In haosul lumii in care traim, provocat de era informatiilor, este foarte greu, daca nu chiar imposibil, pentru ca un tanar, la maturitate tineretii sale, sa poata orienta intr-o directie sau alta. Bombardamentul informatiilor, venit din toate directiile, ii dezinformeaza, demobilizeaza si dezorienteaza pe majoritatea tinerilor, nefiind capabili sa discearna intre bine si rau, facand alegerea la voia intamplarii, iar rezultatul este, de multe ori, o piatra de moara pentru povara multora.

Dintre acestia, tinerii care au luat calea bisericii si au aprofundat tainele credintei ortodoxe, e drept, din ce in ce mai putini la numar, se confrunta cu un altfel de alegere, casatorie sau calugarie.

Acestora le spunem ca intemeierea unei familii este calea normala, fireasca a vietii. De la facerea lumii, a fost o pereche, femeie si barbat, stramosii nostri Adam si Eva.

Chiar Dumnezeu le-a dat porunca sa creasca si sa se inmulteasca. Asadar, familia este, in primul rand, la temelia societatii omenesti. Prin casatorie, barbatul si femeia devin creatori, inmultind neamul omenesc. Este o chemare generala pentru acest mod de viata, o chemare adresata tuturor oamenilor.

In schimb, monahismul este sfat evanghelic si se cere o chemare vie la acest mod de viata. Trebuie o chemare speciala, un indemn din miezul fiintei tanarului pentru a veni la calugarie. Si de aceea, este o mare deosebire intre un mod si altul de viata; una este sa fi calugar si alta este misiunea familiei.

Pe de o parte, pe familie se pune accentul intr-o viata sociala. Viata familiei cu grijile ei, cu problemele ei, de fiecare zi, adeseori, priveste numai in jos sau pe orizontala, nu are prea mult timp sa se uite si in sus. Fratele din manastire care are chemare pentru acest tel special - apropierea de Dumnezeu - poate interveni sa atraga atentia, sa lumineze mintea si tendintele oamenilor, avertizandu-i ca mai exista si o alta viata, o viata vesnica, dincolo de lumea pamanteasca.

In aceasta directie, este indreptata misiunea speciala a monahului, in comparatie cu cel care duce o viata de familie. Deoarece, noi agonisim si muncim din zori si pana in noapte pentru painea de toate zilele, pentru adapost si petreceri, dar uitam ca vom muri intr-o buna zi si ca vom da seama de orice timp desert folosit in viata, dupa cum ne spune Insusi Mantuitorul.

Pe de alta parte, problema monahala este una de vocatie, dar si de cunoastere. Crestin, nu se naste nimeni, orice persoana poate deveni crestin, prin botez. Cu monahul este altceva, trebuie sa te nasti monah, pentru ca e foarte greu sa te formezi calugar, nevointele la care esti expus sunt destul de mari, uneori, insuportabile pentru fiinta umana. Pentru ca daca nu ai vocatie, nu ai dragoste si fara iubire, nu poate exista viata monahala.

Iata, de ce acela care doreste sa se dedice vietii monahale, trebuie sa se ispiteasca pe sine si asa sa manance din painea amaraciunii si sa bea din potirul lacrimilor.

In aceasta idee exista trei motive fundamentale pentru care cineva urmeaza calea monahala, si anume: castigarea Imparatiei Cerurilor; usurarea de povara pacatelor; dragostea de Dumnezeu.

Asa precum ingerii sunt lumina pentru monahi, tot asa si calugarii prin trairea lor, trebuie sa fie lumina si pilda vie pentru crestinii mireni. Deoarece, sufletul care s-a unit, prin curatire, cu Dumnezeu numai are nevoie de cuvantul altuia pentru invatatura, pentru ca acest suflet fericit poarta in sine insusi Cuvantul, cel pururea vesnic si tainic, care il indruma si lumineaza permanent.

Asadar, sa ne rugam la Dumnezeu ca, fie ca suntem monahi, fie ca suntem mireni, sa ne faca vrednici de primirea marelui dar dumnezeiesc - mantuirea.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Stefan Popa

.

• Monahismul protestant
  Publicat in : Religie
• Monahismul - chemare de la Dumnezeu sau alegere personala?
  Publicat in : Religie