Iisus Hristos este „cap Bisericii” (Efes. 1, 22) însă la mântuirea oamenilor, în Biserică, lucrează deopotrivă şi Duhul Sfânt „Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul” (In. 16, 13) pe care L-a trimis Fiul „Îl voi trimite la voi” (In. 16, 7) căci „Fiul şi Duhul, Cuvântul şi Puterea lui Dumnezeu realizează împreună Revelaţia şi lucrarea lui Dumnezeu în creaţie”1 . Biserica este „trupul lui Hristos” (Efes. 1, 23) în care toate trupurile, ca mădulare, lucrează pentru mântuirea pensonală şi cea a aproapelui însă Biserica mai este şi „mediul particular al energiilor necreate introduse în lume de Duhul Sfânt”2, energii cu ajutorul cărora credinciosul devine membru viu al Bisericii care „rodul său va da la vremea sa si frunza lui nu va cădea şi toate câte va face vor spori” (Ps. 1, 3).
Biserica nu este doar un lăcaş de cult unde creştinul îşi poate exprima convingerea religioasă, ci este instituţie teandrică, sfinţită de Întemeietorul ei, iar „sfinţenia Întemeietorului se împărtăşeşte locaşului, împreună cu toate obiectele rituale, care sunt mai presus de simboluri, căci aparţin sfinţeniei şi devin sfinte” 3.
Biserica este locul unde creştinul îşi poate găsi liniştea şi odihna fiind chemat de cuvintele Mântuitorului: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Mt. 11, 28). Odihna în Hristos, oferită de Biserică celor ce cu „inimă înfrântă şi smerită” (Ps. 50, 18) se oferă spre curăţie şi sfinţenie, este desăvârşită. Trupul lui Hristos, Biserica, „locaş de închinare-este denumită şi loc sau spaţiu liturgic unde se împlinesc toate etapele mântuirii noastre”4 . În Biserică creştinul se deprinde cu rugăciunea intrând în dialog cu Creatorul său „în rugăciune sufletul îşi pierde împietrirea , devine sensibil, receptiv, deschis energiei lui Dumnezeu. Biserica este locul şi forma puterii lui Dumnezeu acţionând neîncetat între oameni şi în ei, pentru că ea este locul rugăciunii” 5. Prin rugăciune credinciosul se uneşte în mod tainic cu Creatorul său „rugăciunea este taina unirii omului cu Dumnezeu. E o taină care se înfăptuieşte de câte ori se roagă omul cu concentrare”6 .
„Credincios este Dumnezeu, prin Care aţi fost chemaţi la împărtăşirea cu Fiul Său Iisus Hristos, Domnul nostru” (I Cor. 1, 9) afirmă Sf. Ap. Pavel accentuând ideea mântuirii prin chemarea, de către Tatăl la Împărăţia cerurilor, însă această Împărăţie se dobândeşte prin Fiul „nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (In. 14, 6).
Condiţia dobândirii Împărăţiei cerurilor, prin Iisus Hristos, cunoaşte două aspecte ale aceleiaşi realităţi, primul aspect este acela că prin gustarea Trupului şi Sângelui Său avem deschis drumul spre Împărăţie „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi”(In. 6, 53), în acelaşi context, legat de împărtăşirea cu Trupul şi sângele Mântuitorului, Iisus Hristos oferă celor ce-L primesc din potir o pregustare a Împărăţiei concretizată printr-o pace lăuntrică inefabilă „Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Lc. 17, 21).
Al doilea aspect este acela că mântuirea se poate dobândi doar în Biserică căci Dumnezeu Tatăl „toate le-a supus sub picioarele Lui şi, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, Care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi” ( Efes. 1, 22-23).
La mântuirea oamenilor Duhul Sfânt are o contribuţie esenţială „Potrivit teologiei ortodoxe, care continuă linia pnevmatologiei patristice, Sfântul Duh are un rol deosebit în Revelaţie şi în Biserică: El duce la înfăptuire lucrarea lui Dumnezeu în relaţia dintre Dumnezeu şi creatura Sa. El face creatura transparentă lui Dumnezeu, îi dă «simţirea» lui Dumnezeu. Fără lucrarea Duhului, cuvântul Revelaţiei nu s-ar arăta sufletelor ca şi Cuvânt a lui Dumnezeu ”7.
Duhul Sfânt desăvârşeşte şi sfinţeşte lucrarea Fiului „către El se îndreaptă toate câte au nevoie de sfinţenie, pe El îl doresc toate câte au nevoie de virtute, ca şi când ar fi udate de sufletul Său şi ajutate în realizarea scopului pus în firea lor. Desăvârşitor al altora, El nu duce lipsă de nimic”8 .
Iisus Hristos este „Calea, Adevărul şi Viaţa” (In. 14, 6) şi celor ce vor să se sfinţească şi să afle „Adevărul” Duhul Sfânt le descoperă lor pe Fiul lui Dumnezeu î-L face accesibil pe Cel neaccesibil căci Duhul Sfânt „este cauza sfinţeniei, lumină duhovnicească ce dă oricărei puteri spirituale un fel de iluminare pentru aflarea adevărului” 9.
1.Pr. Dumitru Stăniloae, Rugăciunea lui Iisus şi experienţa Duhului Sfânt, Sibiu, Edit. Deisis, 1995, p. 87.
2.Ibidem, p. 102.
3.ÎPS dr. Casian Crăciun, Poarta Cerului, Galaţi, Edit. Episcopiei Dunării de Jos, 1999, p. 18.
4.Ibidem.
5.Pr. Dumitru Stăniloae, Rugăciunea lui Iisus şi experienţa Duhului Sfânt, p. 103.
6.Pr. Dumitru Stăniloae, Trăirea lui Dumnezeu în Ortodoxie, antologie, stud. introd. şi note de Sandu Frunză, Cluj-Napoca, Edit. Dacia XXI, 2010, p. 123.
7.Pr. Dumitru Stăniloae, Rugăciunea lui Iisus şi experienţa Duhului Sfânt, p. 87.
8.Sf. Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, în PSB vol. 12, trad., introd., note şi indici de Pr. prof. dr. Constantin Corniţescu şi Pr. Prof. dr. Teodor Bodogae, Bucureşti, Edit. IBMBOR, 1988, p. 38.
9.Ibidem, p. 39.
Popa Florian, masterand, Fac. de Istorie, Filozofie şi Teologie, Galati.
Popa Florian
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.