Ca să ne vindecăm de diferitele boli psihice va trebui să îndreptăm cauzele duhovniceşti, care sunt patimile (în principal egoismul), ca şi demonii, prin lucrările lor.

„Ce înseamnă angoasa, nervii, slăbiciunile sufleteşti?", a întrebat Părintele Porfirie. Şi tot el a răspuns: „Eu cred că există diavolul în toate acestea. Nu ne supunem lui Hristos cu iubire, şi de aceea diavolul intră şi ne tulbură!"91.

Acestea, adică patimile şi demonii, cu siguranţă că nu se îndepărtează cu medicamente, nici prin electroşocuri, ci prin Taina Spovedaniei generale. Omul va trebui să-şi spovedească cu sinceritate păcatele întregii sale vieţi, evenimentele principale care au marcat-o, ca şi modul în care le-a înfruntat, aşa cum învăţa Părintele Porfirie cel luminat de Dumnezeu92.

De asemenea, Părintele Paisie, în timp ce recomanda bolnavilor săi„să se sfătuiască cu medicii creştini - „pentru că Dumnezeu îi luminează" -şi-a exprimat în repetate rânduri nemulţumirea faţă de cărţile „psihologice", dar şi faţă de Psihologia însăşi şi de Psihiatrie, care sunt practicate de oameni de ştiinţă şi de medici, care nu cred în existenţa sufletului omenesc, aşa cum îl percepe teologia ortodoxă a Bisericii de Răsărit. Fiind el însuşi un adânc cunoscător, cu harul lui Dumnezeu, al tainei sufletului duhovnicesc şi raţional sălăşluit în om, al manifestărilor sufleteşti fiziologice, dar şi patologice, se mâhnea şi suferea profund când vedea eşecurile cumplite şi greşelile făcute pentru înfruntarea acestor boli, cu urmări foarte grave pentru bolnav şi pentru mediul lui înconjurător.

Plecând de la faptul că cei mai mulţi profesori academicieni ai Psihiatriei consideră că „fenomenele sufleteşti" au doar substrat biologic - teorie care constituie negarea existenţei sufletului imaterial duhovnicesc şi raţional în om - era foarte reţinut, sau dezaproba multele terapii pe care le aplică aşa-numiţii psihiatri menţionaţi mai sus.

Părintele Paisie, în deplin acord cu Părintele Porfirie, socotea că cele mai multe boli psihice au cauze duhovniceşti şi că medicamentele psihotrope nu vindecă, ci au efect sedativ, şi că trebuie să fie folosite cu moderaţie în cazurile bolnavilor psihasteniei, până când se poate realiza comunicarea cu aceştia93. După aceea, contribuţia Tainei Spovedaniei generale este decisivă pentru vindecarea definitivă şi psiho-duhovnicească, prin harul dumnezeiesc.

Fie să înceteze dezorientarea omului contemporan, care tinde să-l înlocuiască pe duhovnic cu psihologul sau cu psihiatrul, şi care în zadar caută vindecarea lui sufletească acolo unde nu există!

„Oamenii încearcă să se liniştească, observă Părintele Paisie, fie cu calmante, fie cu practici yoga, nedorind pacea cea adevărată, care vine când omul se smereşte, urmând ca după aceea să vină mângâierea dumnezeiască înlăuntrul lor"94.

Liniştea cea adevărată vine prin harul dumnezeiesc pe care-l primesc cei smeriţi. „Influenţa exterioară angoasantă, consemnează iarăşi înţeleptul Bătrân, aduce în fiecare zi sute de oameni, (chiar şi copiii mici suferă de angoasă), la psihanalişti şi la psihiatri, şi ridică continuu clinici de psihiatrie şi pregăteşte psihiatri, în timp ce mulţi dintre aceştia nu cred nici în Dumnezeu, nici în existenţa sufletului.

Prin urmare, cum este cu putinţă ca aceşti oameni să ajute sufletele, de vreme ce ei înşişi sunt plini de nelinişte? Cum este cu putinţă ca omul să fie mângâiat în mod adevărat dacă nu crede în Dumnezeu şi în viaţa veşnică? Doar când omul percepe sensul cel mai adânc al vieţii sale adevărate, atunci pleacă toată angoasa şi vine mângâierea dumnezeiască şi el se vindecă. Dacă cineva s-ar duce în secţia de Psihiatrie şi le-ar citi bolnavilor din scrierile Avvei Isac, cei care cred în Dumnezeu s-ar face sănătoşi pentru că ar cunoaşte sensul adânc al vieţii"95. Vindecarea există doar în Clinica de psihiatrie cea adevărată, în Biserica Ortodoxă, şi este oferită în dar de către Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, de către Domnul nostru Iisus Hristos.

Subiectul patimilor, al urmărilor, ca şi al vindecării lor este uriaş şi fireşte nu putem să-l epuizăm, în chip smerit vom trasa doar câteva linii călăuzitoare, ca să-i ajutăm pe toţi în lupta duhovnicească de astăzi, făcându-ne o imagine cât mai deplină cu putinţă despre patimi şi despre urmările lor, oprin-du-ne îndeosebi asupra celor principale: tristeţea şi depresia.

Lupta se dă pentru sfinţirea „vasului", a sufletului şi a trupului nostru.

Sănătatea psihico-duhovnicească şi mântuirea au o repercusiune uriaşă asupra trupului, pentru că ceea ce are legătură cu sufletul, are legătură şi cu trupul, care nu este mai puţin preţios în Ortodoxie.

IEROMONAHUL SAVA AGHIORITUL
PATIMI SI DEPRESIE, EDITURA EGUMENITA

Cumpara cartea "Patimi si depresie"

NOTE:

91 Ieromonahul Porfirie, Antologie de sfaturi, Editura „Schimbarea la Faţă a Mântuitorului", Milessi. Ediţia a şaptea, 2008.
92 Părintele Porfirie Kavsokalivitul, Viaţa şi cuvintele, Ediţia a şaptea, Sfânta Mănăstire Hrisopighis, Hania 2006 (în
Viaţa şi Cuvintele, 7), p. 370.
93 Părintele Paisie Aghioritul, III 7, Către împărăţie. Sfânta Cruce 23/7/1977, în: Psihologia - cărţile psihologiei şi problemele psihologice (Părintele Paisie), <http://hrtistospanagia3.blogspot. com/2010/09/blog-post_1291.html>. Mărturie din cartea: Texte scrisori ale Părintelui Paisie Aghioritul 1924-1994, Ediţia Aghiotocos Capadocia, Thesaionic, 2009, Nicolaos A. Zurnatzoglou, Episinagos E.A.
94 Părintele Paisie Aghioritul, Cuvintel, Partea a doua - Capitolul 3: Simplificaţi-vă viaţa, ca să plece nelinişteai, Sfânta Mănăstire „Evanghelistul Ioan Teologul", Souroti, Thesaionic, 2001.

• Patimile - boli ale sufletului
  Publicat in : Credinta
• Cum se nasc patimile ?
  Publicat in : Editoriale
• Patimile si Invierea in psalmi
  Publicat in : Saptamana Patimilor
• Patimile Celui fara de patimi
  Publicat in : Saptamana Patimilor

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: