Depresia este o tulburare despre care puţine metafore reuşesc să-i reflecte cruzimea şi necesitatea unei intervenţii profesioniste.
Nu este doar un tunel întunecat şi tară ieşire. Este şi o „gaură neagră” în care lipseşte aerul şi în interiorul căreia nu se poate respira.Un spaţiu în interiorul căruia persoana nu reuşeşte să se mişte şi se simte vinovată pentru această imobilitate. Este o situaţie în care domneşte neputinţa voinţei şi a putinţei.
Un loc în care întrebările te ţin sub asalt continuu, iar tot ceea ce se află în exteriorul punctelor interogative constituie o nemiloasă ameninţare. Este un loc în care curajul este ofilit şi ochii sunt protejaţi în spatele unei ferestre de lacrimi care nu reuşesc să se scurgă de fiecare dată. O sticlă care maximizează lucrurile negative şi devine mată în faţa oportunităţilor. Este vorba despre un teritoriu în care încurajările sunt utile, dar procedurile şi abilităţile emoţionale sunt şi mai utile. Dacă nimeni nu s-ar mai pierde, cine ar mai găsi noi drumuri? Tu alegi sensul, forma şi conţinutul schimbării tale.
De exemplu, cu toate că apare în ape tulburi, negre, unde speranţa unei vieţi frumoase lipseşte, lotusul creşte, depăşeşte obstacolele şi, în mod ironic, însăşi apa murdară care a fost martoră germinării sale se curăţă treptat, pe măsură ce frumuseţea lotusului sporeşte. Pentru a creşte şi a obţine înţelepciune, rafinament şi
compasiune, mai întâi trebuie depăşit noroiul, obstacolele vieţii, suferinţa, tristeţea, pierderea sau boala.
De exemplu, o mamă fusese foarte dezamăgită la naşterea copilului său, deoarece ea aştepta o fată (previzionată cu ocazia diferitelor ecografii) şi a dat naştere unui băiat roşcat, cu ochii albaştri (în vreme ce ea avea „oroare de roşcaţi”). Mama se gândise că nu era băiatul ei, că au încurcat bebeluşul la maternitate; ea a făcut depresie, a fost anorexică şi a rămas deprimată: „Am nevoie ca cineva să se ocupe de mine, să-mi spună tot timpul, în fiecare zi că mă iubeşte”. Aceasta era rugămintea pe care ea o adresa copilului său şi căreia, bineînţeles, el nu putea să- i răspundă...
G: Şi ce e de făcut?
H.F: Rugăciune, psihoterapie, mişcare, lectură sănătoasă, activitate motivaţională, dacă e nevoie poate şi medicaţie... Mişcarea ajută la eliberarea tensiunilor, stresului, emoţiilor negative. Mişcarea favorizează concentrarea, memoria şi relaxarea. Mişcarea stimulează producerea de endorfme (neurotransmiţători), care au un efect de vitalizare. Endorfinele au un rol benefic şi asupra dispoziţiei, motiv pentru care sunt considerate anti-depresive naturale.Să ne „endorfinizăm” niţel!
Puterea gândului şi a credinţei este fascinantă - efectul placebo şi nocebo demonstrează ştiinţific şi misterios această realitate. Credinţa că ceva ne va face bine sau rău este o profeţie autoîmplinită, până la o anumită limită a concretului fizic. De aceea se recomandă să fim atenţi la ceea ce credem şi proiectăm, optimismul fiind cel mai sigur pariu în faţa incertitudinii.
Şi mare atenţie la mesajele care le transmitem în familie. Ştiţi cazul acela de paradox din care subiectul nu poate ieşi? O mamă oferă două cravate fiului ei pentru aniversarea acestuia, una roşie şi cealaltă albastră. Fiul, dând dovadă de bunăvoinţă îşi pune cravata albastră. Mama îl întreabă atunci dacă nu îi place cea roşie. Fiul, dând dovadă de bunăvoinţă îşi pune cravata roşie, dar mama sa îl întreabă dacă nu îi place mai mult cravata albastră. Atunci fiul poartă cele două cravate, roşie şi albastră în acelaşi timp pentru a încerca să iasă din dilema în care este prins şi pentru a satisface, mai presus de orice, ceea ce îşi imaginează a fi aşteptările mamei sale. Dar mama lui îi spune: „Cu siguranţă o sa mă înnebuneşti”.
G: Şi cum ne dăm seama de depresia reală sau pur şi simplu o stare de deprimare?
H.F.: Depresia este cauza principală a incapacităţii de muncă în lume. în S.U.A., aproape 10% din adulţi suferă de depresie. Tocmai pentru că e o boală mintală e mai greu de înţeles decât colesterolul mărit, spre exemplu. Confuzia se face adesea între depresia reală şi senzaţia de deprimare. Majoritatea ne simţim deprimaţi din când în când. Atunci când luăm o notă proastă, ne pierdem locul de muncă, după o ceartă sau chiar şi o zi ploioasă poate induce sentimente de tristeţe, melancolie. Câteodată, fără un motiv anume, apare din senin. Apoi circumstanţele se schimbă şi sentimentele de tristeţe dispar.
Depresia clinică e diferită. E o boală şi nu dispare pur şi simplu. Durează minimum două săptămâni consecutive şi afectează capacitatea de muncă, pofta de joacă sau de iubire. Depresia poate avea simptome diverse: apatie, pierderea interesului pentru lucrurile care-ţi plac de obicei, modificarea apetitului, te simţi fără valoare sau excesiv de vinovat, dormi fie prea mult, fie prea puţin, nu te poţi concentra, eşti agitat sau prea lent, te simţi lipsit de energie sau îţi tot trec prin cap gânduri de sinucidere. Dacă ai cel puţin 5 din aceste simptome conform ghidurilor de psihiatrie, e posibil să te confrunţi cu o depresie. Nu sunt doar simptome comportamentale.
Depresia are manifestări fizice în creier. Există schimbări care se percep cu ochiul liber şi cu raze X: lobii frontali şi volumul hipocampului sunt mai mici. La scară microscopică, depresia este asociată cu: transmisia anormală sau depleţia anumitor neurotransmiţători (mai ales a serotoninei, norepinefrinei şi dopaminei), ritmuri
cardiace dereglate sau schimbări caracteristice în fazele REM sau alfa ale ciclurilor de somn, anomalii hormonale (cortizol mărit, dereglarea hormonilor tiroidieni).
Neurocercetătorii încă nu ştiu cu exactitate care sunt cauzele depresiei. Se pare că e un cumul de interacţiuni între gene şi mediu, dar nu avem un mijloc de diagnosticare care să prezică momentul debutului.
Pentru că simptomele depresiei sunt intangibile, e greu să-ţi dai seama când o persoană suferă, deşi pare sănătoasă. După Institutul Naţional de Sănătate Mintală, unei persoane obişnuite care suferă de o boală mintală îi ia peste 10 ani să ceară ajutor de specialitate. Dar există tratamente eficiente. Medicaţia şi terapia combinate îmbunătăţesc chimia creierului. In cazuri extreme, în unele ţări, terapia cu electroşocuri (o criză indusă controlat în creierul pacientului) pare a fi utilă. Alte tratamente promiţătoare ca stimularea magnetică transcranială sunt studiate şi ele.
Depresia este o boală precum astmul sau diabetul. Nu este o slăbiciune sau o trăsătură de caracter şi n-ar trebui să se aştepte să treacă de la sine, aşa cum nimănui nu i se vindecă braţul rupt prin simpla voinţă. Chiar şi o simplă conversaţie despre depresie cu cel care suferă de depresie poate fi începutul unui ajutor. Studiile arată că doar întrebând pe cineva despre gândurile sinucigaşe îi va reduce riscul de sinucidere, deoarece îşi va revizui cogniţiile şi va ventila emoţiile. Discuţiile deschise despre boli mintale pot risipi stigmatul şi oamenilor le-ar fi mai uşor să ceară ajutor. Cu cât mai mulţi pacienţi vor căuta ajutor, cu atât mai multe vor afla cercetătorii despre depresie, iar tratamentele vor fi tot mai eficiente.
Fragment din cartea "Dragostea naste dragoste - dialoguri terapeutice", Editura I.C.S.E.M.
Cumpara cartea "Dragostea naste dragoste - dialoguri terapeutice"
-
Deznadejdea si nepasarea
Publicat in : Credinta -
Socul ontologic - frica, descurajarea, deznadejdea
Publicat in : Editoriale -
Deznadejdea
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.