Harul lui Dumnezeu este sursa principală a tuturor puterilor şi abilităţilor duhovniceşti. Este ca soarele care dă lumină şi viaţă lumii noastre. După ce s-au îndepărtat de Dumnezeu prin păcat, oamenii au pierdut puterea Lui de a da viaţă şi, prin urmare, sunt morţi din punct de vedere spiritual. Scopul venirii lui Hristos este de a restabili părtăşia noastră pierdută cu Dumnezeu şi, odată cu ea, viaţa noastră pierdută. De aceea, convertirea la Hristos este asemănată cu învierea din morţi: Vine vremea, şi este acum, când cei morţi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu [mesajul Evangheliei] şi, auzind, vor trăi (Ioan 5, 25), a spus Mântuitorul.

Pătrunzând în inima păcătosului, harul lui Dumnezeu îi descoperă mai întâi conştiinţei sale toată mizeria şi corupţia sufletului său. Dintr-o dată, ca şi cum s-ar fi trezit din somn, el devine conştient de tragismul condiţiei sale, se teme pentru destinul său veşnic şi se îngrijeşte cum să scape de necazuri şi să fie mântuit, înainte era orb în faţa mântuirii sale, insensibil şi indiferent; acum vede, simte şi îi pasă. Dar aceasta nu este încă o schimbare, ci doar o posibilitate de schimbare şi o chemare la ea, Este ca şi cum harul bate la inima păcătosului şi îi spune: „Vezi unde ai ajuns, priveşte, fă paşi spre mântuire". Dacă se trezeşte şi profită de acest îndemn - bravo lui; dacă nu profită - este abandonat şi cade din nou în somnul său greu.

O trăsătură comună a sentimentelor penitenţiale sub influenta harului lui Dumnezeu este nemultumirea faţă de sine şi căutarea a ceva mai înalt. Omul devine nemulţumit de tot ceea ce îl înconjoară, de avantajele sale, de ceea ce posedă, chiar dacă este foarte bogat. Cuvintele: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh (Ioan 3, 5) vorbesc despre regenerarea harică a unui om în apa Botezului şi împărtăşirea cu harul Duhului Sfânt în Mirungere. Alte mijloace duhovniceşti date nouă de Mântuitorul, în special
Tainele Spovedaniei şi împărtăşaniei, au ca scop întărirea şi regenerarea puterilor noastre spirituale.

Rugăciunile noastre de acasă şi din biserică, eforturile creştine şi faptele bune contribuie la aceasta. Ar trebui să acordăm o atentie deosebită rugăciunii inimii, care atrage harul lui Dumnezeu asupra noastră şi ne face un templu al Duhului Sfânt. Harul îl ajută pe om să vadă mizeria şi insignifianţa tuturor lucrurilor pământeşti şi îi încălzeşte inima cu o dragoste ferventă pentru Dumnezeu. Treptat, în mintea omului, părtăşia cu Dumnezeu devine principala sa comoară.

Semnul distinctiv al faptului că împărăţia lui Dumnezeu începe să se instaleze în sufletul omului este nerăbdarea şi entuziasmul cu care acesta percepe toate realităţile spirituale. Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins, a spus Mântuitorul (Luca 12, 49). Aşa cum într-un incendiu flăcările acoperă întreaga clădire, tot aşa focul arderii duhovniceşti ar trebui să acopere întreaga fiinţă a creştinului - gândurile, interesele, sentimentele, dorinţele, întreaga sa activitate. Dar există pericolul de a pierde comuniunea cu Dumnezeu.

Duhul să nu-L stingeţi (I Tesaloniceni 5,19), la sărguinţă, nu pregetaţi; cu duhul fiţi fierbinţi (Romani 12,11), avertizează Apostolul Pavel. Precum începutul bunei dispoziţii este dat de o inspiraţie specială a lui Dumnezeu în noi, tot aşa ne este dat şi pentru a ne ajuta să practicăm virtuţile. Depinde de noi să ne supunem cu mai multă sau mai puţină disponibilitate la îndemnul lui Dumnezeu şi să primim ajutorul Său.

Merităm răsplata sau pedeapsa în funcţie de lenea sau de supunerea noastră evlavioasă, în eforturile noastre de a trăi în conformitate cu voia lui Dumnezeu. Procesul de înnoire duhovnicească are loc în adâncul omului, de aceea se spune: împărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut. Şi nici nu vor zice: îat-o aici sau acolo. Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru (Luca 17,20-21). Toate eforturile noastre ar trebui să fie îndreptate spre instaurarea acestei împărăţii în noi: Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu, spune Mântuitorul, şi toate acestea se vor adăuga vouă [Matei 6, 33). Adică grija pentru împărăţia lui Dumnezeu, căutarea dreptăţii în viaţă, trebuie să fie primordială în mintea noastră.

Duşmanul mântuirii noastre nu face altceva decât să încerce să ne distragă atenţia de la lucrul principal, oferindu-ne tot felul de chestiuni „urgente" şi „importante". Punându-ne în gardă împotriva acestei noi sclavagii faţă de lucrurile materiale, Domnul ne asigură: Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca?
Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele (Matei 6, 31-32). Numai oamenii cu un simţ moral neîmplinit se mulţumesc cu bunuri materiale. Pentru fiii împărăţiei lui Dumnezeu, lumea exterioară, cu toate bunurile sale, nu poate fi decât un mijloc pentru un scop care se află dincolo de ea.

Episcopul Aleksandr Mileant

Fragment din cartea "De ce avem nevoie de Hristos", Editura Egumenita

Cumpara cartea "De ce avem nevoie de Hristos"

• Harul dumnezeiesc
  Publicat in : Sfantul Duh
• Harul dumnezeiesc - Sfantul Iustin Popovici
  Publicat in : Sfanta Treime
• Vointa impreuna cu harul dumnezeiesc mantuiesc pe om
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Nimeni nu se putea uita la fata sa
  Publicat in : Pilda zilei
• Harul lui Dumnezeu
  Publicat in : Religie

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: