Agitaţie inutilă
A fost odată un bărbat, singur şi nefericit. Şi s-a rugat:
- Doamne, trimite-mi o femeie frumoasă: sunt foarte singur şi am nevoie de un prieten.
Dumnezeu a zis:
- Dar de ce nu o cruce?
Omul s-a enervat:
- O cruce?! Ce, m-am săturat de viaţă? Eu nu vreau decât o femeie frumoasă.
Ei bine, a primit o femeie frumoasă, dar în scurt timp a devenit şi mai nefericit decât înainte: această femeie i-a devenit o durere în inimă şi o piatră atârnată de gât. Şi el s-a rugat iar:
- Doamne, trimite-mi o sabie.
Avea de gând să o omoare pe femeie şi să scape de ea, visa să se întoarcă la vremurile bune de altădată.
Şi Dumnezeu a zis iar:
- Dar de ce nu o cruce? Nu ar trebui să îti trimit o cruce?
Omul s-a mâniat:
- Dar Tu nu crezi că această femeie este mai rea decât orice cruce? Trimite-mi o sabie!
A apărut şi sabia. Omul a încercat să o omoare pe femeie, dar a fost prins şi condamnat la răstignire. Şi pe cruce, rugându-se lui Dumnezeu, a început să râdă cu voce tare:
- Iartă-mă, Doamne! Căci nu Te-am ascultat, deşi Tu m-ai întrebat dacă n-aş vrea să îmi trimiţi o cruce de la bun început. Dacă Te-aş fi ascultat, aş fi scăpat de toată această agitaţie inutilă.
Cunoştinţe inutile
In timpul unei expediţii în Arctica un om de ştiinţă şi un muncitor au fost prinşi de viscol, s-au rătăcit şi au început să îşi piardă puterile. Muncitorul a văzut o pantă ferită de vânt şi a propus să sape cu mâinile o peşteră în zăpadă, să aştepte acolo să treacă vremea rea. Şi s-au apucat să scoată zăpada îngheţată.
- Câte lucruri ştiu eu, a oftat omul de ştiinţă, iar acum aceste cunoştinţe nu mi-au fost deloc utile.
- Uitaţi mai degrabă tot ceea ce ştiţi şi săpaţi mai repede dacă vreţi să rămâneţi printre cei vii! i-a răspuns muncitorul.
Ei le făgăduiesc libertate, fiind ei înşişi robii stricăciunii, fiindcă ceea ce te biruieşte, aceea te şi stăpâneşte (2 Petru 2,19).
Ura unei femei certăreţe
O femeie certăreaţă avea o ură puternică faţă de vecinii ei. Ea se folosea de orice ocazie ca să se certe cu ei. Odată, din cauza unui fleac, a făcut atâta gălăgie şi a început să ţipe, încât a auzit-o toată strada.
Uneori arunca şi cuvinte foarte jignitoare la adresa unui vecin. Dar acela umbla liniştit prin curtea sa, ocupându-se cu treburile sale. Toată strada era uimită de răbdarea lui.
- Cum poţi suporta toate acestea cu atâta calm? a fost el întrebat.
- Nu-i nimic, a răspuns vecinul netulburat, se va descărca omul şi se va calma.
Nu se va certa, nici nu va striga, nu va auzi nimeni, pe uliţe, glasul Lui (Matei 12,19).
Comoara inexistentă
Un om visa cu patimă să găsească o comoară şi să se îmbogăţească. Cu timpul a început să se gândească de ce n-ar fi această comoară la el în pivniţă. Şi a fost atât de convins de acest gând, încât s-a apucat să caute până ce a săpat toată pivniţa. Apoi s-a căit amarnic. Când i s-a spus că trebuie să uite de această comoară inexistentă, el a răspuns:
- Dar de unde mi-a apărut mie ideea că eu am o comoară? Dacă ea nu ar fi existat, eu nu m-aş fi apucat să o caut. Pur şi simplu, simt că ea este undeva aici.
Şi până la sfârşitul vieţii sale nimeni nu l-a putut convinge pe acest om de zădărnicia căutărilor sale.
Dar toate sunt deşertăciuni; tot omul ce viază (Psalmi 38, 8).
O viată nouă
Sfântul Antonie trăia în pustie şi a venit la el un tânăr.
- Părinte, am vândut tot ceea ce aveam şi am dat banii la săraci. Eu am păstrat doar câteva lucruri, care m-ar putea ajuta să supravieţuiesc aici. Aş vrea să vă rog să îmi arătaţi calea către mântuire.
Sfântul Antonie i-a cerut flăcăului să vândă acele câteva lucruri, pe care le păstrase, şi cu banii încasaţi să cumpere puţină carne din oraş. Iar, când se va întoarce, să lege carnea de haina sa. Tânărul a făcut aşa cum i s-a spus. La întoarcere l-au atacat câinii şi şoimii, care vroiau carne.
- M-am întors, a spus tânărul, arătându-i părintelui trupul său rănit şi haina sfâşiată.
- Pe cei ce pornesc într-o direcţie nouă şi vor să păstreze câte ceva din viaţa cea veche, propriul lor trecut îi va sfâşia în bucăţi, a spus sfântul.
Noii locatari ai iadului
Când Fiul lui Dumnezeu a fost răstignit pe cruce şi a murit, a mers direct în iad şi i-a eliberat pe toţi păcătoşii, care erau chinuiţi.
Diavolul a izbucnit în plâns, temându-se că nimeni nu va mai ajunge în iad. Atunci Dumnezeu i-a spus:
- Nu îţi face griji. Ţi-i voi trimite pe cei ce cu dreaptă mânie se năpustesc cu blesteme asupra păcătoşilor. Şi iar va fi aglomeraţie în iad, până ce mă voi întoarce Eu.
Noaptea în pădure
Odată, într-o vară, un tânăr se plimba prin pădure. Nu a mai reuşit să ajungă până la el acasă şi a înnoptat acolo.
A început să plouă. Tânărul s-a băgat sub un pin şi a aprins focul. La început, cât a ars focul, tânărul a fost liniştit. Dar, când a început să aţipească, iar focul s-a stins, a început să-i fie incomod: ba trosnea o creangă undeva, ba vântul fremăta pe vârfurile pinilor, ba din adâncul pădurii se auzeau nişte sunete de neînţeles. Tânărul a început să creadă că pădurea este plină de tot felul de animale şi monştri îngrozitori. A început să îşi amintească tot felul de poveşti de groază despre incidente petrecute în pădure şi l-a furnicat prin tot corpul.
Dar atunci tânărul s-a gândit: „Eu sunt complet singur în această pădure şi în afară de mine nu mai este nimeni în jur". Şi frica îndată i-a trecut. Iar el a continuat să gândească aşa: „Toate aceste sunete, care se aud în pădure, sunt fireşti. Dacă ar fi animale sălbatice, fumul focului le-ar speria. Deci, acestea sunt doar temerile mele personale. Chiar dacă se va întâmpla ceva, mă voi gândi atunci ce trebuie să fac".
Şi aşa s-a liniştit şi a adormit. Trezindu-se în întuneric, şi-a amintit că nu are pe nimeni şi nimic de care să se teamă, pentru că toate temerile sunt numai în mintea lui, şi a adormit din nou. De atunci acest tânăr niciodată nu s-a mai temut să petreacă noaptea singur în pădure.
Cine s-a uitat însă de aproape în legea cea desăvârşită a libertăţii şi a stăruit în ea, făcându-se nu ascultător care uită, ci împlinitor al lucrului, acela fericit va fi în lucrarea sa (Iacov 1, 25).
Nevoia de sfaturi
Au venit odată la Cuviosul Antonie câţiva călugări, rugându-l să le dea un sfat pentru mântuirea sufletului. El le-a spus:
- Ştiţi doar ce ne învaţă Hristos în Sfânta Evanghelie. Asta este suficient pentru voi.
Dar, întrucât ei continuau să stăruie ca el să le dea un sfat, Sfântul Antonie le-a spus:
- Impliniţi ceea ce a poruncit Mântuitorul: Celui care te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.
Ei au răspuns că nu au destulă putere pentru a face acest lucru.
- Dacă nici asta nu puteţi face, a continuat el, atunci, cel puţin, nu răsplătiţi răul cu rău.
