Caracteristicile cunoaşterii lui Dumnezeu au în comun un atribut specific acestui tip de cunoaştere şi anume un dinamism, care nu se întâlneşte în alte tipuri umane de cunoaştere. Cauzele acestui dinamism al cunoaşterii lui Dumnezeu sunt multiple, unele aparţinând strict teologiei dogmatice, altele spiritualităţii ortodoxe, iar altele vieţii sacramentale sau cultului Bisericii Ortodoxe.

Din prima categorie, cea dintâi cauză o constituie distincţia dintre energii, persoane şi fiinţă, în Dumnezeu. Din faptul că omul credincios, angajat în procesul cunoaşterii lui Dumnezeu, primeşte în dar harul Său, care îl sprijină pe tot parcursul creşterii sale în cunoaştere şi care îl uneşte personal cu Hristos, prin Duhul Sfânt, el simte că trebuie să înainteze permanent sau neîntrerupt în acest urcuş spre adâncul de taină al Persoanelor dumnezeieşti, fiindcă fiinţa lui Dumnezeu rămâne mai presus de cunoaştere. Dumnezeu Se descoperă prin lucrările Sale, care stau la baza atributelor divine formulate de teologia dogmatică, dar, prin Persoanele treimice şi mai ales prin fiinţa Sa, El este mult superior lucrărilor Sale, manifestate în creaţia Sa. De aceea, Dogmatica Ortodoxă foloseşte conceptul de cunoaştere participativă, fiindcă a cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă, de fapt, să şi participi la viaţa Lui, care s-a descoperit oamenilor prin întruparea Fiului Său, şi care implică şi imprimă un curs ascendent vieţii celor care îl cunosc:

„Noi nu cunoaştem atributele lui Dumnezeu - afirmă Părintele Stăniloae - decât în dinamismul lor şi în măsura în care ne împărtăşim de ele. [...] însuşirile lui Dumnezeu, aşa cum le cunoaştem noi, îşi dezvăluie bogăţia lor în mod treptat, pe măsură ce noi devenim apţi să ne împărtăşim de ele. Dar, ca fiinţă subzistentă personal, Dumnezeu rămâne totdeauna mai presus de ele, deşi, într-un fel oarecare, El este izvorul lor” 88.

Aşadar, dinamismului Revelării de Sine a lui Dumnezeu, prin lucrările Sale, trebuie să-i corespundă un dinamism al înţelegerii noastre, care sporeşte neîncetat prin participarea sau împărtăşirea de aceste lucrări divine (harul divin), dar care simte şi doreşte ca prin ele să cuprindă sau să primească tot mai mult din viaţa şi iubirea lui Dumnezeu, ceea ce echivalează cu o unire tot mai strânsă cu Mântuitorul Hristos Cel înviat.

Distincţia dintre fiinţă, energii necreate şi Persoane în Sfânta Treime, proprie doar teologiei ortodoxe şi absentă în celelalte teologii creştine, reprezintă, în domeniul cunoaşterii lui Dumnezeu, un factor de dinamism, deoarece accesul credinciosului la harul divin (energiile divine necreate) nu echivalează cu accesul la fiinţa divină, care depăşeşte orice posibilitate de cunoaştere umană. Pe de altă parte, accesul, prin har, la Persoana lui Hristos şi la Persoana Duhului Sfânt, nu epuizează taina Persoanei divine şi, cu atât mai mult, taina fiinţei divine. Cu cât înaintează mai mult în cunoaşterea-participare şi în cunoaşterea-unire cu Hristos, prin puterea Duhului Sfânt, cu atât mai mult se simte atras credinciosul de El ca Persoană, în fond de iubirea şi viaţa Lui, care i se împărtăşesc, înnoindu-i viaţa, cunoaşterea, fiinţa.

Iar dinamismul cunoaşterii lui Dumnezeu va continua şi în viaţa viitoare, când însă această cunoaştere-îndumnezeire nu va mai implica un efort din partea noastră, dată fiind unirea totală, dar fără confuzie, cu Hristos, prin Duhul Sfânt, de fapt cu întreaga Sfântă Treime.

O a doua cauză, de natură antropologică, rezidă în distincţia dintre chip şi asemănare cu privire la teologia chipului divin din om, specifică şi ea doar teologiei ortodoxe. Transformarea chipului lui Dumnezeu din om în asemănare cu El, ce poate fi definită drept hristificare şi pnevmatizare, dar şi înfiere din partea Tatălui, implică o dinamică neîncetată, izvorâtă din lucrarea comună a harului, a credinţei şi a faptelor bune, pe care persoana umană trebuie s-o întrupeze neîncetat, din momentul primirii Botezului, până în momentul trecerii în veşnicie, adică întreaga viaţă. Datorită acestei dinamici, persoana umană se consolidează şi se umple spiritual de o tot mai plenară cunoaştere-trăire a lui Dumnezeu, prin împroprierea, tot mai conştientă, a harului divin şi prin creşterea în virtuţi.

A treia cauză a dinamismului cunoaşterii lui Dumnezeu, de factură gnoseologică, are la bază transparenţa oricărui concept despre Dumnezeu, fiindcă, prin toate conceptele, noţiunile sau ideile despre El, noi trebuie să străvedem Persoana sau Persoanele divine apofatice şi dincolo de orice posibilitate de definire umană:

„Orice înţeles referitor la Dumnezeu trebuie să aibă o fragilitate, o transparenţă, o lipsă de fixitate, trebuie să ne îndemne la revocarea lui şi la stimularea spre un altul, dar pe linia lui. Dacă înţelesul rămâne fix, în mintea noastră, mărginim pe Dumnezeu în frontierele lui, sau chiar uităm de Dumnezeu, toată atenţia noastră concentrându-se asupra înţelesului respectiv sau asupra cuvântului care-L exprimă. In acest caz «înţelesul» respectiv devine un «idol», adică un fals dumnezeu. înţelesul sau cuvântul folosit trebuie să tacă mereu transparent pe Dumnezeu, ca neîncăput în el, ca depăşind orice înţeles, ca punându-se în evidenţă când un aspect, când altul, al infinitei Lui bogăţii”89.

In efortul ascetic de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, „din făpturi şi din Scripturi” accentul trebuie în permanenţă pus pe relaţia personală, comunională cu El, care, atunci când este autentică, verificabilă în calitate de experienţă duhovnicească, este marcată de dinamism, deoarece ea implică un urcuş spiritual neîncetat, mereu reînnoit, hrănit prin Tainele Bisericii.

Cauzele dinamismului cunoaşterii lui Dumnezeu, din domeniul spiritualităţii ortodoxe, sunt tratate în cursul de Ascetică şi Mistică şi despre ele s-a vorbit anterior. Vom spune, aici, doar că asceţii, misticii şi, în general, nevoitorii, făcând experienţa cunoaşterii lui Dumnezeu pe trepte tot mai înalte, renunţă progresiv la ataşarea de aspectele sensibile ale materiei, îşi înduhovnicesc persoana proprie, dar şi relaţiile cu semenii şi nefiind mulţumiţi cu starea spirituală pe care se află, tind spre noi înălţimi de cunoaştere şi de trăire mistică, acoperite însă de veşmântul smereniei. „Vederea în lumină”, a lui Dumnezeu, de care se învredniceau uneori marii isihaşti, nu constituia pentru ei un punct terminus al cunoaşterii, ci provoca în ei o nouă sete de cunoaştere, mai bine zis de unire prin cunoaşterea-lumină cu Cel cunoscut, cu Mântuitorul Iisus Hristos, prin care era anticipată, prefigurată şi, intr-un fel, inaugurată, intrarea în slava cea negrăită, apofatică, a zilei a opta sau a luminii neînserate a împărăţiei Preasfintei Treimi.

In privinţa surselor sau izvoarelor dinamismului cunoaşterii lui Dumnezeu, din punct de vedere sacramental-eclesial, s-au făcut unele referiri în secţiunea anterioară; ar mai fi de adăugat faptul că primirea, cu pregătire duhovnicească, a harului Sfintelor Taine, în mod special a Sfintei Euharistii, reprezintă, pe lângă întărirea şi înnoirea progresivă a vieţii spirituale, un spor tot mai substanţial de cunoaştere-certitudine şi de cunoaştere-prefacere a chipului divin, în asemănare cu Cel ce, fiind Chipul tatălui. S-a făcut pentru noi şi Chip necreat al omului, în scopul transfigurării şi îndumnezeirii celor ce-L cunosc şi cred Lui, „ca unui împărat şi Dumnezeu” (Rânduiala Botezului, în Molitfelnic). Pentru teologia şi viaţa Bisericii Ortodoxe, în Sfânta Liturghie şi prin Sfintele Taine se atinge o treaptă înaltă de cunoaştere-trăire a Persoanei lui Hristos, treaptă ce nu poate fi niciodată ocolită sau înlocuită cu altceva, fiindcă atunci cunoaşterea lui Dumnezeu ar rămâne teoretică, exterioară, rece şi fără urmări concrete în persoana şi în comunitatea umană.

In concluzie, învăţătura Bisericii despre posibilitatea, modurile, caracteristicile şi dinamismul cunoaşterii lui Dumnezeu este întemeiată, biblic şi patristic, pe datele Revelaţiei divine şi ea stă la baza întregului edificiu dogmatic ortodox, asigurând accesul la dogmele formulate sinodal sau prin consensul Bisericii şi, prin ele, la realitatea divino-umană a lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, Jertfit şi înviat, la realitatea Duhului Sfânt, lucrător în Biserică şi în cosmos, împreună cu Hristos, precum şi la realitatea eshatologică a împărăţiei Preasfintei Treimi.

Fragment din volumul “Teologia dogmatica ortodoxa”, Editura Basilica

Cumpara volumul "Teologia dogmatica ortodoxa"

Note:
88 pr. D. STĂNILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, pp. 147-149
89 pr. D. STĂNILOAE, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, p. 126.

• Cunoasterea lui Dumnezeu dupa Sfantul Maxim Marturisitorul
  Publicat in : Sfantul Maxim Marturisitorul
• Cunoasterea lui Dumnezeu
  Publicat in : Religie
• Cunoasterea lui Dumnezeu in imprejurarile concrete ale vietii
  Publicat in : Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi
• Cunoasterea lui Dumnezeu prin nevointa desertarii si a plangerii
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: