Spre sfarsitul anului 2011 a fost prezentata o noua statistica interesanta, intr-o varianta cu vadite tente apocaliptice. Informatia anunta faptul ca Pamantul trebuie sa "suporte" existenta a 7 miliarde de locuitori. Daca in anul 1999, cand omenirea atinsese pragul de 6 miliarde, se cunostea persoana cu acest "numar de inmatriculare" (un copil din Sarajevo), de aceasta data, trofeul se disputa intre mai multi pretendenti - desi, pana acum ceva vreme, transformarea persoanei in numar era specificul detinutilor, o stigma ce aducea injosire.
Dupa prezentarea acestei stiri, urmau predictii legate de inmultirea necontrolata a omenirii: miliarde de oameni se vor naste, miliarde de nevoi vor aparea. Se spunea ca trebuie sa se hraneasca 7 miliarde de oameni. Se uita, totusi, un lucru: 7 miliarde de oameni inseamna 14 miliarde de maini...
Iar, estimarile sunt pur matematice. Se uita iarasi ca, din pacate, omenirea isi "poarta de grija" ca, prin razboaie, crize, boli, sa nu creasca prea mult.
Nicio abordare nu poate sta in picioare in ceea ce priveste un eventual impas creat de suprapopulare. Iubitorii darwinismului sunt adeptii ideii de selectie naturala (doar cel mai puternic rezista, rezultand o selectie mai apriga si mai folositoare); nihilistii ar fi incantati ca, dupa ce pamantul ar fi prea plin, sa ajunga iar la nimic; crestinii se bucura de faptul ca iubirea lui Dumnezeu este traita printre mai multi oameni, ba chiar si statisticienii ar mai avea de lucru, numarand alti oameni.
Foametea asociata cresterii populatiei este o ipoteza strict tehnica. Din pacate, astazi traiesc in mari lipsuri foarte multi oameni, acelasi lucru petrecandu-se si in vremea Domnului Hristos (cand se presupune ca populatia Pamantului ar fi avut 300 milioane de locuitori) - ca urmare a sclavagismului, a abuzului si a altor cauze de acest gen. Problema nu tine de "cantitatea" de oameni, ci de "calitatea" lor. Existenta paturilor sociale este dovada inechitatilor. Cu siguranta, hrana astazi consumata (impreuna cu cea aruncata), ar hrani suficient pe toti locuitorii Pamantului (in opinia unui cercetator, ar ajunge pentru aprox. 20 mld. de oameni). Solutia este aceeasi, de cand omul populeaza lumea: umanizarea omului in dimensiune pnevmatizanta. Cain nu a avut loc de Abel, desi populatia de atunci era de circa... 4 locuitori!
O alta problema care apare din statistica tine de numerologie. Rotunjirile sunt periculoase, mai ales daca li se gasesc analogii simbolice. Anul 2000 trebuia sa fie al sfarsitului lumii (ca multi ani cu multe "zero"-uri), 7 mld. de locuitori sunt cam suficiente pentru o planeta epuizata de resurse. Daca acesti cercetatori ar sti ca "o mie de ani sunt inaintea Ta (lui Dumnezeu) ca ziua de ieri" (Ps. 89, 4) si ca pamantul are o bogatie nemaipomenita care se descopera prin cinstirea acestuia - ecoteologia cuprinde nenumarate argumente si solutii -, nu s-ar mai teme, ci ar striga: "Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele" (Mc, 9, 24).
Semne de revenire sunt. Prima etapa a vindecarii este recunoasterea problemei, urmand cautarea de solutii. Astfel, Uniunea Europeana a luat in discutie interzicerea serviciului "all inclusive", nu pentru a aduce suparare gurmanzilor, ci pentru a limita risipa de alimente. La baza acestei idei a stat faptul ca, prin exemplificare, in Viena se arunca paine ce ar putea hrani zilnic 200.000 de oameni, iar, in Bulgaria, 60% din deseuri sunt organice. Sunt doar doua cazuri, care, prin generalizare, arata o radiografie obiectiva a societatii, a resurselor si a modului de folosire a lor. Si cand ne gandim ca din 5 paini si din 2 pesti, Domnul Hristos a hranit peste 5.000 de barbati (afara de femei si copii) - un mic oras, problema nu mai tine de resurse. Mai mult, la finalul mesei (care, in prima faza, s-a adresat sufletelor, deoarece oamenii l-au urmat si ascultat pe Dumnezeu o zi intreaga), au ramas 12 cosuri de faramituri, dovada indiscutabila a minunii si a respectului pentru darul primit de la Dumnezeu.
Mergand pe logica crestina, in timpul peregrinarii prin pustiu, poporul Israel a fost hranit de Dumnezeu cu mana, cu prepelite, a primit apa din piatra seaca si a trecut prin apa ca pe uscat. Intamplarile acestea sunt istorice, dovedind faptul ca nu omul creeaza resursele, ci le foloseste, fiind iconom, nu demiurg. Nu trebuie neaparat o credinta puternica (desi este dezirabila) pentru un trai decent, ci o minima etica, respect pentru natura si pentru Creatorul ei.
Nu ne erijam in propunatori de solutii, ci le evidentiem pe cele pe care Biserica le-a propovaduit intotdeauna: valorificarea resurselor cu intelepciune, cumpatarea si cautarea valorilor crestine, vesnice. Problema Pamantului nu este suprapopularea lui, ci supraincarcarea meselor si a iubirii de sine (patimi ce duc la cancer si depresie, boli ale dezechilibrului uman).
Pr. drd. Ovidiu Dinca
Sursa: Baraganul Ortodox
-
Predica la Duminica a treia dupa Rusalii - Despre grijile vietii
Publicat in : Duminica a 3-a dupa Rusalii
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.