Prefigurarile Crucii in Vechiul Testament
Vechiul Testament ne prezinta nenumarate semne, figuri sau tipuri prin care sunt prefigurate persoana Mantuitorului Hristos, jertfa Lui si Crucea, altarul acestei jertfe, precum si alte semnificatii ale Crucii si folosirii semnului ei etc, devenita mijloc de mantuire, de sfintire si de proslavire a crestinului autentic traitor in Hristos si purtator al crucii dupa exemplul Lui.
Dupa cum planul mantuirii si Persoana Rascumparatorului nu sunt aratate explicit in Vechiul Testament, tot asa nu este nici Crucea. Este intrevazuta totusi in unele proorocii, in unele semne si figuri, iar ca obiect material, prin lemnul folosit in diferite chipuri : la construiri de case, de obiecte casnice sau instrumente utile omului. Cand acestea sunt scopuri sfinte, ca in cazul construirii corabiei lui Noe - prin care au fost salvati de potop el si ai lui - (Fac, 6, 13-22 ; I Petru, 3, 10) - al Cortului Sfant sau al Templului cu Chivotul Legii si al altor obiecte sfinte, obiectul se socotea "binecuvantat", cum citim in intelepciunea lui Solomon 14, 7 : "Binecuvantat este lemnul, care slujeste la o trebuinta binecuvantata", sau "prin care se face dreptate", cum zice Septuaginta.
Dar cand lemnul era folosit ca mijloc de tortura si de osanda prin spanzurarea sau rastignirea celor osanditi la astfel de moarte, era dispretuit; fie ca avea forma simpla a unui stalp, fie pe cea a unei cruci, lemnul era dispretuit, dar nu blestemat; ci blestemati se considerau cei spanzurati sau rastigniti, fiind socotiti nelegiuiti, cum erau sclavii, fie ca erau sau nu vinovati de cele ce li se puneau in seama.
In acest sens vorbeste Moise : "Blestemat este tot cel spanzurat pe lemn". (Deut., 21, 23). Textul are si prefigurarea profetica a crucii, pe care Hristos S-a facut blestemat pentru noi, ca sa ne rascumpere de sub blestemul Legii (Gal., 3, 13).
Crucea este implicata mai intai in fagaduinta data de Dumnezeu lui Adam si Evei - la alungarea din Eden - ca va trimite lumii pe Mantuitorul : "Samanta femeii (Fiul Mariei) va zdrobi capul sarpelui" (Fac, 3, 15), fapt care avea sa se infaptuiasca de Mantuitorul Hristos prin jertfa Lui pe cruce (Gal., 4, 14-15).
Tot acoperit si prefigurat trebuie sa vedem Crucea Domnului in lemnele purtate in spate de Isaac, fiul lui Avraam, pentru jertfirea lui (Fac, 22, 2-12). "Lemnul lui Isaac - zice sfantul Chiril al Alexandriei - este Crucea lui Hristos" (Glaphyra ; 8, 9; LXIX, 111 si 142). Aceeasi prefigurare a Crucii o au si altarele si jertfele de la templul iudaic.
Ca chip al Crucii si ca semn si mijloc de binecuvantare trebuie sa vedem mainile incrucisate ale patriarhului Iacov cand binecuvinteaza pe Efraim si Manase, fiii lui Iosif (Fac, 43, 1-15).
Ca putere si lucrare anticipata a Crucii, o vedem lucrand in toiagul lui Moise, care a facut atatea minuni : in fata lui Faraon (les., 4, 2-4), la iesirea din Egipt a evreilor, despicand apa Marii Rosii in doua pentru trecerea lor si inecarea egiptenilor (les., 14, 16-25) ; sau, la Meriba unde, lovind stanca cu toiagul, a iesit apa pentru a potoli setea poporului (Ies., 17, 1-7) ; sau in "toiagul lui Aaron, care a odraslit" (Num., 17, 8-10 ; Evr., 9, 4).
Dar mai evident, ca altar de jertfa si ca tarie mantuitoare, anticipata si putere tamaduitoare, este prefigurata Crucea in lemnul sau in stalpul pe care Moise a spanzurat sarpele de arama in pustie, ca sa scape de moarte pe cei muscati de sarpe, alcatuind forma crucii (Num., 21, 8-9).
Asa o vede si sfantul Iustin Martirul, care zice : "Tot ca figura si ca semn a fost si ridicarea Crucii aceleia facute impotriva serpilor care muscau pe fiii lui Israel, pentru mantuirea celor ce aveau sa creada ca inca de atunci s-a propovaduit moartea sarpelui si mantuirea celor muscati si care se refugiau la Cel care avea sa fie rastignit" (pe cruce) (Dialogul cu Iudeul Trifon in "Apologeti de limba greaca", traducere de Pr. Prof. Olimp N. Caciula, Bucuresti, 1980, p. 201).
Pentru tamaduirile dobandite dupa muscaturile serpilor iudeii introdusesera sarpele de arama si-l cinsteau ca pe obiectele sfinte. Dar cand au inceput sa i se inchine si sa-l tamaieze facand din el un "dumnezeu-idol" numit Nehustan, regele Iezechia l-a scos afara si l-a stricat (IV Regi, 18, 4).
O forma a Crucii si a puterii si a tainei biruitoare o aflam si in mainile intinse ale lui Moise, prin care Israel a biruit pe Amalic (les., 17, 8-16). Sfantul Grigorie de Nyssa vede in aceasta figura a lui Moise, cu mainile intinse lateral si orizontal, "taina Crucii", "chipul Crucii" si "pe Cel ce Si-a intins mainile pe Cruce" (Scrieri, partea I, Viata lui Moise, trad. Pr. Prof. D. Staniloae si Pr. Ioan Buga, Bucuresti, 1982, p. 53 si 69).
Subinteleasa este Crucea tot ca altar de jertfa si in viziunea profetica a lui Isaia, care vede pe Mesia Hristos ca un rob si "ca un miel care se aduce spre junghiere" si care a fost rastignit intre doi talhari ; caci "cu cei fara de lege S-a socotit, purtand faradelegile multora, si pentru cei pacatosi Si-a dat viata" (Isaia, 53, 7-12). Fara Cruce ca altar El nu Se putea jertfi. Cine avea sa fie acest "Miel", preinchipuit de "mielul pascal" al iudeilor, avea sa ne-o descopere sfantul Ioan Botezatorul, care vazand pe Iisus Hristos ca vine la Iordan sa fie botezat de el, spune : "Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii" (Ioan, 1, 29).
Tot in Vechiul Testament, proorocul Iezechiel (9, 4-6) ne descopera si sensul sau forma grafica a crucii (thau), ultima litera a alfabetului ebraic avand aceasta forma atunci.
Cercetatorii vorbesc de patru feluri de forme ale lemnului folosit ca instrument de pedeapsa : stalpul drept si ascutit, spanzuratoarea simpla - numita "crux acuta" sau "crux simplex", alta era "crux commissa" (T), numita a sfantului Antonie ,- o alta, "crux decussata" (X), zisa a sfantului Andrei ; in fine, "crux commissa" in forma semnului grafic (+) sau "crux Christi".
Forma grafica a crucii, de care vorbeste Iezechiel, nu poate fi decat ultima (t), zisa "crucea lui Hristos". Ce ne spune proorocul? Se inmultisera nelegiuirile, profanandu-se si locasul sfant; iar Dumnezeu, hotarand pieirea celor nelegiuiti, ca sa fereasca pe cei credinciosi, care sufereau si suspinau vazand ticalosiile acelora, porunceste proorocului sa insemne pe frunte cu acest semnul crucii pe cei credinciosi. "Si i-a zis Domnul : "Treci prin mijlocul cetatii, prin Ierusalim, si insemneaza cu semnul crucii pe frunte, pe oamenii care gem si care plang din cauza multelor ticalosii care se savarsesc in mijlocul lui"; iar celorlalti le-a zis : ".Ucideti si nimiciti pe batrani, tineri, fecioare, copii si femei, dar sa nu va atingeti de nici un om care are pe frunte semnul "t" ! Si sa incepeti cu locul Meu cel sfant" (Iez., 9, 4-6).
Semnul crucii este dupa concluzia cercetatorilor, insasi forma literei t, ultima litera a alfabetului ebraic si a limbilor semitice inrudite (feniciana, etiopiana etc), asa cum se scria in secolul IX-VIII i.Hr., cand si-a scris Iezechiel proorocia.
In expresia ebraica a textului "tava t(au)" se traduce prin "a insemna cu un semn", iar t(au) este insusi semnul (T), adica : inseamna-i cu semnul (+) crucii. Asa l-au inteles si talcuit sfintii parinti si scriitori bisericesti, incepand cu Clement Alexandrinul, Origen, Ieronim, apoi sfantul Maxim Marturisitorul si altii. Toti au vazut in litera ebraica (+) pronuntata "tau" semnul "crucii" sau "taina crucii lui Hristos", ca semn al mantuirii. Vulgata traduce "signa tau". Traducatorii Septuagintei au redat expresia ebraica "tava tau" prin "pune semnul pe fruntile." ; dar nu spun care si cum era semnul. Abia dupa cercetarile din urma ale alfabetului si scrierii ebraice din vremea lui Iezechiel, si tinand seama si de felul cum au inteles semnul "tau" vechii comentatori, noile versiuni nu au mai dat explicatiile necesare pentru expresia "tau", cum face de pilda versiunea "Bibliei Scolii Biblice de Ierusalim". Si tot asa s-a corectat si in traducerea revizuita a Bibliei din 1975 a Bisericii noastre Ortodoxe Romane.
Pr. Ioan Mircea
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.