Intr-o veche legendă populară se povesteşte că rândunelele nu ştiau în vremurile de demult să se mute iarna în ţările calde. Şi, când cădea zăpada şi dădea gerul, ele pătimeau amar şi piereau. Văzând aceasta, unui om milos i s-a făcut milă de ele şi a început să încerce tot ce ştia şi putea ca înaintea iernii să le îndrepte pe rândunele spre Miazăzi, spre ţările mai calde. Le făcea semne pe care rândunelele nu le înţelegeau; le momea cu mâncare pe calea spre Miazăzi, dar în zadar; le speria şi le alunga, dar degeaba.
N-a izbândit nimic. Atunci s-a rugat lui Dumnezeu să-l prefacă în rândunică. Şi Dumnezeu i-a făcut pe voie şi l-a prefăcut într-o rândunică ce putea gândi şi simţi întocmai ca şi omul. Atunci acel om-rândunică s-a putut înţelege lesne cu celelalte rândunele, şi înainte de venirea iernii le-a dus în ţările calde. De atunci, toate rândunelele s-au deprins să plece iarna în ţările calde.
Bineînţeles, aceasta nu este decât o poveste. Fie însă ca ea să îţi ajute ca măcar întrucâtva să înţelegi cum înţelepciunea cea veşnică, născută din Dragostea cea veşnică, S-a arătat ca om între oameni ca să-i ducă pe oameni, care erau îngheţaţi de amărăciunile pământeşti, pe o cale nouă, în ţară caldă, în împărăţia lui Dumnezeu „unde nu este durere, nici întristare, nici suspin". Dar şi în acest mărunt trup omenesc Domnul nostru a fost şi a rămas Cel Ce este, Acelaşi, Veşnic. Intotdeauna aşa cum este dintotdeauna întru nemărginirea împărăţiei Sale duhovniceşti şi a slavei Sale negrăite.
SFÂNTUL NICOLAE VELIMIROVICI
Fragment din cartea "Adevarul si bunatatea. Parabole si istorii cu talc", Editura Sophia
Cumpara cartea "Adevarul si bunatatea. Parabole si istorii cu talc"
-
Ispasirea si iubirea lui Dumnezeu
Publicat in : Editoriale -
Comuniunea dreptilor intreolalta si a Bisericii de pe pamant cu ei
Publicat in : Dogma
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.