să asculte muzică rock, ori să meargă la petreceri, înţelepciunea şi discernământul bătrânului din pustie le-ar putea seni uneori drept model. Ne-am putea imagina un părinte spunând fiului său după rugăciune şi chibzuinţă: „Du-te, dansează, ascultă muzică, dar păstrează vie în inima ta dragostea pentru Hristos”.
Adeseori, dorinţa imitării colegilor e o fază prin care copiii trebuie să treacă pentru a se lecui de ea; e o boală infantilă, ca vărsatul de vânt, de exemplu.
Angajamentul adolescenţilor faţă de Biserică variază. Cu ajutorul Domnului, va trebui să vorbim fiecărui copil la nivelul lui. Când cineva n-are decât o fărâmă de interes pentru credinţa ortodoxă, ce rost are să-i vorbim ca unuia ce ar vrea să devină călugăr? Trebuie să cultivăm - uneori doar să menţinem viu - ceea ce există deja în realitate; numai aşa contactul poate fi real şi folositor. Scriind despre tineretul creştin, un episcop anglican îi avertiza pe părinţi de primejdia de a-i „înfricoşa” pe copiii forţându-i să ducă o viaţă spirituală. „Un stil de angajament ceva mai destins se potriveşte celor care caută încă cu nelinişte să descopere cine sunt şi unde anume stă afecţiunea lor.” Cu siguranţă
el a avut contacte reale cu tinerii. Tinerii angajaţi pe acest drum vor întreba şi li se va răspunde: ei sunt fericiţi, căci sunt flămânzi şi însetaţi după dreptate, şi se vor sătura!” (cf. Matei 5, 6). Dar ar fi naiv să gândim ca toţi adolescenţii ortodocşi, chiar şi cei care frecventează orele de catehism, sunt deja creştini ortodocşi convinşi şi angajaţi pe această cale - şi am putea să le facem un rău dacă le-am vorbi ca atare.
Esenţialul mai întâi
Ţelul nostru principal în ce-i priveşte pe adolescenţii noştri nu este economic, nici educativ sau moral: e duhovnicesc. Le dorim să intre în viaţa de adult ca nişte oameni liberi, să iubească pe Hristos. Cea mai mare deosebire dintre adolescenţii ortodocşi şi adolescenţii obişnuiţi de astăzi ar trebui să fie aceea că primii se roagă.
Cea mai serioasă ispită pentru tinerii epocii noastre e părăsirea aproape universală a credinţei creştine în jurul nostru. Ideea că am trăi acum într-o lume „post-creştină” pluteşte în aer. Chiar pentru majoritatea creştinilor contemporani, însuşi faptul de a rămâne fideli creştinismului patristic nu e decât un semn de obscurantism anacronic. De altfel, nu puţine sunt prorocirile despre vremurile când apostazia va atinge asemenea proporţii, încât cei ce-şi vor păzi în simplitate credinţa vor fi mai mari decât asceţii şi făcătorii de minuni din trecut.
Sunt destule semne în epoca noastră ce ne aduc aminte de aceste prorociri şi ne îndreptăţesc să credem în ele, dar nu căzând într-o atitudine apocaliptică morbidă, ci mângâindu-ne cu cunoaşterea faptului că toate acestea fac parte din planul lui Dumnezeu. Atunci când avem de a face cu tinerii, acest fel de prorociri ne va ajuta să înţelegem că trebuie să accentuăm aspectele centrale ale credinţei noastre, cum ar fi, de pildă, dragostea de Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. Nu trebuie să pierdem din vedere că tinerii îşi găsesc drumul înconjuraţi de această apostazie. Câtă vreme copiii noştri mai sunt încă mici, să ne străduim să nu „strecurăm ţânţarul” şi să uităm de dreptate, milă şi credinţă (cf. Matei 23, 23-24), căci va trebui probabil să lăsăm să treacă mulţi „ţânţari” atunci când copiii noştri vor deveni adolescenţi.
Procesul redescoperirii creştinismului de către un adolescent implică uneori renunţarea la aspecte secundare, pentru a-şi concentra experienţa pe lucrurile centrale: credinţa, libertatea, dragostea, adevărul. Ştim bine că lucrurile aşa-zis „secundare” contribuie la sprijinirea celor esenţiale; şi de aceea încercăm să trăim în aşa fel încât acest lucru să se reflecte în comportamentul nostru, precum şi să explicăm tinerilor acest lucru. S-ar putea să avem însă nevoie de multă răbdare în această perioadă când copiii noştri fac experienţa decantării sensului central al vieţii lor.
Dacă o tânără vine la biserică în bluejeans şi este dată afară din această pricină, câtă vreme oare nu va trece până ce se va întoarce la Hristos? Chiar dacă o asemenea îmbrăcăminte ni se părea necuviincioasă, oare biserica noastră nu-i un spital pentru bolnavi? Dacă zidim în copiii noştri dragostea pentru Hristos, la capătul anilor de adolescenţă, când va fi fost firesc să-i vedem sensibili la modele momentului, ei singuri vor începe să nu se mai simtă în largul lor dacă nu sunt îmbrăcaţi cuviincios. Acelaşi principiu duhovnicesc ni se aplică şi nouă tuturor: oare nu ne e ruşine acum de purtări ale noastre din trecut care la vremea aceea nu ne tulburau cu nimic conştiinţa? Dacă în loc să audă un cuvânt despre cum se poate câştiga harul lui Dumnezeu, copiii noştri aud numai predici despre cum să se îmbrace şi să nu se îmbrace, ce i-ar mai putea insufla să rămână ortodocşi?
Când va fi să-şi înceapă propriile căutări duhovniceşti vor privi în alte părţi. Trebuie să privim la inima adolescenţilor noştri şi nu doar la aspectul lor exterior, oricât de şocant ni s-ar părea. Dacă un adolescent ne cere încontinuu permisiunea de a se îmbrăca într-un anume fel, în ciuda refuzului nostru repetat, e mai bine până la urmă să i-o dăm decât să facem dintr-un articol de îmbrăcăminte obiectul a lungi luni de conflict între noi şi copii - şi, în cele din urmă, între copil şi Ortodoxie. E nevoie de o cunoaştere şi o sensibilitate duhovnicească, nu de un „simţ al proprietăţii”, ca să înţelegem că ceea ce îmbrăcăm nu are efect asupra sufletului, şi dacă încercăm să impunem un stil de
îmbrăcăminte cuiva care de-abia descoperă că tot ceea ce contează cu adevărat pentru noi ca fiinţe ale lui Dumnezeu este inima, sufletul şi adevărul veşnic, nu facem decât să provocăm o grea pagubă duhovnicească în sufletul acestuia.
Maica Magdalena
Fragment din cartea "Sfaturi pentru o educatie ortodoxa a copiilor de azi", Editura Deisis
Cumpara cartea "Sfaturi pentru o educatie ortodoxa a copiilor de azi"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.