Starea sufletului dupa moarte

Starea sufletului dupa moarte Mareste imaginea.

Patimile sufletului nu pier o dată cu moartea. Astfel, Sfântul Macarie Egipteanul spune că: „Sufletul cel păcătos, fiind încă în trup, răspândeşte duhoarea faptelor rele, dar după moarte o răspândeşte încă şi mai mult. Şi ele, copleşindu-l, în fac negru şi întunecat“. Patimile alipesc sufletul de lumea aceasta şi, după cum spun Părinţii, ele îl îngreunează, de nu-şi poate lua zborul la cer. De aceea, Sfântul Grigorie de Nyssa îi învaţă pe creştini să se ferească pe cât pot de o asemenea întinare: „Cei ce trăiesc în trup trebuie să se dezlege de împătimirea trupească mai ales printr-o viaţă virtuoasă, pentru ca după moarte să nu mai aibă nevoie de o altă moarte, care să-l dezlipească de trup; ci scăpând din laţuri, moartea să-i lase sufletului cale uşoară şi neîmpiedicată spre binele de sus; fiindcă acum nu-l mai împovărează trupul. Dar dacă cineva are cugetarea cu totul trupească, punându-şi toată pornirea şi lucrarea sufletului în slujirea poftelor trupeşti, un astfel de om nici după ce a ieşit din trup nu se desparte cu totul de patimile trupeşti. După cum cei ce-şi petrec cea mai mare parte a vieţii în locuri rău-mirositoare, nu scapă de putoarea aceea nici când se mută la aer curat, căci, petrecând vreme îndelungată în acel miros greu, a pătruns în ei şi nu mai iese, tot aşa şi cei iubitori de trup este cu neputinţă să nu ducă cu ei, după mutarea în viaţa cea nevăzută, măcar cât de puţin din duhoarea trupului; iar din această pricină suferinţa lor sporeşte, fiindcă sufletul lor e încă şi mai înlănţuit de cele pământeşti".

In treacăt fie spus, în acest fel explică Sfântul Grigorie de Nyssa apariţia nălucilor: „Cu aceasta se potrivesc şi cele spuse de unii, că în jurul mormintelor se arată adesea, ca nişte umbre, nălucile celor adormiţi. Dacă aceasta este adevărat, atunci se dovedeşte astfel că unele suflete sunt foarte alipite de viaţa trupească, alipire ce trece, în cazul acesta, dincolo de marginile fireşti, iar acesta pentru că sufletul n-a putut să iasă din trup şi să zboare din el curat şi tară nici o urmă de tină, nici n-a îngăduit chipului său să se transforme cu totul într-unul nevăzut, ci zăboveşte lângă forma trupului chiar şi după ce forma s-a destrămat şi, deşi a ieşit din trup, rătăceşte cu dor prin locurile în care se află materia trupului şi se întoarce mereu la el“.

Dimpotrivă, curăţit de patimi, uşurat de povara cărnii şi neţinut de laţurile lumii, sufletul se desparte lesne de trup şi se înalţă la cereştile locaşuri.

Putem spune, aşadar, că sufletul duce cu sine tot ce-a agonisit în vremea sălăşluirii sale în trup, fie bune, fie rele, şi stăruie în cele în care a fost aflat la vremea morţii.
"Sufletele celor adormiţi - scrie Arhimandritul Iustin Popovici - intră în viaţa de dincolo cu tot ceea ce poartă în ele, după cuvântul care zice: «Faptele lor vin cu ei» (Apoc. 14, 13). Merg dincolo cu toate gândurile şi simţirile lor, cu virtuţi şi cu patimi, cu cele bune ale lor şi cu cele rele, cu întreaga lor lume morală. Adică, aşa cum sunt şi aşa cum au ieşit din acest trup şi din viaţa pământească". Aceasta este, după el, o formă de păstrare a identităţii persoanei: „Dacă moartea ar putea să schimbe starea sufletului, s-ar pierde continuitatea persoanei, şi în viaţa de dincolo Petru n-ar mai putea fi recunoscut ca fiind Petru, nici Pavel, ca Pavel“.

De vreme ce sufletul îşi păstrează starea spirituală în care l-a aflat ceasul morţii, urmează că de-acum înainte îi este cu neputinţă să se mai schimbe în vreun fel. Iar aceasta din mai multe motive. Unul dintre ele, după Părintele Iustin Popovici, este acela că, lipsit de trup şi de prilejurile din viaţa pământească, sufletul nu are cum să ducă o altă viaţă sau să se poarte altfel. „Chiar dacă în lumea de dincolo sufletul ar voi din toată fiinţa sa să se schimbe şi să înceapă o nouă viaţă, cu totul alta decât cea dusă pe pământ, el nu poate face lucrul acesta în nici un chip. Nu mai poate s-o facă pentru că-i lipseşte trupul, fără de care omul nu este om şi nu poate să hotărască şi să acţioneze liber; îi lipsesc totodată locurile şi tovărăşiile pământeşti, care-i dădeau prilej de fapte bune şi de mântuire. Altfel spus, pe lumea cealaltă sufletul nu mai poate să se pocăiască, pentru că acolo rodesc cele pe care le-a sădit aici [...]. Aceasta ne învaţă Sfânta Scriptură numind cele de pe pământ „semănături", iar viaţa de dincolo, „seceriş" (Gal. 6, 7-8).

Jean-Claude Larchet

Fragment din cartea "Traditia ortodoxa despre viata de dupa moarte", Editura Sophia

Cumpara cartea "Traditia ortodoxa despre viata de dupa moarte"

 

Pe aceeaşi temă

23 Iunie 2020

Vizualizari: 3127

Voteaza:

Starea sufletului dupa moarte 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE