Sub indrumarea Bisericii si fara indrumarea ei

Sub indrumarea Bisericii si fara indrumarea ei Mareste imaginea.

In Biserică, totul se află la locul potrivit. în Biserică, totul are propria nuanţă şi iluminare corectă. Ştim pe dinafară cele Zece Porunci date pe Sinai, dar le înţelegem mult mai adânc decât au făcut-o iudeii, deoarece pentru noi ele sunt iluminate şi aprofundate de Predica de pe Munte a Mântuitorului.

O bogată legislaţie morală şi rituală ni se înfăţişează de-a lungul întregii Legi mozaice, dar cuvintele: „Să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău", iar: „Pe aproapele tău ca pe tine însuţi", care se află printre multe alte învăţături ale lui Moise, „doar prin Evanghelie" au început să lumineze pentru noi cu deplina lor strălucire.

Nici Cortul, nici Templul lui Solomon nu mai există, dar totuşi noi le studiem construcţia, fiindcă numeroase simboluri ale Noului Testament sunt cuprinse în rânduielile lor. In biserică, ascultăm lecturi din proroci, dar ele nu ne sunt oferite ca să cunoaştem soarta popoarelor care înconjurau Palestina, ci fiindcă în aceste lecturi sunt făcute prorocii cu privire la Hristos şi la evenimentele evanghelice.

Dar s-a întâmplat (în secolul al XVl-lea, în Europa Occidentală) ca un imens grup de „creştini" care au refuzat să fie călăuziţi de tradiţia bisericească (ca reacţie firească, desigur, la deformarea romano-catolică a adevăratei Tradiţii) să dea deoparte toată bogăţia Tradiţiei Bisericii străvechi, hotărând să păstreze, ca izvor şi îndreptar de credinţă, doar Sfintele Scripturi: Biblia cu cele două părţi ale sale, Vechiul şi Noul Testament.

In acest fel a acţionat protestantismul. Să-i dăm totuşi partea ce i se cuvine: el s-a aprins de setea pentru cuvântul viu al lui Dumnezeu, a ajuns să iubească Biblia. Dar nu a învăţat că Sfintele Scripturi au fost strânse de Biserică şi că ele aparţin Bisericii, prin succesiunea ei apostolică, istorică. Nu a luat în consideraţie faptul că credinţa Bisericii este luminată de Biblie, întocmai precum, la rândul ei, Biblia este luminată de credinţa Bisericii; una o cere pe cealaltă, fiecare se sprijină pe cealaltă. Rămaşi doar cu Sfintele Scripturi, aceşti „creştini" au început să le studieze cu frenezie, în nădejdea că, urmând îndeaproape calea lor, vor ajunge să vadă atât de clar, încât nu va mai exista nici o pricină de neînţelegeri cu privire la credinţă.

Biblia, în care Vechiul Testament ocupă trei pătrimi din volumul ei total, a devenit o carte de permanentă referinţă. Aceştia au cercetat-o în cele mai mici detalii, au comparat-o cu străvechile texte ebraice, au numărat de câte ori sunt folosite în Sfintele Scripturi anumite cuvinte. Totuşi, procedând astfel, au început să piardă simţul proporţiilor; au socotit că Vechiul şi Noul Testament sunt două izvoare echivalente ale aceleiaşi credinţe, complementare unul faţă de cealalt, ca două înfăţişări absolut egale ale ei. Iar în cazul anumitor grupuri de protestanţi, supremaţia cantitativă a Vechiului Testament şi faptul ocupă primul loc în ordinea cărţilor biblice au dus la concluzia că Vechiul Testament ocupă, de asemenea, şi primul loc ca semnificaţie. In acest chip au apărut sectele iudaizante.

Ele au socotit monoteismul (văzut ca o credinţă doar într-Unul Dumnezeu) Vechiului Testament mai presus de monoteismul Noului Testament, cu adevărul său dumnezeiesc revelat al Unuia Dumnezeu în Sfânta Treime; poruncile date pe Sinai au devenit mai importante decât învăţăturile Evangheliei; sabatul - mai important decât Duminica, ziua învierii. Alţii, care se pare că nu au luat-o pe această cale iudaizantă, sunt totuşi incapabili să discearnă între duhul Vechiului Testament şi cel al Noului Testament, între duhul robiei şi duhul înfierii, între duhul legii şi duhul libertăţii.

Influenţaţi de anumite fragmente din Vechiul Testament, aceştia au respins plinătatea cultului exprimată în Biserica creştină sub felurite forme de împlinire a lui, care implică atât duhul, cât şi trupul, au respins metodele exterioare de exprimare a lui şi, mai ales, au dispreţuit simbolul creştinismului - Crucea - şi alte chipuri sfinte, prin aceasta căzând sub osânda Apostolului: „Şi au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricăcios cu asemănarea chipului omului celui stricăcios şi al păsărilor şi al celor cu patru picioare şi al târâtoarelor" (Rom. 1, 23).

Un al treilea grup de oameni (cu o orientare mai umanistă), puşi în încurcătură fie de simplitatea cu care sunt relatate străvechile istorisiri, fie de caracterul asprti al lumii antice (mai ales aşa cum s-a manifestat el prin războaie), fie de caracterul plin de etnicitate ebraică, fie prin alte trăsături ale epocii precreştine, au luat o atitudine negativă faţă de aceste povestiri, iar mai apoi faţă de Biblie în totalitatea ei. Este cu neputinţă să mănânci doar pâine, fără să bei apă, cu toate că pâinea este esenţială pentru organism; tot aşa este ai neputinţă să fii hrănit duhovni ceste doar cu Sfintele Scripturi, fără împrospătarea harului oferit de viaţa trăită în Biserică.

Facultăţile de teologie protestante, care susţin că apără creştinismul şi izvoarele lui şi studiază atent Biblia, rămân, desigur, cu un gust amar. S-au lăsat furate de analiza critică a textelor scripturale, mai întâi ale Vechiului Testament şi, mai apoi, ale celui Nou.

Deoarece au încetat treptat să-i simtă forţa duhovnicească, au început să se apropie de cărţile sfinte ca de nişte documente oarecare ale lumii antice, folosind metode şi tehnici ale pozitivismului secolului al XlX-lea. Unii dintre aceşti teologi s-au întrecut între ei în teorii născocite cu privire la originea diverselor cărţi, în contradicţie cu Tradiţia sfântă a Antichităţii.

Pentru a explica situaţiile de înainte-cunoaştere a evenimentelor viitoare din cărţile sfinte, au afirmat că aceste cărţi au fost scrise, de fapt, la o dată ulterioară evenimentelor relatate. Teoriile s-au schimbat, dar metoda în sine a dat o lovitură autorităţii Sfintei Scripturi şi'credinţei creştine. Este adevărat că simplii credincioşi protestanţi au ignorat această aşa-numită „critică a Bibliei" şi, până la un punct, continuă să procedeze la fel.

Dar, întrucât pastorii au urmat şcoli teologice moderniste, ei înşişi au fost, nu arareori, transmiţători ai acestei gândiri critice în cadrul comunităţilor lor. Perioada criticii biblice a ajuns la declin, dar această mişcare a făcut ca numeroase secte să-şi piardă credinţa dogmatică; acestea au început să recunoască doar învăţăturile morale ale Evangheliei, uitând că ea este de nedespărţit de doctrina sa dogmatică.

Se întâmplă adesea că până şi acţiunile bune să aibă partea lor întunecată. Astfel, traducerea Bibliei în toate limbile contemporane a fost un mare eveniment în domeniul culturii creştine. Trebuie să admitem că, până la un anumit punct, această sarcină a fost îndeplinită de protestantism.

Totuşi, trebuie, de asemenea, să admitem că este mult mai greu să simţi suflarea unei profunde şi sfinte vechimi a Scripturilor Vechiului Testament în limbile noastre contemporane. Atunci când se citesc Scripturile în aceste limbi, nu oricine va lua în calcul distanţa imensă care separă cele două epoci, cea apostolică si cea proprie nouă, şi, prin urmare, se naşte incapacitatea de a înţelege şi de a evalua simplitatea istorisirilor biblice. Nu fără un motiv întemeiat, unii evrei păstrează cu grijă limba străveche ebraică a Scripturilor, şi chiar evită să folosească o Biblie tipărită pentru rugăciuni şi lecturi în sinagogi, ci folosesc exemplare în manuscris ale Vechiului Testament scrise pe pergament.

Răspândirea Bibliei pe toată faţa pământului în ediţii de multe milioane de exemplare a fost, cu siguranţă, un lucru de mare importanţă. Dar chiar şi în această situaţie, nu i-a determinat oare pe oameni să adopte o atitudine mai lipsită de evlavie faţă de Cartea Cărţilor?

Ceea ce tocmai am afirmat se referă la activităţile dinăuntrul „creştinătăţii". Dar la aceasta s-au adăugat şi alte situaţii, din afară. Biblia s-a aflat faţă în faţă cu cercetarea ştiinţifică: cu geologia, paleontologia, arheologia. De dedesubtul pământului a apărut lumea trecutului, până acum aproape necunoscută.

Ştiinţa contemporană i-a oferit lumii antice o deschidere care s-a întins pe parcursul a milenii întregi. Inamicii religiei nu au ezitat să facă uz de datele ştiinţei drept mărturii împotriva Bibliei, pe care au aşezat-o în scaunul de judecată, spunându-i cu cuvintele lui Pilat: „Iată câte spun împotriva Ta" (Mc. 15, 4).

In aceste situaţii noi, trebuie să ne întărim în conştiinţa fermă a sfinţeniei Bibliei, a adevărului ei, a valorii ei, a fiinţei sale excepţionale şi a măreţiei ei, în conştiinţa că ea este Cartea Cărţilor, documentul adevărat al umanităţii. Sarcina noastră este aceea de a ne apăra de confuzie şi de îndoieli. Mai ales Sfintele Scripturi ale Vechiului Testament sunt contestate de teoriile ştiinţifice contemporane.

Prin urmare, să ne apropiem mai mult de Vechiul Testament, să aruncăm o privire chiar în propria lui esenţă. Atât cât poate fi ea implicată, putem fi siguri că ştiinţa obiectivă, adevărată, neprejudiciată va da întotdeauna mărturie în concluziile sale asupra adevărului Bibliei. Sfântul Ioan de Kronstadt ne povăţuieşte: „Atunci când te îndoieşti de adevărul vreunei persoane sau al vreunui eveniment descris în Sfânta Scriptură, aminteşte-ţi că «toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu» (II Tim. 3,16), aşa cum afirmă Apostolul, şi este, prin urmare, adevărată şi nu cuprinde persoane, basme şi povestiri imaginare, deşi conţine parabole pe care oricine le poate vedea că nu sunt istorisiri reale, ci sunt scrise într-un limbaj figurativ. Deplinătatea Cuvântului lui Dumnezeu este un singur adevăr, întreg, nedespărţit; iar dacă susţii că orice istorisire, propoziţie sau cuvânt sunt neadevărate, atunci păcătuieşti împotriva adevărului unităţii Sfintei Scripturi şi a Adevărului său primordial, care este însuşi Dumnezeu" .

Pr. Mihail Pomazanski

Totul isi are timpul si locul sau. Scrieri alese; Editura Doxologia

Cumpara cartea "Totul isi are timpul si locul sau. Scrieri alese"

 

Pe aceeaşi temă

06 Octombrie 2017

Vizualizari: 388

Voteaza:

Sub indrumarea Bisericii si fara indrumarea ei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE