Părinte, dar pocăinţa în ce stă?

In voinţa omului, în dragoste, în răbdare.

Să voieşti cele bune, ş-apoi Dumnezeu te-ajută, sau cum, părinte?

D-apăi cum, să nu voieşti cele rele. Să nu voieşti cele rele, să le lepezi vrăjmaşului pe cele rele: „iartă-i, Doamne ", să nu-i blestemi, să nu-i ocărăşti, da' să te rogi pentru ei, că nu-s ei de vină, vrăjmaşul îi pune. Nu trebuie să judeci pe nimeni, asta este smerenia. Să iubeşti pe aproapele tău, şi pe vecinul tău.

Cel care iartă arată că are pocăinţă, iar dacă nu iartă înseamnă că n-are?

Dacă nu iartă arată că are zavistie.

Şi dacă mărturiseşti drept Sfînta Treime şi ceri iertare de la Dumnezeu înseamnă că te mîntuieşti?

Da, măcar cîte păcate n-ai avea, te mîntuieşti. Dacă ai iertat tu, şi Dumnezeu ţi le iartă toate. Să fii cu inima curată, să nu judeci pe nimeni, că nu eşti tu cel ce judeci. Mîntuitorul a zis „datu-Mi-s-a Mie toată puterea în cer şi pe pămînt", El este Judecătorul. Cel ce va crede şi va avea fapte bune - se va mîntui. Să ierţi!

Dar ştii, părinte, drept aici îi lupta. Unii se roagă, postesc, de toate fac, dar cînd este să ierte... nicicum...

Ei, la acela nu-i foloseşte nică postul lui, n-are parte la „învierea cea de obşte". Dacă mori aşa, în zavistie şi răutate eşti ca şi diavolii. Nu poţi sluji la doi domni. Uite, Mîntuitorul, cînd L-au pus pe cruce, acolo, să-L răstignească şi au început să-I bată cuiele în palme, El o strigat: „Părinte, părinte, nu le socoti lor păcatul ista", sau atunci dnd o zis „n-am venit pentru cei drepţi, ci pentru cei păcătoşi, n-am venit pentru cei sănătoşi, ci pentru cei bolnavi."

Păi nu prea avem pricină pentru deznădăjduire, aşa-i părinte?

Nu, nu, nu. Dacă om ierta, şi pe noi ne iartă.

Asta înseamnă că duhul deznădejdii stăpîneşte pe cei care ei înşişi nu iartă pe alţii.

Da, asta înseamnă că ţin mînie. Să avem dragoste faţă de toţi oamenii, să nu-i mustrăm. Nu-s oamenii vinovaţi, că vrăjmaşul îi pune.

Să învinuim pe diavol mai mult...

Da, că el îi vinovat. Omul nu ştie, n-are cunoştinţă, dar diavolul ştie foarte bine, de la-nceput, dar nu vrea să se pocăiască. Iaca, o femeie care avea draci în cap o venit la mine şi o început să-mi spună cum aude ea în capul ei, cum spun ei vorbe de-ale lor şi ea se roagă, dar Dumnezeu nu vrea să-i alunge de la ea. Iar eu i-am zis „ia întreabă tu pe aceia din cap de la tine: iată vine Domnul la judecată, de ce nu vă pocăiţi şi voi? Iar ei au răspuns: noi ne-am pocăi, dar stă diavolul stăpînul nostru cu nişte furci de foc şi ne împunge, ne arde..."

Da' mie îmi pare că îi mai amăgesc şi ăştia mai mititei, părinte, şi dau vina pe cel mai mare.

Fragment din cartea "Dragostea care nu cade niciodata", Editura Cathisma

Cumpara cartea "Dragostea care nu cade niciodata"

 

• Iertarea in lumina invaturii crestine
  Publicat in : Morala
• Acatist de pocainta pentru iertarea pacatelor
  Publicat in : Acatiste
• De ce osandim iertarea ?
  Publicat in : Editoriale