Ei au spus că şi acest lucru este peste puterile lor. Atunci Cuviosul, întorcându-se către ucenicul său, i-a spus:
- Du-te şi pregăteşte-le ceva de mâncare: văd că sunt foarte slabi.
Iar lor le-a spus:
- Dacă nu puteţi îndeplini nimic din ceea ce v-am spus, ce să vă mai spun? Voi mai degrabă aveţi nevoie de rugăciuni, care să ajute neputinţa voastră, decât de sfaturi.
Amândoi ascultă
Un bătrân stătea ore în şir nemişcat în colţul bisericii. La un moment dat îngrijitorul bisericii l-a întrebat ce îi spune Dumnezeu.
- Dumnezeu nu spune nimic. Doar ascultă - a urmat răspunsul.
- Bine, atunci, ce îi spui tu Lui?
- Nici eu nu spun nimic. Doar ascult.
Singur în casă
Unui băietei de cinci ani îi era frică să rămână singur în casă. Când părinţii lui plecau la treburile lor, în camere totul părea că prinde viaţă. Băiatul era speriat de bătaia bruscă a ceasului, de foşnetul ramurilor care se atingeau de geamul ferestrei, de vuietul vântului de pe cerdac. I se tot părea că cineva se plimbă prin camere, deşi nu era decât ticăitul liniştit al ceasului de masă.
Când părinţii lui se întorceau acasă, băiatul le povestea cât de frică îi era lui fără ei.
- Nu te teme, fiule, i-a spus tatăl. In casă nu ai absolut nimic de care să îti fie frică.
- Ştiu, tată, a răspunsul puştiul. Dar tot îmi este frică. lmbărbătaţi-vă şi să se întărească inima voastră, toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul (Psalmi 30, 26).
O clipă din veşnicie
A fost odată un împărat care cugeta adeseori la veşnicie, dar în niciun chip nu o putea înţelege. Odată i s-a spus că un băiat, care era cioban, putea da răspunsuri uimitor de înţelepte la toate întrebările complicate.
Impăratul l-a chemat pe băiat şi l-a întrebat:
- Spune-mi, copile, cât de mult durează o clipă din veşnicie?
Băiatul s-a gândit puţin şi a răspuns:
- Intr-o ţară, împărate, există un munte de diamant pur, care are şapte kilometri lăţime, şapte kilometri lungime şi şapte kilometri înălţime. La acest munte o dată la o sută de ani vine o pasăre mică şi îşi ascute ciocul ei micuţ. Când păsărica va toci cu ciocul ei tot acest munte, atunci va trece o clipă din veşnicie.
Lacul cu apă vie
Odată un vânător dintr-un sat de munte s-a rătăcit în munţi. Ieşind dintr-o prăpastie adâncă, el s-a împiedicat şi a plonjat cu capul în jos, dar nu s-a rănit, pentru că a căzut într-un lac. Apa lacului necunoscut era vie. Dar vânătorul nu ştia acest lucru, iar, de înotat, nu ştia să înoate. Cufundându-se şi înghiţind multă apă, el a început să strige după ajutor: - Ajutor! Mă înec! Mor!
Dar vânătorul nu s-a înecat, întrucât apa l-a susţinut şi nu a murit, pentru că apa era vie. Cu chiu cu vai a ajuns la mal şi a văzut o inscripţie pe stâncă: „Apa acestui lac este vie. Cel ce va gusta apă din lac, va trăi mult, dar va uita pentru totdeauna drumul pân-aici". Vânătorul a ieşit din prăpastie, a ajuns acasă şi, deşi a dobândit viaţă lungă, nu a putut spune nimănui unde se află lacul cu apă vie.
Iar eu ca un surd nu auzeam şi ca un mut ce nu-şi deschide gura sa (Psalmi 37,13).
Fragment din cartea "320 Pilde creştine", Editura Egumenita
Cumpara cartea "320 Pilde creştine"
-
Pilde, un film de post
Publicat in : Editoriale -
De ce vorbea Domnul in pilde?
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Pilde vechi, pilde noi
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Pilde din Patericul mirenilor
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.