Asceza este ansamblul de exercitii somatice (postul, privegherea, metaniile etc.) si sufletesti (pazirea poruncilor, tacerea, rugaciunea in fazele incipiente etc.

) care pregatesc omul pentru unirea sa constienta cu Dumnezeu, prin har. Asceza crestina poate avea asemanari cu cea necrestina in virtutea naturii umane comune, dar se deosebeste de aceasta prin mijloace si scop. Desi e "pentru satiul trupului” (Col. 2, 23), asceza se realizeaza doar cu ajutorul harului si are ca scop atragerea Duhului si pregatirea unirii cu Dumnezeu intru acest Duh. Abia in masura in care se realizeaza aceasta unire, care are si ea gradele ei, asceza isi atinge scopul si omul, din trupesc si "vandut pacatului”, devine duhovnicesc, viind in el Hristos. Asceza e deci obligatorie pentru omorarea omului celui vechi si intarirea celui nou. Acest proces e vizat de Sfantul Pavel si in expresia "innoiti-va in duhul mintii voastre” (Efes. 4, 23), in care arata ca odata cu inflorirea launtrica a omului duhovnicesc se preschimba si puterea sa de intelegere, mintea. Astfel ca doar in urma acestei preschimbari suferite prin impreuna-lucrare ascetica cu harul mintea se curateste, se induhovniceste, devine "mintea lui Hristos” (1 Cor. 2, 16). Dobandirea acestei minti este conditia pusa de Sfantul Pavel pentru intelegerea propovaduirii Evangheliei.

Intreg capitolul al doilea al primei Epistole catre corinteni infatiseaza raportul dintre doua tipuri de intelepciune: lumeasca, sau "a oamenilor” si "a acestui veac”, pe de o parte, si "intelepciunea de taina a lui Dumnezeu” (v. 7), pe de alta parte. Cea de-a doua e cea pe care o propovaduieste marele Apostol si e destinata unei intelegeri duhovnicesti. Prezenta Duhului in cei ce aud propovaduirea e necesara acestei intelegeri. Mai mult, omul lipsit de har si trupesc "nu primeste cele ale Duhului” (v. 14). Astfel ca exista o corespondenta necesara si obligatorie intre masura duhovniceasca a cuiva si masura intelegerii adevarate a propovaduirii Evangheliei, si deci a Scripturii in ansamblu.

In lumina consideratiilor de mai sus, legate de raportul dintre asceza si cunoastere potrivit invataturii ortodoxe, trebuie situat si principiul ermineutic ascetic-duhovnicesc. Despre acest important aspect al exegezei a scris recent in teologia biblica romaneasca Parintele Constantin Coman, decanul Facultatii de Teologie din Bucuresti. Intr-un studiu in care analizeaza "Primatul Duhului-cercetarea biblica si asceza” , el arata ca "Revelatia dumnezeiasca rodeste in functie de calitatea factorului receptor” si de lucrarea Duhului asupra omului. "Pentru a accede la intelepciunea cea de taina a lui Dumnezeu, descoperita de Duhul si transmisa in cuvinte invatate de la Duhul, omul trebuie sa posede acest Duh. […] Nevoia harului pentru primirea descoperirii dumnezeiesti reclama cu necesitate asceza crestina, stradaniile de dobandire a harului” . In acest context dogmatic ortodox vedem de ce nu putem face o disociere intre duhovnicia Bisericii, filocalica prin excelenta, si Biblie. Acolo unde exista aceasta disociere, ea se datoreaza inrauririlor "cercetarilor biblice protestante” .

Din aceste considerente se vede limpede ca abordarea stiintifica a textelor Scripturii e departe de a fi suficienta. Exegetul ortodox nu doar e indreptatit, ci obligat sa recurga la izvoarele spiritualitatii filocalice. Desigur ca "aceasta nu inseamna ca cercetarea biblica trebuie sa se transforme in demers filocalic, ascetic, ci inseamna ca cercetarea biblica trebuie sa-si asocieze, sa-si asume spiritualitatea filocalica” .

Asumarea acestei spiritualitati nu inseamna doar presararea talcuirilor cu citate filocalice si patristice, ci inradacinarea demersului exegetic insusi in metodologia acestor traitori ai Revelatiei. Or, pentru ei asceza era una din metodele necesare de pregatire pentru o buna si adanca intelegere a textului sfant, pregatire reclamata de insasi natura acestui text. Cele aratate de noi in capitolul despre natura Sfintei Scripturi in traditia patristica sunt suficient de limpezi pentru a lamuri acest aspect. Astfel ca avem de-a face cu o exigenta care vizeaza insasi viata exegetului si care e ridicata de Sfantul Grigorie de Nyssa la rang de principiu ermineutic atunci cand el arata ca pentru talcuirea Sfintei Scripturi e nevoie de osteneala.

In scrierile Parintilor osteneala cuprinde atat faptele ascetice clasice, cat si o osteneala de natura intelectuala. Acestea nu se exclud, ci se cer si se sustin reciproc. Ca asa stau lucrurile o dovedesc mai multe texte patristice. Vom cita aici doar unul, din Tratatul la Titlurile Psalmilor al Sfantului Grigorie de Nyssa, in care marele Parinte al misticii leaga de inaintarea in viata virtuoasa insasi putinta de intelegere a textelor sfinte. Fara aceasta viata virtuoasa nu e cu putinta intelegerea lor: "Asadar, sa inaintam mereu in viata cea virtuoasa si in lumina ei sa talmacim si tainele istoriei, caci altfel nu vom intelege […]” .

Or, pentru el, ca pentru intreaga traditie patristica, viata virtuoasa inseamna altceva decat o simpla conformare moralista la un cod. Ea inseamna deplina integrare a omului in duhul vietuirii evanghelice.

Trebuinta ca exegetul sa se inarmeze cu osteneala ascetica si intelectuala pentru a putea sa se adanceasca in tainele Scripturilor rezulta din insasi natura acestei adanciri. Cata vreme interpretarea pe baza propriei θεωρια presupune "o activitate inspiratoare a Duhului Sfant” , este de la sine inteles ca nu se poate accede la ea in afara mijloacelor statornicite in Biserica pentru a dobandi harul Duhului, "caci numai celui ce staruie intru ostenelile virtutii ii vine repede in ajutor harul Duhului” , scrie acelasi Sfant Grigorie.

Principiul ermineutic ascetic-duhovnicesc este poate cel mai greu de inteles si de acceptat de cercetatorii biblici din afara Bisericii. Aceasta deoarece el vizeaza insusi etosul ortodox si modalitatea practica, concreta si vie prin care cuvantul Scripturii devine "viu si lucrator” (Evr. 4, 12) in sufletul omului pregatit conform ascezei ortodoxe pentru primirea acestei lucrari. Exegeza va fi in acest caz talcuirea experientei personale a exegetului, a intalnirii sale adevarate cu Dumnezeu in har, prin mijlocirea textului sfant. Daca celelalte principii ermineutice pot fi acceptate cu relativa usurinta si de neortodocsi, acest principiu e o adevarata piatra de scandal pentru ei, deoarece tocmai acest element, asceza si viata duhovniceasca filocalica, lipseste din sistemul lor de vietuire si de experiere. Asa se plineste cuvantul Apostolului "cuvantul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mantuim, este puterea lui Dumnezeu” (1 Cor. 1, 18). Asceza, fiind in ultima ei dimensiune tocmai aceasta Cruce insusita personal de fiecare, e firesc ca doar pe masura practicarii ei cuvantul propovaduirii sa devina putere a lui Dumnezeu. Fara atingerea scopului de a-L face mai clar pe Hristos si Evanghelia Sa, exegeza ramane un exercitiu intelectual steril. De aceea principiul ermineutic ascetic-duhovnicesc cuprinde pe toate celelalte principii de dinainte intr-un efort practic de talcuire ortodoxa a Scripturii.

Prof. Drd. Lala Pavel Radu

.

• Cunoasterea lui Dumnezeu dupa Sfantul Maxim Marturisitorul
  Publicat in : Sfantul Maxim Marturisitorul
• Cunoasterea lui Dumnezeu
  Publicat in : Religie
• Cunoasterea lui Dumnezeu in imprejurarile concrete ale vietii
  Publicat in : Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi
• Cunoasterea lui Dumnezeu prin nevointa desertarii si a plangerii
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti