Fiind preot, Stareţul a primit invitaţia bătrânului Iosif de a sluji Sfânta Liturghie la chilia lui de la Sfântul Vasile. După Sfânta Liturghie, Părintele Efrem i-a cerut bătrânului Iosif sa-l primească sa-şi mărturisească gândurile. Iar pentru aceasta au rânduit o anumită noapte. In noaptea stabilită, Părintele Efrem a urcat la Sfântul Vasile, s-a aşezat pe o mica terasă în afara arhondaricului şi având întinsă la picioarele lui taina naturii sălbatice de noapte, s-a rugat până la miezul nopţii, aşteptând ca bătrânul Iosif sâ-şi termine rugăciunea. "Cinci ore întregi, spunea apoi Stareţul, nu au incetat deloc lacrimile să curgă din ochii mei' . In acelaşi timp bătrânul Iosif se gândea în sine, fiind apăsat de gânduri de dezamăgire: "Oare de ce vreau să mă ocup de Părintele Efrem? Şi acesta trebuie să fie ca şi ceilalţi!". In cele din urmă l-a trimis pe părintele Atanasie, fratele lui, să-l cheme.
Stareţul i-a mărturisit trei stări duhovniceşti înalte pe care le trăise. Când a terminat, bătrânul Iosif i-a spus satisfăcut: Tu mă căutai pe mine şi eu pe tine!". Şi din acea clipă a început istoria unei adânci legături duhovniceşti. De aici înainte Părintele Efrem avea să-l numească pe bătrânul Iosif, stareţul său. Adeseori mărturisea: Nu am iubit şi nu m-am temut atât de mult de nici un alt om pe lume".
Şi astfel a început să urce regulat la Sfântul Vasile pentru a sluji Sfânta Liturghie acolo în fiecare marţi, joi, sâmbătă şi duminică, pe la miezul nopţii îşi agăţa la centură un mic felinar cu ulei îşi lua toiagul în mâna dreaptă şi metaniile în cea stânga şi urca timp de o jumătate de oră până Ia Sfântul Vasile.
A renunţat la rugăciunile pe care le rostea înainte pentru a se afla într-o continuă trezvie duhovnicească şi a început să se ocupe cu rugăciunea lui lisus: "Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă". Cu această rugăciune făcea toate slujbele, aşa cum îl învăţase Dascălul (aşa îl numeau toţi pe bătrânul Iosif din respect şi preţuire). In privinţa aceasta părintele Nichifor nu se împotrivea deloc, ci de bună voie îl trimitea la Dascăl.
Programul bătrânului Iosif era următorul: mâncau la ceasul al nouălea şi dormeau trei ore până la apusul soarelui, apoi după ce luau o cafea, îşi începeau privegherea cu Rugăciunea lui lisus, care ţinea până la miezul nopţii. La miezul nopţii începeau Sfânta Liturghie în bisericuţă. Cât de pline de har erau acele Sfinte Liturghii! Cât de mult se înduioşa Stareţul atunci când şi le amintea! După Sfânta Liturghie se odihneau până se lumina de ziuă, când începeau lucrul de mână pentru a-şi agonisi cele necesare traiului.
Bătrânul Iosif ţinea la acest tipic ca la ochii din cap. Nu accepta schimbarea lui cu nimic, deoarece ar fi pricinuit schimbare şi în rugăciune. După masă închidea poarta şi nu mai primea nici un vizitator. Trebuia să se odihnească pentru privegherea de noapte. Unui musafir întârziat i-a strigat: "Şi înger de-ai fi, la această oră nu te primesc".
Spunea Stareţul: "Două luni am stat lângă bătrânul Iosif şi am aflat harul. într-o noapte mă rugam în picioare în chilia mea. La un moment dat, peretele din faţă s-a deschis şi am văzut trei persoane care se apropiau de mine. Atunci sufletul meu şi-a deschis braţele şi a îmbrăţişat pe Cel din mijloc. Simţul meu duhovnicesc mă încredinţa că acea Persoană era Hristos, însoţit de doi îngeri. De îndată ce mi-am revenit am luat felinarul şi în miezul nopţii am pornit spre Sfântul Vasile. Pe drum m-au înconjurat demonii şi m-a cuprins frica şi groaza. Gâfâind de osteneală, am ajuns în cele din urmă la Sfântul Vasile şi i-am spus părintelui Atanasie:
- Inştiinţează-l pe Stareţ că vreau sâ-i vorbesc neapărat.
Acela m-a primit imediat şi după ce m-am aşezat m-a întrebat:
- Ce ai?
- Aşteptaţi puţin, Părinte, să-mi revin şi vă voi spune.
Apoi i-am povestit ce mi s-a întâmplat. Atunci Stareţul s-a ridicat, m-a îmbrăţişat şi plin de bucurie mi-a spus:
- Aceasta, fiul meu, este prima treaptă. Acesta este harul. De acum înainte te aşteaptă altă îmbrăcăminte duhovnicească, alte orizonturi, altă hrană duhovnicească, altă rugăciune. Mulţi monahi aşteaptă aceasta ani de zile, dar puţini o gustă. Iar ţie atât de repede ţi-a dăruit-o Dumnezeul".
Altădată, când a urcat din nou la Sfântul Vasile pentru a-l vizita pe bătrânul Iosif, l-a aflat într-o stare de rugăciune plină de har. Acela i-a strâns capul la piept şi a continuat să se roage. (Astfel obişnuia bătrânul Iosif să se roage pentru fiii lui duhovniceşti). Se găsea parcă în extaz.
- Părinte, "covrigii" numai tu îi vei mânca? a şoptit Părintele Efrem, dorind să guste din toate cele cu care se desfăta sufletul bătrânului losif. Dar a simţit un imbold să păstreze tăcerea în acele momente când stareţul îl strângea uşor la piept.
După puţin timp, bătrânul losif şi-a revenit, a întrerupt rugăciunea, a suspinat dulce şi a spus:
- Fiul meu, tu nu ai numai curăţie sufletească, ci chiar neprihănire.
Aceasta o văzuse în rugăciunea lui.
Ascultare
Părintele Efrem s-a predat cu toată inima ascultării faţă de bătrânul losif şi primea cu bucurie povăţuirea lui. îi descoperea gândurile şi starea lui duhovnicească cu acrivie.
Cu uşurinţă urca şi cobora la Sfântul Vasile, iar după 1938 la peşterile de la Sfânta Ana Mică, unde se mutase bătrânul losif, pentru a sluji Sfânta Liturghie şi pentru a-l împărtăşi. Dar făcea şi alte osteneli în semn de recunoştinţă. Astfel, atunci când bătrânul losif a părăsit Schitul Sfântul Vasile şi a coborât la Sfânta Ana Mică, a început să zidească o colibă şi o bisericuţă în interiorul unei stânci, folosind ca materiale de construcţie lemn, miliade şi cărămizi făcute din pământ roşu. Părintele Efrem încărca pământ roşu de la Karulia în fiecare luni şi îl ducea la Sfânta Ana Mică, unde părintele Arsenie făcea cărămizile. Pentru a fi liber de obligaţiile lui de la Chilia Sfântul Efrem, unde bătrânul Procopie sculpta peceţi, avea grijă să scoată la strung un număr dublu de peceţi. Astfel şi bătrânul Procopie avea în fiecare zi peceţi pregătite pentru sculptat, şi bătrânul Arsenie destul pământ roşu pentru cărămizi. Dragostea şi ascultarea lui îl ajutau să lucreze îndoit.
Invoca adeseori rugăciunea bătrânului losif şi îi învăţa pe toţi să invoce rugăciunea stareţului lor. Mai târziu un frate i-a scris: "Ce taină nepovestită este aceasta, cinstitul meu Părinte! Ce legătură sfântă leagă ucenicul de stareţul său! «Dumnezeul părintelui meu losif» mi-aţi spus şi simţeam aceste cuvinte mai dulci decât toate desfătările acestei lumi".
Odată ningea şi sufla un vânt rece de la nord. Trebuia să meargă la Sfânta Ana Mică să slujească Sfânta Liturghie. Pe valea Katunakiei coborau nişte curenţi reci care îţi intrau ca nişte cuie în trup. Părintele Efrem s-a înfăşurat în rasa lui subţire şi a pornit hotărât. Primul obstacol de trecut era urcuşul abrupt al Katunakiei cu aerul îngheţat, care parcă găurea până în adâncurile lor plămânii înfierbântaţi. Apoi urma porţiunea dreaptă pe care o bătea zăpada şi o biciuia crivăţul. Părintele Efrem îngheţase de frig şi nu mai putea răbda. S-a întors şi a coborât în fugă pe cărarea care ducea spre casă. A intrat în bucătărie şi a căzut pe jumătate leşinat. Părintele Procopie a lăsat rucodelia şi s-a îngrijit să-l facă să-şi revină. După câteva zile a spus acestea bătrânului losif. Acela însă nu l-a linguşit deloc, ci i-a spus: "Părinte, dacă te-ai fi silit mai mult, te-ar fi ajutat Dumnezeu şi ai fi venit .
Legătura lor duhovnicească era atât de adâncă şi puternică, iar starea duhovnicească a bătrânului losif atât de înaltă, încât Dumnezeu pecetluia cuvântul lui. De fiecare dată când Părintele Efrem se întorcea la Katunakia, îi săruta mâna bătrânului losif şi îi cerea binecuvântarea. Mergi, îi spunea acela din toată inima lui şi cu tâlc, mergi şi vei vedea . Mă îmbogăţeam în rugăciune şi har", îşi amintea Părintele Efrem cu nespusă bucurie. Hai, mergi acum", îi spunea bătrânul losif cu asprime, atunci când îl întrista cu ceva. Uscăciune, părăsire simţeam atunci", îşi amintea şi mărturisea cu amărăciune Părintele Efrem.
Atunci când bătrânul losif cu obştea lui au vrut să părăsească gruparea Mateiţilor şi să treacă la Florinişti (Cele două ramuri principale ale mişcării stiliste din Grecia), a fost nevoit să redacteze un document. Pe când se afla la treburile zilnice, la Katunakia, Părintele Efrem gândea că trebuia schimbată o oarecare expresie din document, pentru că i se părea că nu este corectă aşa cum o scrisese bătrânul losif. După câteva zile a mers şi a slujit Sfânta Liturghie. După Sfânta Liturghie bătrânul losif i-a spus: "Părinte, ai grijă că un oarecare gând te desparte de mine". Părintele Efrem s-a mirat când a auzit aceste cuvinte, dar nu-şi putea aminti cu ce anume greşise.
Scormonindu-şi memoria, şi-a amintit în cele din urmă şi s-a minunat de străvederea bătrânului.
Altădată, Părintele Efrem l-a amărât, ca un om, cu ceva pe bătrânul losif. A cerut iertare dar bătrânul nu s-a înmuiat. "Pleacă", i-a spus, "şi să nu vii până ce nu trimit eu să te cheme". Au trecut zile întregi, care i s-au părut ca o moarte duhovnicească. în cele din urmă l-a trimis pe părintele Atanasie ca să-l cheme. In timpul Sfintei Liturghii harul l-a umbrit din nou, după atâtea zile şi s-a bucurat. După Sfânta Liturghie, când Părintele Efrem i-a mărturisit bătrânului losif despre aceasta, acela i-a spus cu dulcele său glas părintesc: "Bine, fiul meu, n-ai înţeles că te-am îmbrăţişat şi sărutat în duh?'".
Odată, pe când liturghisea, la ecfonisul binecuvântării "Pace tuturor"' s-a gândit mirat: "Bine, dar eu primesc har de la staret, cum să-l binecuvintez eu acum?". "Eu binecuvintez", a auzit o voce din epitrahilul său, şi a înţeles că Sfântul Duh este Cel Care binecuvintează prin liturghisitor.
Fragment din cartea "Staretul Efrem Katunakiotul", Editura Evanghelismos
Cumpara cartea "Staretul Efrem Katunakiotul"
-
Invierea - Muntele Athos
Publicat in : Biserica in lume -
Manastirea Noul Athos
Publicat in : Biserica in lume -
Schitul Sfantul Ilie - Sfantul Munte Athos
Publicat in : Biserica in lume -
Schitul romanesc Lacu din Muntele Athos
Publicat in : Interviuri -
Pelerinaj Muntele Athos si Grecia
Publicat in : Pelerinaje
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.