Roadele limbii si ale inimii nestapanite

Roadele limbii si ale inimii nestapanite Mareste imaginea.

Roadele limbii şi ale inimii nestăpânite, neîngrădite de frica de Dumnezeu

Judecarea, clevetirea, vorbirea de rău sunt patimi înrudite şi roade ale limbii şi ale inimii nestăpânite şi neîngrădite de frica de Dumnezeu. Judecarea aproapelui nu se poate face doar prin limbă, ci şi prin gând, gest, clătinat din cap, suspin, râs şi prin alte moduri.

Cauzele acestor patimi sunt diferite:

1) Apar din pricina mândriei: cel mândru, înălţându-se pe sine şi nerăbdând ca altul să fie egal cu el, îl judecă şi îl umileşte pe aproapele sau, voind să îşi ascundă propriile păcate, îi vorbeşte de rău şi îi cleveteşte pe alţii, ca ascultătorii să creadă că el nu are păcatele pe care le judecă la aproapele.

2) Uneori, aceste patimi apar din cauza invidiei: întrucât cel invidios nu vrea să-l vadă pe aproapele său în cinste şi în slavă, se şi străduieşte să îi păteze bunul nume şi să îl discrediteze.

3) Uneori, ele apar şi din cauza furiei: cel furios, ne- având prin ce să se răzbune împotriva celui pe care îl urăşte, se străduieşte să îi afecteze bunul nume prin vorbire de rău şi clevetire.

4) Se mai întâmplă ca aceste patimi să apară din pricina unei obişnuinţe rele, din cauza geloziei, a lipsei de răbdare şi a altor păcate.

Remedii pentru aceste patimi

1) Dumnezeu ne-a interzis cu desăvârşire să-l judecăm şi să-l osândim pe aproapele nostru: „Nu judecaţi", spune Domnul, „ca să nu fiţi judecaţi" (Mt. 7,1). „Dar tu, de ce judeci pe fratele tău? Sau şi tu, de ce dis- preţuieşti pe fratele tău? Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea judecăţii lui Dumnezeu" (Rom. 14,10), ne spune Apostolul. Prin urmare, cei care îl osândesc pe aproapele nu ascultă de această poruncă a lui Dumnezeu şi se împotrivesc voinţei Lui, de aceea şi greşesc mult.

2) Avem un singur Judecător - Hristos, Fiul lui Dumnezeu, „Aceluia, Tatăl Cel ceresc l-a dat toată judecata" (cf. In 5, 22). Acela îi va judeca pe toţi fără făţărnicie. Nici cei ce judecă, nici cei ce sunt judecaţi nu vor scăpa de judecata Sa dreaptă şi vor fi răsplătiţi după faptele lor. „Pentru că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău" (II Cor. 5,10) - ne spune Sfântul Apostol. Prin urmare, cel care îl judecă nebuneşte pe aproapele răpeşte demnitatea lui FIristos, un lucru de asemenea greu şi înfricoşător.

Nu îţi este poruncit ţie, o, omule, să îi judeci pe alţii, ci să gândeşti aşa despre tine însuţi: de ce răpeşti demnitatea Domnului tău? Lui I se cuvine să judece, iar nu ţie" - ne învaţă Sfântul loan Gură de Aur. „Orice păcătos îşi are judecătorul: nu trebuie să răpeşti cinstea Fiului lui Dumnezeu Unul-Născut, Lui I-a fost lăsat scaunul de judecată", ne spune acelaşi Sfânt Părinte în alt loc.

3) Unui stăpân pământesc îi este neplăcut atunci când robul său este judecat şi vorbit de rău de un străin înaintea sa, dar fără aprobarea sa. Orice om este robul lui Dumnezeu - cât de neplăcut Ii este lui Dumnezeu atunci când robul Său este judecat şi vorbit de rău în faţa ochilor Săi! Vă spun că îl judecăm în faţa ochilor lui Dumnezeu, căci Dumnezeu este pretutindeni şi le vede pe toate.

4) Aproapele nostru este robul lui Dumnezeu, pentru Domnul său stă sau cade, de aceea, pentru om este un păcat greu să îl judece şi să îl vorbească de rău pe robul lui Dumnezeu. Ba chiar nu avem nici un folos din aceasta: „Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade. Dar va sta, căci Domnul are putere să-l facă să stea" (Rom. 14, 4), ne învaţă Apostolul.

5) Cu toţii suntem păcătoşi în faţa lui Dumnezeu. Dacă nu te afli într-un păcat, probabil că l-ai şi făcut; dacă nu l-ai făcut, îl poţi face; ai putea să greşeşti chiar mai rău decât aproapele pe care îl judeci. Cu toţii avem aceeaşi soartă nefericită, căci înăuntrul nostru se ascunde răul. Duşmanii noştri se află în casele noastre - patimile noastre. Toţi suntem supuşi aceloraşi legi. Fratele tău a greşit astăzi, iar tu ai putea să greşeşti mâine, chiar dacă nu prin faptă, măcar prin cuvânt sau prin gând. Nu putem face nimic fără harul lui Dumnezeu, decât numai răul. Experienţa ne demonstrează acest lucru.

6) Adesea se întâmplă ca mulţi să fie în ochii noştri nişte păcătoşi, iar în interior să fie drepţi; pentru lume nebuni, dar pentru Hristos înţelepţi. Precum şi, dimpotrivă, mulţi ni se par drepţi, iar în interior sunt păcătoşi şi de aceea făţarnici; pentru lume sunt înţelepţi, iar pentru Hristos neînţelepţi.

7) De multe ori un zvon rău apare din pricina oamenilor răi, invidioşi şi mândri, astfel încât cel osândit adesea suferă pe nedrept.

8) Cel care osândeşte va fi el însuşi osândit, după cuvântul lui Hristos: „Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi" (vezi Lc. 6, 37).

9) Ii provocăm o mare suferinţă aproapelui prin aceste fapte, nu mai puţin dacă l-am fi bătut cu un toiag; ba chiar îi provocăm o suferinţă mai mare. Căci rănile trupeşti se vindecă mai repede decât cele sufleteşti. Trupul poate fi rănit cu fier, iar duhul prin cuvânt de ponegrire. Această rănire aduce cu sine întristarea, întristarea generează neputinţa, iar neputinţa moartea. Cu cât mai mare este ponegrirea, cu atât mai mare va fi rănirea şi întristarea provocată sufletului lor. Dacă omul este însetat după onoruri, ar prefera mai bine să se lipsească de bogăţie decât de bunul său nume: rămânând fără bogăţie, o poate aduna din nou, dar numele bun este extrem de greu de refăcut.

10) Cu cât mai cinstită şi mai înaltă este persoana ponegrită, cu atât mai mare este rana provocată, iar pentru autorul acestei fapte rele, cu atât mai mare este păcatul pe care l-a făcut.

11) Atunci când vreun superior este judecat şi vorbit de rău, scade respectul subordonaţilor faţă de el; iar lipsa de respect este urmată de dispreţ, dispreţul de neascultare, iar neascultarea aduce cu sine orice neorânduială şi haos, precum poate oricine să înţeleagă acestea. De aceea, deşi este păcat să judecăm pe cineva, este şi un păcat greu. Dar este un păcat şi mai mare să-l judecăm pe mai-marele nostru.

12) Adesea se întâmplă ca cineva într-adevăr să fi greşit, însă să se şi fi pocăit, iar pe cel ce s-a pocăit, Dumnezeu îl iartă. De aceea este înfricoşător pentru om să-l judece pe cel pe care Dumnezeu l-a iertat şi l-a îndreptat. Gândiţi-vă la acestea voi, cei vorbitori de rău, care nu consideraţi că păcătuiţi atunci când îl răniţi pe aproapele prin vorbire de rău şi prin clevetire.

Cum să evităm aceste patimi

Ca să evităm aceste patimi, trebuie să ţinem cont de următoarele:

1) Fiecare să se uite la el însuşi şi să-şi pună în faţa ochilor propriile patimi şi păcate, străduindu-se să le dezrădăcineze din sine: căci pentru ele va fi judecat la judecata lui Dumnezeu dacă nu se va pocăi. O astfel de analiză a propriilor păcate nu va îngădui ca omul să caute la patimile altora. Ca un neputincios, văzându-şi neputinţa, să aibă grijă de el însuşi, iar nu de alţii, întrucât cel care îşi vede rana sufletească se străduieşte să o vindece şi mai întâi să se îndrepte pe sine, nu pe alţii; mai întâi îşi scoate bârna din ochiul său, nu paiul din ochiul aproapelui său.

2) Să ţinem minte că vom fi şi noi judecaţi pentru osândirea altora.

3) Să ne ferim de discuţii nefolositoare în care oamenii adesea doar îi judecă pe alţii, stricându-le bunul nume.

4) Să ne îndepărtăm de cei care au această obişnuinţă proastă, ca de nişte leproşi, care prin mirosul urât le fac rău altora.

5) Să îl compătimim prin duhul dragostei pe fratele căzut; uitându-ne la căderea sa, noi înşine să păşim cu mai multă grijă, iar pentru el să ne rugăm lui Dumnezeu cel Milostiv ca să-l ridice, iar nouă să nu ne îngăduie să cădem în acelaşi păcat.

6) Cei care au această obişnuinţă rea trebuie să se roage împreună cu psalmistul: „Pune, Doamne, strajă gurii mele" (Ps. 140, 3), şi să ţină minte cele scrise mai sus.

Sfântul Tihon din Zadonsk

Fragment din cartea "Dragostea si mila fata de aproapele", Editura Doxologia

Cumpara cartea "Dragostea si mila fata de aproapele"

Pe aceeaşi temă

07 Mai 2019

Vizualizari: 753

Voteaza:

Roadele limbii si ale inimii nestapanite 5.00 / 5 din 1 voturi.

Cuvinte cheie:

judecarea osandirea

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE